Decizia nr. 594/2016

Articolul 15

alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare: "(1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fișă financiară, care va respecta condițiile prevăzute de

Legea nr. 69/2010 . În această fișă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a) schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru anul curent și următorii 4 ani;

b) estimări privind eșalonarea creditelor bugetare și a creditelor de angajament, în cazul acțiunilor anuale și multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influența deficitul bugetar. [...]

(3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condițiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".

-

Articolul 15

alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 mai 2015: "(1) În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/inițiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, inițiatorii au obligația să prezinte:

a) fișa financiară prevăzută la

art. 15 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, însoțită de ipotezele și metodologia de calcul utilizată;

b) declarație conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele și prioritățile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală și cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară".

12. Examinând procesul legislativ, Curtea observă că propunerea legislativă a fost inițiată de doi deputați, iar forma inițiatorilor cuprindea articolul unic prin care se introducea, în cuprinsul

Legii-cadru nr. 284/2010 , art. 19^1 referitor la sporul de doctorat. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaților sub nr. 398 din 31 martie 2015, care, în ședința din 1 aprilie 2015, a stabilit că domeniul reglementat de aceasta este de competența decizională a Camerei Deputaților, Senatul trebuind a fi prima cameră sesizată, și a decis înaintarea propunerii legislative la Senat, ca primă Cameră sesizată, unde a primit numărul nr. b149 din 2 aprilie 2015. La data de 16 aprilie 2015, Senatul a solicitat avize de la Consiliul Legislativ, Guvern, Consiliul Economic și Social. Consiliul Legislativ a transmis avizul său favorabil, cu propunerea ca, pentru evitarea unor deficiențe în aplicare, în sensul acordării unui spor de doctorat persoanelor pentru care acesta a fost inclus în salariul de bază, să se completeze proiectul cu o normă care să clarifice acest aspect. Guvernul a transmis punctul său de vedere la data de 7 octombrie 2015 în sensul că nu susține propunerea legislativă, deoarece

art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, norme în vigoare la data emiterii avizului, reglementează deja situația persoanelor care au titlul academic de doctor. Prin urmare, Guvernul a considerat că inițiativa legislativă este lipsită de obiect. La 15 iunie 2015 s-a primit avizul negativ al Consiliului Economic și Social. După primirea avizelor negative de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a supus spre dezbatere și adoptare Plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative. În ședința plenului Senatului din 14 octombrie 2015 s-a respins propunerea legislativă cu 60 voturi pentru, niciunul împotrivă și o abținere.

13. Propunerea legislativă a fost transmisă Camerei Deputaților și înregistrată la data de 19 octombrie 2015 la Biroul permanent al Camerei Deputaților sub Pl-x nr. 707/2015. Comisia juridică, de disciplină și imunități a acordat aviz favorabil propunerii legislative, iar Comisia pentru buget, finanțe și bănci a emis aviz negativ. Pe data de 13 aprilie 2016 a fost primit punctul de vedere al Guvernului, în sensul nesusținerii propunerii legislative, deoarece acordarea sporului de doctorat era deja reglementată prin

Legea nr. 71/2015 . Tot la 13 aprilie 2016 a fost emis raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială, în sensul adoptării propunerii legislative cu amendamente, raport la întocmirea căruia a fost avut în vedere punctul de vedere al Guvernului formulat la data de 30 septembrie 2015 (care a fost transmis Senatului la data de 7 octombrie 2015). Unul din amendamentele adoptate de această Comisie a fost cel privind introducerea art. I pct. 2 în propunerea legislativă, amendament referitor la introducerea

