Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 301/2018

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) , (7) și (9) , art. 38 alin. (1) și art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

prezumat în vigoare

Data actului
8 mai 2018
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 870 din 15 octombrie 2018
Citează
18 acte
Structură
3 articole · 45.866 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Benke Károly

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) ,

art. 38 alin. (1)

și

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Dragoș Andrei Păduraru în Dosarul nr. 1.511/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.349D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.225D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Daniela Panioglu în Dosarul nr. 557/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

4.

La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.225D/2016 la Dosarul nr. 1.349D/2016.

6.

Reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate și cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

7.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 2.225D/2016 la Dosarul nr. 1.349D/2016, care a fost primul înregistrat.

8.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens, se arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că aspectele esențiale ce țin de statutul polițiștilor sau al funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciară trebuie să fie reglementate prin lege organică, și nu prin acte administrative. Prin urmare, Curtea a constatat că trimiterile în alb conținute în legile organice la reglementarea acestor aspecte prin acte normative de natură infralegală sunt neconstituționale. În aceste condiții, se apreciază că situația din cauza de față, și anume abilitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor , este identică cu cele anterior expuse. Astfel, se abilitează un organ administrativ să adopte un statut care influențează cariera judecătorilor și/sau a procurorilor. Sancțiunea deontologică dispusă se trece în dosarul profesional al acestuia și împiedică o promovare profesională pe un interval temporal de trei ani; rezultă că aplicarea acestui act administrativ poate avea consecințe negative asupra carierei profesionale a judecătorilor și/sau procurorilor. Or, statutul acestora, potrivit

Constituției , trebuie reglementat prin lege organică.

9.

Cu privire la punctul de vedere al Avocatului Poporului exprimat în cauză, potrivit căruia excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, se arată că problema de drept dedusă judecății Curții Constituționale nu este una de contencios administrativ, întrucât aceasta nu vizează conținutul codului deontologic, ci dispoziția cuprinsă în legea organică în temeiul căreia Consiliul Superior al Magistraturii este abilitat să adopte un astfel de cod. Se susține că exigențele impuse de Curtea Constituțională pentru materia disciplinară, și anume ca aspectele sale esențiale să fie reglementate prin lege organică, trebuie să fie aceleași și în materie de deontologie profesională.

10.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că, potrivit

art. 134 alin. (4) din Constituție , Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuțiuni în realizarea rolului său de garant al independenței justiției. Cu privire la constituționalitatea

art. 38 din Legea nr. 317/2004 , se invocă

Decizia nr. 620 din 26 iunie 2007

și

Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011 . Se susține că nu se poate pune semnul egalității între răspunderea disciplinară și sancțiunile deontologice. Astfel, un magistrat nu poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea normelor deontologice, o asemenea faptă nefiind abatere disciplinară, însă, într-adevăr, potrivit legii, nu poate promova o anumită perioadă de timp în considerarea sancțiunii deontologice aplicate. Prin urmare, se arată că jurisprudența Curții Constituționale invocată de autoarea excepției vizează alte aspecte față de cele incidente în cauza de față, astfel încât nu se poate face o paralelă între acestea. Se mai arată că și în alte state au fost adoptate norme deontologice cu referire la magistrați.

11.

Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate menționează că a invocat o jurisprudență mai recentă a Curții Constituționale față de deciziile enunțate de reprezentantul Ministerului Public, că nu numai materia disciplinară ține de cariera magistratului, ci și cea privind deontologia, și că, în sensul celor anterior expuse, în cazul încălcării unei norme deontologice, magistratul nu se poate prezenta la un concurs de promovare timp de trei ani. Prin urmare, statutul magistraților nu include numai normele disciplinare, ci și pe cele deontologice.

12.

Având cuvântul în replică, reprezentantul Ministerului Public subliniază că, în cauza de față, nu este în discuție un ordin de ministru, ci chiar un act emis de Consiliul Superior al Magistraturii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

13.

