Decizia nr. 141/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 și ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Șălariu și Lucia Șălariu în Dosarul nr. 6.461/2003 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, în acest sens existând o constantă jurisprudență a Curții. Întrucât nu au apărut elemente noi de natură a justifica schimbarea acestei jurisprudențe, se apreciază că excepția este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 6.461/2003, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 449, art. 516 pct. 8 și ale art. 520-522 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Șălariu și Lucia Șălariu.

Or, din examinarea concluziilor scrise ale autorilor excepției, așa cum acestea au fost formulate în fața Tribunalului Iași, Curtea constată că autorii au înțeles să critice, pe lângă dispozițiile reținute de instanța judecătorească, și prevederile art. 401 alin. 1, art. 518 și 519 din Codul de procedură civilă, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat prin dispozitivul încheierii de sesizare a Curții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă, debitorul nu mai poate formula contestație la executare dacă a depășit termenul de 15 zile, care începe să curgă de la primul act de executare, chiar dacă ulterior au fost efectuate și alte acte de executare care l-au vătămat, în acest mod fiindu-i îngrădit liberul acces la justiție.

De asemenea, se consideră că și prevederile art. 449, art. 516 pct. 8, precum și cele ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă încalcă art. 21 din Constituție. Astfel, potrivit art. 516 pct. 8, actul de adjudecare, considerat titlu de proprietate pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu dacă imobilul se află în posesia debitorului. Împotriva acestui act, dispozițiile Codului de procedură civilă nu prevăd nici o cale de atac, restrângând nejustificat posibilitatea de a solicita desființarea vânzării împotriva terțului adjudecatar doar la cazul de fraudă, oricare alte cereri, chiar dacă există temei de nulitate, fiind inadmisibile. Mai mult, textele de lege menționate sunt considerate a contraveni dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și celor referitoare la nediscriminare, întrucât, pe de o parte, art. 449 alin. 2 din Codul de procedură civilă dispune că numai atunci când adjudecatar a fost creditorul vânzarea va putea fi desființată, dacă există motive de nulitate, iar pe de altă parte, art. 520-522 conferă dreptul la o cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat numai adjudecatarului împotriva debitorului sau creditorului, iar nu și debitorului sau altor participanți la executarea silită.

Se arată că prevederile art. 449, art. 516 pct. 8 și art. 518-522 din Codul de procedură civilă încalcă dispozițiile art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, cele ale art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cele ale art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece admit înstrăinarea unei proprietăți printr-un act de executare silită, fără a garanta proprietarului dreptul la acțiune în justiție împotriva acestui act. Or, potrivit art. 44 din Constituție, averea fiecărui cetățean este garantată și nimeni nu poate fi lipsit de ea decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile expres prevăzute de lege, fiind exclusă orice dispoziție arbitrară a unei autorități publice referitoare la proprietatea privată.

Se mai arată că, sub aspectul efectelor pe care le produce, actul de adjudecare este un act de autoritate publică, ce trebuie echivalat cu o hotărâre judecătorească, și, prin urmare, poate fi atacat în justiție, în condițiile prevăzute de lege. Însă textele de lege criticate lipsesc debitorul de orice cale de atac împotriva actului de adjudecare, ceea ce contravine prevederilor art. 126 și 129 din Constituție, republicată.

Autorii excepției consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, deoarece textele de lege criticate nu respectă dreptul persoanei la un proces echitabil, care implică egalitatea de arme a părților, și le împiedică să promoveze un recurs efectiv împotriva unui act procedural.

În final, se apreciază că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată, întrucât au fost introduse printr-o ordonanță de urgență, în situația în care nu exista un caz excepțional în vederea salvgardării unui interes public care să facă necesară modificarea în regim de urgență a Codului de procedură civilă. În motivarea acestei critici se invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 83/1998 .

