Decizia nr. 330/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Puscasu în Dosarul nr. 1/2003 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata, arătând ca reglementările privitoare la exercitarea căilor de atac sunt de competența legiuitorului. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1/2003, Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Puscasu, inculpat recurent în dosarul menționat. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul de lege criticat este în contradictie cu dispozițiile art. 21 și 24 din Constituție, prin aceea ca, pe de o parte, încheierea prin care s-a admis abținerea, cat și cea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse nici unei cai de atac, iar pe de altă parte, dreptul la apărare nu poate fi limitat la accesul la un singur grad de jurisdicție. De asemenea, autorul excepției considera ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt în contradictie cu prevederile art. 11 din Constituție raportate la dispozițiile art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la doua grade de jurisdicție în materie penală.

În opinia Completului de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, excepția invocată este neîntemeiată în raport cu existenta posibilității, reglementată de legea procesuala penală, a declanșării unui control judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. Astfel, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă căilor ordinare de atac, în condițiile art. 361 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală sau, după caz, ale art. 385^1 alin. 2 și 3 din același cod, o dată cu fondul.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constituționale. În motivarea acestui punct de vedere, se arata ca potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar potrivit art. 128, căile de atac pot fi exercitate, de asemenea, în condițiile legii. Încheierile, ca hotărâri prin care nu se soluționează fondul cauzei, nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei, când persoana interesată poate exercita dreptul la apărare.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece Constituția prevede atributul legiuitorului de a reglementa procedura de judecată și căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, iar procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare este reglementată în temeiul acestor dispoziții constituționale. Se mai arata ca Protocolul nr. 7 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede în art. 2 pct. 1 dreptul la dublul grad de jurisdicție, dar face referire numai la hotărârile de condamnare, nu și la încheierile premergătoare soluționării cauzei, acestea putând fi atacate o dată cu fondul, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001. De asemenea, se mai apreciază ca procedura reglementată în art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare (art. 24 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale), deoarece, solutionand cererea de recuzare, instanța nu hotărăște asupra temeiniciei unei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva persoanei care a formulat cererea de recuzare. Dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 150 din Constituție.

Avocatul Poporului considera, de asemenea, ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constituționale. În legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, se precizează ca stabilirea căilor de atac și a condițiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementării unei cai de atac împotriva încheierii de ședința este consecința evitării unei prelungiri inutile a procesului, și nu o ingradire a accesului liber la justiție, încheierea putând fi atacată o dată cu sentinta sau decizia pronunțată în cauza. Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca accesul liber la justiție nu înseamnă asigurarea acestuia la toate structurile judecătorești, deoarece legiuitorul poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite. În ceea ce privește încălcarea art. 24 din Constituție referitor la dreptul la apărare, se arata ca aceasta nu poate fi reținută, deoarece persoana interesată poate formula apărări în cadrul caii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei. Referitor la încălcarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului apreciază ca acestea se referă la situațiile în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre de condamnare. Or, în speta, încheierea de ședința privind respingerea cererii de abținere sau de recuzare este o hotărâre prin care instanța soluționează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."

Autorul excepției considera aceste dispoziții ca fiind contrare prevederilor constituționale ale art. 11, referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Totodată, dispozițiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții care reglementează dreptul la doua grade de jurisdicție în materie penală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit prevederilor art. 125 și 128 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste cai. Lipsa unei cai speciale de atac împotriva încheierii pronunțate în soluționarea cererilor de abținere sau recuzare nu aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului, care poate folosi căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează fondul cauzei. Accesul liber la justiție nu înseamnă acces la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, legiuitorul fiind în drept sa instituie reguli speciale în situații deosebite.

Totodată, nu este încălcat nici dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut de art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece aceste prevederi se referă la dreptul la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești de condamnare, ceea ce nu este cazul încheierilor la care se referă dispozițiile legale criticate.

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, respingând-o ca neîntemeiată, pe aceleași considerente care au fost invocate și în cauza de fața. Menționăm cu titlu de exemplu Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001. Soluția și considerentele pe care acestea se întemeiază sunt valabile și în cauza de fața.

Curtea observa ca prin Legea privind modificarea și completarea Codului de procedura penală și a unor legi speciale, nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispozițiile art. 52 din Codul de procedură penală au fost modificate prin adăugarea, după alineatul 6, care face obiectul excepției de fața, a alineatului 7, cu următorul cuprins: Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării, și dosarul se înaintează, de îndată, instanței de recurs. Recursul se judeca în termen de 48 de ore din momentul primirii dosarului, în camera de consiliu, cu participarea părților. Prin aceasta completare a dispărut lacuna la care se referă autorul excepției și anume lipsa posibilității atacarii cu recurs separat a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. Însă aceasta noua dispoziție va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, data până la care textul de lege care face obiectul excepției este acela avut în vedere de autorul ei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Puscasu în Dosarul nr. 1/2003 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2003.