Decizia nr. 496/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona Maya Teodoroiu
- judecător
Augustin Zegrean
- judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Anwar Mohammad în Dosarul nr. 5.589/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.841D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă. Arată că autorul excepției enumeră prevederile constituționale fără a arăta în ce mod dispozițiile criticate încalcă aceste prevederi.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 2 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.589/2/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Anwar Mohammad cu ocazia soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect "anulare act administrativ - litigiu străini".
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că pe parcursul șederii sale în România a părăsit teritoriul acesteia pentru a studia în Olanda. Arată că această durată a fost inclusă în calculul perioadei de absență de pe teritoriul României, astfel că, în baza textului de lege criticat, i s-a respins solicitarea de acordare a dreptului de ședere permanentă. Susține că dispozițiile criticate încalcă dreptul la liberă circulație și dreptul la învățătură. Făcând referire la
Directiva 2003/109/CE
privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung, apreciază că textul criticat nu asigură flexibilitatea care să țină seama de circumstanțele care pot determina o persoană să părăsească teritoriul României. Precizează că există o necesitate a limitării situațiilor ce nu se consideră absență de pe teritoriul României, însă recunoașterea acestui lucru doar în cazul străinilor ce desfășoară activități de transport internațional, face din prevederea criticată una discriminatorie.
6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate nefiind în contradicție cu dispozițiile constituționale invocate de reclamant, având în vedere regimul special al străinilor din România.
7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul apreciază că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, instituirea unor regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite neputând fi considerate o încălcare a acestui principiu. În cazul de față, tratamentul diferențiat aplicat pentru cei care desfășoară activități de transport internațional rezultă din chiar natura serviciului respectiv, susținut cu acte doveditoare. În ceea ce privește critica referitoare la art. 25 și 32 din Constituție, apreciază că acestea nu au incidență în cauză.
9. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Apreciază că autorul excepției este, în realitate, nemulțumit de modalitatea de aplicare a legii în situația sa particulară, arătând în acest sens că i s-a respins de către Inspectoratul General pentru Imigrări cererea prin care solicita acordarea dreptului de ședere, pe termen lung, în România, întrucât nu a îndeplinit condițiile prevăzute de dispozițiile legale criticate. Or, aceasta reprezintă o problemă de fapt, instanța învestită cu soluționarea litigiului fiind competentă să aprecieze cu privire la modalitatea în care au fost respectate prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 . O asemenea situație vizează, așadar, legalitatea respingerii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, în cauză nefiind pusă în mod real în discuție constituționalitatea textelor de lege criticate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Dispozițiile criticate au următorul conținut: "(1) Dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au avut drept de ședere temporară sau au beneficiat de protecție internațională pe teritoriul României, în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:
(i) în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și nu depășesc 10 luni de absență în total. Nu se consideră absență de pe teritoriul României dacă prin natura serviciului străinul s-a deplasat în străinătate pentru desfășurarea unor activități de transport internațional și prezintă înscrisuri doveditoare în acest sens."
13. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 25 referitor la libera circulație și art. 32 alin. (1) referitor la dreptul la învățătură. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1, art. 13 și art. 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 832 din 3 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 28 martie 2016, a statuat că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
constituie cadrul normativ prin care sunt reglementate intrarea, șederea și ieșirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile și obligațiile acestora, precum și măsurile specifice de control al imigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele internaționale la care este parte. De asemenea, Curtea a reținut că intră în marja de apreciere a statului reglementarea condițiilor care trebuie îndeplinite de cetățeanul străin - astfel cum acesta este definit de
art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , și anume persoana care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene -, pentru a i se prelungi dreptul de ședere temporară în scop de muncă pe teritoriul României. Astfel, Curtea consideră că marja de apreciere a statului în această materie se exercită și în ceea ce privește stabilirea condițiilor de acordare a dreptului de ședere permanentă străinilor care, la data soluționării cererii, sunt titulari ai unui drept de ședere temporară sau beneficiari ai protecției internaționale în România.
15. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
creează o discriminare între străinii care solicită acordarea dreptului de ședere permanentă și străinii care desfășoară activități de transport internațional și solicită acordarea aceluiași drept, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Curtea observă că, în esență, obiectul activității de transport internațional îl constituie deplasarea în afara teritoriului unui stat a călătorilor sau a mărfurilor. Astfel, prin specificul muncii depuse, străinii care desfășoară activități de transport internațional se află în situația obiectivă de a nu putea îndeplini, în toate cazurile, cerințele impuse de dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) teza întâi din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 .
16. Având în vedere acest aspect, Curtea apreciază că străinii care solicită acordarea dreptului de ședere permanentă și străinii care desfășoară activități de transport internațional și solicită acordarea aceluiași drept se află într-o situație diferită, din perspectiva ipotezei speciale în care cea de-a doua categorie se situează.
17. Or, Curtea a reținut în jurisprudența sa că principiul egalității în drepturi a cetățenilor nu presupune uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, de exemplu,
Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau
Decizia nr. 755 din 5 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2016).
18. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale referitoare la libera circulație, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul la liberă circulație vizează libertatea de mișcare, textul constituțional reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, și anume: libera circulație pe teritoriul României și libera circulație în afara teritoriului țării. Libera circulație însă nu poate fi absolută, ea trebuie să se desfășoare cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege (a se vedea
Decizia nr. 220 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 13 iunie 2005). De asemenea, Curtea a reținut că "libera circulație", prevăzută de textul constituțional invocat în motivarea excepției, se desfășoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice și sociale, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a unei normale desfășurări a relațiilor interstatale (a se vedea
Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005).
19. Astfel, Curtea reține că cetățeanul străin este liber să părăsească temporar teritoriul statului român și are dreptul de a reintra pe acesta pe toată durata valabilității permisului de ședere. Faptul că legiuitorul a impus anumite condiții referitoare la durata părăsirii teritoriului statului român, condiții care trebuie îndeplinite pentru acordarea dreptului de ședere permanentă, nu se constituie într-o încălcare a libertății de circulație.
20. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 32 referitor la dreptul la învățătură, Curtea apreciază că acestea nu au incidență în cauza dedusă controlului de constituționalitate.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anwar Mohammad în Dosarul nr. 5.589/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. a) pct. (i) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.
PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.