Decizia nr. 24/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 336 alin. (1) din Codul penal , excepție ridicată de Judecătoria Bistrița - Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.367/190/2016, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 697D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât aspectele privind modul de dovedire a nivelului de îmbibație alcoolică nu țin de calitatea legii, ci de administrarea probatoriului în cauzele concrete. În subsidiar, se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții, respectiv

Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014

și

Decizia nr. 819 din 12 decembrie 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.367/190/2016, Judecătoria Bistrița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 336 alin. (1) din Codul penal , excepție ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, reglementată prin textul criticat.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că, deși dispozițiile legale criticate condiționează existența infracțiunii de o valoare obiectivă, nu există niciun reper clar și predictibil de stabilire a valorii alcoolemiei la momentul conducerii efective a unui vehicul pe drumurile publice. În aceste condiții, aprecierea că la momentul conducerii vehiculului valoarea concentrației de alcool în sânge era sau nu peste 0,80 g/l este una pur arbitrară, bazată fie pe intuiția sau pe părerea judecătorului, fie pe o pseudoștiință, total contrară prezumției de nevinovăție, prevăzută la

art. 4 din Codul de procedură penală . Or, pentru condamnarea unei persoane, vinovăția acesteia trebuie probată dincolo de orice îndoială rezonabilă, potrivit

art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală , condamnarea neputând fi arbitrară, bazată pe părerea unui magistrat. Se susține că, în ipoteza

art. 336 alin. (1) din Codul penal , nu există nicio posibilitate obiectivă, clară și previzibilă de stabilire a valorii exacte a alcoolemiei în sânge în momentul conducerii efective a vehiculului de către făptuitor, aspect ce contravine prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

Se arată că punctul de vedere îmbrățișat de Ministerul Public și de majoritatea instanțelor este că pragul astfel reglementat este relevant, întrucât intervalul temporar dintre momentul conducerii efective și momentul prelevării primei probe biologice este unul redus, iar la momentul prelevării primei probe biologice, valoarea alcoolemiei depășește valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge. Se susține că acest raționament este greșit, deoarece, pe de o parte, noțiunea de interval de timp „redus“ este una pur relativă, iar, pe de altă parte, silogismul astfel exprimat este, în sine, invalid. Se arată că cele două premise, respectiv interval de timp „redus“ și valoare de peste 0,80 g/l la prima probă biologică recoltată, nu pot duce logic la concluzia că, la momentul de interes penal, concentrația de alcool în sânge avea o anumită valoare, concluzia contrară că valoarea nu depășea limita de 0,80 g/l putând fi, în egală măsură, corectă. Se susține că, dacă cele două premise ar duce la concluzia că „probabil“ la momentul conducerii efective valoarea alcoolemiei depășea limita de 0,80 g/l, atunci la fel de logic și de probabil ar fi ca la momentul conducerii efective valoarea alcoolemiei să nu depășească limita legală. În acest context, se susține că o persoană nu poate fi condamnată numai pe baza unei probabilități.

6.

Se arată că un alt punct de vedere împărtășit de unele instanțe este că valoarea alcoolemiei la momentul conducerii efective este „de regulă“ egală cu dublul valorii concentrației de alcool în aerul expirat, arătată de etilotest, opinie care nu are nicio bază științifică. De asemenea, se arată că nici opinia conform căreia stabilirea concentrației de alcool reprezintă exclusiv o problemă de probatoriu, și nu de constituționalitate, nu poate fi susținută, aceasta constituind și o problemă de calitate a legii. În acest sens, se susține că, dacă legiuitorul a condiționat existența infracțiunii de depășirea unei valori științifice, atunci tot legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze clar, precis și previzibil cum anume se stabilește științific concentrația de alcool. Se susține că expertiza referitoare la calculul retroactiv al alcoolemiei este posibilă doar în anumite situații, pe bază de date subiective, iar concluziile sunt probabile, o astfel de expertiză neputând avea valoare probatorie într-o cauză penală. Se afirmă că, în marea majoritate a cauzelor penale, expertiza referitoare la calculul retroactiv al alcoolemiei nu se poate realiza, pentru că, în momentul conducerii efective, alcoolul ingerat se află în faza de absorbție. Se arată că această fază de absorbție diferă de la un individ la altul. Astfel, suspectul poate ingera o cantitate mare de alcool chiar înainte de a conduce autovehiculul, așa încât aparatul etilotest să indice o valoare ridicată a concentrației de alcool în aerul expirat, dar cu toate acestea, în sângele suspectului să nu fi fost atins pragul de 0,80 g/l, existând apoi posibilitatea ca până la momentul prelevării primei probe biologice faza de asimilare să se fi încheiat, iar acesta să se afle în comă alcoolică.

7.

