Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 407/2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu referire la sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", precum și a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
10 iunie 2021
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 769 din 9 august 2021
Citat de
1 act
Citează
23 de acte
Structură
3 articole · 30.434 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 3

  • Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
  • Decizia nr. 438/2014 8 iulie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raport…
  • Decizia nr. 465/2014 23 septembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66, art. 123 alin. (2…

Interpretează 2

  • Legea nr. 2/2013 1 februarie 2013 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregăti…
  • Decizia nr. 52/2018 1 februarie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea …

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Titirișcă

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

în raport cu dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , precum și a

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , excepție ridicată de Mihai Cerăceanu în Dosarul nr. 25.059/215/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.735D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.751D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , ale

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din București și Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala Petroșani în Dosarul nr. 238/278/2016* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.751D/2018 la Dosarul nr. 1.735D/2018, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , precum și de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.

Prin Încheierea din 15 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 25.059/215/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă

în raport cu dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , precum și a

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 . Excepția a fost ridicată de Mihai Cerăceanu într-o cauză având ca obiect constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare, aflată în calea de atac a recursului.

8.

Prin Încheierea din 19 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 238/278/2016*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , ale

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din București și Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala Petroșani într-o cauză având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate într-un contract de credit, aflată în fază de recurs.

9.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că, prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , Înalta Curte de Casație și Justiție nu numai că restrânge efectele

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , ci îi oferă și putere retroactivă, în sensul că, pentru ca o hotărâre să fie supusă recursului, chiar dacă aceasta a fost pronunțată după publicarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

în Monitorul Oficial al României, Partea I, trebuie ca procesul să fi fost început ulterior publicării acestei decizii (adică 20 iulie 2017). Or, o asemenea interpretare îngrădește liberul acces la justiție, justițiabilii fiind în imposibilitate să exercite o cale de atac

extraordinară împotriva hotărârilor pronunțate după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă.

10.

Se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 octombrie 1998, pronunțată în Cauza Perez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, paragraful 43; Hotărârea din 19 decembrie 1997, pronunțată în Cauza Brualla Gomez de la Torre împotriva Spaniei; Hotărârea din 4 aprilie 2001, pronunțată în Cauza Leoni împotriva Italiei, paragraful 23; Hotărârea din 27 august 1993, pronunțată în Cauza Demicoli împotriva Maltei, paragraful 39), potrivit căreia instanțelor de judecată le incumbă obligația de a interpreta legislația internă. Or, soluția dată cauzei deduse judecății este o consecință a interpretării dispozițiilor legale de către instanța de judecată, instituție ce are atribuții în aplicarea dispozițiilor legale. În condițiile în care dispozițiile legii sunt obligatorii pentru justițiabili, cu atât mai mult va fi obligatorie dispoziția instanței dată ca urmare a interpretării acestor dispoziții.

11.

Totodată, se mai arată că prin neaplicarea

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017

se produce o discriminare între persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ și persoanele care nu au invocat aceeași excepție, deși, în ambele cazuri, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în aceeași perioadă. Textele legale criticate contravin

art. 147 alin. (1)

și

(4)

coroborat cu

art. 1 alin. (5) din Constituția României , fiind încălcat principiul ierarhiei normelor de drept, întrucât, atunci când există un conflict între o normă de drept constituțional și una de drept procesual civil, prevalează cea dintâi. Se mai invocă și încălcarea

art. 126 alin. (3) din Constituția României

cu privire la rolul instanței supreme, consfințit atât de

Legea fundamentală , cât și de

Codul de procedură civilă , acest rol nefiind realizat, având în vedere pragul stabilit de

Legea nr. 2/2013

și de

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , prin care se limitează cauzele ce pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

12.

Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în raport cu faptul că, în sistemul

actualului Cod de procedură civilă , recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Fiind o cale de atac nedevolutivă, nu este permisă rejudecarea fondului, ci în mod exclusiv analiza legalității hotărârii atacate, iar nu și a temeiniciei acesteia. Pe cale jurisprudențială, Curtea Constituțională a stabilit că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Se invocă, în acest sens,

Decizia nr. 201 din 30 martie 2017 . Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36. Mai mult, Curtea Constituțională a stabilit că nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. De asemenea, instanța constituțională a mai reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalând cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic.

