Decizia nr. 292/2004

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 569/2003 , și ale

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 , excepție ridicată de Liliana-Adela Vaidner, Maria Colibă, Veronica Ghibirdic, Dumitru Ghibirdic, Liliana-Georgeta Tănase, Petru Marcel Mogoșan, Lucia-Angela Iovan, Nicolae-Remus Bodrean, Lenuța Stoica, Mariana Dalog, Gheorghe Dubar, Eugenia Gheorghițanu, Ileana Hodîrnău, Aurelia Pașca, Stelian Racheru, Remus Gherman, Rozalia Nagy, Ioan Andrica, Elena Căinanț, Sidonia Crăciun, Mariana Cherecheș, Mariana-Elena Negru, Rodica Boacheș, Corina-Agafia Nemeș, Alexandrina-Mariana Anca, Ioan-Petru Certejan, Ioana Maier, Paul Vultur, Ana Vultur în Dosarul nr. 5.275/2003 al Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 iunie 2004, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile

art. 36^9 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a amânat pronunțarea la 1 iulie 2004.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2004, Tribunalul Hunedoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 569/2003 , excepție ridicată de Liliana-Adela Vaidner, Maria Colibă, Veronica Ghibirdic, Dumitru Ghibirdic, Liliana-Georgeta Tănase, Petru Marcel Mogoșan, Lucia-Angela Iovan, Nicolae-Remus Bodrean, Lenuța Stoica, Mariana Dalog, Gheorghe Dubar, Eugenia Gheorghițanu, Ileana Hodîrnău, Aurelia Pașca, Stelian Racheru, Remus Gherman, Rozalia Nagy, Ioan Andrica, Elena Căinanț, Sidonia Crăciun, Mariana Cherecheș, Mariana-Elena Negru, Rodica Boacheș, Corina-Agafia Nemeș, Alexandrina-Mariana Anca, Ioan-Petru Certejan, Ioana Maier, Paul Vultur, Ana Vultur în Dosarul nr. 5.275/2003 al acelei instanțe, având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile

art. 2 alin. (5) "partea a II-a" din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 569/2003

de aprobare a acesteia, prin care "se reiterează

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/11.04.2003 ", contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) și celor ale art. 38 alin. (5), devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 41 alin. (5), în sensul că se încalcă principiul neretroactivității legii, respectiv principiul garantării caracterului obligatoriu al convențiilor colective.

Tribunalul Hunedoara - Secția civilă, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, consideră că aceasta este neîntemeiată, "dispozițiile invocate neaducând atingere drepturilor constituționale cu privire la negocieri colective în materie de muncă și nici caracterului obligatoriu al convențiilor colective". În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , "care reiterează

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 ", instanța apreciază că dispozițiile respective sunt explicabile "prin existența unor situații diferite în care se aflau societățile supuse privatizării prin perfectarea până la data apariției

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2003

a unor contracte generatoare de obligații". În concluzie, instanța apreciază ca nefondate criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 41 alin. (5) din Constituție, republicată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate privind prevederile

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

este inadmisibilă, iar în ceea ce privește dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , în redactarea dată prin legea de aprobare a acesteia, critica de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Se arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

a fost respinsă prin

Legea nr. 565/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003, și, în consecință, excepția de neconstituționalitate a art. II din această ordonanță de urgență, în conformitate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este inadmisibilă.

Se învederează, de asemenea, faptul că dispozițiile sus-amintite au fost reluate în textul

art. 2 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , ca urmare a aprobării acesteia cu modificări și completări prin

Legea nr. 569/2003 . Guvernul consideră că "aceste prevederi reiau într-o formulare nouă, adecvată contextului redacțional, corespunzător normelor de tehnică legislativă, dispozițiile cuprinse în

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 ". Guvernul, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, arată că "exceptarea societăților pentru care Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului semnase deja contractul pentru vânzarea acțiunilor statului, în perioada indicată în text, are la bază un criteriu rațional și obiectiv".

Guvernul consideră că prevederile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , cu modificările și completările aduse prin

Legea nr. 569/2003 , nu au caracter retroactiv și nu încalcă nici dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție, republicată.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 569/2003 , este neîntemeiată, iar în ceea ce privește dispozițiile

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

nu încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), întrucât "textul de lege criticat reglementează o excepție de la obligația acordării plăților compensatorii pentru acele societăți ale căror acțiuni au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior intrării în vigoare

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 ". De asemenea, se mai arată că dispoziția în cauză nu încalcă prevederile art. 41 alin. (5) din Constituție, republicată, invocându-se jurisprudența în materie a Curții Constituționale, care a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii", aceste convenții fiind "izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii, deoarece s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale".

Avocatul Poporului învederează că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

a fost respinsă prin

Legea nr. 565/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003, anterior sesizării Curții, ceea ce, conform dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, duce la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. II din ordonanța de urgență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările aduse prin

Legea nr. 232/2004 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările aduse prin

Legea nr. 232/2004 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorii excepției, îl constituie dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, text introdus prin

art. I pct. 2 din Legea nr. 569/2003

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , criticate pentru neconstituționalitate în cauza de față, introduse prin

art. I pct. 2 din Legea nr. 569/2003 , au următorul cuprins:

"Prevederile prezentului alineat nu se aplică societăților comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data publicării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat."