art. 37^1 în Legea-cadru nr. 284/2010 . Motivarea autorilor amendamentului a fost aceea că aceste prevederi sunt "necesare pentru crearea cadrului legal pentru stabilirea veniturilor salariale ale personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii și pentru a evita apariția unor conflicte sociale determinate de diminuarea drastică a unor salarii negociate și stabilite prin contracte colective de muncă, contracte cărora le încetează perioada de valabilitate". La data de 18 aprilie 2016 propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, iar în ședința de plen s-a decis retrimiterea la Comisie, în vederea întocmirii unui nou raport. La data de 10 mai 2016, Comisia pentru muncă și protecție socială a emis un raport de înlocuire a raportului depus anterior, în sensul adoptării propunerii legislative cu amendamente, raport de înlocuire la întocmirea căruia au fost avute în vedere atât punctul de vedere al Guvernului formulat la data de 30 septembrie 2015 (care a fost transmis Senatului la data de 7 octombrie 2015), cât și o adresă a Ministerului Finanțelor Publice din 22 aprilie 2016. La data de 16 mai 2016 propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, fiind dezbătută în plen pe 17 mai 2016 și adoptată la data de 8 iunie 2016.

14. La data de 22 iunie 2016 legea adoptată a fost trimisă la promulgare, iar pe data de 8 iulie 2016 Guvernul a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta obiecție de neconstituționalitate.

15. Dispozițiile criticate -

art. I pct. 1 și 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare - completează

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu două articole, art. 19^1 și art. 37^1.

16. Cu privire la sporul pentru deținerea titlului științific de doctor, reglementat de art. I pct. 1 din legea criticată, Curtea reține că acesta a fost acordat potrivit

art. 5 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, articol introdus prin

Legea nr. 71/2015

de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 233 din 6 aprilie 2015, care reglementează interpretarea noțiunii de "nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare", prin care se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, printre altele, și sumele aferente sporului de doctorat, în cazul în care salariatul angajat, numit sau promovat, îndeplinește aceleași condiții ca și salariații aflați în funcții la data de 31 decembrie 2009. Pentru anul 2016, dispoziții similare sunt prevăzute în

art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015.

17. Totodată, prin

art. 3^1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , cu modificările și completările ulterioare, articol introdus prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, cu modificările ulterioare, s-a prevăzut că, "Începând cu luna august 2016, personalul care deține titlul științific de doctor, își desfășoară activitatea în domeniul în care a obținut acest titlu și nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă profesională și, după caz, vechime în funcție în cazul celorlalte categorii de personal, din instituția sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, într-o instituție sau autoritate publică similară."

18. Cu privire la majorarea de 10% a salariilor personalului prevăzut în textul art. I pct. 2 din legea criticată, Curtea reține că, potrivit

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , aplicabilă în anul 2016, "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1, personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, majorate cu 10%.

(2) Personalul autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și al celor aflate în coordonarea prim-ministrului și al celor aflate sub controlul Parlamentului, nou-înființate în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, majorate cu 10%."

19. Având în vedere acest cadru normativ, Curtea constată că ambele reglementări cuprinse în art. I pct. 1 și 2 din legea criticată erau deja prevăzute în legile anuale de salarizare, după cum urmează: acordarea sporului pentru deținerea titlului științific de doctor era prevăzută în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 71/2015 , act normativ cu aplicabilitate temporară pentru anul 2015, precum și în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , act normativ cu aplicabilitate temporară pentru anul 2016; majorarea de 10% pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului era prevăzută în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , act normativ cu aplicabilitate temporară pentru anul 2016. Prin urmare, prin reglementările criticate, care completează legea cadru de salarizare a personalului bugetar, legiuitorul a dorit să instituie, cu caracter permanent, atât acordarea sporului de doctorat, cât și majorarea salarială de 10% pentru personalul expres menționat în text și ale cărui contracte colective de muncă își vor înceta valabilitatea. De altfel, așa cum se poate observa, art. III din legea criticată abrogă dispozițiile

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 .

20. Cât privește dispozițiile art. I pct. 1 din lege, referitoare la sporul de doctorat, Curtea reține că autorul obiecției de neconstituționalitate nu indică niciun text din Constituție pretins a fi încălcat de aceste dispoziții, limitându-se a susține că dispozițiile criticate sunt lipsite de obiect, din moment ce o reglementare similară există deja în

Legea nr. 71/2015 . Or, potrivit

art. 2 alin. (2) Legea nr. 47/1992 , sunt neconstituționale prevederile actelor "care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției". De asemenea, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din aceeași lege, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate". De vreme ce acest text de lege este cuprins în secțiunea 1 "Dispoziții comune" a capitolului III "Competența Curții Constituționale" din

Legea nr. 47/1992 , acesta trebuie aplicat și în ceea ce privește obiecția de neconstituționalitate reglementată de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție.

