Decizia nr. 281/2021

Articolul 169

^1 alin. (3): „În cazul persoanelor prevăzute la

alin. (2) , la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor

alin. (1) , la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații.“

–

Articolul 169

Articolul 519

: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

–

Articolul 521

alin. (3): „Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.“

37.

Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din

Constituție :

art. 1 alin. (3)

și

(5)

referitor la statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și obligația respectării supremației

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 15 alin. (2)

privind neretroactivitatea legii civile,

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor,

art. 21 alin. (1)

privind accesul liber la justiție,

art. 44 alin. (1) ,

(2) teza întâi ,

(3)

și

(8)

referitoare la dreptul de proprietate privată,

art. 47 alin. (2)

care consacră dreptul la pensie,

art. 53 alin. (1)

și

(2)

referitor la

restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți,

art. 108 alin. (2)

referitor la actele Guvernului,

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției,

art. 126 alin. (1)

și

(3)

privind instanțele judecătorești,

art. 129

privind folosirea căilor de atac și

art. 148

privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor

art. 13

și

14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitoare dreptul la un remediu efectiv și interzicerea discriminării și

art. 1 din Primul Protocol adițional

la aceeași convenție, referitor la proprietate.

38.

Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că un prim aspect invocat de autorii excepției privește pretinsa încălcare a

art. 1 alin. (5) din Constituție , motivat de lipsa de claritate și previzibilitate a textului atacat. Față de această critică, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 836 din 17 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 12 martie 2021, au fost examinate critici de neconstituționalitate similare aduse prevederilor

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 . Curtea a constatat, în esență, că

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018

pronunțată de instanța supremă clarifică modul de interpretare și aplicare a legii, iar interpretarea dată sintagmei „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ este constituțională. Faptul că autorii prezentei excepții de neconstituționalitate stăruie în a interpreta sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ în sensul dorit de aceștia, și anume cu referire la stagiile de cotizare stabilite la data pensionării, și nu la cele prevăzute de legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la

Legea nr. 263/2010 , opunându-se deci interpretării date de instanța supremă prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , nu constituie un veritabil aspect de neconstituționalitate care să atragă sancționarea

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

din perspectiva prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

39.

Curtea a apreciat, pentru aceleași considerente, că sunt neîntemeiate și criticile de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de

art. 21 alin. (1)

și

(3) din Constituție .

40.

Analizând, în continuare, criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea reține că autorii excepției invocă diferența de tratament juridic dintre persoanele care se încadrează în ipoteza textului de lege supus controlului de constituționalitate și pensionarii care, conform prevederilor legale în vigoare, au beneficiat de majorarea punctajelor anuale cu păstrarea stagiului de cotizare stabilit la data pensionării.

41.

Curtea constată că persoanele în raport cu care autorii excepției se consideră discriminați sunt, în realitate, cele menționate în dispozițiile

art. 169^1 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

ca fiind exceptate de la aplicarea dispozițiilor

alin. (1)

din același articol de lege. În critica pe care autorii excepției de neconstituționalitate o fac, aceștia omit faptul că persoanele excluse de la aplicarea dispozițiilor

art. 169^1 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

nu au beneficiat de un stagiu de cotizare redus cu prilejul stabilirii pensiei, majorarea punctajelor anuale fiind acordată tocmai pentru a atenua diferența de tratament juridic în raport cu persoanele care, lucrând în grupele superioare de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, ulterior acestei date, au îndeplinit criteriile obținerii unui stagiu de cotizare redus în raport cu stagiul complet de cotizare prevăzut pentru celelalte categorii de pensionari. Astfel, spre exemplu, dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, completează

Legea nr. 19/2000

cu

art. 78^2

în care se prevede acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precizând însă că aceste prevederi se aplică „numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în

anexa nr. 3 , în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor

art. 167^1 “.

42.

Din contră, autorii excepției se află în ipoteza în care, cu prilejul deschiderii dreptului la pensie, au beneficiat de stagii de cotizare reduse, prin urmare sunt într-o situație obiectiv diferită de cea a categoriei de pensionari cu care se compară. Or, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de

art. 16 alin. (1) din Constituție , își găsește aplicare doar atunci când persoanele se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 192 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).

43.

