Decizia nr. 339/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 și ale art. 35 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Porneala în Dosarul nr. 42/2003 al Tribunalului Militar București.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției și partea Vintila Porneala, lipsa fiind Primăria Municipiului Tulcea, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepției solicita admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Partea Vintila Porneala arata ca este de acord cu susținerile autorului excepției.

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca dispozițiile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 42/2003, Tribunalul Militar București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 și ale art. 35 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Porneala, inculpata în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 26 pct. 2, art. 30 și ale art. 32-35 din Codul de procedură penală sunt în vădită contradictie cu prevederile art. 16 și 21 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și accesul liber la justiție, ale art. 20 din Constituție, care stabilesc aplicarea directa a prevederilor tratatelor internaționale în materia drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în speta dreptul la un proces echitabil, ale art. 49 din Legea fundamentală, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, precum și ale art. 125 din Constituție, referitoare la instanțele judecătorești. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arata ca normele ce reglementează competența de judecată, cuprinse în art. 26 pct. 2, art. 30 și art. 32-35 din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale, deoarece dau în competența tribunalului militar fapte săvârșite de persoane care nu au calitatea de militar și care ar trebui să fie judecate de instanțe civile.

În opinia Tribunalului Militar București, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât instanțele militare judeca după aceleași norme de procedura penală ca și instanțele civile, iar potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Faptul ca în Codul de procedură penală sunt stabilite competente diferite ale instanțelor, inclusiv ale instanțelor militare, în raport cu calitatea persoanei inculpatului, nu încalcă prevederile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 din Codul de procedură penală, instanța arata ca excepția nu are legătură cu cauza, întrucât dispozițiile respective reglementează competența teritorială a instanțelor.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca textele de lege criticate sunt constituționale, nefiind incalcate prevederile constituționale și nici cele ale documentelor internaționale invocate. Se arata ca instituirea de competente, după calitatea persoanei, pentru instanțele militare nu înseamnă încălcarea prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, la aplicarea tratatelor internaționale privind drepturile omului, la accesul liber la justiție sau la restrangerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți.

Guvernul considera, de asemenea, ca excepția este neîntemeiată în raport cu toate prevederile constituționale și internaționale invocate de autorul excepției. În acest sens se arata ca textele din Codul de procedură penală criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție, întrucât nu se creează privilegii sau discriminări. Nu este afectat nici accesul liber la justiție (art. 21), deoarece părțile procesului penal beneficiază de toate garanțiile procesuale în fața instanțelor militare ca și în cazul judecării procesului penal de către instanțele civile. În ceea ce privește susținerea conform căreia dispozițiile art. 26 pct. 2, art. 30 și ale art. 32-35 din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor art. 49 din Constituție, Guvernul arata ca aceasta nu poate fi reținută deoarece nu se poate vorbi de dreptul de a fi judecat de o anumită instanța, ci de dreptul de a fi judecat de instanța competența determinata potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală. Or, acest drept nu este restrâns. De altfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. De asemenea, Guvernul considera ca textele legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 20 din Constituție raportate la tratatele internaționale privitoare la drepturile omului.

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Cu privire la dispozițiile art. 26 pct. 2 din Codul de procedură penală, care dau în competența tribunalului militar unele infracțiuni săvârșite de civili, se arata ca acestea nu contravin principiului egalității cetățenilor, ținând seama de situația diferita în care se afla persoanele respective. Totodată, dispozițiile art. 30 din Codul de procedură penală stabilesc regulile de competența teritorială fără a face deosebire între instanțele civile și cele militare. Se apreciază a fi lipsită de temei și invocarea neconstitutionalitatii art. 32, 33 și 34 din Codul de procedură penală, dispoziții aplicabile în toate cazurile de indivizibilitate și conexitate a cauzelor, indiferent de natura civilă sau militară a instanței. Competența și procedura de judecată, aceleași pentru instanțele judecătorești fie civile, fie militare, sunt exclusiv opera legiuitorului [art. 125 alin. (3) din Constituție]. În aceeași măsura nu se justifica invocarea încălcării art. 21 din Constituție privind accesul la justiție și nici a art. 20 raportat la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece drepturile menționate sunt asigurate și în activitatea instanțelor militare, persoanele în cauza având posibilitatea să își exercite drepturile procesuale ca și în fața unor instanțe civile. În același timp, nu poate fi susținută nici încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, întrucât judecarea cauzei de către o instanța militară reprezintă un aspect de ordin procedural și nu implica o restrangere a drepturilor fundamentale ale persoanei.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 și ale art. 35 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 26 pct. 2 (Competența tribunalului militar): "Tribunalul militar judeca în prima instanța: (...)

