Decizia nr. 355/2020

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , în ceea ce privește sintagma „după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective“, excepție ridicată de Dieter Junker și Helga Junker în Dosarul nr. 17.478/325/2016 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.185D/2017.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece aceasta vizează dispoziții ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , act normativ adoptat anterior revizuirii

Constituției , precum și situații în care persoanele respective au solicitat obținerea unor drepturi anterior intrării în vigoare a

Constituției . În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 279 din 24 februarie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 17.478/325/2016, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , în ceea ce privește sintagma „după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective“, excepție ridicată de Dieter Junker și Helga Junker într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins plângerea formulată împotriva încheierii Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara de respingere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra unui imobil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se aplică cetățenilor unui stat al Uniunii Europene. Astfel, se arată că, întrucât

Constituția din 1991

interzicea în mod expres dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, a fost reglementată prin

art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

instituția dreptului de folosință special. Însă, în urma revizuirii din 2003,

Constituția

nu mai prevede această interdicție, cetățenii străini și apatrizii putând dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană. Prin urmare, menținerea aplicabilității normelor privind instituția dreptului de folosință special echivalează cu menținerea unor restricții nejustificate în ceea ce îi privește pe cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene, care ar fi trebuit să dobândească prin moștenire legală un drept deplin de proprietate asupra terenului preluat în mod abuziv, fiind contrară

art. 44 alin. (2) din Constituție .

În acest mod se creează o discriminare între cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene ale căror cereri de restituire au fost soluționate înainte de revizuirea

Constituției

și care au primit dreptul de folosință special asupra terenurilor intravilane și cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane fie prin moștenire, fie chiar prin cumpărare după anul 2012 și care sunt astăzi titulari ai unui drept deplin de proprietate, iar nu ai unui drept hibrid.

Totodată, vor fi discriminați și eventualii cumpărători ai unui astfel de teren care vor dobândi deplina proprietate doar dacă sunt cetățeni români, nu și dacă sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene.

În concluzie, condiționarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de dobândirea cetățeniei române este menținută în mod neconstituțional în norma juridică criticată.

Tribunalul Timiș - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată. Având în vedere că nu mai există nicio interdicție de a cumpăra un imobil pe teritoriul României în ceea ce îi privește pe cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, dispozițiile legale criticate prin care se condiționează convertirea dreptului de folosință special asupra terenurilor dobândite în temeiul

Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011 .

de dobândirea cetățeniei române contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 44 alin. (2) teza a doua .

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective“ din cuprinsul

art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 48/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, cu modificările ulterioare.

15.

Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins: „(4) În situația cetățenilor străini și apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile

alin. (1) , dreptul de folosință astfel dobândit se convertește, la cerere, în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective.“

16.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 44 alin. (2) fraza a doua

privind dreptul de proprietate privată. Totodată, Curtea reține că din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că în susținerea acesteia sunt invocate și dispozițiile

art. 16

privind egalitatea în drepturi din

Constituție .

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că adoptarea

Legii nr. 10/2001 , a

și a

Legii nr. 48/2004

a avut în vedere exigențele

art. 41 alin. (2) din Constituție , în redactarea anterioară

Legii de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, potrivit căruia cetățenii străini și apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. Curtea observă că

art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituție , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 429/2003 , consacra protecția proprietății private și instituia incapacitatea specială a cetățenilor străini și a apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra oricăror terenuri proprietate privată aflate pe teritoriul României. Incapacitatea specială prevăzută de acest text constituțional lipsea de efecte juridice, în sfera sa de aplicare, toate modurile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, indiferent dacă erau situate în intravilan sau extravilan. De asemenea,

Legea nr. 54/1998

privind circulația juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998, a transpus la nivel de lege, prin

art. 3 alin. (1) , exigențele constituționale referitoare la interdicția cetățenilor străini și apatrizilor de a dobândi drept de proprietate asupra terenurilor în România.

18.