Analizând, în cele ce urmează, susținerile autorilor excepției vizând pretinsa contrarietate dintre textul de lege criticat și prevederile constituționale care consacră principiul neretroactivității legii civile, încălcarea dreptului de proprietate, a dreptului la pensie și a dreptului la protecția socială a muncii, Curtea reține că argumentele formulate de autorii excepției se referă la modificarea prin dispoziția de lege criticată a unui element avut în vedere la stabilirea inițială a dreptului la pensie, și anume a stagiului de cotizare. Or, față de această critică, reține că, în vederea creării unui cadru legislativ cât mai coerent și unitar, în scop reparatoriu ori pentru a înlătura unele diferențe majore de tratament între persoanele pensionate sub imperiul unor acte normative diferite, potrivit principiului tempus regit actum, legiuitorul poate prevedea prin actele normative în vigoare proceduri de recorelare sau recalculare a pensiilor stabilite în temeiul legislației anterioare, cu utilizarea elementelor de calcul al pensiei prevăzute de legislația în vigoare la momentul efectuării acestor proceduri. Instituirea acestor proceduri intră în competența exclusivă a legiuitorului, care, potrivit

art. 47 alin. (2) din Constituție , se bucură de atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul al cuantumului lor (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007).

44.

Cu toate acestea, același text constituțional garantează cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivității. În acest sens, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că „dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieții individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naște obligația statului ca în perioada pasivă a vieții individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivității, cele două obligații fiind intrinsec și indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au

dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.). Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale. [...] Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acestuia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanța dreptului la pensie“ (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).

45.

Or, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor

art. 169^1 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 , „în situația în care, în urma aplicării prevederilor

alin. (1)-(3) , rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.“ Prin urmare, constată că legea prevede garanții exprese pentru păstrarea cuantumului pensiei, astfel că nu se poate aprecia că schimbarea elementelor în funcție de care aceasta a fost calculată afectează dreptul la pensie, așa cum a fost stabilit anterior.

46.

Referitor la critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

contravin prevederilor

art. 108 alin. (2) din Constituție , întrucât conținutul acestor dispoziții de lege a fost modificat printr-un act juridic inferior, respectiv prin

Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 , Curtea, prin

Decizia nr. 463 din 11 iulie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 12 noiembrie 2019, paragraful 64, a reținut că „verificarea eventualității ca o hotărâre a Guvernului să modifice legea în executarea căreia a fost emisă depășește competențele Curții Constituționale. În orice caz, în paragraful 69 al

Deciziei nr. 69 din 15 octombrie 2018 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că normele de aplicare a prevederilor

Legii nr. 263/2010

sunt în deplină consonanță cu actul normativ în executarea căruia au fost edictate, explicitând dispoziția din lege“.

47.

Cât privește critica de neconstituționalitate adusă

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

în raport cu art. 129 și

art. 148 alin. (2) din Constituție , precum și în raport cu

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , invocate din perspectiva încălcării dreptului de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea, prin

Decizia nr. 836 din 17 noiembrie 2020 , antereferită, a constatat, în considerarea obiectului de reglementare al textului de lege criticat, care nu vizează aspecte procedurale referitoare la exercitarea căilor de atac, că dispozițiile constituționale și convenționale invocate nu sunt incidente în cauză.

48.

Analizând, în continuare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , Curtea constată că obiectul acțiunilor în care a fost ridicată această excepție a privit obligarea caselor județene de pensii de a emite decizii de recalculare a pensiei începând cu data de 1 ianuarie 2016, în temeiul

art. 169^1

din aceeași lege. În majoritatea cauzelor în care au fost formulate aceste acțiuni, casele județene de pensii nu au emis deciziile de recalculare a pensiilor în termenul de 24 de luni prevăzut de

art. 169^1 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 . Întrucât la data la care au fost formulate excepțiile de neconstituționalitate dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

erau deja în vigoare și având în vedere că aspectele criticate de autorii excepțiilor în raport cu acest text de lege se referă, între altele, și la neîndeplinirea obligației caselor de pensii de a recalcula pensiile în termenul prevăzut de lege, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căreia dispozițiile de lege care sunt supuse controlului de constituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

49.

Criticile aduse dispozițiilor

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

se referă, în esență, la două aspecte: un prim aspect vizează lipsa de claritate, întrucât se instituie o reglementare paralelă cu cea a

art. 169^1

din același act normativ, în timp ce al doilea aspect vizează o omisiune legislativă, întrucât din conținutul dispozițiilor de lege criticate nu reiese dacă

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

este aplicabil și persoanelor cărora nu li s-au recalculat pensiile în temeiul

art. 169^1

din aceeași lege.