Prin încheierile din 17 iunie 2016 și 19 septembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 1.511/1/2015 și nr. 557/46/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) ,

art. 38 alin. (1)

și

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv ale

art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Dragoș Andrei Păduraru și Daniela Panioglu în cauze care au ca obiect soluționarea contestației formulate de autorul acesteia, având calitatea de procuror, împotriva unei hotărâri a plenului Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a contestației formulate de acesta împotriva hotărârii date de Secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost constatată încălcarea

art. 18 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor , aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 , respectiv soluționarea, în principal, a cererii de anulare a

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005

și înlăturarea din dosarului profesional al autoarei excepției de neconstituționalitate, având calitatea de judecător, a actelor și înscrisurilor ce privesc constatarea încălcării de către aceasta a dispozițiilor

art. 18 din codul

antereferit.

14.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) din Legea nr. 317/2004

sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd garanțiile unui proces echitabil în procedura de control judecătoresc asupra actelor administrative sau jurisdicționale emise de către Consiliul Superior al Magistraturii, în special cele prin care se constată încălcarea

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor . Se menționează faptul că pentru constatarea încălcării

codului

antereferit au fost folosite declarații de martori, cărora nu le-a putut pune întrebări nici în contextul audierii lor de către Inspecția judiciară, nici în procedura din fața Consiliului Superior al Magistraturii.

15.

Se apreciază că „acuzația“ de încălcare a

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor , prin efectele pe care le produce asupra carierei unui magistrat, constituie o acuzație în materie penală în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, drept pentru care dreptul acuzatului de a pune întrebări martorilor acuzării în fața instanței judecătorești competente să judece cauza trebuie să fie recunoscut. Or, normele juridice aplicabile în cauză prevăd numai posibilitatea formală a acuzatului de a fi asistat de avocat, astfel încât nu îndeplinesc garanțiile impuse de

Constituție

cu referire la procesul echitabil și dreptul la apărare. Se invocă și rațiunile care au stat la baza pronunțării

Deciziei nr. 774 din 10 noiembrie 2015 .

16.

Cu privire la

art. 38 alin. (1)

și

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 , se apreciază că acestea sunt neconstituționale în măsura în care permit unei autorități administrative, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii, să legifereze prin acte infralegale răspunderea deontologică a judecătorilor și procurorilor, tip de răspundere care prin legătura indisolubilă cu statutul acestora intră în domeniul de reglementare al legii organice. Or, normele de deontologie profesională, deși vizează un tip de răspundere profesională aferentă executării raportului de muncă, au fost adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărâre. În sensul necesității reglementării prin lege organică a acestui tip de răspundere sunt invocate

deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014

și

nr. 803 din 24 noiembrie 2015 . Se mai arată că prin lege organică trebuie reglementate și modul de sesizare, componența și activitatea organului competent să constate încălcarea codului deontologic, dreptul la apărare și procedura de lucru în fața organului administrativ, actele emise în urma procedurii și efectele concrete ale acestora asupra carierei și drepturilor judecătorilor și procurorilor, și nu printr-un act normativ inferior legii.

17.

Se arată că, deși nu este vorba despre o răspundere disciplinară, ci despre una subsidiară acesteia, răspunderea deontologică odată angajată poate afecta grav și iremediabil cariera și drepturile magistratului. Astfel, efectele unei hotărâri prin care se constată încălcarea normelor de conduită reglementate de

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

au, așadar, efecte importante în planul executării raportului de serviciu al magistratului, astfel încât, fiind în strânsă legătură cu statutul profesiei, nu ar putea fi reglementate altfel decât printr-o lege organică.

18.

