Decizia nr. 281/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații" din art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a dispozițiilor art. 169^2 din aceeași lege, precum și a dispozițiilor art. 519 și art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 263/2010 16 decembrie 2010 (prevederi anume) privind sistemul unitar de pensii publice
Interpretează 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Patricia-Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Aurel Holbea în Dosarul nr. 2.164/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și constituie obiectul dosarului Curții Constituționale nr. 2.202D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.641D/2019, nr. 2.989D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 169^1 alin. (3) teza finală
și
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a dispozițiilor
art. 519
și
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Teodor Săbăduș și de Andrei Mican în dosarele nr. 2.928/97/2018 și nr. 2.937/97/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă.
4.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.641D/2019, nr. 2.989D/2019 la Dosarul nr. 2.202D/2019, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
7.
Prin Încheierea din 10 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.164/97/2018, Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Aurel Holbea.
8.
Prin Încheierea din 26 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.928/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 169^1 alin. (3) teza finală
și
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a dispozițiilor
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Teodor Săbăduș.
9.
Prin Încheierea din 29 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.937/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 169^1 alin. (3) teza finală
și
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a dispozițiilor
art. 519
și
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Andrei Mican.
10.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o dispozițiilor
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
prin
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , în sensul că „«stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații» se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la
Legea nr. 263/2010 “ a determinat o diminuare a pensiei pentru cei care și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă sau în condiții speciale și care s-au înscris la pensie până la 31 decembrie 2010 și a exclus de la determinarea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 20 de ani stabilit cu prilejul ieșirii la pensie. Astfel, sunt încălcate prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (5) ,
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 alin. (1) ,
art. 21 alin. (1) ,
art. 41 alin. (2) ,
art. 44 alin. (1) ,
(2) teza întâi ,
(3)
și
(8) ,
art. 47 alin. (2) ,
art. 53 alin. (1)
și
(2) ,
art. 108 alin. (2) ,
art. 129
și
art. 148 .
11.
Astfel, în ceea ce privește încălcarea prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , autorii excepției arată că legea nu este clară și precisă, decizia instanței supreme neclarificând aplicarea
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
sub aspectul stagiului complet de cotizare ce urmează a fi folosit la determinarea punctajului mediul anual în urma creșterii cu 50% a punctajelor anuale. Arată că fiecare pensie are particularitatea sa, iar
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018
ar fi trebuit să clarifice fiecare situație.
12.
Cu privire la încălcarea prevederilor
art. 16 din Constituție , autorii excepției arată că se creează o discriminare între persoanele care au lucrat în aceleași condiții, dar se pensionează la date diferite, astfel că cei pensionați anterior datei de 31 decembrie 2010 pierd stagiul complet de cotizare
de 20 de ani, în timp ce cei pensionați după 1 ianuarie 2011 beneficiază în continuare de un mod de calcul mai favorabil. În acest sens, arată că „se aplică diferențiat
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 , respectiv în timp ce unii pensionari au beneficiat de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, deoarece, așa a prevăzut
Decizia nr. 11/2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
art. 116 din Legea nr. 263/2010 ,
art. 134 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011
și principiul tempus regit actum, raportul de drept substanțial (stabilirea dreptului la pensie) «este guvernat de legea sub imperiul căreia dreptul s-a născut», chiar dacă, «în privința mijloacelor procesuale, dispozițiile legii noi sunt pe deplin aplicabile, în timp ce altora sub incidența acelorași reglementări legale li se aplică stagiul complet de cotizare de 30 de ani sau mai mare, după bunul plac al caselor județene de pensii.»“ De asemenea, susțin că sunt încălcate prevederile
art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și
art. 1 din Primul Protocol adițional
la convenția mai sus amintită.
13.
În critica de neconstituționalitate se susține și că dispozițiile de lege criticate creează o discriminare între persoanele care și-au depus cererile de recalculare anterior intrării în vigoare a
și cei care au depus cererile ulterior acestei date.
14.
Referitor la încălcarea prevederilor
art. 21 alin. (1)
și
(3) din Constituție , arată că dispozițiile de lege criticate, prin lipsa lor de claritate și predictibilitatea, îngrădesc accesul la justiție. De asemenea, arată că nu este asigurat dreptul la un proces echitabil, întrucât nu se asigură acordarea majorării de punctaj prevăzută de
art. 169^1 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , respectiv păstrarea dreptului câștigat constând în stagiul de cotizare de 20 de ani acordat cu prilejul ieșirii la pensie.
