Decizia nr. 466/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3, art. 7 și

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 671/46/2015/a1 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 137D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției de neconstituționalitate a transmis prin poșta electronică o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a fi reprezentat de un avocat desemnat de Uniunea Națională a Barourilor din România, având în vedere faptul că el se află în imposibilitatea fizică și financiară de a-și susține cauza în fața Curții Constituționale.

4. Având cuvântul asupra cererii de amânare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, apreciind că de la data sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și până în prezent, autorul acesteia a avut suficient timp pentru a-și angaja un apărător.

5. Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, în ceea ce privește

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 388 din 26 iunie 2014

și nr. 717 din 9 decembrie 2014, iar în ceea ce privește art. 39 din același act normativ apreciază că aceste prevederi nu sunt de natură să tergiverseze soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea nr. 93 din 22 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 671/46/2015/a1, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 și

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marin Melinescu cu ocazia judecării unei cereri având ca obiect reexaminarea taxei judiciare de timbru.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că obligația stabilită, în mod arbitrar, prin

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , de plată a unei taxe judiciare de timbru pentru acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, constituie o încălcare a însăși demnității persoanei fizice. Se susține, de asemenea, că este neconstituțional și art. 39 alin. (1) din același act normativ, deoarece instituie un termen foarte scurt, de 3 zile, în care poate fi contestat cuantumul taxei de timbru, cu consecința încălcării art. 21 din Constituție. În ceea ce privește

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , autorul excepției apreciază că taxele de timbru sunt excesiv de mari în raport cu scopul urmărit, într-o perioadă în care "guvernanții au recunoscut scăderea puterii de cumpărare a cetățenilor români". În acest context, autorul excepției face referire la conceptul de acces liber la justiție care trebuie să fie concret și efectiv, invocând în acest sens o serie de cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului, precum Vermeire contra Belgiei, Weissman contra României, Iorga contra României etc.

9. Concluzionând, autorul excepției de neconstituționalitate susține că aplicarea în mod diferențiat a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , în sensul că taxele stabilite pentru acțiunile evaluabile în bani au un cuantum diferit față de cele pentru acțiunile neevaluabile, este de natură a crea premisele unei discriminări. Apreciază că asigurarea accesului la instanță doar justițiabililor care își pot achita taxele de timbru reprezintă o încălcare a egalității în fața justiției a tuturor cetățenilor, iar prin restricția accesului la justiție generată de noul sistem de taxare se aduce atingere, implicit, dreptului de proprietate privată, precum și principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, din perspectiva cuantumului ridicat al taxei judiciare de timbru.

10. Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că prevederile art. 7 și cele ale

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

sunt constituționale prin raportare la criticile autorului excepției și dispozițiile constituționale invocate. În acest sens arată că perceperea unei taxe de timbru, conform art. 7 din ordonanța de urgență mai sus menționată, nu aduce atingere în niciun mod libertății conștiinței și libertății de exprimare, după cum nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 51 alin. (3) din Constituție, în condițiile în care acțiunile în instanță nu se confundă cu petițiile reglementate de norma constituțională precitată.

11. Instanța de judecată arată că accesibilitatea justiției nu înseamnă caracterul gratuit al acesteia, iar stabilirea unei taxe de timbru în cuantum de 100 de lei nu reprezintă o sarcină exorbitantă pentru justițiabil. De asemenea apreciază că nici prevederile

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

nu contravin art. 21 din Constituție, întrucât termenele-limită pentru introducerea unor acțiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanță, scopul urmărit de legiuitor vizând securitatea raporturilor juridice și celeritatea soluționării cauzelor.

12. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens subliniază că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , exemplu fiind

Decizia nr. 104 din 27 februarie 2014

sau

Decizia nr. 245 din 29 aprilie 2014 , prilej cu care a reținut că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. Reține că, și în ceea ce privește art. 7 și art. 39 din ordonanța de urgență criticată, Curtea s-a mai pronunțat, exemplu fiind

Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014

și, respectiv,

Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011 , în sensul constituționalității acestor prevederi legale.

14. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7 și

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

sunt constituționale. În acest context, referitor la

art. 7 din acest act normativ, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 388/2014

și nr. 717/2014, iar în ceea ce privește critica referitoare la art. 39 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență menționează că cererea de reexaminare are natura juridică a unei veritabile căi de atac împotriva modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru, astfel încât termenul de 3 zile este justificat de necesitatea de a nu se tergiversa soluționarea cauzei. Apreciază, totodată, că dispozițiile constituționale ale art. 29 alin. (2), art. 30 alin. (2), art. 51 alin. (3) și art. 52 alin. (3), invocate de autorul excepției în susținerea criticilor sale, nu au incidență în cauza de față.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Deși prin dispozitivul încheierii de sesizare au fost reținute ca obiect al excepției de neconstituționalitate numai prevederile art. 7 și

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, Curtea observă că, așa cum reiese atât din cuprinsul încheierii de sesizare, cât și din notele scrise ale autorului excepției, acesta critică și prevederile art. 3 din același act normativ. În cauză, însă, instanța de judecată a omis a se pronunța asupra admisibilității/inadmisibilității excepției de neconstituționalitate a

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 .

18. În acest context, în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, exemplu fiind

Decizia nr. 122 din 6 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul solicită instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, trebuie să constate admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curții, prin dispozitivul aceleiași hotărâri. Astfel, în ipoteza formulării unei excepții prin care se invocă neconstituționalitatea mai multor dispoziții din legi sau ordonanțe, instanța judecătorească are obligația de a analiza întrunirea condițiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispozițiile vizate și de a se pronunța cu privire la sesizarea Curții sau la respingerea cererii de sesizare, corespunzător rezultatului controlului efectuat. Cu alte cuvinte, formularea unor critici de neconstituționalitate care vizează dispoziții diferite din legi sau ordonanțe necesită o analiză a fiecăruia dintre aceste texte în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că omisiunea instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la unele dispoziții din legi sau ordonanțe a căror neconstituționalitate a fost invocată de autorul excepției nu poate avea drept consecință înlăturarea controlului realizat de Curtea Constituțională. A admite o soluție contrară echivalează cu atribuirea unor efecte "extra legem" și chiar "contra legem" omisiunii sau refuzului instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale având ca obiect soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. Într-o atare ipoteză, conduita instanței judecătorești s-ar constitui într-o modalitate de paralizare a exercitării dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către instanța de contencios constituțional.

19. Așa fiind, având în vedere cele mai sus menționate, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3, art. 7 și

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 3: "(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puțin de 20 lei;

b) între 501 lei și 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei;

c) între 5.001 lei și 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei;

d) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei;

e) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.105 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei;

f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.

(2) Se taxează potrivit alin. (1) și următoarele categorii de acțiuni:

a) în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie acestor cereri;

b) privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial;

c) prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.";

- Art. 7: "Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.";

- Art. 39 alin. (1): "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru."

20. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 29 alin. (2) referitor la libertatea conștiinței, art. 30 alin. (2) potrivit căruia "Cenzura de orice fel este interzisă", art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată, art. 51 alin. (3) care prevede că "Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă.", art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 alin. (2) referitor la contribuțiile financiare, precum și art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare.

22. Astfel, în ceea ce privește criticile formulate cu privire la art. 3 din acest act normativ, Curtea s-a mai pronunțat, spre exemplu, prin

Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, și

Decizia nr. 279 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 4 iulie 2016, constatând că aceste prevederi sunt constituționale. Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. De asemenea a reținut faptul că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii.

23. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a analizat dacă accesul liber la justiție este un drept absolut și dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. În acest context, instanța europeană a statuat că "dreptul la un tribunal" nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). De asemenea, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, definitivă în 11 martie 2008, pronunțată în Cauza Larco împotriva României, Curtea Europeană a statuat că obligația de a plăti în fața instanțelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanță, care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea Europeană a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei.

24. Referitor la constituționalitatea prevederilor

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 717 din 9 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 29 ianuarie 2015,

Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 13 august 2014, precum și prin

Decizia nr. 279 din 10 mai 2016 , mai sus citată, decizii prin care a reținut, în esență, că "soluția legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe și nu la valoare."

25. De asemenea, Curtea a analizat și constituționalitatea

art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , exemplu fiind

Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, prin care a reținut că textul criticat reprezintă o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, așadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanța de judecată, deoarece în discuție este o chestiune prealabilă, a cărei soluționare este guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, precum și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare. Curtea a mai observat că rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate. Acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanței judecătorești să examineze circumstanțele specifice fiecărui caz și să realizeze un just echilibru între interesele individuale și cele privind administrarea justiției, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiție.

26. De altfel, cu privire la instituirea taxelor judiciare de timbru, Curtea Constituțională are o bogată jurisprudență, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 671/46/2015/a1 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și constată că prevederile art. 3, art. 7 și

art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.