Curtea observă că, în prezent,

art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituția revizuită

prin

Legea nr. 429/2003

statuează că cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de legea organică, precum și prin moștenire legală. Așadar,

Constituția

nu mai instituie o incapacitate absolută de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru cetățenii străini și apatrizi, ci enunță condițiile în care aceste persoane pot dobândi un asemenea drept. Una dintre condițiile textului constituțional se referă la cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și la apatrizii domiciliați pe teritoriile acestora care pot dobândi drept de proprietate privată asupra terenurilor în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și în condițiile prevăzute de legea organică, situație la care se va raporta Curtea în soluționarea prezentei excepții, având în vedere că autorii acesteia se află în această ipoteză. În acest cadru constituțional, dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 , menționate la paragraful anterior, au fost analizate de Curtea Constituțională, care a reținut prin

Decizia nr. 408 din 7 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din 15 noiembrie 2004, că acestea nu mai sunt în vigoare în măsura în care contravin

art. 44 alin. (2) din Constituția republicată .

19.

Condițiile în care cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și apatrizii domiciliați pe teritoriile acestora pot dobândi drept de proprietate privată asupra terenurilor din România au fost stabilite prin

Legea nr. 312/2005

privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 ianuarie 2005. Această lege a intrat în vigoare, potrivit

art. 9 , la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la data de 1 ianuarie 2007, fiind adoptată ca urmare a semnării

Tratatului de aderare

a României la Uniunea Europeană, ratificat prin

Legea nr. 157/2005

pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005.

20.

Curtea observă, raportat la terenurile intravilane, că, potrivit

art. 4 din Legea nr. 312/2005 , „Cetățeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum și persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislația unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reședințe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.“ Având în vedere că România a aderat la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, rezultă că persoanele menționate pot dobândi drept de proprietate asupra terenurilor intravilane din România începând cu data de 1 ianuarie 2012.

21.

Prin urmare, Curtea reține că

Legea nr. 429/2003

a eliminat incapacitatea constituțională de dobândire a dreptului de proprietate privată de către persoanele menționate, urmând ca, după epuizarea perioadelor de tranziție negociate de România în vederea aderării, acestea să poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reședință secundară începând cu data de 1 ianuarie 2012.

22.

În ceea ce privește restituirea bunurilor preluate în mod abuziv, Curtea reține că

instituie măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă. Sub aspectul persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii,

Legea fondului funciar nr. 18/1991

nu făcea, la data adoptării sale, nicio distincție între cetățenii români și cei străini, iar sub aspectul bunurilor care fac obiectul restituirii legea menționa - soluție legislativă păstrată și în prezent - că prin imobile în sensul domeniului său de reglementare se înțeleg, de principiu, terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv [ art. 6 alin. (1) ]. Legea exclude din domeniul său de aplicare atât terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, cât și pe cele al căror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv

Legea nr. 1/2000

referitoare la terenuri agricole și forestiere [ art. 8 alin. (1) ]. Altfel spus, sub incidența

intră doar imobilele construcții cu destinația de locuință, imobilele construcții cu destinație comercială (imobile cu altă destinație decât aceea de locuință), precum și terenurile din intravilan [a se vedea în acest sens și

pct. 6.1 din cap. II din Normele metodologice

de aplicare unitară a

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-decembrie 1989, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 250/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007].

23.

Așadar, deși legea nu cerea, în mod expres, persoanelor îndreptățite condiția cetățeniei române, aceasta nu însemna că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane se putea face în favoarea persoanelor care nu aveau această calitate, deoarece legea specială se raporta la dispozițiile constituționale existente la acel moment [ art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituție , în redactarea anterioară

Legii nr. 429/2003 ]. De altfel, Curtea reține că, în controlul a priori exercitat înainte de promulgarea

Legii nr. 10/2001 , a statuat prin

Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, că absența din lege a unor precizări referitoare la cetățenia persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii ridică doar o problemă de aplicare a textului de lege, aplicare care, de bună seamă, nu se va putea face cu nesocotirea supremației

Constituției

sau cu încălcarea vreuneia dintre dispozițiile acesteia.

