Ordin · Ministerul Finantelor Publice / Banca Naționala a României

Ordinul nr. 4/2004

privind completarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva Comunitatilor Economice Europene nr. 86/635/CEE și cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1.982/5/2001, cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
11 iunie 2004
Emitent
Ministerul Finantelor Publice / Banca Naționala a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 620 din 8 iulie 2004
Citează
8 acte
Structură
5 articole · 10.889 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Normele nr. 8/2002 1 iulie 2002 privind elaborarea situațiilor financiare consolidate de către instituțiile de credit

Având în vedere prevederile

art. 4 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 , republicată, ale

art. 181 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobata cu modificari prin

Legea nr. 200/2002 , cu modificările ulterioare, ale

art. 4 alin. 2 din Legea nr. 541/2002

privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 8 din Ordinul ministrului finanțelor publice și al guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1.982/5/2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva Comunitatilor Economice Europene nr. 86/635/CEE și cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile instituțiilor de credit, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 38 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 , republicată, și ale

art. 50 din Legea nr. 101/1998

privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice și guvernatorul Băncii Naționale a României emit urmatorul ordin:

Articolul I

Reglementarile contabile armonizate cu Directiva Comunitatilor Economice Europene nr. 86/635/CEE și cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1.982/5/2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 1 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se completeaza după cum urmeaza:

1. La Capitolul 1 "Reglementari privind contabilitatea și situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit", secțiunea a 5-a "Principii și reguli contabile", după pct. 5.44 se introduce titlul "Evaluarea la valoarea justa", precum și pct. 5.44^1 -5.44^11 cu urmatorul cuprins:

"5.44^1 . Prin derogare de la prevederile pct. 5.13-5.36, instituțiile de credit pot evalua instrumentele financiare, inclusiv instrumentele derivate, la valoarea justa, cu respectarea condițiilor prevăzute la pct. 5.44^2 -5.44^4 . Acest tratament contabil poate fi aplicat de către instituțiile de credit numai la elaborarea situațiilor financiare consolidate, în conformitate cu prevederile Normelor Băncii Naționale a României nr. 8/2002 privind elaborarea situațiilor financiare consolidate de către instituțiile de credit.

5.44^2 . În înțelesul prezentelor reglementari, sunt considerate a fi instrumente financiare derivate contractele bazate pe bunuri ce conferă fiecarei părți dreptul de decontare în numerar sau cu ajutorul altui instrument financiar, cu excepția cazului în care:

a) sunt angajate sa indeplineasca și continua sa indeplineasca cerințele preconizate ale institutiei de credit privind achizitia, vanzarea sau utilizarea;

b) au fost desemnate pentru acest scop la momentul initial; și

c) se preconizeaza ca vor fi decontate prin livrarea bunurilor.

5.44^3 . Prevederile pct. 5.44^1 se aplică numai datoriilor care sunt:

a) deținute ca parte a unui portofoliu de tranzactionare;

sau

b) instrumente financiare derivate.

5.44^4 . Evaluarea în conformitate cu prevederile pct. 5.44^1 nu se aplică:

a) instrumentelor financiare, care nu sunt instrumente financiare derivate, pastrate până la scadenta;

b) creditelor și creanțelor emise de institutia de credit și care nu sunt deținute în scopul tranzactionarii; și

c) participatiilor în filiale, întreprinderi asociate și asocieri în participatie, instrumentelor de capitaluri proprii emise de institutia de credit, contractelor cu titlu de contraprestatie eventuala intr-o combinare de întreprinderi, precum și altor instrumente financiare care prezinta asemenea caracteristici încât, potrivit a ceea ce este în mod general acceptat, trebuie contabilizate în mod diferit decat alte instrumente financiare.

Expresia potrivit a ceea ce este în mod general acceptat de la lit. c) se referă la prevederile specifice ale altor Standarde Internationale de Contabilitate decat cele privind instrumentele financiare (IAS 32 și IAS 39).

5.44^5 . Prin derogare de la prevederile pct. 5.13-5.36, instituțiile de credit pot evalua orice activ sau datorie care indeplineste condițiile pentru a fi considerat element acoperit în cadrul unui sistem contabil de acoperire a valorii juste sau părți identificate ale unor astfel de active sau datorii, la valoarea specifică prevăzută de sistemul respectiv.