2. următoarele infracțiuni săvârșite de civili:

a) infracțiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosință Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiției - Direcția generală a penitenciarelor -, Serviciului Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Paza, care prin natura sau destinația lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranța statului;

b) infracțiunile prevăzute în art. 348-354 din Codul penal";

- Art. 30 (Competența pentru infracțiunile săvârșite în țara): "Competența după teritoriu este determinata de:

a) locul unde a fost săvârșită infracțiunea;

b) locul unde a fost prins făptuitorul;

c) locul unde locuiește făptuitorul;

d) locul unde locuiește persoana vătămată.

Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanțele competente potrivit alin. 1, în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală.

Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

Prin <<locul săvârșirii infracțiunii>> se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.";

- Art. 32 (Reunirea cauzelor): "În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanța, dacă are loc în același timp pentru toate faptele și pentru toți faptuitorii, se efectuează de aceeași instanța.";

- Art. 33 (Cazurile de indivizibilitate): "Este indivizibilitate:

a) când la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane;

b) când doua sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act;

c) în cazul infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infracțiune.";

- Art. 34 (Cazurile de conexitate): "Este conexitate:

a) când doua sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în același timp și în același loc;

b) când doua sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înțelegere între infractori;

c) când o infracțiune este săvârșită pentru a pregati, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracțiuni, ori este săvârșită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracțiuni;

d) când între doua sau mai multe infracțiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.";

- Art. 35 alin. 2 și 3 (Competența în caz de indivizibilitate sau conexitate): [...] "Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, competența revine instanței militare.

Dacă instanța civilă este superioară în grad, competența revine instanței militare echivalente în grad cu instanța civilă."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale deoarece prevăd competența tribunalului militar de a judeca infracțiuni săvârșite de persoane care nu au calitatea și statutul de militar și care ar trebui, în mod firesc, să fie date în competența instanțelor civile. Asimilarea civililor cu militarii și judecarea lor de către instanțele militare este considerată de autorul excepției ca o discriminare și ca o încălcare a drepturilor și libertăților constituționale cuprinse în art. 16, 21, 49 și 20 raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în art. 125.

Examinând dispozițiile legale criticate prin raportare la prevederile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata. Astfel, nu se poate susține încălcarea principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție, deoarece regimul juridic diferit, sub raportul competentei instanțelor, este consecința situației deosebite în care se găsesc persoanele respective.

Curtea constata, de asemenea, ca invocarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 30 din Codul de procedură penală, care stabilesc competența teritorială fără deosebire între instanțele civile și cele militare, este lipsită de temei, ca și invocarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 32, 33 și 34 din același cod. Stabilirea competentei și procedurii de judecată fiind atributul legiuitorului, nu se justifica invocarea încălcării art. 21 din Constituție și nici a art. 20 raportat la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece drepturile menționate sunt asigurate și în activitatea instanțelor militare, persoanele în cauza având posibilitatea de a-și exercită drepturile procesuale în aceleași condiții ca și în fața instanțelor civile.

În același timp, nu se justifica nici invocarea încălcării art. 49 din Constituție, deoarece judecarea cauzei de către instanța militară reprezintă un aspect de ordin procedural și nu implica o restrangere a drepturilor fundamentale ale persoanei.

Asa cum s-a arătat, stabilirea competentei instanțelor de judecată fiind atributul legiuitorului, acesta poate modifica dispozițiile privitoare la competența. Astfel, de exemplu, prin

Legea nr. 281 din 24 iunie 2003

privind modificarea și completarea Codului de procedura penală și a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003), dispozițiile art. 26 pct. 2 au fost implicit abrogate prin noua redactare a acestui articol. Aceste dispoziții, potrivit art. XI pct. 2 din lege, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2004, până atunci rămânând în vigoare dispozițiile existente, care nu pot fi considerate ca neconstituționale.

De altfel, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 273 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003, prin care excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.

Criticile de neconstituționalitate fiind neintemeiate, excepția urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 și ale art. 35 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Porneala în Dosarul nr. 42/2003 al Tribunalului Militar București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2003.