Decizia nr. 457/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 și pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a celor ale art. 38 alin. (6) din aceeași lege
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 și
pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a celor ale
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , excepție ridicată de Vasarhely Istvan Szilard, Szoverfi Gyula Zsolt și Sebastian Sasu în Dosarul nr. 8.530/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.725D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 2.258 din 11 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.530/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 și
pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a celor ale
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Excepția a fost ridicată de Vasarhely Istvan Szilard, Szoverfi Gyula Zsolt și Sebastian Sasu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că
pct. 2 din nota de la capitolul II
„Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“ din
anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
este în contradicție cu prevederile
art. 10 alin. (2)
și
alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Astfel, pentru funcțiile de la nr. crt. 1-6 nu este stabilit salariul de bază, cu includerea celor 5 gradații, cum este în cazul funcțiilor de la
nr. crt. 7-14 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 . În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate prevederile
art. 3 alin. (2)
și ale
art. 60 din Legea nr. 567/2004
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și se arată că la
nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
nu se recunoaște vechimea în muncă (așa cum precizează nota de subsol nefiind prevăzut salariul de bază la gradația „0“ în anexă, similar funcțiilor de execuție) și nici vechimea în specialitate, pentru funcțiile de conducere. Astfel persoanele care dețin funcții de conducere și au vechime în muncă și în funcție sunt discriminate în raport cu persoanele care ocupă funcții de execuție, dar și în raport cu personalul cu funcții de conducere care are o vechime foarte mică în muncă și în funcție (un grefier cu studii superioare cu vechime de 6 luni și un specialist IT cu studii superioare 3 ani) și cu care au un salariu de bază egal.
6.
Referitor la prevederile
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017
se susține, în esență, că acestea sunt neconstituționale deoarece, în cazul autorilor excepției, au determinat diminuări ale salariilor lunare nete (veniturilor nete salariale) cu procente între 37,13%-40,93% pe lună față de salariul lunar net (venitul net salarial) în plată la 31 decembrie 2017. Sunt invocate prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , prin care s-a reglementat transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, și se arată că legiuitorul, la data publicării acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, trebuia să prevadă în
Legea-cadru nr. 153/2017
situația în care salariul net lunar începând cu anul 2018 este sub nivelul salariului net lunar aferent lunii decembrie 2017 și să se acorde tuturor salariaților o sumă compensatorie pentru a nu fi diminuate salariile. Pentru a nu scădea veniturile salariale nete lunare au fost efectuate până în prezent modificări la
Legea-cadru nr. 153/2017
prin 15 acte normative, care au stopat scăderea veniturilor salariale nete lunare doar pentru anumite categorii de personal, nu și pentru specialiștii IT din cadrul instanțelor judecătorești, care prin aplicarea
Legii-cadru nr. 153/2017
au înregistrat diminuări ale salariului lunar net, această categorie fiind discriminată începând cu ianuarie 2018. Autorii mai susțin că nu sunt respectate prevederile
art. 22 ,
art. 41
și
art. 47 din Constituție , deoarece, deși salariul trebuie să fie predictibil/previzibil, în cazul autorilor excepției, care continuă să presteze aceeași muncă, salariile nete lunare au fost diminuate aproape la jumătate.
7.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în cazul excepției de neconstituționalitate invocate, fără a-și exprima opinia asupra acesteia.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 și
pct. 2 din nota din capitolul II
„Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“ al
anexei nr. V
„Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la
Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că prevederile
anexei nr. V, capitolul II, nr. crt. 5 și 6
au fost modificate prin
art. I pct. 13 din Legea nr. 79/2018
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017
pentru modificarea și completarea
Legii-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018.
12.
Prevederile
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017
au următorul cuprins: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“
13.
Prevederile cuprinse la
nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
instituie salariul de bază pentru anul 2022, coeficientul și nivelul studiilor pentru funcții specifice personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
14.
Prevederile cuprinse la
pct. 2 din nota la capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
au următorul cuprins: „Nota: (...) 2. Salariile de bază prevăzute la pozițiile 1-6 cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“
15.
În opinia autorilor excepției, prevederile legale ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 15
privind universalitatea,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 22 alin. (1)
și
(2)
privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică,
art. 41
privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii,
art. 47
privind nivelul de trai și
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale,
art. 7 ,
art. 23
și
art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ,
Carta social europeană revizuită , adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin
Legea nr. 74/1999 , și
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale .
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017
și cele cuprinse în
capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii, spre exemplu,
Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020,
Decizia nr. 134 din 10 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iunie 2020,
Decizia nr. 706 din 6 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021,
Decizia nr. 813 din 10 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 22 februarie 2021, sau
Decizia nr. 818 din 10 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.
17.
Curtea a reținut că stabilirea prin prevederile de lege criticate a anumitor valori ale salariului de bază și ale coeficienților pentru funcțiile specifice personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile
art. 16 din Constituție
privind egalitatea în drepturi. Astfel, prin
Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și prin
Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că este dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.
18.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor
art. 41
și ale
art. 53 din Constituție , Curtea a precizat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Constituția prevede în
art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. De asemenea, acest text constituțional nu se opune competenței legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare, de a reașeza coeficienții sau salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv ale personalului auxiliar din instanțe și parchete.
19.
Întrucât nu s-a constatat restrângerea exercițiului unui drept fundamental, în sensul
art. 53 din Constituție , Curtea a precizat că aceste dispoziții constituționale nu au relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate.
20.
Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a reținut că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la
Legea-cadru nr. 153/2017 , și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
21.
Curtea a constatat că prevederile
art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017
nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare
art. 16 alin. (1) din Constituție
și că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor,
reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin
Legea-cadru nr. 153/2017
apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare. Totodată, faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situații apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor
art. 38 alin. (6)
din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situația obiectiv deosebită a diferitelor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, așadar, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20).
22.
Curtea a statuat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul
art. 53 din Constituție , ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.
23.
Curtea a subliniat, de asemenea, că modalitatea de aplicare în concret a
Legii-cadru nr. 153/2017
excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice abilitate, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.
25.
Distinct, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-6 și
pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , vizând instituirea unei discriminări între personalul auxiliar din instanțe și parchete care ocupă funcții de conducere, pe de o parte, și cel care ocupă funcții de execuție, pe de altă parte, sub aspectul stabilirii salariului de bază, Curtea reține că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale.
Articolul 16
din Constituție
vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Neutilizarea criteriului vechimii în funcție, pentru diferențierea salariilor de bază, în cazul personalului auxiliar din instanțe și parchete care ocupă funcțiile prevăzute la
nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
și stabilirea, prin dispozițiile
pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , a regulii privind cuprinderea sporului de vechime în muncă la nivel maxim în valoarea salariului de bază instituit pentru funcțiile prevăzute la
nr. crt. 1-6 din capitolul II din anexa nr. V
la legea-cadru menționată țin de competența și opțiunea liberă a legiuitorului.
26.
În consecință, Curtea constată că prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 și
pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
nu conțin norme contrare principiilor egalității și nediscriminării, consacrate de
art. 16 alin. (1) din Constituție , de
art. 1 din Protocolul nr. 12
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și de
art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice . Aceste dispoziții se aplică în mod unitar tuturor categoriilor de personal vizate de ipoteza normei, fără privilegii și fără discriminări, după cum, tot în baza principiului egalității, între categorii diferite de persoane este justificat un tratament juridic diferențiat.
27.
În ceea ce privește susținerea autorilor excepției în sensul că textele de lege criticate contravin unor norme de rang legal [ art. 10 alin. (2)
și
alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017
și dispoziții cuprinse în
Legea nr. 567/2004 ], Curtea reține că, în conformitate cu prevederile
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional exercită un control de constituționalitate a legilor și altor acte normative prin raportare la principiile și dispozițiile
Constituției . Eventualele neconcordanțe între diferitele legi, chiar dacă ar fi reale, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de resortul autorității legiuitoare.
28.
În legătură cu invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a
art. 15
și
art. 22 din Constituție , Curtea reține că, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, acestea nu interferează sub niciun aspect cu sfera de incidență a prevederilor de lege criticate, motiv pentru care nu poate fi reținută relevanța acestora în soluționarea excepției de neconstituționalitate.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasarhely Istvan Szilard, Szoverfi Gyula Zsolt și Sebastian Sasu în Dosarul nr. 8.530/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și constată că prevederile cuprinse la nr. crt. 1-6 și
pct. 2 din nota din capitolul II al anexei nr. V
la
Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale
art. 38 alin. (6)
din aceeași lege sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.