Se conchide că legiuitorul a incriminat o faptă imposibil de probat în mod obiectiv, motiv pentru care textul criticat este neconstituțional, fiind lipsit de claritate, precizie și predictibilitate.

8.

Se mai susține că prevederile

art. 336 alin. (1) din Codul penal

încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută la

art. 4 din Codul de procedură penală

și la

art. 23 alin. (11) din Constituție . Se arată că este posibil ca persoana suspectă să conducă un vehicul pe drumurile publice considerând că este stăpână pe simțurile sale, iar valoarea alcoolemiei nu depășește limita legală, dar, cu toate acestea, în fapt, concentrația de alcool în sânge la momentul conducerii efective să fie una peste limita legală.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Avocatul Poporului opinează că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale și arată că își menține punctele de vedere transmise și reținute de Curtea Constituțională în

deciziile nr. 732 din 16 decembrie 2014 ,

nr. 120 din 10 martie 2015 ,

nr. 735 din 6 decembrie 2016

și

nr. 819 din 12 decembrie 2017 .

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 336 alin. (1) din Codul penal , care au următorul cuprins: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.“

14.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

cu privire la calitatea legii.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 336 alin. (1) din Codul penal

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate, în acest sens,

Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, și

Decizia nr. 819 din 12 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 1 martie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

16.

În

Decizia nr. 819 din 12 decembrie 2017 , precitată, Curtea a reținut că, prin

Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 , menționată mai sus, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 336 alin. (1) din Codul penal

este neconstituțională. În considerentele acestei din urmă decizii, Curtea a reținut că stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale prevăzute la

art. 1 alin. (5)

și

art. 20 din Legea fundamentală

și cu dispozițiile

art. 7 paragraful 1 din Convenție . Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Latura subiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului presupune vinovăția sub formă de intenție, care poate fi directă sau indirectă. Există intenție directă când conducătorul vehiculului prevede, ca fiind inevitabil, rezultatul faptei sale și, implicit, urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Există intenție indirectă când subiectul prevede rezultatul, nu-l urmărește, însă acceptă posibilitatea producerii lui. Or, modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanță penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecințele nerespectării acesteia, aspect ce contravine principiului respectării legilor, care vizează îndeplinirea anumitor condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că un act normativ trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Au fost invocate, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013; jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la garanțiile consacrate de

art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , respectiv

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34,

Hotărârea din 24 ianuarie 2012 , pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 și 91; jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. și F., paragraful 59.

17.

Având în vedere considerentele deciziei mai sus citate, prin

Decizia nr. 819 din 12 decembrie 2017 , Curtea a constatat că dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul penal

nu au o formulare neclară, ambiguă și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. Astfel, în temeiul prevederilor

art. 147 alin. (1)

și

(4) din Legea fundamentală , ca efect al

Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 , dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul penal

incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de

art. 336 alin. (1) din Codul penal

se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală, momentul săvârșirii acestei infracțiuni de pericol fiind cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului.

18.

Așadar, Curtea a reținut că textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel încât aceștia pot să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca în momentul conducerii vehiculului să nu aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, stabilirea alcoolemiei presupunând efectuarea analizei toxicologice și calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic. Totodată, Curtea a observat și faptul că destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie. Curtea a reținut, totodată, că, în același sens este și

Decizia nr. 317 din 9 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile și în prezenta cauză.

20.

Distinct de cele arătate prin jurisprudența mai sus invocată, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 , prin care s-a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 336 alin. (1) din Codul penal

este neconstituțională, a tranșat problema momentului la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută prin norma penală anterior menționată, arătând că acest moment trebuie să fie cel al săvârșirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, și nu cel al prelevării mostrelor biologice.

21.

Din punct de vedere legal, calculul alcoolemiei la momentul săvârșirii faptei se efectuează cu respectarea metodologiei de prelevare a probelor biologice, prevăzută în

Ordinul ministrului sănătății nr. 1.512/2013

pentru aprobarea

Normelor metodologice

privind recoltarea, depozitarea și transportul probelor biologice în vederea probațiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 20 decembrie 2013, coroborată cu metodele de calcul științific puse la dispoziție de medicina legală. Una dintre aceste metode este, în prezent, Formula lui Widmark, care permite determinarea alcoolemiei maxime; aceasta din urmă este rezultanta mai multor factori, precum gramele de alcool pur rezultate din băuturile ingerate, greutatea corporală a persoanei în cauză, factorul Widmark, rata de eliminare individuală, timpul dintre începutul consumului de băutură și alcoolemia maximă. Toate aceste aspecte constituie însă probleme de aplicare a prevederilor legale criticate, neputând face, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiectul controlului de constituționalitate.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Bistrița - Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.367/190/2016 și constată că dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Bistrița - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2021.