24.

Prin urmare, Curtea constată că, în condițiile în care legea nu distingea cu privire la persoanele îndreptățite în funcție de cetățenie și având în vedere bunurile care intră sub incidența sa, măsurile reparatorii acordate cetățenilor străini/apatrizilor în privința terenurilor puteau consta numai în măsuri reparatorii în echivalent.

25.

Ulterior, în anul 2002,

a fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , care a stabilit măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia. Prin

art. II alin. (1) din titlul II

al ordonanței de urgență legiuitorul a reglementat pentru cetățenii străini și apatrizi - care aveau calitatea de persoane îndreptățite potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

la restituirea în natură a unor terenuri intravilane - posibilitatea acestora de a opta pentru dobândirea unui drept de folosință special. Acesta nu se identifică cu niciun drept real prevăzut de

art. 551 din Codul civil , ci are unele similitudini cu dreptul de proprietate privată, iar reglementarea acestuia s-a fundamentat pe necesitatea soluționării cazului în care persoanele îndreptățite sunt cetățeni străini și apatrizi, iar aplicarea altor măsuri reparatorii ar fi devenit foarte costisitoare și generatoare de litigii internaționale, astfel cum s-a precizat în nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 . Prin urmare, dreptul de folosință special este un drept real cu caracter hibrid reglementat pentru a evita interdicția constituțională și care, în esență, este similar dreptului de proprietate privată, preluând elemente din conținutul acestuia, respectiv posesia și folosința, dar nu și dispoziția.

26.

În jurisprudența sa ulterioară revizuirii

Constituției , Curtea a constatat constituționalitatea dreptului de folosință special, sens în care a reținut, în esență, că dispozițiile

art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție , deși nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale. Având în vedere, însă, că scopul legii este reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a acesteia, nu aveau calitatea de proprietari, nu se pot invoca, în aplicarea prevederilor

Legii nr. 10/2001 , garantarea și ocrotirea constituțională a dreptului de proprietate câtă vreme aceștia nu sunt titulari ai acestui drept, ce urmează a se naște ulterior, prin efectul și în condițiile legii menționate [a se vedea în acest sens

Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 ].

27.

În continuare, Curtea observă că prin

art. I pct. 4 din Legea nr. 48/2004

privind aprobarea

pentru modificarea și completarea

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, s-a prevăzut posibilitatea cetățenilor străini și apatrizi, care au optat pentru dobândirea dreptului de folosință special, de a cere convertirea acestuia în drept de proprietate, cu condiția obținerii cetățeniei române [ alin. (4) al art. II

- criticat în prezenta cauză]. Așadar, posibilitatea convertirii dreptului de folosință special în drept de proprietate nu a existat în conținutul normativ inițial al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , fiind introdusă prin legea sa de aprobare. Dispoziția legală criticată a fost introdusă pentru „o mai bună reglementare a situațiilor în care cetățenii străini și apatrizii, titulari ai acestui drept de folosință special, dobândesc cetățenia română“, astfel cum a motivat comisia sesizată în fond cu dezbaterea proiectului legii de aprobare. Această soluție legislativă este în consonanță și cu

art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

prin care legiuitorul a reglementat convertirea în drept de proprietate a dreptului de folosință special atunci când acesta este transmis de cetățeanul străin/apatrid unui cetățean român.

28.