13.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, în sistemul

actualului Cod de procedură civilă , a fost adoptată o concepție nouă, care se îndepărtează de la cea anterioară (bazată, fără distincții, pe aplicarea imediată și generală a legii noi), tocmai pentru a se ține seama, deopotrivă, de exigențele principiului preeminenței dreptului și securității juridice, precum și de principiul respectării drepturilor și situațiilor legalmente dobândite, al respectării așteptărilor legitime, al egalității în fața legii. Se mai consideră că, potrivit dezlegării menționate, prin stabilirea datei sesizării instanței, ca moment procesual de care legea leagă stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească, au fost aduse la îndeplinire de către instanța supremă prerogativele constituționale înscrise în

art. 126 alin. (3) din Constituția României , în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii și cu principiile care guvernează desfășurarea procesului civil.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) ,

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă , ale

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă . În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, s-a statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006,

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, sau

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție ( Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , precitată).

18.

În prezentele cauze, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, care tinde în, principal, la critica interpretării dispozițiilor legale ce au făcut obiectul

Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de instanța supremă, se reține că obiect al controlului de constituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu referire la sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, precum și prevederile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă .

19.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin încheierile din 15 octombrie 2018 și, respectiv, 19 septembrie 2018, dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Întrucât intervențiile legislative au efecte sub aspectul aplicării în timp a normelor legale criticate, în considerarea

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a stabilit că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, prevederile legale criticate vor fi examinate în redactarea de la data sesizării Curții Constituționale. Textele legale criticate au următorul cuprins:

–

Articolul 483

alin. (2) din Codul de procedură civilă : „(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-j) , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;

–

Articolul XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

20.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul ierarhiei actelor normative, ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 24

- Dreptul la apărare, ale

art. 126 alin. (3)

referitor la rolul instanței supreme, precum și ale

art. 147 alin. (4)

privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Curtea constată că acestea stabilesc regula potrivit căreia hotărârile judecătorești pronunțate în anumite materii expres și limitativ enumerate nu sunt supuse recursului. Cu privire la aplicarea în timp a regulii procedurale mai sus menționate se constată că aceasta se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, așa cum expres dispune

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 , modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016

pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016.

22.

Or, Curtea observă că, în prezentele cauze, procesele în cadrul cărora s-a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate se află în calea de atac a recursului și, ca atare, au început anterior datei de 1 ianuarie 2019. Prin urmare, rezultă că, sub aspectul posibilității formulării recursului, în speță sunt aplicabile prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , care, sub aspect substanțial, au un conținut identic cu cel cuprins la

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Diferența constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că aplicarea

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

se referă la aceeași regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

23.

Așa fiind, dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

nu au legătură cu soluționarea cauzei pendinte, cerință expres stabilită de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

sub aspectul admisibilității unei excepții de neconstituționalitate. Interpretând dispozițiile

alin. (1)

și

(5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a statuat în mod constant că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepție (a se vedea

Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, sau

Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat ( Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

24.

Prin urmare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă , așa cum a procedat și anterior în situații obiectiv identice (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 201 din 30 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017;

Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau

Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019).

25.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , Curtea reține că prin

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, a constatat că dispozițiile

art. 27 din Codul de procedură civilă ,

în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.

26.

Prin această decizie, paragrafele 66-78, Curtea a reținut că, potrivit interpretării date de instanța supremă prin intermediul hotărârii prealabile, deși dispoziția legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privința hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, a fost constatată neconstituțională, aceasta continua să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanțelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituționalității. Curtea a reținut că o asemenea soluție interpretativă are semnificația prelungirii în timp a efectelor unei norme constatate neconstituționale, cu consecința aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , care consacră efectul imediat și general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.

27.

Prin aceeași decizie, paragrafele 80-87, Curtea a reținut și încălcarea

art. 147 alin. (4)

raportat la

art. 16 alin. (1)

și

art. 21 din Constituție , referitoare la principiile egalității în drepturi și accesului liber la justiție. În acest sens, Curtea a reținut că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , în configurația dată prin constatarea neconstituționalității sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, pentru o anumită categorie de justițiabili, în funcție de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă (a se vedea paragraful 28 din

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 ).

28.

În prezentele cauze, față de data sesizării Curții Constituționale, care este anterioară publicării

Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018

(3 ianuarie 2019), și având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională prin această decizie, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

29.

Sub acest aspect, Curtea mai reține că, de principiu, chiar dacă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire a hotărârii judecătorești conform

art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865

sau

art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă , după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla spre soluționare pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării

Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018

în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20,

Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

30.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , Curtea reține că, prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , anterior menționată, a admis excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi. Având în vedere data pronunțării acestei soluții, precum și datele încheierilor de sesizare din prezentele cauze (19 septembrie 2018 și 15 octombrie 2018), Curtea constată că sunt incidente dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

31.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Mihai Cerăceanu în Dosarul nr. 25.059/215/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, precum și de Banca Comercială Română - S.A. din București și Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala Petroșani în Dosarul nr. 238/278/2016* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu referire la sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, precum și a prevederilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, precum și Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 iunie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Titirișcă

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.