Tribunalul Iași apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată, arătând că dispozițiile art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 și art. 520-522 din Codul de procedură civilă încalcă dispozițiile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 126 alin. (1), (2) și (5) și ale art. 129 din Constituția României, republicată, și dispozițiile art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, deoarece îl lipsesc pe debitorul garant de orice cale de atac împotriva actului de adjudecare.

De asemenea, instanța consideră că, întrucât nu poate fi reținută existența unei situații excepționale sau necesitatea instituirii de urgență a unor măsuri pentru salvgardarea interesului public, nu se justifică modificarea Codului de procedură civilă printr-o ordonanță de urgență, în acest fel încălcându-se prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu încalcă principiile constituționale enunțate, ci, din contră, constituie expresia aplicării acestora, procedura de judecată a contestației la executare și a ordonanței președințiale întemeindu-se pe dispozițiile art. 126 și ale art. 129 din Constituție, republicată, potrivit cărora legiuitorul este unica autoritate în măsură să reglementeze competența, procedura, precum și căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Normele referitoare la procedura de judecată a contestației la executare sunt considerate a fi concepute de legiuitor ca o măsură de evitare a abuzului procesual, care însă nu îngrădește exercitarea drepturilor procesuale ale părților.

De asemenea, se arată că, în practica judiciară a Curții Constituționale, s-a decis în mod constant că accesul la justiție nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli deosebite în considerarea unor situații diferite. Așa fiind, dispozițiile procedurale în discuție nu creează discriminări între cetățeni pe criteriile stabilite de art. 4 alin. (2) din Constituție, republicată, și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, normele cuprinse în textele de lege criticate fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație. Astfel, nu există nici o contradicție între prevederile constituționale invocate și reglementările din Codul de procedură civilă privind executarea silită, tratamentul diferențiat aplicabil părților raportului procesual civil decurgând din situațiile diferite în care se află acestea, una în calitate de creditor, cealaltă în calitate de debitor.

Se apreciază în același timp că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, republicată, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, așa încât regulile precise ale executării silite garantează drepturile recunoscute ale creditorului.

De asemenea, este nefondată critica de neconstituționalitate motivată prin lipsa caracterului excepțional și urgent al măsurii emiterii

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă. În speță, cazul excepțional a constat în necesitatea adoptării urgente a unor măsuri care să ducă la îmbunătățirea cadrului legislativ privind activitatea de înfăptuire a justiției, sporirea și modernizarea mijloacelor procesuale ale părților, sancționarea corespunzătoare a abuzului de drept și a tendințelor de tergiversare a judecății, ceea ce determină o economie de timp și de bani pentru cetățenii care se adresează justiției.

Se apreciază, în consecință, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 și art. 518-522 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că reglementarea unor căi procedurale în favoarea creditorului nu reprezintă o încălcare a principiului egalității în drepturi, ci o măsură de protecție a drepturilor acestuia. De altfel, egalitatea de tratament se justifică doar atunci când subiectele de drept se găsesc în situații similare, situațiile diferite impunând soluții legislative diferite.

Se apreciază că prin procedurile instituite de textele de lege criticate nu se aduce îngrădire liberului acces la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea părților interesate de a se adresa justiției, pe calea contestației la executare sau a cererii de evicțiune. Se arată că instituirea unor termene de exercitare a contestației la executare nu constituie o restrângere a exercițiului dreptului, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi.

Prevederile legale criticate sunt considerate a fi în concordanță cu dispozițiile art. 126 și 129 din Constituție, republicată, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități corespunzătoare de exercitare a drepturilor procedurale.

De asemenea, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, textele legale criticate fiind în deplină concordanță cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor legale criticate față de dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată, se apreciază că numai Curtea Constituțională are posibilitatea de a stabili dacă Ordonanța Guvernului nr. 138/2002 a fost adoptată în condițiile prevăzute de Constituție.