50.

Examinând primul aspect de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor

art. 169^2 alin. (3)

și

(4) din Legea nr. 263/2010 , recalcularea pensiei în temeiul acestui articol de lege s-a efectuat, din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. Procesul de recalculare a pensiilor, potrivit

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , este, prin urmare, distinct și ulterior celui prevăzut de

art. 169^1

din aceeași lege, care s-a aplicat începând cu data de 1 ianuarie 2016. Așa fiind, este lipsită de susținere critica potrivit căreia dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

ar constitui un paralelism legislativ.

51.

Mai mult, Curtea constată că cele două texte de lege la care fac referire autorii excepției au reglementări cu un conținut diferit. Astfel, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , paragrafele 71-77, dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

implică o schimbare a concepției legislative în raport cu dispozițiile

art. 169^1

din aceeași lege, în sensul acordării, începând cu data de 1 octombrie 2018, atât a beneficiului majorării de punctaj, cât și a celui privind folosirea, la recalcularea pensiei, a unui stagiu de cotizare redus, reglementat de acte normative cu caracter special. Or, dispozițiile

art. 169^1 din Legea nr. 263/2010

au prevăzut doar creșterea punctajelor anuale, fără a fi luate în calcul la stabilirea pensiei stagiile de cotizare prevăzute de legile speciale, în vigoare la data pensionării, ci stagiul complet de cotizare prevăzut de

Legea nr. 263/2010 .

52.

Examinând în continuare critica potrivit căreia dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

nu reglementează situația persoanelor care se încadrează în ipoteza

art. 169^1 alin. (1)

din aceeași lege - respectiv sunt pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii -, dar ale căror pensii nu au fost recalculate în termenele prevăzute de lege, Curtea reține că recalcularea pensiei în temeiul

art. 169^1 din Legea nr. 263/2010

a reprezentat o procedură aplicabilă, din oficiu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Deși textul de lege nu se referă în mod expres la aplicabilitatea din oficiu a procedurii de recalculare, dispozițiile

art. 134 alin. (14) din Normele de aplicare

a prevederilor

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, așa cum au fost completate prin

articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 8 mai 2017, precizează că „recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor

art. 169^1

din lege se efectuează din oficiu“.

53.

Justificarea faptului că dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

nu se referă la ipoteza în care recalcularea pensiilor în temeiul

art. 169^1

din aceeași lege nu a avut loc se găsește în aceea că, potrivit dispozițiilor acestui din urmă text de lege, la data de 1 octombrie 2018, procesul obligatoriu de recalculare a pensiilor în temeiul

art. 169^1

se putea considera ca fiind finalizat. Împrejurarea că, din motive obiective, casele de pensii nu și-au îndeplinit în unele cazuri obligația de a recalcula pensiile în termenele prevăzute de lege, potrivit

art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 , nu poate fi interpretată ca reprezentând un impediment în aplicarea ulterioară a dispozițiilor

art. 169^2

din aceeași lege, de vreme ce procesul de recalculare este obligatoriu, nerealizarea sa neputând fi imputată titularilor dreptului la pensie. Acest aspect de fapt nu este de natură să conducă la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 169^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , care trebuie interpretat în continuare ca aplicându-se tuturor persoanelor ale căror pensii trebuiau să fie recalculate, în mod obligatoriu, potrivit

art. 169^1

din aceeași lege.

54.

Cât privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile

art. 519

și

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că, în jurisprudența sa, a analizat critici similare celor invocate în prezenta cauză, constatând constituționalitatea dispozițiilor de lege care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a pronunța hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În acest sens, Curtea a reținut că „analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile

art. 21 din Legea fundamentală , dar și din cele ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal. Faptul că, potrivit textului de lege criticat în cauza de față, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului“ ( Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 15-17).

55.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurel Holbea în Dosarul nr. 2.164/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și de Teodor Săbăduș și de Andrei Mican în dosarele nr. 2.928/97/2018 și nr. 2.937/97/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și constată că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ din

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și dispozițiile

art. 169^2

din aceeași lege, precum și dispozițiile

art. 519

și

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2021.