Se apreciază că delegarea către Consiliul Superior al Magistraturii a unei atribuții care aparține în exclusivitate Parlamentului încalcă

art. 1 alin. (4) din Constituție . În aceste condiții, legea nu poate fi decât lacunară și incompletă, ea necuprinzând reglementări referitoare la răspunderea pentru încălcarea normelor de deontologie profesională, ceea ce este contrar

art. 1 alin. (5) din Constituție

privind calitatea legii. Se arată că legea nu a fost deloc previzibilă pentru autorul excepției atunci când, deși s-a dat soluția de clasare a acțiunii disciplinare împotriva sa, a fost din nou chemat la Consiliul Superior al Magistraturii și audiat cu privire la aceleași fapte sub aspectul cărora se dispusese deja clasarea. Se mai indică faptul că reglementările cu privire la răspunderea pentru încălcarea normelor deontologice este disparată, iar

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

nici măcar nu prevede abateri concrete și clar definite aferente unor conduite concrete, astfel încât destinatarii normei să-și regleze conduita, ci numai norme generale de conduită. Prin urmare, destinatarul normei nu poate prevedea consecințele acțiunii sale, dacă aceasta poate fi calificată drept abatere de la normele deontologice și cum se angajează acest tip de răspundere. Astfel, în lipsa definirii clare a abaterii nu poate fi garantată protecția împotriva arbitrarului.

19.

Se mai arată că, în cuprinsul său,

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

stabilește în sarcina judecătorilor îndatoriri și poate influența cariera lor profesională, din perspectiva evaluării lor profesionale, cu consecința restrângerii dreptului la promovare profesională. Se susține că, în acest mod, Codul vizează statutul judecătorilor. Or, statutul judecătorilor se reglementează prin lege organică. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, concretizată prin

deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014 ,

nr. 637 din 13 octombrie 2015

și

nr. 803 din 24 noiembrie 2015 , se apreciază că dispoziția privind abilitarea legislativă a Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

este neconstituțională.

20.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

21.

Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

22.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

23.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9)

și

art. 40 din Legea nr. 317/2004

nu sunt aplicabile doar ipotezei constatării încălcării normelor deontologiei profesionale, ci în toate situațiile în care plenul soluționează aspecte ce privesc cariera și drepturile magistraților. Analizând textul

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , se arată că acesta nu exclude existența unui control judecătoresc deplin asupra actului administrativ pentru a se putea reține contrarietatea cu

art. 21

și

24 din Constituție .

24.

Cu privire la dispozițiile

art. 38 alin. (1)

și

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 , se arată că autorul excepției critică, în realitate, unele dispoziții ale

Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii , iar nu conținutul propriu-zis al normelor juridice primare; or, soluționarea unei asemenea critici excedează competenței Curții Constituționale. În subsidiar, se menționează că

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

este emis în temeiul unei dispoziții exprese a legii, stabilind o serie de reguli de conduită specifice profesiei de magistrat. Legiuitorul primar poate delega expres reglementarea unor aspecte legate de un anumit domeniu către legiuitorul secundar sau terțiar, condiția fiind ca reglementările emise să respecte dispozițiile legale cu forță juridică superioară și să nu contravină acestora, având în vedere și caracterul de generalitate al legii, ca act juridic al Parlamentului. În acest sens, se învederează că statutul judecătorilor este reglementat prin lege organică, respectiv prin

Legea nr. 303/2004 , iar nu prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Se consideră că este o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate, opțiunea legiuitorului de a decide ce anume aspecte să facă obiectul unor reglementări subsecvente.

25.

Se mai arată că

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

reglementează o serie de reguli de conduită specifice profesiei de magistrat, fără ca vreo dispoziție legală primară să instituie o formă de răspundere de natură juridică pentru încălcarea normelor deontologiei profesionale. Astfel, încălcarea normelor deontologiei profesionale dă naștere unei răspunderi morale, și nu unei răspunderi disciplinare.

26.

