Decizia nr. 20/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
- Legea nr. 207/2015 20 iulie 2015 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și ale
art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Liviu Bosoancă în Dosarul nr. 7.627/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.097D/2017.
2.
Dezbaterile au avut loc la data de 11 decembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 57
și
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 20 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.627/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate
a prevederilor
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și ale
art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Liviu Bosoancă, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate împotriva executării silite și împotriva unor titluri executorii emise succesiv până în 2016.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât au un vădit caracter discriminatoriu, lipsesc cetățenii de o protecție extrem de importantă din punct de vedere civil și îi privează de dreptul la un proces echitabil.
5.
Se arată că dosarul în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate are ca obiect o executare silită începută în anul 2008 și pentru care organul de executare nu a întreprins nicio măsură efectivă de recuperare a creanței timp de 9 ani (2008 - 2017). În acest sens arată faptul că primul moment în care s-au întreprins măsuri efective de executare silită a fost luna martie 2017, când a primit adresa de înștiințare privind instituirea măsurii popririi. Conform dreptului comun în materia executării silite, orice executare silită în care creditorul nu mai întreprinde niciun act de executare silită se perimează în termen de 6 luni ( art. 389 din Codul de procedură civilă
în vigoare la data începerii executării). Instituția perimării este o măsura de protecție a debitorilor în fața creditorilor nediligenți, tocmai pentru a nu permite creditorilor să mențină o stare permanentă de pericol și incertitudine materială asupra debitorului.
6.
Judecătoria Sectorului 4 București opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, se arată că legiuitorul este îndreptățit să stabilească norme de procedură derogatorii de la regulile generale, în funcție de anumite situații speciale. În cazul de față, situația specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională în
Decizia nr. 251 din 21 mai 2013 .
7.
De asemenea, această măsură nu este de natură să conducă la crearea unei discriminări și la încălcarea principiului egalității în fața legii. Astfel, instanța reține că principiul egalității presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal. În același timp, presupune și dreptul la diferențiere în tratament juridic, dacă situațiile în care se află cetățenii sunt diferite. Altfel spus, situațiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal, iar situațiilor diferite, un tratament juridic diferit. Or, în cauză, nu se poate reține existența unor situații egale care sunt tratate în mod diferit. Spre deosebire de regula generală cuprinsă în
referitoare la perimare, care se referă la orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de creditor sau debitor, dispozițiile
Codului de procedură fiscală
au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, și anume statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
8.
Totodată, nu pot fi reținute nici aspectele legate de încălcarea dreptului la un proces echitabil, atât timp cât legiuitorul a conferit posibilitatea contestării în fața instanței de judecată a executării silite și a actelor de executare silită întocmite de către organul de executare fiscală.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prin raportare la aceleași critici, Curtea Constituțională a reținut în cuprinsul
Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2010
faptul că neperimarea executării silite a creanțelor fiscale, reglementarea derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu Legea fundamentală, legiuitorul, în temeiul
art. 126 alin. (2) din Constituție , fiind îndreptățit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale. În cazul de față, situația specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.
11.
Soluția legislativă criticată este o expresie a textului
art. 135 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public la care statul este obligat să vegheze. De asemenea se arată că neperimarea executării silite a creanțelor fiscale nu încalcă
art. 16 din Constituție .
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, și ale
art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins:
–
Articolul 142
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: „(4) Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.“;
–
Articolul 227
alin. (6) din Legea nr. 207/2015: „(6) Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimă.“
15.
Curtea observă că dispozițiile legale ale
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
au fost abrogate prin
art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, obiectul cauzei astfel cum a fost reținut la paragraful 14, dar și cadrul procesual stabilit de instanța a quo, Curtea va analiza atât dispozițiile
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, având în vedere că ele continuă să producă efecte juridice în dosar, cât și pe cele ale
art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, având în vedere dinamica titlurilor executorii contestate.
16.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în fața legii,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1)
și
(2)
privind accesul liber la justiție. Se mai invocă prevederile
art. 7 privind egalitatea din Declarația Universală a Drepturilor Omului , precum și
art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și
art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12
la aceeași
Convenție .
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare.
18.
Astfel, prin
Decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 16 februarie 2010, Curtea a observat că neperimarea executării silite a creanțelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu Legea fundamentală, legiuitorul, în temeiul
art. 126 alin. (2) din Constituție , fiind îndreptățit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale. În cazul de față, situația specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.
19.
Curtea a statuat că soluția legislativă criticată este o expresie a textului
art. 135 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar agenții economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public la care statul este obligat să vegheze.
20.
De asemenea, neperimarea executării silite a creanțelor fiscale nu încalcă
art. 16 din Constituție . În acest sens Curtea a statuat că, spre deosebire de regula generală cuprinsă în
art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865 , care se referă la orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de creditor sau debitor, dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, și anume statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
21.
Curtea a mai statuat că, în ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia neperimarea executării silite a creanțelor fiscale restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al debitorului unei astfel de creanțe, debitorul are posibilitatea de a utiliza calea de atac a contestației împotriva oricărui act de executare și de a-și valorifica, în acest cadru, toate drepturile procesuale, dovedind netemeinicia pretențiilor creditorului.
22.
Prin
Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a constatat că existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la
art. 56 alin. (1) din Constituție , și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform
art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție , este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și operatorii economici, care au fost stabilite în
art. 135 alin. (2) lit. a)
și
b) din Constituție .
23.
Tot prin
Decizia nr. 513 din 8 mai 2008
și
Decizia nr. 248 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Curtea a reținut că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de
art. 16 din Constituție .
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții, considerentele și dispozitivul deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, atât în privința dispozițiilor din
vechiul Cod de procedură de procedură fiscală
și din
noul Cod de procedură fiscală .
25.
Distinct de cele de mai sus arătate, Curtea reține că statul nu se află pe poziție de egalitate cu contribuabilul în ceea ce privește administrarea finanțelor publice. Textul de lege criticat vizează instituția perimării executării silite și nu cea a prescripției executării silite. Cu alte cuvinte, ipoteza din dosarul de față este aceea în care statul declanșează procedura executării silite, invocând titlul său executoriu, dar nu stăruie pentru o perioadă în privința colectării sumelor datorate. Odată declanșată procedura executării silite în termenul de prescripție de 5 ani, ea nu se poate perima. Contribuabilul are însă posibilitatea de a contesta imediat atât titlul de creanță emis, cât și actele de executare silită ale organelor fiscale sau are posibilitatea de a achita suma datorată de bunăvoie. Acest lucru reiese din interpretarea
art. 142 alin. (4)
coroborat cu al
art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, precum și a
art. 227 alin. (6)
coroborat cu
art. 215 din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală. Contribuabilul cunoaște că are de plătit o sumă de bani, are posibilitatea să conteste titlul de creanță ori actul de executare silită și dacă nu o face, acceptă că mai devreme sau mai târziu statul va dori să recupereze sumele de bani datorate.
26.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu Bosoancă în Dosarul nr. 7.627/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București și constată că prevederile
art. 142 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și ale
art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.