Decizia nr. 275/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul penal, excepție ridicată de Dumitru Codrean în Dosarul nr. 8.989/P/2003 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 8.989/P/2003, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul penal, ridicată de Dumitru Codrean, inculpat în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 257 din Codul penal, prin care se incriminează fapta de trafic de influență, contravin dreptului la un proces echitabil, deoarece este antrenată numai răspunderea penală a celui ce primește bani sau orice alte foloase ori acceptă promisiuni de daruri, direct sau indirect, fără a fi antrenată și răspunderea penală a cumpărătorului de influență, care dobândește numai calitatea de martor, iar nu și pe aceea de inculpat, instituindu-se astfel "o dublă măsură": una pentru inculpat, care este judecat prin probarea faptei de către cel care contribuie la săvârșirea ei, iar alta pentru persoana martorului, care are interesul să susțină învinuirea, pentru a evita inculparea.

Tribunalul Bihor - Secția penală consideră că excepția este neîntemeiată, deoarece declarația martorului denunțător trebuie coroborată cu toate probele administrate în cauză și nu are o valoare dinainte stabilită, astfel că nu se poate susține că inculpatului nu i s-a dat dreptul la un proces echitabil, acesta având dreptul de a propune probe și de a cere administrarea lor, precum și de a argumenta lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție existente.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză este neîntemeiată. Se arată că afirmația autorului excepției potrivit căreia legea penală instituie "o dublă măsură" este inexactă, deoarece fapta cumpărătorului de influență este incriminată distinct, prin dispozițiile

art. 6 1 al Legii nr. 78/2000 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 161/2003 . Conform prevederilor legale menționate, făptuitorul nu este pedepsit dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă. În această situație cumpărătorul de influență poate dobândi în procesul penal calitatea de martor. Prin aceasta însă nu se încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) teza întâi din Legea fundamentală, deoarece declarația martorului denunțător se apreciază în lumina tuturor probelor existente în cauză, neavând o valoare mai dinainte stabilită, iar inculpatul are dreptul de a propune probe și de a cere administrarea lor, spre a dovedi lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție existente.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, republicată, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 din Codul penal, potrivit cărora "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Dispozițiile art. 256 alin. 2 se aplică în mod corespunzător".

Critica de neconstituționalitate constă în faptul că, deși se instituie răspunderea penală a celui care primește bani sau alte foloase ori acceptă promisiuni de daruri, direct sau indirect, textul art. 257 din Codul penal nu reglementează și răspunderea penală a cumpărătorului de influență, care dobândește numai calitatea de martor, iar nu și pe aceea de inculpat. Inexistența unei astfel de incriminări se consideră că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție, republicată, conform cărora "Părțile au dreptul la un proces echitabil [...]".

Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției solicită, în realitate, extinderea dispozițiilor legale criticate și la alte situații neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora și a incriminării faptei cumpărătorului de influență. Or, așa după cum Curtea Constituțională a reținut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 din Constituție, republicată, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării". De asemenea, este de observat că, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În consecință, Curtea Constituțională constată că nu se poate exercita controlul de constituționalitate și că se impune respingerea excepției ca fiind inadmisibilă.

De altfel, prin dispozițiile

Legii nr. 78/2000 , respectiv art. 6^1 alin. (1) - text introdus prin cartea II, titlul I,

art. 1 pct. 3 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003 - a fost incriminată pentru prima dată și fapta cumpărătorului de influență, sancționându-se "Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă se se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu", pentru care pedeapsa aplicată este închisoarea de la 2 la 10 ani. Textul incriminator prevede însă, în alin. (2), o cauză de nepedepsire a făptuitorului care denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă. Într-o astfel de situație cumpărătorul de influență poate dobândi calitatea de martor în procesul penal pornit împotriva traficantului de influență, poziție criticată de autorul excepției. Prin aceasta însă nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, întrucât, conform dispozițiilor art. 62 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar, potrivit art. 63 alin. 2 din același cod, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. De asemenea, în temeiul art. 66 din Codul de procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și are dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție existente. În sfârșit, este de observat că dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, examinarea tuturor probelor existente în cauză, în vederea aflării adevărului. Potrivit dispozițiilor art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța de judecată își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, care prevede stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată numai prin lege. În concluzie, declarațiile cumpărătorului de influență nu pot fi verificate decât în coroborare cu toate probele administrate în cauză, ele neavând o valoare mai dinainte stabilită, iar inculpatul se poate prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.d) și alin. (3) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul penal, excepție ridicată de Dumitru Codrean în Dosarul nr. 8.989/P/2003 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2004.