Decizia nr. 417/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 12/1990

privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, excepție ridicată de Constantin Necula în Dosarul nr. 14.728/271/2016 al Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 421D/2018.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2020, cu reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor

art. 57

și ale

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 11 iunie 2020, apoi, în temeiul

art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.

Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 14.728/271/2016, Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 12/1990

privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Necula într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe pronunțate de Judecătoria Oradea prin care s-a respins plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de

Legea nr. 12/1990 .

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece măsura confiscării bunurilor este disproporționată și contrară

art. 44 alin. (1) din Constituție , întrucât bunurile au fost dobândite legal. Se mai arată că nu se poate anticipa printr-un text de lege intenția unei persoane de a comercializa un bun în momentul introducerii acestuia pe teritoriul României, ci numai printr-o interpretare unilaterală a organelor fiscale se poate da acest sens normelor legale. Precizează că legea a fost adoptată în contextul condițiilor existente în anul 1990, pentru a fi stopată introducerea în țară a unor bunuri și mărfuri de consum imediat în cantități foarte mari. Având în vedere situația din speța în discuție, în ceea ce privește impozitarea operațiunilor privind introducerea unui număr de autoturisme pe teritoriul României, se menționează că există proiecte legislative care să reglementeze aceste aspecte și să fie eliminat vidul legislativ existent.

5.

Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 din Legea nr. 12/1990

privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul cuprins: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la

art. 1,

dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.“ Dispozițiile

art. 1

la care fac trimitere prevederile criticate și care au constituit temei în stabilirea și sancționarea contravenției reținute în sarcina autorului (astfel cum reiese din actele dosarului cauzei) au următorul cuprins [ art. 1 lit. a) ]: „(1) Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;“.

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 44

referitor la dreptul de proprietate privată.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că soluția legislativă criticată a mai fost supusă controlului de constituționalitate, sens în care sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 269 din 24 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018,

Decizia nr. 128 din 9 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din data de 25 mai 2017, sau

Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

13.

Cu privire la aspectele legate de faptul că

Legea nr. 12/1990 , act normativ preconstituțional, a fost adoptată în contextul condițiilor sociale, economice și financiare existente la acel moment, având în vedere modificările legislative efectuate cu privire la normele privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, Curtea observă că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituțională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a

Constituției din 1991 , o atare concluzie fiind justificată de activitatea legislativă ce a privit

Legea nr. 12/1990

după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervențiile legislative aduse prin numeroase acte normative modificatoare și republicările acesteia, precum și din aplicarea continuă a actului normativ de către autoritățile publice.

14.

În ceea ce privește

art. 3 din Legea nr. 12/1990 , în vigoare, criticat în prezenta cauză, soluția legislativă pe care o cuprinde a produs efecte încă din 8 august 1990, legea prevăzând, în mod similar, în toate formele sale, că bunurile care fac obiectul contravențiilor, mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea contravențiilor, dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca și sumele de bani și lucrurile dobândite, în mod vădit, prin săvârșirea contravenției, așadar bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la

art. 1 , dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.

15.

Prin deciziile mai sus menționate, Curtea a constatat că măsura confiscării mărfurilor și produselor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea activităților comerciale ilicite prevăzute de

art. 1 din Legea nr. 12/1990 , precum și a sumelor de bani și a lucrurilor dobândite prin săvârșirea respectivelor contravenții reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispozițiile

art. 44 alin. (9) din Constituție , potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii“.

16.

Soluția legislativă criticată nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existența dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură accesorie aplicată în contextul dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției.

17.

Aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 450 din 15 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 5 octombrie 2005, sau

Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005).

18.

Prin urmare, față de cele prezentate, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 44 din Constituție , în raport cu criticile formulate, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 12/1990

urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

19.

Cu privire la interpretarea dată normelor legale de către organele fiscale, Curtea observă că, potrivit

art. 4 din Legea nr. 12/1990 , contravențiilor prevăzute la

art. 1

le sunt aplicabile dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în măsura în care destinatarii normelor consideră că organele abilitate, respectiv agenții constatatori au dat un alt sens prevederilor legale sau au consemnat în procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții aspecte neconforme realității, persoanele nemulțumite se pot adresa instanțelor de judecată.

20.

Astfel, în virtutea prevederilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , autorului contravenției i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevede faptul că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia sau prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

21.

De altfel, în ceea ce privește raportul cetățenilor cu agenții constatatori ai contravențiilor, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 și 27 septembrie 2011, pronunțate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, au reținut că încredințarea către autoritățile administrative a sarcinii de a constata și de a sancționa contravențiile nu este incompatibilă cu

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancționată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunța asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanțiile prevăzute de

art. 6 din Convenție .

22.

Or, o asemenea obligație este respectată prin dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , care cuprinde capitolul IV: Căile de atac. Astfel, potrivit

art. 31 , împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute de lege [ art. 32 alin. (2) ].

23.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Necula în Dosarul nr. 14.728/271/2016 al Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 3 din Legea nr. 12/1990

privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.