Se menționează că autoguvernarea sistemului judiciar este consacrată în

Constituție , prin înființarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, care are rolul de garant al independenței justiției; prin atribuțiile sale, Consiliul „se impune“ între puterea judecătorească și cea legislativă ori executivă, pentru a-i scuti pe judecători de presiuni, promisiuni de avansare etc., care ar afecta independența și imparțialitatea lor. În calitate de garant al independenței justiției, prevederile

Legii nr. 317/2004

conferă Consiliului Superior al Magistraturii nu doar dreptul, ci chiar și obligația de a se sesiza din oficiu pentru a-i apăra pe judecători și procurori împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar putea crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea,

art. 30 alin. (3)

din aceeași lege stabilește atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de asigurare a respectării legii și a criteriilor de competență profesională în desfășurarea carierei judecătorilor și procurorilor. Este așadar legitim ca adoptarea codului care reglementează reguli de conduită specifice magistraților să fie dată de legiuitorul primar în căderea Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea rolului constituțional recunoscut acestei autorități. Prin urmare, se susține că nu sunt încălcate prevederile constituționale care stabilesc domeniul rezervat legii organice, principiului separației puterilor în stat și nici cerințelor de calitate a legii.

27.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, se arată că susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora răspunderea deontologică a judecătorilor și procurorilor nu este reglementată prin lege organică, ci prin regulament, tind la completarea textului legal. Or, soluționarea unei asemenea cereri excedează competenței Curții Constituționale. Se arată că cele reținute în

deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014

și

nr. 803 din 24 noiembrie 2015

nu sunt aplicabile în cauza de față, întrucât

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

nu este reglementat printr-un act al autorităților administrative, ci printr-un act al Consiliului Superior al Magistraturii, care este parte integrantă a autorității judecătorești, și nu a sistemului autorităților administrative. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , este invocată

Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013 , prin care Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.

28.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

29.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) , precum și

art. 38 alin. (1)

și

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, potrivit cărora:

–

Articolul 29

alin. (5) ,

(7)

și

(9) :

(5)

Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată. [...]

(7)

Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători. [...]

(9)

Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă.

–

Articolul 38

alin. (1) : „(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor ,

Regulamentul de organizare și funcționare

a Consiliului Superior al Magistraturii,

Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii ,

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești , precum și alte regulamente și hotărâri prevăzute în

Legea nr. 303/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și în

Legea nr. 304/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare“;

–

Articolul 40

lit. f) :

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: [...]

f)

iau măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor.

31.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, respectiv calitatea legii,

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit

art. 20 din Constituție , și prin prisma dispozițiilor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 13

privind dreptul la un recurs efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale,

art. 24

privind dreptul la apărare și

art. 73 alin. (3) lit. j) ,

l)

și

p)

privind domeniile de reglementare a legilor organice.

32.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în cauză, criticile formulate cu privire la dispozițiile

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) din Legea nr. 317/2004

nu vizează în mod concret conținutul normativ al textului criticat, ci faptul că nu sunt reglementate garanțiile unui proces echitabil în procedura de control judecătoresc asupra actelor administrative emise de către Consiliul Superior al Magistraturii. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că textul criticat reglementează termenul de redactare și comunicare a hotărârilor plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, indicarea denumirii pe care o poartă acțiunea formulată împotriva hotărârii astfel pronunțate, expresie a controlului judecătoresc, a termenului în care se formulează, a instanței competente să judece acțiunea și a compunerii completului de judecată, precum și caracterul definitiv al hotărârii astfel pronunțate. Se pretinde că textul ar fi trebuit să prevadă și garanții specifice dreptului la un proces echitabil, distinct de asistarea formală de către un avocat, mai ales că în această procedură se aduce o acuzație în materie penală. În realitate, aspectele învederate țin de completarea legii, în sensul că autorul excepției dorește reglementarea într-un mod complet a modului de desfășurare a procedurii de soluționare a cererilor ce vizează carierea judecătorilor și procurorilor din fața Consiliului Superior al Magistraturii și a celei din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în privința Consiliului Superior al Magistraturii, care nefiind o instanță judecătorească în sensul

art. 126 alin. (1) din Constituție , nu este necesară reglementarea acesteia prin lege, iar, în privința Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedura de judecată se realizează potrivit și în conformitate cu

Codul de procedură civilă . Prin urmare, dorința autorului excepției de neconstituționalitate de se normativiza prin lege procedura în fața Consiliului Superior al Magistraturii și particularizarea procedurii civile pentru această tipologie de acțiune (contestație împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii) sunt chestiuni care țin de opțiunea legiuitorului, Curtea neputându-se substitui acestuia. Mai mult, nemulțumirile autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la modul în care s-a desfășurat procedura în fața Consiliului Superior al Magistraturii sunt chestiuni de interpretare și aplicare a legii, remedierea acestora putând fi realizată, dacă este cazul, prin formularea contestației care este judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

33.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii este inadmisibilă, având în vedere

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992

și

art. 126 alin. (1) din Constituție .