15.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile
art. 41 din Constituție , autorii excepției arată că „prin modificarea stagiului complet de cotizare de la 20 de ani la 30 de ani, persoanelor care au prestat munca în grupa I de muncă sau condiții speciale - subteran și care au realizat cel puțin 20 de ani în subteran se aduce o gravă încălcare a
art. 41 alin. (2) din Constituția României , acreditându-se ideea extrem de periculoasă prin care legiuitorul poate oricând să afecteze în sens negativ dreptul la pensie obținut pe baza unei legi anterioare sau chiar în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive eliminând anumite beneficii (stagiul complet de cotizare de 20 de ani), ce nu reprezintă altceva decât transpunerea efectivă în practică a garanțiilor prevăzute de
art. 41 alin. (2) din Constituție
pentru cei care au lucrat în condiții deosebite sau/și speciale și cărora le-au fost acordate datorită naturii profesiei lor care implică un risc, o uzură fizică și morală accentuată, respectiv punerea în pericol a sănătății și a vieții lor - pensionarilor care au lucrat în industria minieră.“
16.
Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 44 din Constituție , autorii excepției arată că pensia constituie un „bun“ în sensul
art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , iar „restrângerea elementului de calcul din stagiul complet de cotizare de 20 de ani echivalează cu încălcarea dreptului la garanția pensiei care a fost stabilită prin lege la determinarea sa. Modificarea stagiului complet de cotizare avut echivalează cu o expropriere inutilă și nedreaptă, neprevăzută de lege și fără despăgubire. Pensia este o avere pe care am dobândit-o pe bază de lege.“
17.
Aceleași argumente sunt invocate și pentru a susține încălcarea dreptului la pensie, prevăzut de
art. 47 alin. (2) din Constituție .
18.
Autorii excepției susțin că restrângerea exercițiului drepturilor fundamentale mai sus arătate nu este justificată de niciuna dintre situațiile prevăzute de
art. 53 din Constituție .
19.
Cu privire la
art. 108 alin. (2) din Constituție , autorii excepției arată că prevederile
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
au fost modificate, contrar normelor de tehnică legislativă, printr-un act juridic inferior, respectiv prin
Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 .
20.
În sfârșit, cu privire la încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 129
și
148 , autorii excepției arată că „nu putem exercita o cale de atac, care trebuie să conțină motivele de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii, astfel ni se închide dreptul la un recurs efectiv consacrat de art. 13 din Curtea Europeană a Drepturilor a omului, în dreptul român, în mod deosebit fiind problema de substanță a unui remediu efectiv în dreptul intern în desfășurarea procedurilor pentru căile de atac.“
21.
Cât privește dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , autorii excepției arată că acestea nu conferă predictibilitate, precizie și claritate, deoarece sunt date în aplicarea
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
și nu conțin nicio majorare de punctaje, ci doar conduc la un paralelism legislativ contrar
art. 16 din Legea nr. 24/2000 . În același timp, textul de lege criticat limitează acordarea creșterilor prevăzute de
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
numai pensionarilor care au beneficiat de recalcularea pensiei în temeiul acestui articol de lege. Astfel,
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
aduce „limitări întâmplătoare beneficiarilor de creșterea de punctaje anuale, fără să modifice ori să abroge
art. 169^1
și s-a dispus după epuizarea perioadei de aplicare a creșterii punctajelor anuale (1 ianuarie 2016-31 decembrie 2017).“
22.
Autorii excepției consideră că
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
„nu are nicio rațiune sau logică juridică în privința destinatarilor cărora li s-a aplicat
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
sau în privința categoriilor de pensionari care au primit decizii de recalculare pe
art. 169^1 .“ De asemenea, textul de lege criticat „nu face referiri la ce se întâmplă cu cei cărora nu li s-au aplicat prevederile
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 .
23.
Dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
nu sunt clare nici în ceea ce privește stagiul complet de cotizare la care se referă, respectiv dacă este cel de la data stabilirii dreptului la pensie sau cel de la data recalculării pensiei.
