Decizia nr. 272/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și art. 207 din Codul penal, ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 2.485/1999, nr. 2.582/1999 și nr. 2.850/1999 ale Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 decembrie 2000, în prezenta aparatorului autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public, când s-a dispus măsura conexarii dosarelor nr. 214C/2000 și nr. 221C/2000 la Dosarul nr. 213C/2000, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate și același autor al excepției. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 decembrie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierile din 20 iunie 2000 și din 27 iunie 2000, pronunțate distinct în dosarele nr. 2.582/1999 și, respectiv, nr. 2.485/1999 și nr. 2.850/1999, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și art. 207 din Codul penal, ridicată de Corneliu Vadim Tudor, inculpat în procese de insulta și calomnie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile art. 205 din Codul penal, privitoare la infracțiunea de insulta, sunt în contradictie cu libertatea de exprimare și cu libertatea presei garantate de art. 30 alin. (3) și (4) din Constituție, precum și cu libertatea gandirii și a opiniilor, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Constituție, nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Se arata în continuare ca aceleași prevederi legale sunt în contradictie și cu libertatea creațiilor artistice, cu dreptul la informație, a cărui ingradire este interzisă prin art. 31 alin. (1) din Constituție, cu regimul constituțional al restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzut la art. 49 din Constituție, precum și cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece exista neconcordanta între art. 205 din Codul penal și unele prevederi din convențiile internaționale la care România este parte. Dispozițiile art. 205 din Codul penal, care reglementează insulta, îngăduie incriminarea opiniilor și judecaților de valoare, care, asa cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi incriminate. Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 207 din Codul penal, privitoare la infracțiunea de calomnie, se arata ca acestea vin, de asemenea, în contradictie cu prevederile art. 29, 30 și 31 din Constituție și cu prevederile art. 24 referitoare la dreptul la apărare. Se considera ca este cu neputință de făcut proba verității în cazul judecaților de valoare, iar prevederile art. 207 din Codul penal limitează admiterea acestei probe numai dacă exista un "interes legitim, ceea ce contrazice textul constituțional, care face vorbire, în egala măsura, atât la interesul public cat și la interesul privat". Aceasta reprezintă totodată o restrangere nejustificată a exercițiului dreptului la apărare.

Curtea Suprema de Justiție, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate apreciază ca dispozițiile art. 205 din Codul penal nu contravin prevederilor constituționale invocate și nici convențiilor internaționale în materie, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999. Cu privire la dispozițiile art. 207 din Codul penal se arata ca acestea nu contravin normelor constituționale invocate și nici convențiilor internaționale în materie la care România a aderat.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare a Curții Constituționale au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale, în esenta, pentru următoarele motive:

În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 205 din Codul penal în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, cu privire la convențiile internaționale privitoare la libertatea de opinie și de exprimare, se retine ca art. 19 din Declarația Universala a Drepturilor Omului prevede dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, același drept fundamental fiind prevăzut și la art. 19 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și la art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dar atât în art. 19 pct. 3 din pactul menționat, cat și în art. 10 pct. 2 din convenție se statuează ca exercitarea libertății de gandire și de exprimare comporta anumite restrangeri ori sancțiuni prevăzute de lege, între altele, pentru apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, pentru protecția sănătății sau moralei, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora. Rezultă din aceste dispoziții ca obiectul libertății de exprimare îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar și simple afirmații și imputari, însă aceasta nu înseamnă ca prin conținutul și maniera de a face afirmarile sau imputarile se admite afectarea reputației și onoarei altei persoane. De aceea, stabilirea prin lege a unor restrangeri ori sancțiuni nu este incompatibilă cu libertatea de exprimare, dacă sunt măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru protejarea reputației sau a drepturilor altora. În acest sens se citeaza Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 8 aprilie 1999, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal privitoare la infracțiunea de calomnie.

În ceea ce privește criticile potrivit cărora dispozițiile art. 205 din Codul penal sunt contrare libertății de gandire și de exprimare, precum și dreptului la informație, acestea sunt considerate ca fiind neintemeiate, deoarece libertatea conștiinței, conform art. 29 alin. (2), trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, după cum se prevede în art. 30 alin. (6) din Constituție. De asemenea, dispozițiile art. 54 din Constituție prevăd ca drepturile și libertățile constituționale, inclusiv libertatea de exprimare și dreptul la informație, trebuie să fie exercitate cu buna-credința, fără a fi incalcate drepturile și libertățile celorlalți. Punctul de vedere exprimat se întemeiază și pe Decizia nr. 51 din 8 aprilie 1999 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat ca exercitarea abuzivă a drepturilor și libertăților este susceptibilă de sancționare, fiind posibila chiar aplicarea unor sancțiuni penale.

