Decizia nr. 333/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționarii comercianților, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , excepție ridicată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultura a Județului Dambovita în Dosarul nr. 143/2003 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal răspund consilier juridic Nicoleta Negut pentru Ministerul Finanțelor Publice, consilier juridic Alexandru Stanciu pentru Oficiul Național al Registrului Comerțului și consilier juridic Olga Suba pentru Ministerul Justiției, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice solicita respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 . Se arata ca, în acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 212/2003, iar argumentele avute în vedere în considerentele deciziei sunt valabile și în cauza de fața.

Reprezentantul Oficiului Național al Registrului Comerțului solicita respingerea excepției, conform notelor scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Justiției considera ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

sunt constituționale. Se arata ca prin Decizia nr. 212/2003 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , constatând ca acestea nu încalcă prevederile art. 41 alin. (2) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondata, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens este invocată jurisprudenta Curții Constituționale, considerând ca în cauza nu sunt elemente noi pentru a o modifica.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 143/2003, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , excepție ridicată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultura a Județului Dambovita.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arata ca prevederile legale criticate "realizează o veritabila naționalizare a patrimoniului privat al Camerelor de Comerț și Industrie", deși "aceasta instituție juridică nu-și găsește consacrarea în actuala Constituție, fiind considerată incompatibilă cu noul stat de drept". Totodată, considera ca divizarea camerelor de comerț și industrie, ca persoane juridice, nu poate fi decisa prin ordonanța de urgență.

În susținerea excepției este invocată încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 41 alin. (2) și ale art. 135 alin. (1) și (6).

Judecătoria Targoviste considera ca excepția este intemeiata, sustinand ca "prin soluționarea acestei excepții se poate evita cauzarea unor grave prejudicii în activitatea camerelor de comerț și industrie, periclitand funcționarea și chiar existenta acestora".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susține, în esenta, ca, potrivit evidentelor Ministerului Finanțelor Publice, "din încasările realizate, potrivit legii, de oficiile registrului comerțului, s-au acoperit cheltuielile de organizare și funcționare a acestora și s-au înregistrat importante excedente. Întrucât o parte semnificativă din bunurile cu care au fost dotate oficiile registrului comerțului provine din veniturile pe care acestea le-au realizat, este legal și echitabil ca la desprinderea respectivelor oficii de camerele de comerț și industrie să se determine și cota de contribuție la achiziționarea bunurilor cu care au fost dotate". De altfel, menționează Guvernul, "prin

art. VI al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , asa cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , se stipulează, în mod expres, ca «bunurile din dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice, în limita aportului acestora la dobândirea respectivelor bunuri constituie patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului». În raport cu modul de constituire al acestui patrimoniu, nu se poate pune problema unei confiscari și, cu atât mai puțin, a unei naționalizari".

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile criticate sunt constituționale. În acest sens, se arata ca "prin voința legiuitorului, suportul logistic și documentele privind activitatea registrului comerțului nu sunt proprietatea privată a camerelor de comerț, ci constituie un patrimoniu afectat realizării funcțiilor specifice registrului comerțului care, prin atribuțiile și importanța activității, reprezintă o instituție de interes public", astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, întrucât, "conform art. 41 alin. (1) teza a 2-a din Legea fundamentală, limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege".

În legătură cu pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , modificată și completată, Avocatul Poporului considera ca "nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât, potrivit textelor legale criticate, constituie patrimoniu al Oficiului Național al Registrului Comerțului bunurile aflate în dotarea acestuia, dar numai în limita aportului sau la dobândirea bunurilor respective". În consecința, considera Avocatul Poporului, "nefiind preluate decât acele bunuri dobândite prin aportul Oficiului Național al Registrului Comerțului, nu poate fi susținută încălcarea principiului inviolabilitatii proprietății private".