Prin urmare, Curtea observă că restituirea în natură a imobilelor trecute în proprietatea statului și condiționările legate de dobândirea cetățeniei române se conformează contextului constituțional existent la data adoptării sale. Legiuitorul, pentru a nu înlătura de la beneficiul legii cetățenii străini sau apatrizii, foști proprietari ai terenurilor în discuție, ori moștenitorii acestora, a reglementat atât un drept de folosință special, cât și posibilitatea convertirii acestuia în drept de proprietate, sub rezerva dobândirii cetățeniei române. Aceasta reprezintă o soluție legislativă de favoare în beneficiul persoanelor care, deși erau îndreptățite potrivit

Legii nr. 10/2001 , nu dețineau cetățenia română și, prin urmare, nu li s-ar fi putut restitui terenurile în natură cu drept de proprietate. Prin aceste dispoziții legale s-a urmărit conservarea în timp pentru cetățenii străini/apatrizi a dreptului de proprietate în plenitudinea atributelor sale până la îndeplinirea cerinței legale și constituționale.

29.

Din contextul reglementării

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

rezultă că dreptul de folosință special este un drept real sui generis care se caracterizează prin preluarea mimetică a atributelor de posesie și folosință a dreptului de proprietate. Cetățeanul străin sau apatridul, deși nu dispune de atributul dispoziției asupra imobilului, poate transmite dreptul de folosință special atât cetățenilor români, caz în care acesta se convertește în drept de proprietate privată, cât și cetățenilor străini sau apatrizilor, situație în care se menține în continuare acest drept hibrid. Rezultă că legiuitorul a păstrat, cu titlu de principiu, o incapacitate a cetățenilor străini și apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, fără să adapteze norma juridică la modificarea de natură constituțională intervenită între timp.

30.

Raportând cadrul legal și constituțional evocat mai sus la prezenta cauză, Curtea reține că autorii excepției de neconstituționalitate, cetățeni străini care nu au făcut dovada dobândirii cetățeniei române, au moștenit dreptul de folosință special asupra unui teren intravilan, drept constituit în favoarea antecesorului lor, care la data intrării în vigoare a

era, la rândul său, succesorul proprietarului tabular al imobilului naționalizat. În patrimoniul acestuia, după soluționarea cererilor de restituire, se regăsea doar dreptul de folosință special, astfel încât succesorii lui au dobândit prin moștenire acest drept, și nu un drept de proprietate asupra terenului. Autorii excepției de neconstituționalitate nu critică constituirea dreptului de folosință special în favoarea antecesorului lor, ci condiționarea lor de dobândirea cetățeniei române pentru a putea cere convertirea dreptului pe care l-au moștenit în drept de proprietate, în contextul constituțional care permite cetățenilor străini și apatrizilor dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană.

31.

Curtea reține că cerința deținerii cetățeniei române pentru dobândirea dreptului de proprietate privată se încadra în exigențele incapacității constituționale prevăzute de

art. 41 alin. (2) din Constituția nerevizuită

și în exigențele

Constituției

revizuite, însă numai până la data aderării României la Uniunea Europeană și până la îndeplinirea condițiilor rezultate din aceasta; or, după expirarea perioadelor tranzitorii reglementate de

Legea nr. 157/2005

și

Legea nr. 312/2005 , o asemenea realitate normativă de natură legală nu mai corespunde exigențelor

art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituție .

32.

În acest sens, Curtea observă faptul că în condițiile

art. 44 alin. (2) din Constituție , un cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene sau un apatrid cu domiciliul într-un astfel de stat are dreptul de a dobândi în proprietate terenuri în România. Acest drept se exercită în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, conform

art. 3 din Legea nr. 312/2005 , potrivit căruia „cetățeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români și pentru persoanele juridice române“.

33.

Această dispoziție reprezintă regula generală de la care, în privința terenurilor intravilane, legiuitorul a instituit excepția referitoare la perioada de 5 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană la expirarea căreia persoanele menționate pot dobândi terenuri pentru reședința secundară, astfel cum rezultă din

art. 4 din Legea nr. 312/2005 .

34.

Pornind de la această premisă, dacă cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau apatridul cu domiciliul într-unul dintre aceste state poate dobândi terenuri în proprietate, iar în situația în care este titular al dreptului de folosință special îl poate transmite, apare ca nejustificată menținerea în cadrul normativ a dispoziției privind înlăturarea persoanelor care nu dețin cetățenia română de la beneficiul convertirii dreptului de folosință special, dobândit sau transmis, în drept de proprietate asupra terenurilor intravilane.