24.
De asemenea, nu se poate deduce la ce anume se poate raporta
art. 169^2 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 , de vreme ce
alin. (1)
al aceluiași articol de lege este neclar.
25.
Dispozițiile
art. 169^2 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
nu este clar în ceea ce privește pensiile ce vor fi supuse recalculării și nici ce se întâmplă în situația pensionarilor cărora nu li s-a aplicat deloc creșterea prevăzută de
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
ori li s-a respins cererea de recalculare în temeiul aceluiași articol de lege.
26.
Lipsa de predictibilitate, conciziune și claritate a textelor de lege criticate încalcă și
art. 21 alin. (1) din Constituție , prin aceea că blochează accesul la justiție. De asemenea, este încălcat și
art. 129 din Constituție , deoarece se face trimitere la hotărâri judecătorești al căror obiect nu este conturat și nu pot fi supuse căilor de atac, iar
sancționează cu nulitatea lipsa obiectului acțiunii.
27.
Autorii excepției susțin și că dispozițiile
art. 169^2 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
încalcă principiul securității juridice și
art. 78 din Constituție , întrucât mențin în vigoare două date de intrare în vigoare a recalculării pensiilor persoanelor ce intră sub incidența
art. 169^1 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 .
28.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 519
și
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , autorii excepției susțin că acestea sunt contrare
art. 1 alin. (3)
și
(5) ,
art. 21 ,
art. 124
și
art. 126 alin. (1) ,
(2)
și
(3) . În acest sens arată, în esență, că textele de lege criticate trebuie să asigure aplicabilitatea legii și nu ambiguitatea ei, respectiv obligarea judecătorilor de a se supune unor interpretări limitative și ambigue pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin interpretările date unor texte de lege, sintagme sau chestiuni de drept sau întrebări prejudiciale. Prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate limitează dreptul de apreciere a fondului cauzei trimițând la „lămurire“ în vederea soluționării pe fond a cauzei la obligativitatea interpretărilor date de instanța supremă, care face imixtiuni în judecarea proceselor de către celelalte instanțe de judecată în materii care nu intră în competența sa. Autorii critică modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat dispozițiile
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 , invocând argumente similare celor arătate pentru a susține neconstituționalitatea acestui articol de lege.
29.
Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă consideră că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât legea nouă nu se poate aplica efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia decât în cazurile expres prevăzute de
art. 6 alin. (6) din Codul civil . Prin urmare, dacă la recalcularea drepturilor de pensie ale beneficiarilor
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
s-ar utiliza un alt stagiu de cotizare decât cel avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, ar însemna că
ar retroactiva și s-ar contraveni scopului declarat al
Legii nr. 192/2015 . În favoarea pensionarilor sunt și prevederile
art. I pct. 1 din Legea nr. 155/2016
pentru modificarea și completarea
privind sistemul unitar de pensii publice, teoria drepturilor câștigate, precum și considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 437/2013
și ale
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
30.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează, în realitate, modul de interpretare și de aplicare a legii.
31.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
32.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
33.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
34.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile
art. 169^1 alin. (3)
și
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, așa cum a fost completată prin
articolul unic din Legea nr. 192/2015
pentru completarea
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, respectiv prin
art. I pct. 3 din Legea nr. 221/2018
pentru modificarea și completarea
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 30 iulie 2018. Textele de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul 169
^1 alin. (3): „În cazul persoanelor prevăzute la
alin. (2) , la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor
alin. (1) , la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații.“
–
Articolul 169
^2:
Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile
art. 169^1
beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflate în plată sau, după caz, cuvenite la data de 31 decembrie 2015.
În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.
Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018.
Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018.
35.
Din analiza motivării excepției rezultă însă că aceasta nu vizează, în realitate, întregul
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 , ci doar sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“. Mai mult decât atât, autorii critică
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 , în interpretarea dată acestuia de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 decembrie 2018. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție este cea potrivit căreia sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la
36.
Totodată, obiect al controlului de constituționalitate îl constituie și dispozițiile
art. 519
și
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , care au următorul conținut:
–
Articolul 519
: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
–
Articolul 521
alin. (3): „Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.“
37.
Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din
Constituție :
art. 1 alin. (3)
și
(5)
referitor la statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și obligația respectării supremației
Constituției , a supremației sale și a legilor,
art. 11
referitor la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 15 alin. (2)
privind neretroactivitatea legii civile,
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor,
art. 21 alin. (1)
privind accesul liber la justiție,
art. 44 alin. (1) ,
(2) teza întâi ,
(3)
și
(8)
referitoare la dreptul de proprietate privată,
art. 47 alin. (2)
care consacră dreptul la pensie,
art. 53 alin. (1)
și
(2)
referitor la
restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți,
art. 108 alin. (2)
referitor la actele Guvernului,
art. 124
referitor la înfăptuirea justiției,
art. 126 alin. (1)
și
(3)
privind instanțele judecătorești,
art. 129
privind folosirea căilor de atac și
art. 148
privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor
art. 13
și
14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
referitoare dreptul la un remediu efectiv și interzicerea discriminării și
art. 1 din Primul Protocol adițional
la aceeași convenție, referitor la proprietate.
38.
Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că un prim aspect invocat de autorii excepției privește pretinsa încălcare a
art. 1 alin. (5) din Constituție , motivat de lipsa de claritate și previzibilitate a textului atacat. Față de această critică, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 836 din 17 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 12 martie 2021, au fost examinate critici de neconstituționalitate similare aduse prevederilor
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 . Curtea a constatat, în esență, că
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018
pronunțată de instanța supremă clarifică modul de interpretare și aplicare a legii, iar interpretarea dată sintagmei „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ este constituțională. Faptul că autorii prezentei excepții de neconstituționalitate stăruie în a interpreta sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ în sensul dorit de aceștia, și anume cu referire la stagiile de cotizare stabilite la data pensionării, și nu la cele prevăzute de legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la
Legea nr. 263/2010 , opunându-se deci interpretării date de instanța supremă prin
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , nu constituie un veritabil aspect de neconstituționalitate care să atragă sancționarea
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
din perspectiva prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituție .
39.
Curtea a apreciat, pentru aceleași considerente, că sunt neîntemeiate și criticile de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de
art. 21 alin. (1)
și
(3) din Constituție .
40.
Analizând, în continuare, criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile
art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea reține că autorii excepției invocă diferența de tratament juridic dintre persoanele care se încadrează în ipoteza textului de lege supus controlului de constituționalitate și pensionarii care, conform prevederilor legale în vigoare, au beneficiat de majorarea punctajelor anuale cu păstrarea stagiului de cotizare stabilit la data pensionării.
41.
Curtea constată că persoanele în raport cu care autorii excepției se consideră discriminați sunt, în realitate, cele menționate în dispozițiile
art. 169^1 alin. (2) din Legea nr. 263/2010
ca fiind exceptate de la aplicarea dispozițiilor
alin. (1)
din același articol de lege. În critica pe care autorii excepției de neconstituționalitate o fac, aceștia omit faptul că persoanele excluse de la aplicarea dispozițiilor
art. 169^1 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
nu au beneficiat de un stagiu de cotizare redus cu prilejul stabilirii pensiei, majorarea punctajelor anuale fiind acordată tocmai pentru a atenua diferența de tratament juridic în raport cu persoanele care, lucrând în grupele superioare de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, ulterior acestei date, au îndeplinit criteriile obținerii unui stagiu de cotizare redus în raport cu stagiul complet de cotizare prevăzut pentru celelalte categorii de pensionari. Astfel, spre exemplu, dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008
pentru completarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, completează
cu
art. 78^2
în care se prevede acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precizând însă că aceste prevederi se aplică „numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în
anexa nr. 3 , în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor
art. 167^1 “.
42.
Din contră, autorii excepției se află în ipoteza în care, cu prilejul deschiderii dreptului la pensie, au beneficiat de stagii de cotizare reduse, prin urmare sunt într-o situație obiectiv diferită de cea a categoriei de pensionari cu care se compară. Or, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de
art. 16 alin. (1) din Constituție , își găsește aplicare doar atunci când persoanele se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 192 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).
43.
