Decizia nr. 206/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Mihalcea și Ștefan Sereny în Dosarul nr. 3.590/2003 al Curții de Apel Bacău Secția penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției Ștefan Sereny și partea Banca Internațională a Religiilor - prin lichidator, reprezentată de consilierul juridic Dumitru Lică, lipsă fiind autorul excepției Emil Mihalcea, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, Ștefan Sereny solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Băncii Internaționale a Religiilor solicită respingerea excepției ca nefondată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 3.590/2003, Curtea de Apel Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Emil Mihalcea și Ștefan Sereny, inculpați în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate, referitoare la competența materială de primă instanță a Curții de Apel, determinată după calitatea persoanei, respectiv cele referitoare la competența instanțelor în caz de indivizibilitate sau conexitate, încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, cu consecința aplicării unui tratament discriminatoriu, față de calitatea pe care a avut-o unul dintre autori, aceea de judecător la Judecătoria Babadag. Se consideră, de asemenea, că dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituție, republicată, referitoare la dreptul de acces liber la justiție, precum și dispozițiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât nu asigură posibilitatea folosirii tuturor căilor de atac prevăzute în legea procesuală penală. Ștefan Sereny mai susține că tratamentul prevăzut de art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală îl dezavantajează cu atât mai mult cu cât, la data comiterii faptelor, nu avea o calitate care să atragă competența de judecată a Curții de Apel.

Curtea de Apel Bacău - Secția penală consideră că excepția este neîntemeiată întrucât stabilirea competenței după calitatea inculpatului este compatibilă cu principiile unei societăți democratice, nefiind încălcat astfel principiul egalității consacrat în art. 16 din Constituție, republicată. Se mai arată că, pentru o bună administrare a justiției, în caz de indivizibilitate sau de conexitate, se impune judecarea cauzelor de către aceeași instanță, măsură care este de natură să asigure stabilirea adevărului și să creeze condiții pentru ca inculpații să-și poată organiza o apărare eficientă. Prin aceasta nu se încalcă dreptul la un proces echitabil și nici o altă prevedere din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul apreciază că dispozițiile criticate nu contravin principiului reglementat de art. 16 din Constituție, republicată, întrucât nu creează privilegii și discriminări în raport de criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, republicată. Stabilirea competențelor instanțelor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului, astfel cum se prevede în art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, iar instituirea unei competențe personale nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea oficială a persoanei în cauză. Pentru aceste motive - arată Guvernul - art. 35 alin. 1 din Codul de procedură penală, care reglementează competența de judecată a infracțiunilor aflate în raport de conexitate sau indivizibilitate, nu semnifică aplicarea unui tratament discriminatoriu făptuitorilor care nu au ei înșiși calitatea cerută de lege pentru a determina o anumită competență a instanței. Dispozițiile legale criticate nu încalcă, în opinia Guvernului, nici dreptul de acces la justiție, deoarece nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege. De asemenea, posibilitatea exercitării unei singure căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate de aceste instanțe nu reprezintă o încălcare a art. 16 și 21 din Legea fundamentală, deoarece principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, iar, în acest context, dreptul de acces la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești. În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută neconstituționalitatea dispozițiilor art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală față de prevederile art. 16 din Constituție, republicată, deoarece regimul diferit, sub raportul competenței instanțelor, este consecința situației în care se găsesc inculpații care au săvârșit infracțiuni aflate în raport de conexitate sau indivizibilitate, față de cei care nu au săvârșit infracțiuni aflate într-un astfel de raport. Stabilirea competenței, în caz de indivizibilitate sau conexitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, iar acesta poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale și diferite de procedură, ceea ce nu este contrar principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, atât timp cât aceste reguli asigură egalitatea cetățenilor. Cu privire la dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, raportate la art. 16 din Constituție, republicată, se arată că textul nu cuprinde privilegii sau discriminări, așa încât nu contravine acestor dispoziții constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanță: [...]

b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici;";

- Art. 35 alin. 1 teza a doua: "În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte [...] aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice și ale art. 21 referitoare la dreptul de acces liber la justiție, având ca o componentă fundamentală dreptul la un proces echitabil. Se arată că, în speță, competența de judecată în primă instanță a Curții de Apel, atrasă pentru unul dintre autorii excepției de calitatea de magistrat, iar pentru celălalt de legătura între infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, este discriminatorie și îi privează de calea de atac a apelului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prin urmare, stabilirea competențelor instanțelor judecătorești, inclusiv în caz de indivizibilitate sau conexitate, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Acesta poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ținut desigur ca, în procesul de legiferare, să se circumscrie cadrului constituțional.

În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 16 din Constituție, republicată, aceasta nu poate fi reținută câtă vreme prevederile criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, republicată, iar situația juridică a anumitor categorii de persoane (în speță judecătorii de la judecătorii, pe de o parte, respectiv inculpații care au săvârșit infracțiuni aflate în raport de conexitate sau indivizibilitate, pe de altă parte), justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiției. De altfel Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui". ( Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999).

Curtea constată, de asemenea, că textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, republicată, câtă vreme accesul liber la justiție este asigurat prin posibilitatea părților de a se adresa instanței de judecată și de a declara recurs împotriva hotărârii instanței de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens Curtea Constituțională a reținut în mod constant în jurisprudența sa că accesul la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. De altfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, acestea au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport de prevederile art. 21 din Constituție. Statuând în sensul constituționalității textelor criticate, Curtea a reținut că "faptul că nu se poate folosi, în cauză, calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispozițiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedură penală, iar instanța este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele". ( Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003). Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluția adoptată și considerentele pe care aceasta s-a întemeiat sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește critica prevederilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, formulată față de același temei constituțional și cu aceeași motivare.

În sfârșit, Curtea mai reține că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, precum și de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel. Totodată, textele criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Mihalcea și Ștefan Sereny în Dosarul nr. 3.590/2003 al Curții de Apel Bacău - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2004.