21. În consecință, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 din legea criticată nu este motivată sub aspectul indicării textului constituțional pretins a fi încălcat, Guvernul rezumându-se la a afirma că acestea sunt lipsite de obiect, din moment ce exista deja o reglementare similară. În aceste condiții, sunt încălcate dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

și, prin urmare, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 1 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

22. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, autorul obiecției consideră că dispozițiile privind majorarea de 10% instituie discriminări față de personalul bugetar căruia nu i se aplică. Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, conținutul normativ al principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite ( Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Curtea a reținut că sintagma "fără privilegii și fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție privește două ipoteze normative distincte, iar incidența uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancțiuni de drept constituțional diferite (a se vedea

Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.

23. Astfel, aplicând aceste considerente de principiu la dispozițiile normative criticate, Curtea constată că, prin acordarea majorării salariale de 10% numai pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea, legiuitorul nu a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, nestabilind un tratament juridic diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice.

24. Curtea observă că motivarea introducerii amendamentului privind majorarea de 10%, la Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, a fost aceea că aceste prevederi sunt "necesare pentru crearea cadrului legal pentru stabilirea veniturilor salariale ale personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii și pentru a evita apariția unor conflicte sociale determinate de diminuarea drastică a unor salarii negociate și stabilite prin contracte colective de muncă, contracte cărora le încetează perioada de valabilitate".

25. Având în vedere aceste motive, nu se poate nega dreptul legiuitorului de a stabili o majorare salarială pentru o anumită categorie socio-profesională justificată de rațiuni obiective, în funcție de situația economică a statului. Așadar, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 din legea criticată raportată la art. 16 din Constituție este neîntemeiată.

26. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, raportată la

art. 138 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 55, a constatat că art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală face diferența între stabilirea sursei de finanțare și caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituție impune stabilirea concomitentă atât a alocației bugetare, ce are semnificația unei cheltuieli, cât și a sursei de finanțare, ce are semnificația venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecințele negative, pe plan economic și social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar cu condiția menținerii în alocația aferentă sursei. În textul Constituției se vorbește numai despre stabilirea sursei de finanțare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective. Curtea a mai reținut la paragraful 58 al acestei decizii că art. 138 alin. (5) din Constituție nu se referă la existența in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoștință de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.

27. Aplicând aceste considerente la legea criticată, Curtea constată, din analiza procesului de adoptare a acestei legi, că amendamentul privind introducerea majorării salariale de 10% pentru personalul expres menționat în textul criticat a fost introdus la Camera Deputaților, cameră decizională, în raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială. Dispoziția de lege criticată majorează cheltuieli care se realizează în mod direct din bugetul de stat.

28. Însă, Curtea constată că majorarea salarială de 10% pentru personalul expres menționat în textul criticat a fost reglementată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , aplicabilă în anul 2016, act normativ adoptat înainte de

Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 19 decembrie 2015, cheltuielile aferente fiind cuprinse astfel în legea bugetului de stat. De altfel, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , se menționează că aceasta a fost emisă "având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat".

29. Or, așa cum a precizat Curtea prin

Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 , paragraful 57, nu se pune "nicio problemă de constituționalitate în măsura în care cheltuiala realizată potrivit legii analizate ar fi fost cuprinsă în bugetul de stat".

30. Așadar, cheltuiala determinată de majorarea salarială de 10% pentru personalul expres menționat în textul criticat era previzionată în deplină cunoștință de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar. În consecință, Curtea constată că dispozițiile

art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare nu contravin imperativelor prevăzute de art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

31. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 1 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, obiecție formulată de Guvernul României.

2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, formulată de Guvernul României și constată că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2016.