35.

Curtea reține că scopul

a fost atins în privința cetățenilor străini și apatrizilor prin reglementarea dreptului de folosință special asupra bunurilor restituite acestor persoane îndreptățite potrivit legii. Având în vedere revizuirea

Constituției , Curtea observă caracterul evolutiv al dreptului de proprietate privată în accepțiunea normei constituționale de referință în privința cetățenilor străini și apatrizilor, fiind eliminată de principiu interdicția dobândirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin urmare, Curtea reține că și cadrul legislativ subsecvent trebuie să urmeze această direcție imprimată prin chiar norma constituțională. Astfel, Curtea observă că, odată cu expirarea situațiilor tranzitorii reglementate de

Legea nr. 157/2005

și

Legea nr. 312/2005

în considerarea

art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituție , interdicția a încetat, iar norma constituțională a dobândit efecte depline. În acest cadru constituțional nu mai pot supraviețui forme atipice de drepturi reale care reflectă o anumită concepție socio-politică asupra dreptului de proprietate privată, distonantă în raport cu însăși evoluția conținutului normativ al textelor constituționale. Așadar, dispoziția legală criticată care condiționează convertirea dreptului de folosință specială în drept de proprietate de dobândirea cetățeniei române nu mai corespunde exigențelor

art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituție .

36.

Prin urmare, Curtea reține că sintagma „după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective“ din cuprinsul

art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

este neconstituțională în măsura în care se aplică cetățenilor străini și apatrizilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de

art. 44 alin. (2) fraza a doua din Legea fundamentală .

37.

Referitor la pretinsa discriminare între cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene ale căror cereri de restituire au fost soluționate înainte de revizuirea

Constituției

și cărora le-a fost acordat dreptul de folosință special asupra terenurilor intravilane, și cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane fie prin moștenire, fie prin cumpărare după 1 ianuarie 2012 și care sunt, în prezent, titulari ai unui drept deplin de proprietate, iar nu ai unui drept real de natură hibridă, Curtea constată că nu poate fi reținută, întrucât categoriile de persoane menționate prin critică nu se află în aceeași situație juridică.

38.

Premisa cetățenilor străini și apatrizilor - persoane îndreptățite potrivit

- constă în posibilitatea, acordată începând cu anul 2002 prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 48/2004 , de a dobândi dreptul de folosință special pe care, ulterior, îl pot converti în drept de proprietate, pe când în cazul moștenitorilor cetățeni străini premisa este dobândirea directă a unui drept de proprietate, constituit deja în patrimoniul antecesorilor lor, prin succesiuni deschise începând cu 2003. De asemenea, cetățenii străini sau apatrizii au putut dobândi prin cumpărare terenuri intravilane în România abia după expirarea perioadei de tranziție prevăzute de legea specială, respectiv după 31 decembrie 2011, dată la care, de altfel, termenele prevăzute de

pentru depunerea notificărilor în vederea obținerii măsurilor reparatorii au fost de mult depășite. Prin urmare, cetățenii străini/apatrizii nu puteau pretinde dobândirea unui drept de proprietate la data formulării notificărilor în aceleași condiții cu cetățenii străini/apatrizi care dobândesc drept de proprietate începând cu anul 2012.

39.

Așadar, persoanele îndreptățite potrivit

nu se află în aceeași situație cu celelalte categorii de persoane menționate în critica de neconstituționalitate. Însă, în privința celor dintâi, statul, astfel cum s-a arătat, odată ce le-a recunoscut vocația la dobândirea dreptului la restituirea bunurilor preluate abuziv nu le poate condiționa dreptul de proprietate privată de o cerință care nu mai corespunde contextului constituțional actual.

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Dieter Junker și Helga Junker în Dosarul nr. 17.478/325/2016 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și constată că sintagma „după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective“ din cuprinsul

art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a