Prevederile de lege criticate nu sunt contrare nici dispozițiilor art. 49 din Constituție, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece incriminarea insultei ca infracțiune și sancționarea acesteia constituie expresia voinței legiuitorului, care a considerat necesară apărarea prin mijloace de drept penal a demnității persoanei, neputându-se susține ca textul incriminator este contrar Constituției.

Cu referire la critica potrivit căreia prevederile art. 207 din Codul penal ar încalcă dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, se arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece și în cazul unui proces având ca obiect infracțiunea de insulta sau calomnie inculpatul beneficiază de toate drepturile și garanțiile pe care le implica dreptul constituțional la apărare, proba verității constituind numai unul dintre mijloacele prin care acesta poate dovedi inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Criticile potrivit cărora dispozițiile art. 207 din Codul penal ar încalcă libertatea de gandire și de exprimare sau dreptul la informație sunt considerate ca fiind neintemeiate pentru aceeași argumentare ca și în cazul criticii de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 205 din Codul penal. În fine, se mai arata ca exercitarea cu buna-credința a drepturilor și libertăților constituționale, cu respectarea limitarilor prevăzute în Constituție, poate reprezenta un instrument prin care să se realizeze un echilibru între drepturile și libertățile constituționale, pe de o parte, și limitele aduse acestora prin Constituție și îndatoririle fundamentale, pe de altă parte.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 205 și 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:

- art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.

Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- art. 207: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca textele de lege criticate sunt contrare: libertății de exprimare și libertății presei, garantate de art. 30 din Constituție; libertății gandirii și a opiniilor, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Constituție, nu poate fi îngrădită; dreptului la informație, a cărui ingradire este interzisă de art. 31 alin. (1) din Constituție; convențiilor internaționale privitoare la libertatea de exprimare, în mod concret prevederilor art. 19 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice sau celor ale art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; prevederilor art. 49 din Constituție, privitoare la îngrădirea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Dispozițiile art. 207 din Codul penal sunt considerate ca fiind contrare și dreptului fundamental la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție.

Pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate Curtea retine ca insulta și calomnia sunt infracțiuni contra demnității, iar demnitatea omului este nominalizată în art. 1 alin. (3) din Constituție printre valorile supreme garantate de Legea fundamentală. Potrivit prevederilor constituționale "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate". Aceasta garantare a demnității omului se înfăptuiește și prin incriminarea și sancționarea penală a faptelor prin care se aduce atingere demnității. Apărarea demnității omului prin mijloace de drept penal este condiționată de existenta drepturilor și libertăților altora. De aceea s-a prevăzut ca, în măsura în care fapta insultatoare sau calomnioasă a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim, nu constituie infracțiune dacă s-a afirmat sau imputat o faptă adevarata. Proba verității este admisibilă, însă numai dacă fapta s-a săvârșit în apărarea unui interes legitim, public sau privat, deoarece fără un astfel de interes atingerea adusă demnității, chiar prin afirmații sau imputari adevărate, nu este ingaduita de lege. Legea se referă la fapte, iar nu la judecati de valoare, asa cum susține autorul excepției. De aceea critica referitoare la proba judecaților de valoare și la imposibilitatea acestei probe este lipsită de conținut.

Curtea constata ca, în ceea ce privește pretinsa contrarietate a dispozițiilor art. 205 și 207 din Codul penal cu prevederile constituționale referitoare la libertatea de gandire și de exprimare, autorul excepției ignora acele prevederi din Constituție și din convențiile internaționale, care limitează exercițiul libertății de gandire și de exprimare. Se ignora astfel prevederile: art. 29 alin. (2) din Constituție, în sensul cărora libertatea conștiinței "[...] trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și respect reciproc"; art. 30 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine"; art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora exercitarea libertății de exprimare poate fi restrânsă în vederea protecției, între altele, a reputației sau a drepturilor altora; art. 54 din Constituție, în sensul cărora exercitarea drepturilor și a libertăților trebuie să se realizeze cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.

De altfel Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în acest sens, statuand ca dispozițiile art. 205 și 207 din Codul penal sunt constituționale (de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, și prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000).

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea practicii Curții, soluția și considerentele acelor decizii rămân valabile și în cauza de fața.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și art. 207 din Codul penal, ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 2.485/1999, nr. 2.582/1999 și nr. 2.850/1999 ale Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2000.