Analizând, în cele ce urmează, susținerile autorilor excepției vizând pretinsa contrarietate dintre textul de lege criticat și prevederile constituționale care consacră principiul neretroactivității legii civile, încălcarea dreptului de proprietate, a dreptului la pensie și a dreptului la protecția socială a muncii, Curtea reține că argumentele formulate de autorii excepției se referă la modificarea prin dispoziția de lege criticată a unui element avut în vedere la stabilirea inițială a dreptului la pensie, și anume a stagiului de cotizare. Or, față de această critică, reține că, în vederea creării unui cadru legislativ cât mai coerent și unitar, în scop reparatoriu ori pentru a înlătura unele diferențe majore de tratament între persoanele pensionate sub imperiul unor acte normative diferite, potrivit principiului tempus regit actum, legiuitorul poate prevedea prin actele normative în vigoare proceduri de recorelare sau recalculare a pensiilor stabilite în temeiul legislației anterioare, cu utilizarea elementelor de calcul al pensiei prevăzute de legislația în vigoare la momentul efectuării acestor proceduri. Instituirea acestor proceduri intră în competența exclusivă a legiuitorului, care, potrivit
art. 47 alin. (2) din Constituție , se bucură de atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul al cuantumului lor (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007).
44.
Cu toate acestea, același text constituțional garantează cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivității. În acest sens, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că „dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieții individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naște obligația statului ca în perioada pasivă a vieții individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivității, cele două obligații fiind intrinsec și indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au
dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.). Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale. [...] Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acestuia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanța dreptului la pensie“ (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).
45.
Or, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor
art. 169^1 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 , „în situația în care, în urma aplicării prevederilor
alin. (1)-(3) , rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.“ Prin urmare, constată că legea prevede garanții exprese pentru păstrarea cuantumului pensiei, astfel că nu se poate aprecia că schimbarea elementelor în funcție de care aceasta a fost calculată afectează dreptul la pensie, așa cum a fost stabilit anterior.
46.
Referitor la critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
contravin prevederilor
art. 108 alin. (2) din Constituție , întrucât conținutul acestor dispoziții de lege a fost modificat printr-un act juridic inferior, respectiv prin
Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 , Curtea, prin
Decizia nr. 463 din 11 iulie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 12 noiembrie 2019, paragraful 64, a reținut că „verificarea eventualității ca o hotărâre a Guvernului să modifice legea în executarea căreia a fost emisă depășește competențele Curții Constituționale. În orice caz, în paragraful 69 al
Deciziei nr. 69 din 15 octombrie 2018 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că normele de aplicare a prevederilor
sunt în deplină consonanță cu actul normativ în executarea căruia au fost edictate, explicitând dispoziția din lege“.
47.
Cât privește critica de neconstituționalitate adusă
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
în raport cu art. 129 și
art. 148 alin. (2) din Constituție , precum și în raport cu
art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , invocate din perspectiva încălcării dreptului de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea, prin
Decizia nr. 836 din 17 noiembrie 2020 , antereferită, a constatat, în considerarea obiectului de reglementare al textului de lege criticat, care nu vizează aspecte procedurale referitoare la exercitarea căilor de atac, că dispozițiile constituționale și convenționale invocate nu sunt incidente în cauză.
48.
Analizând, în continuare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , Curtea constată că obiectul acțiunilor în care a fost ridicată această excepție a privit obligarea caselor județene de pensii de a emite decizii de recalculare a pensiei începând cu data de 1 ianuarie 2016, în temeiul
art. 169^1
din aceeași lege. În majoritatea cauzelor în care au fost formulate aceste acțiuni, casele județene de pensii nu au emis deciziile de recalculare a pensiilor în termenul de 24 de luni prevăzut de
art. 169^1 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 . Întrucât la data la care au fost formulate excepțiile de neconstituționalitate dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
erau deja în vigoare și având în vedere că aspectele criticate de autorii excepțiilor în raport cu acest text de lege se referă, între altele, și la neîndeplinirea obligației caselor de pensii de a recalcula pensiile în termenul prevăzut de lege, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căreia dispozițiile de lege care sunt supuse controlului de constituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
49.
Criticile aduse dispozițiilor
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
se referă, în esență, la două aspecte: un prim aspect vizează lipsa de claritate, întrucât se instituie o reglementare paralelă cu cea a
art. 169^1
din același act normativ, în timp ce al doilea aspect vizează o omisiune legislativă, întrucât din conținutul dispozițiilor de lege criticate nu reiese dacă
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
este aplicabil și persoanelor cărora nu li s-au recalculat pensiile în temeiul
art. 169^1
din aceeași lege.