Prevederile la care face referire textul criticat, cuprinse în același alineat, teza întâi, au următorul cuprins:

"În situația în care societățile care efectuează concedieri colective potrivit art. 1 nu pot achita plățile compensatorii prevăzute prin contractele colective de muncă, până la sfârșitul anului 2003, acestea pot fi acordate lunar, după caz, și ulterior acestei date, aceste plăți având același regim de impozitare ca și indemnizația de șomaj."

Curtea reține că, anterior sesizării Curții Constituționale de către instanță,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , la care face referire textul de lege criticat, fusese respinsă prin

Legea nr. 565/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003.

Dispozițiile

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

aveau următorul cuprins: "Prevederile

art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

nu se aplică societăților comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului între data intrării în vigoare a actului normativ sus-menționat și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15 alin. (2) și ale art. 41 alin. (5), acestea având următorul cuprins:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 41 alin. (5): "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."

În esență, critica de neconstituționalitate constă în susținerea că prevederea legală criticată, prin care se exceptează de la obligația achitării plăților compensatorii societățile comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului între data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

și data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2003 , încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, precum și prevederile art. 41 alin. (5) din Constituție privind garantarea caracterului obligatoriu al convențiilor colective.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul criticat prevede exceptarea de la beneficiul prevederilor

art. 2 alin. (5) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , astfel cum a fost modificată și completată prin legea sa de aprobare, a societăților cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

și data publicării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2003 . În cauză deci nu este vorba de exceptarea de la beneficiul unor dispoziții acordate anterior de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , în forma sa inițială, ci de la beneficiul unor dispoziții noi, introduse prin

Legea nr. 569/2003 . Prin urmare, nu se poate susține încălcarea textului constituțional al art. 15 alin. (2) din moment ce textul criticat de autorii excepției de neconstituționalitate nu se referă la exceptarea de la beneficiul unor drepturi acordate în baza unui alt act normativ anterior, ci face referire la dispozițiile legale prin care acestea sunt acordate, cuprinse în același act normativ.

De altfel, și referirile făcute în motivarea excepției, la

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

și la

art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , se bazau pe crearea aceleiași confuzii. Potrivit motivării excepției, se considera că textul

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

era retroactiv, întrucât prevedea exceptarea societăților comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului între data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

și data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2003 , fără să se arate însă că textul la care se referea exceptarea [alin. (4) al art. 2] nu era textul inițial al

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , care în forma inițială nu avea decât trei alineate, ci un text care, introdus prin aceeași

Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 22/2003 , care prevedea și exceptarea respectivă.

Referitor la critica formulată cu privire la încălcarea art. 41 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată. Dispozițiile legale criticate prin excepția de neconstituționalitate - teza a doua a alin. (5) al

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 569/2003 , nu au nici o referire directă la convențiile colective în materie de muncă. Aceste prevederi, ca și cele cuprinse în teza întâi a alin. (5) a articolului respectiv, nu au incidență în cauză. Contractul colectiv de muncă cu privire la care s-a creat conflictul pe care îl soluționează instanța a fost încheiat la 10 martie 2003, deci sub regimul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , în forma sa inițială, în care art. 2 avea numai trei alineate, care reglementau în mod diferit problema drepturilor de care beneficiau persoanele disponibilizate ca urmare a restructurării sau reorganizării societăților vizate (cu capital majoritar de stat). Nu se putea pretinde deci ca prin contractul respectiv să se anticipeze drepturi care au fost prevăzute ulterior (prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 , publicată la data de 11 aprilie 2003, iar apoi, după respingerea acesteia de

Legea nr. 565/2003 , prin

Legea nr. 569/2003 , de aprobare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , publicată la data de 23 decembrie 2003).

Curtea reține că problema verificării situațiilor de fapt, a condițiilor în care a fost încheiat noul contract colectiv de muncă, din 10 martie 2003, la care se referă autorii excepției de neconstituționalitate, în cuprinsul memoriului depus la instanță, prin care au invocat excepția, a conformității acestui contract cu legile în vigoare la data încheierii sale, nu este de resortul instanței de contencios constituțional, ci al instanței învestite cu soluționarea conflictului de muncă. Pe de altă parte, este de principiu că încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În acest sens, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 65/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 569/2003 , excepție ridicată de Liliana-Adela Vaidner, Maria Colibă, Veronica Ghibirdic, Dumitru Ghibirdic, Liliana-Georgeta Tănase, Petru Marcel Mogoșan, Lucia-Angela Iovan, Nicolae-Remus Bodrean, Lenuța Stoica, Mariana Dalog, Gheorghe Dubar, Eugenia Gheorghițanu, Ileana Hodîrnău, Aurelia Pașca, Stelian Racheru, Remus Gherman, Rozalia Nagy, Ioan Andrica, Elena Căinanț, Sidonia Crăciun, Mariana Cherecheș, Mariana-Elena Negru, Rodica Boacheș, Corina-Agafia Nemeș, Alexandrina-Mariana Anca, Ioan-Petru Certejan, Ioana Maier, Paul Vultur, Ana Vultur în Dosarul nr. 5.275/2003 al Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 iulie 2004.