Decizia nr. 268/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 206 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Republică 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Ion Predescu - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Codrina Oana Potârniche în Dosarul nr. 15.829/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 3 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 15.829/2003, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Codrina Oana Potârniche, inculpată în dosarul menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, Oana Roxana Taban.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției arată că dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât, ca urmare a plângerii prealabile a persoanei vătămate, se pune în mișcare acțiunea penală, persoana chemată în judecată devenind "inculpat" fără a se administra, în prealabil, probe care să ateste vinovăția sa. În consecință, aceste dispoziții creează pentru persoana vătămată o situație privilegiată, în sensul că drepturile procesuale ale acesteia sunt mult mai largi decât ale făptuitorului, citat ca inculpat în cauză, deși legea îl prezumă "nevinovat" până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțate de instanța de judecată. Punerea în mișcare a acțiunii penale "la simpla cerere" a persoanei vătămate îi conferă acesteia posibilitatea exercitării abuzive a dreptului său procesual, sens în care sunt încălcate și dispozițiile art. 22 alin. (1) din Constituție, deoarece prin formularea plângerii prealabile o persoană este expusă riscului de a suporta consecințele unei acțiuni penale șicanatoare, fără a exista împotriva sa indicii sau probe de vinovăție. De asemenea, în susținerea excepției s-a arătat că dispozițiile art. 206 din Codul penal încalcă prevederile art. 30 alin. (1) din Constituție și ale art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la libertatea de exprimare și de opinie, fiind implicit contrare art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin și art. 23 alin. (8) din Constituție [preluate de art. 23 alin. (11), după republicarea Constituției, cu actualizarea denumirilor și renumerotarea articolelor], conform căruia, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Persoana reclamată are ab initio calitatea de inculpat, iar pe de altă parte, art. 206 din Codul penal instituie o prezumție de vinovăție în sarcina inculpatului, pe care acesta o poate răsturna numai probând un interes legitim. Totodată, sunt încălcate prevederile art. 20 din Constituție, prin raportare la reglementările internaționale referitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în art. 11 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și în art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt în concordanță cu prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din Constituție, republicată, iar dispozițiile art. 206 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 20 alin. (1), art. 30 alin. (1) și ale art. 23 alin. (11) din Constituție, republicată. În acest sens se arată că art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează procedura punerii în mișcare a acțiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere, norma procedurală criticată aplicându-se fără discriminări sau privilegii tuturor persoanelor învinuite de săvârșirea unei infracțiuni pentru care o asemenea plângere este necesară. Nu se poate considera că această normă prevede îngrădiri ale exercitării drepturilor procesuale pentru inculpat sau privilegii pentru partea vătămată, simpla distincție între calitatea părților în procesul penal neechivalând cu o încălcare a egalității în fața legii. Totodată, procedura reglementată de dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la viață, integritate fizică și psihică ale persoanei, garantat prin prevederile art. 22 alin. (1) din Constituție, republicată, deoarece punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu poate aduce atingere, în nici un caz, drepturilor constituționale enumerate.
În opinia instanței dispozițiile art. 206 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituție, republicată, deoarece sancțiunea prevăzută de textul penal, aplicabilă persoanelor care au săvârșit fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie, nu reprezintă o încălcare a dreptului la libertatea de opinie și de exprimare. Se mai arată că textul constituțional indicat nu trebuie interpretat izolat, ci prin raportare la prevederile art. 30 alin. (6) și art. 57 din Constituție, republicată, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, demnitatea și dreptul la propria imagine ale persoanelor, cetățenii fiind obligați să-și exercite drepturile și libertățile fundamentale cu bună-credință, fără să încalce drepturile celorlalți.