50.
Examinând primul aspect de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor
art. 169^2 alin. (3)
și
(4) din Legea nr. 263/2010 , recalcularea pensiei în temeiul acestui articol de lege s-a efectuat, din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. Procesul de recalculare a pensiilor, potrivit
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , este, prin urmare, distinct și ulterior celui prevăzut de
art. 169^1
din aceeași lege, care s-a aplicat începând cu data de 1 ianuarie 2016. Așa fiind, este lipsită de susținere critica potrivit căreia dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
ar constitui un paralelism legislativ.
51.
Mai mult, Curtea constată că cele două texte de lege la care fac referire autorii excepției au reglementări cu un conținut diferit. Astfel, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , paragrafele 71-77, dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
implică o schimbare a concepției legislative în raport cu dispozițiile
art. 169^1
din aceeași lege, în sensul acordării, începând cu data de 1 octombrie 2018, atât a beneficiului majorării de punctaj, cât și a celui privind folosirea, la recalcularea pensiei, a unui stagiu de cotizare redus, reglementat de acte normative cu caracter special. Or, dispozițiile
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
au prevăzut doar creșterea punctajelor anuale, fără a fi luate în calcul la stabilirea pensiei stagiile de cotizare prevăzute de legile speciale, în vigoare la data pensionării, ci stagiul complet de cotizare prevăzut de
52.
Examinând în continuare critica potrivit căreia dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
nu reglementează situația persoanelor care se încadrează în ipoteza
art. 169^1 alin. (1)
din aceeași lege - respectiv sunt pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii -, dar ale căror pensii nu au fost recalculate în termenele prevăzute de lege, Curtea reține că recalcularea pensiei în temeiul
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010
a reprezentat o procedură aplicabilă, din oficiu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Deși textul de lege nu se referă în mod expres la aplicabilitatea din oficiu a procedurii de recalculare, dispozițiile
art. 134 alin. (14) din Normele de aplicare
a prevederilor
privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, așa cum au fost completate prin
articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 291/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 8 mai 2017, precizează că „recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor
art. 169^1
din lege se efectuează din oficiu“.
53.
Justificarea faptului că dispozițiile
art. 169^2 din Legea nr. 263/2010
nu se referă la ipoteza în care recalcularea pensiilor în temeiul
art. 169^1
din aceeași lege nu a avut loc se găsește în aceea că, potrivit dispozițiilor acestui din urmă text de lege, la data de 1 octombrie 2018, procesul obligatoriu de recalculare a pensiilor în temeiul
art. 169^1
se putea considera ca fiind finalizat. Împrejurarea că, din motive obiective, casele de pensii nu și-au îndeplinit în unele cazuri obligația de a recalcula pensiile în termenele prevăzute de lege, potrivit
art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 , nu poate fi interpretată ca reprezentând un impediment în aplicarea ulterioară a dispozițiilor
art. 169^2
din aceeași lege, de vreme ce procesul de recalculare este obligatoriu, nerealizarea sa neputând fi imputată titularilor dreptului la pensie. Acest aspect de fapt nu este de natură să conducă la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 169^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , care trebuie interpretat în continuare ca aplicându-se tuturor persoanelor ale căror pensii trebuiau să fie recalculate, în mod obligatoriu, potrivit
art. 169^1
din aceeași lege.
54.
Cât privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile
art. 519
și
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că, în jurisprudența sa, a analizat critici similare celor invocate în prezenta cauză, constatând constituționalitatea dispozițiilor de lege care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a pronunța hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În acest sens, Curtea a reținut că „analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile
art. 21 din Legea fundamentală , dar și din cele ale
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal. Faptul că, potrivit textului de lege criticat în cauza de față, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului“ ( Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 15-17).
55.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurel Holbea în Dosarul nr. 2.164/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și de Teodor Săbăduș și de Andrei Mican în dosarele nr. 2.928/97/2018 și nr. 2.937/97/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și constată că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ din
art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin
Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și dispozițiile
art. 169^2
din aceeași lege, precum și dispozițiile
art. 519
și
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.