Decizia nr. 433/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă , precum și ale art. 130 alin. (2) din același cod, în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Benke Károly
- magistrat-asistent șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 130 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București în Dosarul nr. 19.184/3/2014* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 811D/2018.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 713 din 6 decembrie 2016 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Decizia civilă nr. 2.498 din 27 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 19.184/3/2014*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 130 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe, prin care, printre altele, a fost respinsă excepția de necompetență materială a instanței judecătorești ca fiind tardiv formulată.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că textul criticat limitează dreptul părților de a invoca excepția necompetenței materiale a instanței judecătorești până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Această limitare este paradoxală, eliptică și inoportună, pentru că intră în contradicție cu regula posibilității invocării excepțiilor de ordine publică în orice stare a procesului și în anumite condiții, chiar în fața instanței de recurs, nu evocă situația normelor de competență exclusivă și creează premisele substituirii unor instanțe în prerogativele jurisdicționale ale altora.
6.
Se susține că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât se ajunge la situația în care instanțe necompetente material pronunță hotărâri judecătorești cu depășirea atribuțiilor conferite de lege și cu încălcarea normelor legale referitoare la compunerea completului de judecată și la competența instanței ierarhic superioare.
7.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, considerente care au stat la baza
Deciziei Curții Constituționale nr. 713 din 6 decembrie 2016 .
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 130 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă , care, la data ridicării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins:
(1)
Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.
(2)
Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe
12.
Cu privire la
art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Curtea constată că a fost modificat prin
art. I pct. 16 din Legea nr. 310/2018
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, în sensul că „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii“. Prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a decis că
sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Având în vedere faptul că, în cauză, au fost aplicate prevederile
art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă
în vigoare la data sesizării Curții Constituționale, acesta urmează să se pronunțe în privința
art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă
în redactarea anterioară
13.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 21
privind accesul liber la justiție și ale
art. 24 alin. (2)
privind dreptul la apărare. Totodată, prin prisma
art. 20 din Constituție , sunt invocate și prevederile
art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
cu referire la dreptul la un proces echitabil. Se mai invocă
art. 2 alin. (2)
și
art. 10 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că
art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă
reglementează excepția necompetenței funcționale a instanțelor judecătorești; or, litigiul în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate vizează excepția necompetenței materiale a instanței judecătorești.
15.
Potrivit jurisprudenței sale, Curtea reține că legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului [cu titlu exemplificativ, a se vedea
Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23,
Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26,
Decizia nr. 376 din 26 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau
Decizia nr. 108 din 7 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20].
16.
Prin urmare, Curtea reține că textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei, drept care, conform
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă .
17.
Cu privire la dispozițiile
art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că acestea au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, paragraful 16, Curtea a statuat că prevederile criticate constituie o aplicare a
art. 126 alin. (2) din Constituție,
care îndrituiește legiuitorul să stabilească prin lege competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerință a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea în
Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituțională a statuat în acest sens că, potrivit
art. 126 alin. (2) din Constituție,
legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită de a nu contraveni altor norme și principii constituționale (a se vedea
Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau principiu ce ar fi încălcat prin stabilirea condițiilor de invocare a necompetenței de ordine publică. Este vorba strict despre o opțiune a legiuitorului, menită să responsabilizeze atât judecătorul, cât și părțile, în sensul că aceștia sunt obligați să-și pună problema competenței de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect și să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetența de ordine publică se putea invoca oricând) să „descopere“ necompetența și să invoce excepția corespunzătoare.
Articolul 130
alin. (2) din Codul de procedură civilă
impune, așadar, ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență, precum și a aspectelor necesare pentru determinarea instanței de fond competente, iar apoi fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. În acest sens,
art. 131 din Codul de procedură civilă
obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Astfel fiind, criticile formulate în raport cu
art. 126 alin. (2) din Constituție
și care, de fapt, relevă doar preferința pentru o altă soluție legislativă, fără a releva, în concret, prin ce este neconstituțională cea reglementată în prezent, sunt neîntemeiate.
18.
Neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.
19.
Totodată, Curtea reține că autoarea excepției își formulează criticile de neconstituționalitate în raport cu dreptul la un proces echitabil pe faptul că instanțe necompetente material pronunță hotărâri judecătorești cu depășirea atribuțiilor conferite de lege și cu încălcarea normelor legale referitoare la compunerea completului de judecată și la competența instanței ierarhic superioare. Cu privire la aceste susțineri, Curtea constată că însăși legea permite ca instanța necompetentă material să judece cauza atât timp cât părțile sau instanța judecătorească, din oficiu, nu au invocat excepția necompetenței materiale până la termenul prevăzut de lege. Cu alte cuvinte, indiferent de momentul procesual până la care legea ar permite invocarea acestei excepții, legiuitorul a permis instanței chiar necompetente material să judece pe fond cauza. Singura obligație a legiuitorului, pe care, de altfel, a respectat-o prin textul criticat, este să stabilească un moment rezonabil până la care părțile să poată invoca excepția necompetenței materiale. Faptul că nu s-a ridicat această excepție până la momentul defipt și astfel instanța inferioară a judecat în locul celei superioare sau invers ori că completul de judecată a avut, ca o consecință a acestui aspect, o compunere diferită nu impietează asupra dreptului la un proces echitabil, partea fiind judecată tot de o instanță prevăzută de lege. Astfel, textul criticat sancționează o culpă procesuală și pentru ca aceasta să nu se repercuteze asupra desfășurării procesului civil, legiuitorul a stabilit această sancțiune, respectiv reținerea spre judecată a cauzei în continuare de către instanța judecătorească inițial învestită.
20.
Curtea constată că momentul până la care se poate ridica excepția necompetenței materiale a instanței judecătorești este unul rezonabil, părțile beneficiind de timp suficient ca prin întâmpinare sau direct la primul termen de judecată să invoce această excepție. Prin urmare, textul criticat nu încalcă nici
art. 21
și
art. 24 din Constituție
și nici
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
cu referire la dreptul la un proces echitabil.
21.
Curtea reține că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate în sensul că textul criticat încalcă
art. 2 alin. (2)
și
art. 10 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară nu pot fi analizate în cadrul controlului de constituționalitate, legile organice neputând fi norme de referință, ci doar obiect al controlului de constituționalitate.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București în Dosarul nr. 19.184/3/2014* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile
art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent șef, Benke Károly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.