În plus, se apreciază în continuare, "conform

art. VI alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , modificată și completată, bunurile aflate în dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și birourilor unice vor fi numai folosite de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, nefiind trecute în proprietatea sa. De asemenea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, predarea-preluarea acestor bunuri se realizează prin protocol, ceea ce nu împiedica părțile sa stabilească contravaloarea folosinței lor".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozitilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. V și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129 din 4 octombrie 2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționarii comercianților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, dispoziții modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156 din 7 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002.

Dispozițiile criticate au următorul cuprins:

- Art. V: "(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență bazele de date, aplicatiile de întreținere și utilizare a acestora, necesare în vederea ținerii și administrării registrelor comerțului de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, respectiv oficiile registrului comerțului de pe lângă camerele de comerț și industrie teritoriale, și funcționarii birourilor unice din cadrul camerelor de comerț și industrie teritoriale, precum și documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului și de către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai camerelor de comerț și industrie teritoriale.

(2) Modul de utilizare de către Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și de către camerele de comerț și industrie teritoriale a informațiilor cuprinse în bazele de date se stabilește pe baza contractuală sau prin protocol.";

- Art. VI: "(1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului și vor fi folosite potrivit destinației stabilite.

(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice.

(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin protocol încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și, respectiv, ai camerelor de comerț și industrie teritoriale."

Critica de neconstituționalitate a textelor menționate se bazează pe susținerea ca sunt incalcate dispozițiile art. 41 alin. (2) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, texte care au următorul cuprins:

- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";

- Art. 135 alin. (1) și (6): "(1) Statul ocrotește proprietatea. [...]

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Dispozițiile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în acest dosar au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat de Curte. Astfel, prin Decizia nr. 212 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 1 iulie 2003, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , constatând ca acestea nu încalcă dispozițiile art. 41 alin. (2) și nici pe cele ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, texte invocate și în acea cauza în susținerea excepției.

În esenta, Curtea a reținut ca organizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului în subordinea Ministerului Justiției, iar nu pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, reprezintă o opțiune a legiuitorului ce nu constituie, asa cum susține autorul excepției, divizarea acestei din urma persoane juridice. În considerentele deciziei se arata ca "Oficiul Național al Registrului Comerțului nu a fost nici potrivit redactarii anterioare a textului parte constitutivă a Camerei de Comerț și Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângă aceasta, ca o structura de sine stătătoare. Reglementarea serviciului public al registrului comerțului nu este supusă regulilor dreptului civil, ci normelor de drept administrativ, potrivit cărora între serviciul public și baza sa materială exista o legătură substantiala. Asa fiind, în cauza nu sunt incidente dispozițiile constituționale privind dreptul de proprietate nici cu privire la constituirea patrimoniului Oficiului Național al Registrului Comerțului din bunurile aflate în dotarea oficiului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice, în limita aportului lor la dobândirea bunurilor și pentru a fi folosite potrivit destinației stabilite. Existenta acestor bunuri în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București ar constitui o depasire a obiectului de activitate al acesteia. De altfel, orice alta soluție ar duce la imbogatirea fără justa cauza a camerelor de comerț și industrie, care și-ar însuși pe aceasta cale, în mod ilegal, bunuri provenite din venituri bugetare. Mai mult, potrivit pct. I.29 din anexa la

Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea instituțiile publice aparțin domeniului public, ele neputând intra pe nici o cale în proprietatea unei persoane juridice de drept privat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește veniturile rezultate din activitatea desfășurată de serviciul public, de regula, acestea sunt venituri bugetare, în măsura în care ele nu sunt utilizate pentru funcționarea serviciului public. Asa fiind, regula este aplicabilă și în cauza, iar prin aceasta nu se încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București neavând un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice".

Considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională pentru pronunțarea deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, neintervenind elemente noi de natura sa determine schimbarea jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește

art. VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

și cu unanimitate de voturi în ceea ce privește celelalte dispoziții criticate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționarii comercianților, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , excepție ridicată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultura a Județului Dambovita în Dosarul nr. 143/2003 al Judecătoriei Targoviste.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2003.