Decizia nr. 405/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Bițu în Dosarul nr. 28.176/3/2006 (394/2016) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 755D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, observă că autorul excepției formulează, în realitate, o critică de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , susținând că în cuprinsul motivării respectivului act normativ nu sunt menționate argumentele avute în vedere de executiv pentru modificarea dispozițiilor

art. 172 din Codul de procedură penală . Reprezentantul Ministerului Public arată că motivarea în cauză apare în cuprinsul notei de fundamentare care însoțește

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , fiind preluată în expunerea de motive a legii de aprobare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 28.176/3/2006 (394/2016), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gheorghe Bițu cu ocazia soluționării apelului formulat într-o cauză penală în care autorul excepției a solicitat administrarea probei cu expertiză de specialitate, contestând raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală , modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , încalcă prevederile

art. 115 alin. (4) din Constituție , potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora“, întrucât „în cuprinsul motivării

Ordonanței [de urgență a Guvernului] nr. 18/2016

nici măcar nu se face mențiune despre

art. 172 și alineatul (12) [din Codul de procedură penală]

și care sunt argumentele avute în vedere de Executiv pentru a fi modificat“. Modificarea prin ordonanță de urgență a respectivului text de lege trebuia să se fundamenteze pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impunea adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării aducerii unei atingeri interesului public. Arată că, în cuprinsul

Ordonanței de urgență nr. 18/2016 , Guvernul invocă, pe de o parte, existența unui număr foarte mare de texte care contravin

Constituției

și care trebuie puse în acord cu Legea fundamentală, iar, pe de altă parte, existența mai multor proceduri de infringement, care ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu consecința aplicării unor sancțiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat. Legiferarea de către Guvern prin ordonanțe de urgență are un caracter cu totul excepțional, fiind permisă numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația motivării urgenței în cuprinsul ordonanțelor respective. Or, în preambulul

Ordonanței de urgență nr. 18/2016 , Guvernul nu argumentează care este urgența modificării dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală , dacă există o decizie a Curții Constituționale care ar impune modificarea acestui text de lege sau dacă se încalcă vreo directivă europeană și există riscul declanșării unei proceduri de infringement împotriva României. Consideră că această lacună a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016

în ceea ce privește modificarea adusă dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

contravine caracterului excepțional pe care trebuie să îl îmbrace o intervenție legislativă realizată prin ordonanță de urgență. Susține că respectiva modificare trebuia să urmeze calea legislativă obișnuită, prin intermediul Parlamentului, cale ce are „rolul de a asigura consultarea, o dezbatere eficientă și un control parlamentar adecvat“.

6.

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că autorul excepției tinde la modificarea prevederilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală . Or, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

7.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, anterior intrării în

vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , dispozițiile

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

obligau organul judiciar să dispună efectuarea unei expertize ori de câte ori concluziile raportului de constatare erau contestate. În prezent însă, ca urmare a modificării prin prevederile

art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , dispozițiile

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

stabilesc numai posibilitatea, facultatea organului judiciar de a proceda astfel. Decizia adoptării acestei modificări prin ordonanță de urgență este motivată prin nota de fundamentare, și anume la pagina 17 a instrumentului de prezentare și motivare, unde se arată că, „pentru eliminarea elementului de neconstituționalitate din cuprinsul

art. 172

privind expertiza, potrivit căruia judecătorul era obligat la dispunerea unei expertize, se modifică textul acestuia. Astfel, în loc de «se dispune efectuarea unei expertize», textul propus prevede faptul că judecătorul «poate dispune»“. Urgența reglementării rezidă, așadar, în necesitatea înlăturării unui potențial viciu de neconstituționalitate, căci, în ipoteza contestării concluziilor raportului de constatare, textul

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

- în redactarea anterioară modificării - refuza judecătorului competența de a hotărî asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, obligându-l să o admită, chiar și atunci când proba solicitată nu era concludentă și utilă soluționării cauzei. Or, sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat deja în jurisprudența sa - și anume prin

Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009

(asupra sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 1-23 din Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2006

pentru modificarea și completarea

Codului de procedură penală , precum și pentru modificarea altor legi), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 23 ianuarie 2009 - că judecătorul cauzei, în virtutea pregătirii sale profesionale și a statutului său de independență, are competența de a decide în ceea ce privește raporturile juridice deduse judecății, mijloacele de probă administrate și normele juridice aplicabile.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Din notele scrise ale autorului excepției, reiese însă că acesta formulează exclusiv o critică de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , astfel că excepția privește, în realitate, acest act normativ, în integralitatea sa. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , în ansamblul său.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 115 alin. (4) , potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora“.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că delegarea legislativă, consacrată de

