Decizia nr. 692/2020

Articolul 9

: „Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate și să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii.“;

–

Articolul 50

:

(1)

Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: [...]

c)

încălcarea dispozițiilor

art. 5 ,

art. 7 lit. b)

prima, a 2-a și a 5-a liniuță,

lit. c)

a 3-a și a 4-a liniuță,

art. 9 ,

art. 10 lit. a)-f) ,

h)

și

i) ,

art. 11

și

art. 14 , cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 20.000 lei;“.

12.

În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (4)

și

(5)

care consacră principiul separării și echilibrului puterilor și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la constituționalitatea

Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 , în ansamblul său, prin

Decizia nr. 1.499 din 15 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012 și

Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, a statuat că drepturile cetățenilor care au calitatea de consumatori și obligațiile corelative ale agenților economici, prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , au caracter de protecție împotriva unor practici abuzive, și nicidecum discriminatoriu, acestea fiind adecvate poziției specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii și comercianții care beneficiază de plata prețului pentru produsul vândut. Totodată, Curtea a mai reținut că funcționarea normală a economiei de piață este perfect compatibilă cu măsurile de protecție a consumatorilor, iar libertatea comerțului și protejarea intereselor naționale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligații ce revin statului, și anume cea prevăzută la

art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție

cu privire la crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Așa fiind, Curtea a statuat că reglementarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce privește regimul sancționator în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute de lege în acest domeniu, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

14.

În ceea ce privește protecția consumatorilor, prin

Decizia nr. 267 din 22 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2012, Curtea a constatat că actele normative care reglementează cu caracter general acest domeniu sunt

Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor,

Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, și

Legea nr. 363/2007

privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007. Analizând aceste acte normative, Curtea a observat că ele conțin prevederi referitoare la drepturile consumatorilor, la protecția vieții, sănătății și securității acestora, la obligațiile operatorilor economici în relația cu consumatorii, la protecția intereselor economice ale consumatorilor, la informarea consumatorilor, la practici comerciale incorecte, la practici comerciale înșelătoare și la practici comerciale agresive.

15.

Curtea reține că, în prezenta cauză, autoarea excepției susține că sintagma „Operatorii economici sunt obligați [...] să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii“, prin raportare la care se determină elementul material al faptei contravenționale reglementate de aceste dispoziții, nu respectă principiul clarității și previzibilității legii. Cu privire la această critică, referitoare la încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin

Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23, Curtea Constituțională s-a referit la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă ( Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre.

16.

Aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența sa la cauza de față, Curtea constată că sintagma „să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii“ întrunește exigențele de claritate și previzibilitate a legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot și trebuie interpretate și raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte, respectiv la

Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 . Așadar, determinarea și evaluarea înțelesului sintagmei „să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii“ nu se poate realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 , respectiv în corelare cu

art. 2

care definește

înțelesul termenilor din cuprinsul ordonanței și cu

art. 7

care stabilește obligațiile operatorilor economici în relația cu consumatorul. Ca atare, semnificația comportamentului operatorilor economici rezultă cu claritate din coroborarea dispozițiilor legale ale întregului act normativ.

17.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate, astfel formulată, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din București în Dosarul nr. 25.676/281/2017 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 9 teza a doua

coroborate cu cele ale

art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.