În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 și ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum acesta a fost formulat de autori, îl constituie art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 și art. 518-522 din Codul de procedură civilă, cu modificările aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, precum și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001. Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 401 alin. 1: "Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:

a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;

c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.";

- Art. 449: "În cazul vânzărilor făcute în condițiile prezentei secțiuni nu este admisibilă nici o cerere de desființare a vânzării împotriva terțului adjudecatar care a plătit prețul, în afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia.

Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desființată, dacă există temei de nulitate.";

- Art. 516: "După plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut de art. 515, dacă imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele mențiuni: [...]

8. mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară, precum și faptul că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă.";

- Art. 518: "Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a prețului și suportă toate sarcinile imobilului.

Prin intabulare adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară.

De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Dacă prețul de adjudecare se plătește în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

Ipotecile și celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu, afară de cele pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 509 alin. 4, toate notările făcute cu urmărirea silită, precum și interdicția de înstrăinare sau de grevare, dacă există.

Dacă imobilul a fost cumpărat cu plata prețului în rate, cumpărătorul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără încuviințarea creditorilor urmăritori, înainte de plată integrală a prețului.";

- Art. 519: "Locațiunea și celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în ființă sau, după caz, încetează, potrivit legii.

Plățile făcute înainte de scadență de către locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispozițiilor art. 498 alin. 3.";

- Art. 520: "Orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripție curge și împotriva dispăruților, minorilor și persoanelor puse sub interdicție.";

- Art. 521: "În cazul în care cererea de evicțiune este introdusă înainte de împărțeala prețului de adjudecare, instanța de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea să suspende, cu sau fără cauțiune, împărțeala prețului până la judecarea definitivă a cererii de evicțiune.";

- Art. 522: "Dacă a fost evins total sau parțial, adjudecatarul îl poate acționa pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit.

În măsura în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul îi poate acționa pe creditorii care au încasat prețul de adjudecare, în limita sumei încasate de aceștia."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 11, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 44 alin. (1), (2) și (3), art. 53, art. 115 alin. (4), art. 126 și art. 129 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003. Textele constituționale invocate au următorul conținut:

- Art. 4 alin. (2): "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 44 alin. (1), (2) și (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.";

- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora."

- Art. 126 alin. (1), (2) și (5): "(1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. [...]

(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Autorii excepției consideră că textele de lege criticate încalcă și următoarele prevederi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

- Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

În același timp, autorii excepției consideră că textele de lege criticate încalcă și dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care au următorul conținut: "(1) Orice persoană are dreptul la proprietate atât singură, cât și în asociație cu alții.

(2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Se apreciază că se încalcă și prevederile art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următorul cuprins: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Autorii excepției consideră că textele de lege criticate încalcă și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, care are următorul conținut: "Toți oamenii sunt egali în față tribunalelor și curților de justiție. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Ședința de judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a desfășurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, fie, dacă interesele vieții particulare ale părților în cauză o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datorită circumstanțelor speciale ale cauzei publicitatea ar dăuna intereselor justiției; cu toate acestea, pronunțarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate a art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că textul de lege criticat dă pe deplin expresie prevederilor constituționale cuprinse în art. 21, reținând că reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 449, art. 516 pct. 8 și art. 518-522 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității textelor de lege criticate de aceiași autori, prin

Decizia nr. 56/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 11 martie 2004, rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare păstrându-și valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Cu privire la critica de neconstituționalitate motivată prin lipsa caracterului excepțional și urgent al măsurii emiterii

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, Curtea reține că, așa cum rezultă și din punctul de vedere al Guvernului, cazul excepțional a constat în necesitatea adoptării urgente a unor măsuri care să ducă la îmbunătățirea cadrului legislativ privind activitatea de înfăptuire a justiției, la creșterea calității actului de justiție și la degrevarea instanțelor de judecată, în special prin asigurarea celerității în soluționarea procesului civil, respectiv prin simplificarea și accelerarea executării silite.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 și ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Șălariu și Lucia Șălariu în Dosarul nr. 6.461/2003 al Tribunalului Iași.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2004.