Articolul 206
din Codul penal nu contravine, în opinia instanței, nici prevederilor art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece, potrivit art. 12 din acest act internațional, nimeni nu poate face obiectul unor atingeri aduse onoarei și reputației sale, restrângere ce se regăsește și în art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că art. 206 din Codul penal nu contravine prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție, republicată, referitoare la prezumția de nevinovăție, deoarece textul în discuție prevede doar fapta care poate constitui infracțiunea de calomnie și sancțiunea aplicabilă, fără însă să instituie o prezumție de vinovăție a persoanei căreia îi este imputată. Formularea plângerii prealabile pentru calomnie nu înseamnă că persoana căreia i se impută fapta este considerată vinovată înaintea pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive. Ca și în cazul celorlalte infracțiuni, vinovăția pentru calomnie se stabilește numai după administrarea de probe, iar persoanele judecate în urma unei plângeri prealabile beneficiază fără excepții de toate garanțiile unui proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul arată că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, referitoare la egalitatea în drepturi, aceasta este neîntemeiată. Norma procedurală criticată consacră o excepție de la principiul oficialității procesului penal, înscris în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competența și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat constant că procedura plângerii prealabile nu este contrară principiilor constituționale, ci exprimă principii de politică penală democratice și umaniste în legătură cu soluționarea conflictului de drept penal. Această procedură nu prevede discriminări sau privilegii pentru persoana vătămată.
Se mai arată că dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție, republicată, referitoare la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică ale persoanei, deoarece nu conțin dispoziții de natură să aducă atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, ci reglementează doar procedura de punere în mișcare a acțiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o asemenea plângere. Pe de altă parte, împotriva unei inculpări vădit nefondate și tendențioase inculpatul se poate plânge pentru denunțare calomnioasă.
Cu privire la art. 23 alin. (11) din Constituție, republicată, în raport cu care a fost invocată atât neconstituționalitatea art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, ca efect al dobândirii calității de inculpat de către persoana indicată în plângere ca fiind autorul faptei, cât și neconstituționalitatea art. 206 din Codul penal, întrucât ar institui o "prezumție de vinovăție" în sarcina inculpatului, Guvernul arată că susținerile autoarei excepției nu pot fi reținute, deoarece calitatea procesuală de inculpat nu reprezintă o prejudecare a cauzei și nu răstoarnă prezumția de nevinovăție, iar persoana inculpată își poate exercita dreptul la apărare și poate solicita administrarea oricăror probe legale pentru combaterea susținerilor formulate în acuzare.
Pe de altă parte, art. 206 din Codul penal nu instituie în sarcina inculpatului o prezumție de vinovăție, ci stabilește numai faptele care pot constitui infracțiunea de calomnie și pedepsele aplicabile. Persoanele judecate pentru calomnie beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
Stabilirea prin lege a unor restrângeri și sancțiuni privind exercitarea libertății de exprimare nu este incompatibilă cu caracterul inviolabil al acesteia, consacrat de art. 30 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece într-o societate democratică exercitarea acestei libertăți nu este absolută, ci comportă o serie de îndatoriri și responsabilități și, ca urmare, restrângeri necesare pentru protecția reputației și a drepturilor altora. Una dintre aceste limitări este incriminarea calomniei, care, așa cum se vede din textul art. 206 din Codul penal, privește fapte concrete, determinate cu privire la o persoană ori imputate acesteia. Pe de altă parte, în vederea apărării unui interes legitim, chiar individual, legea permite celui care dovedește că a avut un astfel de interes, în apărarea căruia a făcut afirmația sau imputarea calomnioasă, să facă proba verității acesteia, situație în care fapta sa nu constituie infracțiune.
În concluzie, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, pe de o parte, dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul procedurii plângerii prealabile, și, pe de altă parte, dispozițiile art. 206 din Codul penal, referitoare la infracțiunea de calomnie.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
1. O primă critică de neconstituționalitate constă în susținerea că prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, conform cărora "Punerea în mișcare a acțiunii penale se poate face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere", contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", și ale art. 22 alin. (1) din Constituție, republicată, care dispun că "Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate". În opinia autoarei excepției, prin dispozițiile legale criticate, în baza cărora la simpla plângere a persoanei vătămate se pornește procesul penal și are loc punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva presupusului faptuitor, acesta este pus în condiții de inferioritate față de persoana vătămată. Se consideră totodată că inculpatul este obligat să suporte consecințele unei acțiuni penale șicanatoare fără să existe împotriva sa probe de vinovăție, ceea ce aduce atingere dreptului său la integritate psihică.
