Decizia nr. 337/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. din București în Dosarul nr. 13.602/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând ca dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 și ale art. 23 alin. (8) din Constituție și nici celor ale art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea excepției. Totodată arata că nu poate fi primită susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, deoarece proba verității permite inculpatului să facă dovada veridicitatii afirmațiilor sau informațiilor publicate în condițiile existenței unui interes legitim care astfel a fost aparat. Se invoca în final jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000 și Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate referitoare la aceleași dispoziții legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 august 2001, pronunțată în Dosarul nr. 13.602/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepții ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 și ale art. 23 alin. (8) din Constituție, ale art. 11 paragraful 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât - contrar prevederilor Legii fundamentale și actelor normative internaționale menționate - instituie o prezumție de vinovăție în sarcina inculpatului. Inculpatului nu i se îngăduie sa rastoarne aceasta prezumție de vinovăție decât în cazul în care poate proba un interes legitim, a cărui apreciere este însă lăsată la liberul arbitru al instanței de judecată.

Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opiniile asupra excepțiilor de neconstituționalitate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca, referitor la art. 205 și 206, "din modul în care sunt redactate aceste texte nu rezultă în vreun fel ca existenta vreunuia din elementele constitutive ale acestor infracțiuni ar fi ab initio prezumată, fiind deci necesară, în considerarea prezumției de nevinovatie ce acționează în favoarea inculpatului, dovedirea fiecăruia din aceste elemente". În privinta excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal, instanța considera, de asemenea, ca este neîntemeiată, invocandu-se în acest sens și jurisprudenta Curții Constituționale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților a comunicat punctul sau de vedere în sensul că prevederile art. 205, 206 și 207 din Codul penal nu contravin dispozițiilor constituționale invocate și, în consecința, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispozițiile art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie, consacrat atât în Constituție, cat și în Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului acest principiu acționează, probele sunt administrate, dar în final instanța are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracțiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza săvârșirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba verității este prin urmare o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlăturarea trasaturii esențiale a pericolului social al acesteia". Totodată se considera ca nici dispozițiile art. 205 și 206 din Codul penal nu încalcă prezumția de nevinovatie consacrată de Constituție și de documentele internaționale invocate.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, prevederile din Legea fundamentală invocate, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:

- Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.

Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- Art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- Art. 207: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Autorul excepției a mai invocat și încălcarea art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale", precum și a art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede: "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."

1. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și 206 din Codul penal, Curtea constata că nu pot fi reținute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:

Infracțiunile de insulta, prevăzută în art. 205, și de calomnie, prevăzută în art. 206 din Codul penal, constituie infracțiuni contra demnității, prin care sunt sancționate penal cuvintele, gesturile, precum și alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputației unei persoane sau se afirma în public fapte determinate, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancțiuni (penale, administrative, disciplinare) ori disprețului public.

Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumției de nevinovatie, consacrată atât de art. 23 alin. (8) din Constituție, cat și de art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 pct. 2. Trăsăturile esențiale ale infracțiunii, prevăzute la art. 17 din Codul penal (pericolul social al faptei, săvârșirea cu vinovăție și legalitatea incriminării), exista și în cazul celor două infracțiuni, deoarece numai săvârșirea lor cu vinovăție poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Calitatea de inculpat a celui chemat în judecata nu reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovatie, ci defineste, potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, doar "persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală". Prin urmare, persoana chemată în judecata penală, inculpatul, nu este considerată vinovata până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. În speta, instanța de judecată este obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe", deoarece, conform art. 66 din același cod "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovăție [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". Prezumția de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituție și prin textele din tratatele internaționale, invocate de autorul excepției ca o garanție a libertății individuale, constituie unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal.

Curtea retine, de asemenea, ca dispozițiile art. 205 și 206 nu instituie "o prezumție de vinovăție", astfel cum se susține de către autorul excepției și, prin urmare, nu deroga de la principiul constituțional invocat. În cazul acestor infracțiuni vinovăția rezultă din însăși săvârșirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ibsa dolum habet), iar în cazurile în care vinovăția nu ar rezultă ex re instanța are obligația de a stabili intenția făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanțele legate de persoana, obiceiuri, timp și altele.

2. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal Curtea constata ca este neîntemeiată, întrucât proba verității nu constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie. Existenta unui interes legitim justifica aprecierea faptelor menționate ca nefiind periculoase din punct de vedere social.

Curtea retine, pentru aceste considerente, ca nici prin instituirea posibilității autorului de a dovedi adevărul afirmațiilor sau al imputarilor făcute și nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilități art. 207 din Codul penal nu infrange prezumția de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituție, prin art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și prin art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reținut ca "Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor impune, în unele situații, sancționarea penală a afirmarilor și imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție". Prin aceeași decizie Curtea a constatat și faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale", precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Considerentele și soluția adoptate prin decizia citata își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la "garantarea unor drepturi concrete și efective și nu teoretice și iluzorii" nu are nici o concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate privitoare la o persoană, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost dovedită potrivit cerințelor legale, în cadrul unui proces, situație la care se referă Cazul Allenet de Ribemont contra Frantei, caz invocat de autorul excepțiilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. din București în Dosarul nr. 13.602/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 noiembrie 2001.