Decizia nr. 135/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihaela Bădilă în Dosarul nr. 178/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale și nici celor din actele internaționale invocate de autorul excepției, deoarece instanța de recurs este chemată să se pronunțe, în principiu, numai asupra problemelor de drept, condiții în care interdicția de a administra probe noi în recurs, cu excepția înscrisurilor, apare ca justificată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 178/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Mihaela Bădilă, inculpat recurent în dosarul menționat.

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil, și ale art. 23 alin. (12), privind legalitatea pedepsei, precum și ale art. 6 pct. 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se motivează că instanța, făcând aplicarea dispozițiilor criticate, nu este obligată să distingă între mijloacele de probă și actele procedurale efectuate în mod ilegal și cele realizate legal, pentru a reține în vederea formării convingerii și pronunțării hotărârii numai probele conținute în acestea din urmă.

Cu privire la neconformitatea cu dreptul la un proces echitabil, se arată că acesta presupune posibilitatea părților din proces de a-și susține cauza, în condiții care să nu le dezavantajeze, pe tot parcursul procesului. De asemenea, acest drept presupune ca verificarea hotărârilor atacate să se facă prin înlăturarea mijloacelor de probă obținute ilegal și excluderea acestora din procesul de formare a convingerii judecătorului asupra vinovăției.

În ceea ce privește contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție, republicată, se subliniază că principiul legalității obligă la verificarea hotărârii atacate și la pronunțarea unei hotărâri ca urmare a soluționării recursului, care să stabilească definitiv vinovăția și pedeapsa aplicată, pe baza probelor administrate conform legilor în vigoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția este nefondată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin nici uneia dintre prevederile constituționale invocate, nici celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 23 alin. (12), precum și cu cele ale art. 6 pct. 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este neîntemeiată. Se arată în acest sens că, în ipoteza în care consideră că este necesară administrarea unor probe noi, instanța poate, potrivit dispozițiilor art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și să dispună rejudecarea în fond a cauzei.

Avocatul Poporului arată că excepția este neîntemeiată, întrucât dispozițiile potrivit cărora instanța de recurs verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, fără a controla fondul pricinii, nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că este competența legiuitorului de a institui reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Este o soluție care rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, republicată.

În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 385^14 din Codul de procedură penală, față de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție, republicată, se precizează că dispozițiile constituționale invocate nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^14 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

"Instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror și de părți."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază că prin dispozițiile de lege criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12), conform cărora nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, precum și ale art. 6 pct. 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu interzic recurentei posibilitatea de a-și susține cauza în condiții care să nu o dezavantajeze în raport cu părțile adverse și de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege. Nu se poate reține nici critica privitoare la dreptul la un proces echitabil înscris în Constituție și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 385^14 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002. Respingând excepția ca neîntemeiată, Curtea a invocat prevederile constituționale potrivit cărora competența și procedura de judecată sunt prevăzute de lege [art. 125 alin. (3), în prezent art. 126 alin. (2)], iar dreptul de exercitare a căilor de atac are câmp de realizare în condițiile legii (art. 128, în prezent art. 129), precizând că textul

art. 385^14 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 45/1993 , are la bază prevederile constituționale menționate.

Curtea a arătat, de asemenea, că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare. Inculpatul a avut posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare cu ocazia judecării apelului, iar potrivit art. 385^14 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9. Pe de altă parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanța poate să admită recursul și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie, considerentele și soluția cuprinse în această decizie rămân valabile și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihaela Bădilă în Dosarul nr. 178/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2004.