Analizând criticile aduse prevederilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că asupra constituționalității acestora s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000. Cu acel prilej Curtea Constituțională a reținut: "Condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de existența plângerii prealabile a persoanei vătămate reprezintă o excepție de la regula generală a oficialității procesului penal, înscrisă la art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală". Aceste reglementări sunt de natură procedurală, iar, potrivit prevederilor constituționale, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Calitatea procesuală de inculpat este definită la art. 23 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală este parte în procesul penal și se numește inculpat". Această calitate de inculpat nu reprezintă o prejudecare a cauzei și nu răstoarnă prezumția de nevinovăție prevăzută la art. 23 alin. (8) [în prezent art. 23 alin. (11), după republicarea Constituției, cu actualizarea denumirilor și renumerotarea articolelor], iar textul de lege criticat "nu contravine nici prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție, republicată, referitoare la garantarea dreptului la viață, precum și a dreptului la integritate fizică și psihică al persoanei, deoarece în mod evident nu conține dispoziții de natură să aducă atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementării sale constituindu-l doar procedura de punere în mișcare a acțiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere".
De asemenea, prin Decizia nr. 163 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, și prin deciziile nr. 195 și nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000, Curtea a soluționat și alte excepții de neconstituționalitate privind art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, statuând, în mod constant, că aceste dispoziții sunt constituționale.
Soluțiile și considerentele deciziilor menționate sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.
2. Cea de-a doua critică de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile art. 206 din Codul penal, care prevăd că "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală".
Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Constituție, republicată, potrivit cărora, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", deoarece condiționează proba verității de dovedirea existenței unui interes legitim, ceea ce înseamnă o prezumție de vinovăție. Pe cale de consecință, se susține și încălcarea prevederilor art. 20 din Constituție, republicată, prin raportare la reglementările internaționale referitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în art. 11 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se afirmă că prevederile art. 206 din Codul penal contravin și dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Constituție, republicată, coroborate cu cele ale art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care reglementează libertatea de exprimare și de opinie.
Examinând susținerile autoarei excepției, Curtea Constituțională constată că prin dispozițiile art. 206 din Codul penal legiuitorul incriminează și sancționează fapta de calomnie ca infracțiune contra demnității persoanei, valoare esențială prevăzută în art. 1 alin. (3) din Constituție, republicată. Prin acest text de lege este sancționată penal afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public.
Caracterul inviolabil al libertății de exprimare prevăzute la art. 30 alin. (1) din Constituție, republicată, nu justifică atingerea adusă demnității persoanei și dreptului acesteia la propria imagine. De altfel, toate prevederile din Constituție și din actele internaționale, prin care se consacră libertatea de exprimare, cuprind precizarea că această libertate nu poate fi absolută, ea putând suferi restrângeri dacă acestea sunt necesare pentru apărarea drepturilor și libertăților altora. Una dintre aceste limitări este incriminarea calomniei, care, după cum rezultă din textul art. 206 din Codul penal, privește fapte concrete, determinate cu privire la o persoană ori imputate acesteia. Pe de altă parte, în vederea apărării unui interes legitim, chiar individual, legea permite celui care dovedește că a avut un astfel de interes, în apărarea căruia a făcut afirmația sau imputarea calomnioasă, să facă proba verității acesteia, situație în care fapta sa nu constituie infracțiune.
Din perspectiva celor arătate nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și, implicit, nici a prevederilor art. 20 din Legea fundamentală.
În ceea ce privește susținerea autorului excepției de neconstituționalitate, conform căreia art. 206 din Codul penal ar contraveni art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală, Curtea constată de asemenea că aceasta este neîntemeiată. Textul criticat nu încalcă în nici un mod prezumția de nevinovăție, principiu fundamental al procesului penal, consacrat atât de art. 23 alin. (8) din Constituție, cât și de art. 11 paragraful 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin art. 6 pct. 2.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, respingând excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Menționăm dintre acestea
Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002,
Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, și
Decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 21 februarie 2002. Argumentele ce au fundamentat această soluție își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.d) și alin. (3), al
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Codrina Oana Potârniche în Dosarul nr. 15.829/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2004.
PREȘEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.