Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 378/2019

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 și art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu referire la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

prezumat în vigoare

Data actului
28 mai 2019
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019
Citat de
2 acte
Citează
14 acte
Structură
5 articole · 15.833 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 80/2013 26 iunie 2013 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 ș i

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, cu referire la

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Viorel Vonica în Dosarul nr. 1.039/122/2017 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 54D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.039/122/2017, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 ș i

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, cu referire la

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Viorel Vonica cu ocazia soluționării unui recurs de contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei contestații în anulare, solicitând anularea deciziei civile prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat în mod nefavorabil plângerea sa contravențională, formulată în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu. Menționează, astfel, că în sarcina sa a fost stabilită obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei, potrivit

art. 19 ș i

art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , raportat la

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , obligație pe care refuză să o îndeplinească. Acesta arată că cererea (contestație în anulare) este scutită de plata taxei judiciare de timbru, întrucât plângerea contravențională a fost formulată anterior intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , care a modificat

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , când asemenea litigii contravenționale erau scutite de la plata taxei judiciare de timbru, motiv pentru care consideră că reglementarea criticată este neconstituțională și contravine

art. 15 alin. (2) din Constituție .

6.

Tribunalul Giurgiu - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este vădit nefondată. În acest sens arată că, potrivit

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , legiuitorul a consacrat obligația justițiabililor de a timbra acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești. În speță, cererea având ca obiect o contestație în anulare, cale extraordinară de atac și de retractare, are o identitate proprie, fiind introdusă după intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , fiind deci supusă regulilor de taxare instituite de acest act normativ, chiar dacă plângerea contravențională și, ulterior, recursul împotriva hotărârii primei instanțe erau scutite de plata taxei judiciare de timbru, potrivit prevederilor

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , anterior modificării prin

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 19 ș i

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu referire la

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

–

Articolul 36

din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

–

Articolul 36

:

Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.“

–

Articolul 36

din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , forma în vigoare înainte de modificarea prin

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , avea următorul cuprins: „Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“

11.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, reglementarea criticată contravine dispozițiilor constituționale ale

art. 15 alin. (2)

privind neretroactivitatea legii.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 135 din 20 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 11 iunie 2018,

Decizia nr. 124 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 28 aprilie 2016,

Decizia nr. 232 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016,

Decizia nr. 429 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015,

Decizia nr. 792 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 14 ianuarie 2016, sau

Decizia nr. 530 din 9 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 5 decembrie 2014.

13.

Prin aceste decizii, Curtea a statuat în sensul conformității prevederilor de lege criticate cu Legea fundamentală și a reținut că în materie contravențională, potrivit

art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , „plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei“, aceste cereri nemaifiind scutite de taxa judiciară de timbru, astfel cum era statuat în

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, în forma sa inițială. Curtea a învederat că taxa instituită prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

este însă una fixă și nu depinde în niciun fel de tipul contravenției împotriva căreia se depune plângerea și nici de cuantumul amenzii, așa încât o atare soluție legislativă este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în materie contravențională, pentru sistemul unei taxe fixe, și nu la valoare.

14.

De altfel, așa cum s-a reținut prin

Decizia nr. 510 din 5 decembrie 2013 , din examinarea evoluției legislative a prevederilor criticate rezultă că legiuitorul a instituit o excepție de la regula generală,

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor în forma sa inițială având următorul cuprins: „Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“ Ulterior, prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012,

art. 36

a fost completat în sensul că, „În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat“, iar prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru a fost modificat, prevăzându-se că „Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege“.

15.

Curtea reține că noul cadru normativ referitor la taxele judiciare de timbru, reprezentat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , a fost instituit avându-se în vedere modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea

Codului de procedură civilă , precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin

Codul civil

și reiterează cele stabilite prin normele anterioare, statuând că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar în cazurile anume prevăzute de lege acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

16.

Referitor la prevederile

art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , prin jurisprudența citată, Curtea a constatat că, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei, fiind așadar o taxă fixă. Curtea a apreciat că o atare soluție legislativă este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în materie contravențională, pentru sistemul unei taxe fixe, și nu la valoare.

17.

În acest context, Curtea a reținut că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind astfel justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii, iar impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe astfel cum este cea criticată în prezenta cauză. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57.

18.

În speță, Curtea reține că cererea având ca obiect o contestație în anulare are o identitate proprie, fiind o cerere nouintrodusă după intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , fiind deci supusă regulilor de taxare instituite de acest act normativ, chiar dacă plângerea contravențională și, ulterior, recursul împotriva hotărârii primei instanțe erau scutite de plata taxei judiciare de timbru, potrivit prevederilor

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , anterior modificării lor prin

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 . Curtea subliniază, totodată, că, potrivit

art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor, astfel încât, în acest context, este de competența instanței de judecată să stabilească cadrul în care se desfășoară procesul și aplicarea în timp a normelor legale cauzei deduse judecății.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Vonica în Dosarul nr. 1.039/122/2017 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă și constată că prevederile

art. 19

și

art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, cu referire la

art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Giurgiu - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.