Legea fundamentală , presupune o excepție de la principiul constituțional al separației puterilor în stat și o derogare de la prevederile

art. 61 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Dispozițiile

art. 115 din Constituție

atribuie Guvernului, autoritate constitutivă a puterii executive, dreptul de a legifera alături de Parlament, însă prevederile constituționale stabilesc cadrul și limitele exercitării acestui drept, condiționând legitimitatea și, deci, constituționalitatea ordonanțelor Guvernului de îndeplinirea unor cerințe exprese, calificate în jurisprudența Curții Constituționale drept criterii de constituționalitate. Astfel, mandatul atribuit Guvernului în temeiul prevederilor

art. 115

trebuie să fie dublat de un mandat legal, și anume de legea specială de abilitare, adoptată de Parlament, în cazul ordonanțelor simple, sau izvorăște direct din Constituție, în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația de a motiva urgența în cuprinsul respectivului act normativ, în cazul ordonanțelor de urgență ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005,

Decizia nr. 381 din 25 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 30 septembrie 2013, și

Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2019, paragraful 19).

14.

Curtea apreciază că nu poate reține critica autorului excepției, potrivit căreia modificarea dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

ar aduce atingere prevederilor constituționale ale

art. 115 alin. (4)

privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului.

15.

Astfel, Curtea reține că, potrivit preambulului

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016

și notei de fundamentare a acestui act normativ, Guvernul a emis ordonanța de urgență criticată, având în vedere existența la momentul de timp respectiv a două motive principale. Primul motiv evidențiat de Guvern constă în numărul relativ mare de texte din Codul de procedură penală declarate de Curtea Constituțională ca fiind neconstituționale și pentru care termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 147 alin. (1) din Constituție

pentru punerea în acord cu Legea fundamentală expirase, ceea ce putea determina interpretări diferite în jurisprudență cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Cel de-al doilea motiv îl reprezintă necesitatea transpunerii unor acte comunitare - cu impact inclusiv asupra dreptului procesual penal -, față de unele directive existând, de altfel, proceduri de „infringement“, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

16.

În nota de fundamentare care însoțește

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , în secțiunea a 2-a („Motivul emiterii actului normativ“), la pct. 2 („Schimbări preconizate“), subpct. III, sunt prezentate și o serie de alte modificări ale

Codului de procedură penală , scopul urmărit de legiuitorul delegat fiind asigurarea corelărilor între diverse instituții de drept procesual penal și clarificarea unor aspecte controversate în practica judiciară, inclusiv a unor aspecte care pun probleme de neconstituționalitate, în vederea îndeplinirii cerințelor cu privire la calitatea legii, așa cum se desprind acestea din jurisprudența Curții Constituționale.

17.

Contrar celor susținute de autorul excepției de neconstituționalitate - în sensul absenței oricărei mențiuni cu privire la urgența modificării dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

- în nota de fundamentare, la pagina 17, se arată că: „pentru eliminarea elementului de neconstituționalitate din cuprinsul

art. 172

privind expertiza, potrivit căruia judecătorul era obligat la dispunerea unei expertize, se modifică textul acestuia. Astfel, în loc de «se dispune efectuarea unei expertize», textul propus prevede faptul că judecătorul «poate dispune»“.

18.

Curtea observă că, anterior modificării prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , prevederile

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

aveau cuprinsul dat prin dispozițiile

art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, și anume: „(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.“

19.

Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , prin dispozițiile

art. II pct. 35 , stabilește că: „35. La

articolul 172, alineatul (12)

se modifică și va avea următorul cuprins: «(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.»“

20.

Referitor la reglementarea procesual penală a expertizelor și a constatărilor tehnico-științifice, Curtea a reținut în jurisprudența sa (de exemplu, prin

Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, paragrafele 30-34, și prin

Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, paragrafele 25-28) că, în varianta inițială a

Codului de procedură penală , dispozițiile

art. 172

se refereau exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, constatarea tehnico-științifică fiind reglementată, ulterior, prin prevederile

art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 . Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, dispozițiile

art. 172 din Codul de procedură penală

reglementează atât condițiile dispunerii efectuării expertizei, cât și pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit prevederilor

art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală , efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit dispozițiilor

art. 172 alin. (9)

din același act normativ, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispozițiile

Codului de procedură penală

reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului

(art. 174 ), drepturile și obligațiile expertului ( art. 175 ), înlocuirea expertului ( art. 176 ), procedura efectuării expertizei ( art. 177 ), dispoziții care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce privește efectuarea constatării, Curtea a observat că dispozițiile procesual penale reglementează, la

art. 181^1 , doar obiectul constatării și conținutul raportului de constatare.