34.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 , respectiv competența Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor , Curtea constată că, în jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, a statuat că nici

Constituția

și nici actele internaționale nu exclud posibilitatea ca „în considerarea statutului unor categorii de persoane, legiuitorul să impună acestora rigori specifice de conduită, care pot fi subsumate conceptului de «bună reputație». Referindu-se în acest sens la interpretarea

art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale într-o cauză în care a fost chemată să decidă dacă a fost respectat un echilibru just între dreptul fundamental al individului la respectarea vieții private și libertatea de exprimare, pe de o parte, și interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcția publică să se conformeze scopurilor enunțate în

art. 8 paragraful 2

și

art. 10 paragraful 2 din Convenție , pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că deja a considerat legitim ca celor din funcții publice sau magistraților să li se impună, din cauza statutului lor, obligația de rezervă sau de discreție privind exprimarea în public a anumitor convingeri. Curtea a luat notă în acest context de faptul că «îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influența viața privată, în cazul în care magistratul, prin comportament - chiar din viața privată - aduce atingere imaginii sau reputației instituției judiciare» (Hotărârea din 19 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Ozpinar împotriva Turciei, paragraful 71). Având în vedere și jurisprudența menționată, Curtea reține că, în cazul magistraților, buna reputație constituie o condiție a încrederii publice în justiție și eficiența acesteia, fără de care nu poate fi concepută calitatea justiției și deplina aplicare a dispozițiilor constituționale care reglementează înfăptuirea sa. Astfel fiind, instituirea condiției bunei reputații atât în ceea ce privește accederea în profesie, ca și pe toată durata activității de magistrat, este în concordanță cu exigențele impuse de prevederile

art. 124 din Constituție , precum și de cele ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale. De altfel, necesitatea ca numirea și promovarea judecătorilor să se realizeze în considerarea meritelor acestora, care se referă nu doar la calificarea profesională, ci și la reputația lor, este subliniată în Raportul Comisiei de la Veneția asupra independenței sistemului judiciar Partea I: Independența judecătorilor - Veneția, 12-13 martie 2010. Un alt document cu aceeași valoare de recomandare, care statuează asupra acelorași principii, este Declarația privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare, în cadrul întâlnirii de la Londra, 2-4 iunie 2010, prin care s-a aprobat raportul intitulat «Etică judiciară - Principii, valori și calități», ca un corp de îndrumări pentru judecătorii europeni“.

35.

În schimb,

Constituția

nu impune ca normele de deontologie profesională să fie adoptate prin lege organică, întrucât conceptul de statut al magistraților [statut care, în accepțiunea

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție , trebuie adoptat prin lege organică; a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28] se diferențiază de cel de deontologie a acestora. Astfel, dacă sub aspect material cele două concepte sunt foarte apropiate, în ceea ce privește aspectul funcțional ele se diferențiază vizibil: prima noțiune vizează organizarea oficială a profesiei date, în timp ce cea de-a doua tinde să asigure că în exercitarea atribuțiilor sale, dar și în cadrul vieții private, magistratul se comportă în conformitate cu obligațiile care îi incumbă și cu interesele corpului din care face parte, în condiții de natură a menține imaginea și integritatea profesiei. Deontologia este un instrument de autocontrol al corpului profesional, de responsabilizare, în timp ce statutul este o garanție pentru protecția drepturilor magistratului și un instrument de organizare, raționalizare și coordonare a profesiei. De asemenea, Curtea subliniază că regulile disciplinare vizează sancționarea sau răspunderea și nu se confundă cu normele de deontologie.

36.

