Decizia nr. 405/2003

Articolul 41

"(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că prevederile

art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001

au mai făcut obiectul controlului de neconstituționalitate, tot prin raportare la art. 41 din Constituție și, în esență, pentru aceleași considerente ca și în prezenta cauză, adică măsura confiscării prevăzută de textul de lege criticat reprezintă o expropriere a proprietarului bunului. Prin

Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, statuând că "Art. 8 din ordonanța de urgență nu face decât să prevadă condițiile în care urmează să opereze confiscarea, relevând astfel o deplină concordanță cu textele constituționale pretins încălcate".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții, soluția și argumentele care au justificat această decizie își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001

privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 205/2002 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Apa Nova București" - S.A. în Dosarul nr. 1.615/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 - municipiul București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent șef,

Gabriela Dragomirescu

OPINIE SEPARATĂ

Considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001

privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 205/2002 , cu modificările și completările ulterioare, este întemeiată și trebuia să fie admisă ca atare. Dispozițiile legale criticate prevăd că Prețurile și tarifele stabilite și practicate greșit se corectează, iar sumele încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) [a) practicarea de către producători, prestatori și importatori a unor prețuri sau tarife fără avizul Oficiului Concurenței sau a unor prețuri și tarife mai mari decât cele avizate; și b) prezentarea de către producători, prestatori și importatori de date eronate la fundamentarea cererii de stabilire sau de ajustare a prețurilor și tarifelor (n.n.)] se confiscă. În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a arătat că aceste dispoziții legale, care permit luarea măsurii confiscării chiar în situația în care bunurile confiscate (sumele încasate necuvenit) nu aparțin contravenientului, ci unor terțe persoane a căror identitate este cunoscută sau ar putea fi cunoscută, contravin prevederilor constituționale care garantează dreptul de proprietate privată. În situația menționată singura măsură justă este restituirea acestor sume către cei în drept, potrivit prevederilor art. 44 din Constituția României recent revizuită. În loc de aceasta, potrivit alin. (5) al aceluiași

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001 , persoanele împuternicite în acest scop de Oficiul Concurenței, care constată și sancționează contravențiile, vor dispune vărsarea la bugetul de stat a sumelor confiscate. Cum aceste sume nu aparțin contravenientului, ci persoanelor de la care au fost încasate în mod ilicit, prin săvârșirea unei contravenții, confiscarea lor echivalează cu o expropriere în favoarea statului, în alte condiții decât cele prevăzute de Constituție.

Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, la care se referă prevederea constituțională din art. 44 alin. (9), este, prin natura sa juridică, o măsură de siguranță destinată să înlăture o stare de pericol pentru săvârșirea unor noi infracțiuni sau contravenții, după caz, stare ce rezultă din lăsarea în patrimoniul infractorului sau contravenientului a bunurilor folosite ori destinate a fi folosite la săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții, ori rezultate din săvârșirea acestora. Dar confiscarea nu-și poate realiza această finalitate prin încălcarea dreptului de proprietate al altei persoane fizice sau juridice. De aceea, prin dispozițiile art. 118 din Codul penal referitoare la confiscarea specială (urmare a săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, reguli aplicabile și confiscării luate în urma săvârșirii unei contravenții), s-a prevăzut la lit. b) că lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni sunt supuse confiscării numai dacă sunt ale infractorului, iar la lit. d) s-a prevăzut că lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii sunt supuse confiscării numai dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și numai în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Aceste principii sunt întru totul aplicabile și confiscării ce are ca temei săvârșirea unei contravenții, deoarece esența și funcțiile preventive ale confiscării, ca și condițiile în care acestea se realizează sunt aceleași în cele două situații. În consecință, sumele de bani încasate necuvenit, ca urmare a săvârșirii contravențiilor prevăzute în art. 8 alin. (1) lit. a) și b), nu pot fi confiscate decât dacă nu sunt restituite persoanelor de la care au fost încasate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acestora, iar dispozițiile din

art. 8 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001

sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție.

Judecător,

prof. univ. dr. Costică Bulai

*

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majorității membrilor Curții, exprimată în cuprinsul Deciziei nr. 405/2003, considerăm că textul legal dedus controlului este neconstituțional, întrucât contravine prevederilor art. 41 alin. (1), (2) și (3) din Constituție [art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituția republicată după revizuire].