21.

Prin

deciziile nr. 835 din 14 decembrie 2017

și

nr. 860 din 18 decembrie 2018 , mai sus menționate, Curtea a constatat că, deși la momentul introducerii în

Codul de procedură penală

a instituției constatării legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , astfel că, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, având în vedere faptul că, potrivit

art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală , constatările tehnico-științifice se dispun când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, Curtea a statuat că ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că - atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză - se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală .

22.

Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, constatările tehnico-științifice constituie, în temeiul prevederilor

art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală , un mijloc de probă, în sensul dispozițiilor

art. 172

și

art. 181^1 din Codul de procedură penală , în condițiile în care prevederile

art. 5 alin. (2)

din același cod stabilesc că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului.

23.

Rapoartele de constatare tehnico-științifică pot fi contestate de către părțile/persoanele vătămate interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. În plus, judecata se realizează de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar instanța își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele, în condițiile în care acestea nu au valoare prestabilită ( Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragrafele 22 și 26,

Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017 , citată anterior, paragrafele 28 și 29, și

Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018 , citată anterior, paragraful 24).

24.

Mai mult, Curtea s-a pronunțat chiar cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală , așa cum acestea au fost modificate prin

prevederile

art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Astfel, prin

Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, și prin

Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituționalitate intrinsecă raportate la prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

privind separația puterilor în stat și calitatea legii, ale

art. 11 alin. (1)

și

(2)

referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 23 alin. (12)

referitor la principiul legalității pedepsei și ale

art. 24

privind dreptul la apărare, precum și la prevederile

art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către

Codul de procedură penală , ele fiind supuse, potrivit dispozițiilor

art. 103 alin. (1)

din acest cod, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile

art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală , instanța poate dispune condamnarea inculpatului doar atunci când are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Lipsa obligativității efectuării unei expertize - în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate - are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât în caz contrar s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă în speță, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Astfel, Curtea a statuat că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesității dispunerii efectuării unei expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului ( art. 5 din Codul de procedură penală ), și nu o manieră de a încălca, prin dispozițiile de lege criticate, principiul legalității și standardele de calitate a legii, astfel cum acestea sunt reglementate prin prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție

( Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017 , paragrafele 29, 30 și 36, și

Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018 , paragrafele 18, 19, 24 și 26).

26.

Prin urmare, Curtea observă că, în ipoteza contestării concluziilor raportului de constatare, textul

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

- în redactarea anterioară modificării prin prevederile

art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

- refuza judecătorului competența de a hotărî asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, obligându-l să o admită, chiar și atunci când proba solicitată nu era concludentă și utilă soluționării cauzei.

27.

Având în vedere jurisprudența sa mai sus menționată, Curtea apreciază că aplicarea textului

art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală

- în forma anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016

- era de natură a produce consecințe negative asupra interesului public general care vizează încrederea societății în justiție, ridicând semne de întrebare sub aspectul constituționalității, ceea ce constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, în sensul prevederilor

art. 115 alin. (4) din Constituție . Urgența reglementării rezidă, așadar, în acest caz, în necesitatea înlăturării unui potențial viciu de neconstituționalitate, fiind motivată, ca atare, în cuprinsul notei de fundamentare care însoțește ordonanța de urgență criticată în cauza de față. Atunci când legiuitorul delegat identifică dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care ridică probleme de neconstituționalitate, este permisă intervenția Guvernului prin ordonanță de urgență, cu respectarea prevederilor

art. 115 alin. (4) din Constituție , în condițiile în care legiferarea pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgență, nu este de natură să înlăture de îndată consecințele negative asupra interesului public general. Prin urmare, constatarea unor consecințe neconstituționale justifică o intervenție legislativă imediată a Guvernului, potrivit

art. 115 alin. (4) din Constituție , destinată prevenirii, respectiv înlăturării acelor rezultate contrare Legii fundamentale ( Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, și

Decizia nr. 43 din 22 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, paragraful 34). Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016

nu contravin textului constituțional mai sus amintit.

28.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Bițu în Dosarul nr. 28.176/3/2006 (394/2016) al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 iunie 2019.