5.44^6 . Valoarea justa mentionata la pct. 5.44^1 -5.44^5 va fi determinata prin referire la:

a) o valoare de piața, pentru acele instrumente financiare în cazul cărora poate fi identificata cu usurinta o piața credibila. În cazul în care o valoare de piața nu este identificabila cu usurinta pentru un instrument, dar poate fi determinata în cazul componentelor sale sau al unui instrument similar, valoarea de piața poate fi calculată plecand de la cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau

b) o valoare rezultand din utilizarea unor modele și tehnici de evaluare general acceptate, în cazul instrumentelor pentru care nu poate fi identificata cu usurinta o piața credibila. Respectivele modele și tehnici de evaluare trebuie să asigure o aproximare rezonabila a valorii de piața.

5.44^7 . Acele instrumente financiare care nu pot fi evaluate în mod credibil prin una dintre metodele prevăzute la pct. 5.44^6 vor fi evaluate potrivit prevederilor pct. 5.13-5.36.

5.44^8 . Prin derogare de la prevederile pct. 5.4, în situația în care un instrument financiar este evaluat în conformitate cu prevederile pct. 5.44^6 și 5.44^7 , orice modificare a valorii trebuie inclusa în contul de profit și pierdere. Totusi o astfel de modificare va fi inclusa direct în conturile de capitaluri proprii, intr-o rezervă de valoare justa, în situația în care:

a) instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire în cadrul unui sistem contabil de acoperire ce permite ca o parte sau întreaga modificare a valorii sa nu fie inclusa în contul de profit și pierdere; sau

b) modificarea de valoare reflecta o diferența de curs de schimb aferenta unui element monetar care face parte din investitia neta a unei institutii de credit intr-o entitate străină.

5.44^9 . Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vanzare, care nu este un instrument financiar derivat, va fi inclusa direct în conturile de capitaluri proprii, în rezerva de valoare justa.

5.44^10 . Rezerva de valoare justa va fi ajustata în cazul în care sumele respective nu mai sunt necesare pentru aplicarea prevederilor pct. 5.44^8 și 5.44^9 .

5.44^11 . În situația aplicarii metodei de evaluare la valoarea justa a instrumentelor financiare, în notele explicative la situațiile financiare trebuie prezentate:

a) principalele ipoteze care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare utilizate în situația în care valoarea justa a fost determinata potrivit prevederilor pct. 5.44^6 lit. b);

b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justa, modificările de valoare incluse direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările înregistrate în rezerva de valoare justa;

c) pentru fiecare categorie de instrumente financiare derivate, informații referitoare la volumul și natura instrumentelor, inclusiv termenii și condițiile care pot afecta valoarea, periodicitatea și caracterul cert al fluxurilor viitoare de numerar; și

d) un tabel indicand modificările rezervei de valoare justa în cursul exercițiului financiar."

2. La capitolul 1 "Reglementari privind contabilitatea și situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit", secțiunea a 7-a "Raportul administratorilor", la punctul 7.1, după litera h) se introduce litera i) cu urmatorul cuprins:

"i) în ceea ce priveste utilizarea instrumentelor financiare de către institutia de credit și în măsura în care sunt semnificative pentru evaluarea activelor, a datoriilor, a pozitiei financiare și a profitului sau pierderii sale:

- obiectivele și politica institutiei de credit, referitoare la gestionarea riscurilor financiare, inclusiv a politicii sale privind acoperirea fiecarei categorii principale de tranzactii previzionate pentru care este utilizata contabilitatea de acoperire; și

- expunerea institutiei de credit la riscul de pret, riscul de credit, riscul de lichiditate și riscul de flux de numerar."

Articolul II

Prezentul ordin transpune prevederile art. 3 din Directiva nr. 2001/65/CE privind modificarea Directivelor nr. 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce priveste regulile de evaluare aplicabile situațiilor financiare anuale și situațiilor financiare consolidate ale unor tipuri de societăți, precum și ale băncilor și ale altor institutii financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene (JOCE) nr. L283 din 27 octombrie 2001, referitoare la modificările prevederilor Directivei nr. 86/635/CEE.

Articolul III

Banca Naționala a României va urmări în cadrul acțiunilor de supraveghere desfășurate potrivit legii aplicarea de către instituțiile de credit a prevederilor prezentului ordin.

Articolul IV

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea sanctiunilor sau instituirea masurilor prevăzute de art. 69 alin. 2 și, respectiv,

art. 70 din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancara, cu modificările și completările ulterioare, de art. 189 și, respectiv,

art. 191 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2000

privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobata cu modificari prin

Legea nr. 200/2002 , cu modificările ulterioare, precum și a celor prevăzute la

art. 34 din Legea nr. 541/2002

privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul V

La data intrarii în vigoare a prezentului ordin se abroga orice dispozitii contrare.

p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
p. Guvernatorul Băncii Naționale a României,
Mihai Bogza

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.