Măsura confiscării sumelor încasate necuvenit, în temeiul unor prețuri și tarife stabilite și practicate greșit - manopera constitutivă de contravenție - nu reprezintă o sancțiune sui-generis care își găsește aplicare exclusiv în acest domeniu, ci este o varietate a confiscării speciale, reglementată de art. 118 din Codul penal, cu titlu de măsură de siguranță. Or, potrivit prevederilor textului menționat, "sunt supuse confiscării speciale: lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia".

Așadar, în viziunea legiuitorului penal, măsura de siguranță a confiscării speciale are un caracter subsidiar, urmând a fi aplicată numai dacă lucrurile - produs al infracțiunii -, nefiind restituite sau acordate cu titlu de despăgubire persoanei vătămate, rămân în patrimoniul autorului, care, astfel, realizează o îmbogățire fără justă cauză, rezultat al faptei sale ilicite.

Pentru rațiuni care ne scapă, transpunerea acestei instituții din domeniul penal în cel contravențional s-a făcut fără preluarea acestei condiții de aplicare, ceea ce impune concluzia că, în materie contravențională, confiscarea se dispune ori de câte ori se constată săvârșirea contravenției prevăzute în ipoteza textului.

La prima vedere, o asemenea omisiune poate fi considerată ca o derogare de la reglementarea de drept comun în materie, pe care legiuitorul este îndreptățit să o practice ori de câte ori specificul domeniului supus reglementării o face necesară.

O analiză mai aprofundată impune însă o altă concluzie.

Astfel, de plano, este dificil de înțeles de ce contravenientul să aibă o situație mai grea decât infractorul, întrucât, așa cum va rezultă din cele ce vom arăta în continuare, aceasta este consecința paradoxală pe care o antrenează omisiunea menționată.

Independent de o atare obiecție și esențial din punctul de vedere care aici interesează, acela al controlului de constituționalitate, omisiunea în cauză face ca dispoziția legală criticată să contravină textelor de referință din Constituție.

Într-adevăr, în măsura în care sumele percepute în plus, în temeiul unor prețuri și tarife practicate greșit, sunt confiscate, plătitorii acestora, așadar persoanele prejudiciate, nu vor mai avea posibilitatea să pretindă restituirea, o asemenea restituire, în ceea ce-i privește avându-și temeiul în îmbogățirea fără justă cauză a contravenientului care însă, urmare confiscării, nu mai există, pretenția lor rămânând, astfel, fără obiect. Drept urmare, prejudiciul, prin voința legiuitorului, se va localiza definitiv în patrimoniul acestora, dreptul lor de proprietate fiind, astfel, încălcat. Mai mult decât atât, în condițiile în care emolumentul îmbogățirii fără justă cauză a intrat prin efectul confiscării în patrimoniul statului, punându-i astfel în imposibilitate de a obține repararea prejudiciului suferit, în ceea ce-i privește, aceasta se convertește într-o varitabilă expropriere realizată cu încălcarea exigențelor prevăzute expres și limitativ de Constituție.

Fără îndoială, tocmai în considerarea acestei rațiuni, art. 118 din Codul penal a consacrat caracterul subsidiar al confiscării speciale, recunoscând astfel implicit, dar indubitabil, imposibilitatea legală a obligării autorului infracțiunii la o prestație dublă față de ceea ce a dobândit prin infracțiune (o dată prin confiscare și a doua oară prin restituire sau prin despăgubirea persoanei vătămate).

Dar, chiar dacă, făcând abstracție de argumentele înfățișate, care demonstrează că intervenția confiscării creează un fine de neprimire a acțiunii de în rem verso a celui păgubit, am admite - așa cum s-a susținut - posibilitatea acestuia din urmă de a promova o asemenea acțiune, cu toate că, prin efectul confiscării, emolumentul îmbogățirii fără justă cauză a ieșit din patrimoniul autorului contravenției, care, astfel, este ținut la o prestație dublă față de produsul contravenției de care a beneficiat, și într-o atare ipoteză, prevederile constituționale de referință ar fi încălcate. De această dată însă încălcat ar fi dreptul de proprietate al contravenientului, al cărui patrimoniu ar fi diminuat în maniera arătată.

Cele arătate converg în a demonstra - contrar opiniei majorității membrilor Curții - că textul legal dedus controlului este neconstituțional, concluzie care ne-a impus prezenta opinie separată.