Având în vedere că normele și principiile deontologice își au izvorul în preceptele morale și au cunoscut în timp o consacrare sub forma normelor juridice, entitatea cea mai bine plasată pentru a le formaliza este cea care are rolul de conducere/coordonare/apărare a intereselor corpului profesional. Astfel, stabilirea normelor de deontologie profesională ține de entitatea care reprezintă corpul profesional în cauză, ele neputând fi impuse prin lege, întrucât, în acest caz, s-ar ajunge la transformarea și identificarea acestora cu normele care reglementează o altfel de răspundere, cea disciplinară, distinctă de răspunderea/blamul profesional incident ca urmare a încălcării unei norme de deontologie profesională. Faptul că legiuitorul a optat, pe de o parte, în sensul reglementării obligației judecătorilor/procurorilor de a respecta

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor , iar, pe de altă parte, în sensul stabilirii obligației garantului independenței justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, de a adopta

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor , nu relevă niciun fine de neconstituționalitate.

37.

Cu privire la evaluarea judecătorilor/procurorilor, Curtea reține că

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, prevede că „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor

și să participe la formarea profesională continuă“. De asemenea, potrivit

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , „Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale“. Prin urmare, unul dintre elementele ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță este integritatea.

38.

În sensul său comun, integritatea se definește ca fiind calitatea de a fi cinstit, onest, corect sau incoruptibil, iar dezvoltarea normativă a acestui concept de natură legală este realizată în

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor , aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 15 noiembrie 2016, care, la

art. 6 alin. (1) , prevede că „Integritatea judecătorilor se apreciază în funcție de următorul indicator: încălcări ale

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor , stabilite prin hotărâri definitive ale Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancțiuni disciplinare rămase definitive în perioada supusă evaluării; pronunțarea față de judecătorul evaluat a unor soluții de renunțare la urmărirea penală, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare, pentru care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a propus eliberarea din funcție, în condițiile legii“. Stabilirea unui atare criteriu de apreciere al integrității, obiectiv în sine, ține de opțiunea Consiliului Superior al Magistraturii.

39.

În acest context normativ, autorii excepției de neconstituționalitate sunt nemulțumiți de faptul că integritatea judecătorilor se apreciază în funcție de încălcările aduse

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor , aspect stabilit, însă, printr-o normă infralegală, respectiv

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor , aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 , și de aici deduc că acest cod ar fi trebuit adoptat sub forma unui act de reglementare primară. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că

Legea nr. 303/2004 , lege organică, este cea care reglementează integritatea ca fiind unul dintre criteriile în funcție de care se evaluează competența profesională și performanța judecătorului/procurorului. Prin urmare, acest criteriu este de rang legal, care nu implică nicio dificultate de înțelegere în privința destinatarului legii, mai ales că acesta este judecător/procuror. Curtea reține că ceea ce prevede legea este ca integritatea să fie evaluată, iar faptul că Consiliul Superior al Magistraturii a prevăzut într-un regulament criterii pentru evaluarea integrității care țin de Codul deontologic nu înseamnă că acest cod trebuie adoptat prin lege. De asemenea, Curtea observă că, în lipsa sa, evaluarea integrității s-ar realiza în conformitate cu criterii care nu ar fi formalizate într-un act juridic și ar fi realizată în funcție de criterii mai mult sau mai puțin subiective/obiective. De aceea, reglementarea unui sistem de recompensare și promovare în privința magistraților care se comportă potrivit exigențelor funcției dobândite și de sancționare a celor care încalcă aceste exigențe prin aplicarea unor sancțiuni profesionale, și nu disciplinare, este necesară pentru atingerea a ceea ce se numește responsabilitate profesională.

40.

Cu privire la importanța normelor de deontologie profesională, Curtea reține preambulul documentului, intitulat „Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară“ (Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001, adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrității magistraților, astfel cum a fost revăzut la masa rotundă a președinților de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25-26 noiembrie 2002), în care se subliniază că încrederea publicului în sistemul de justiție, în autoritatea morală și în integritatea judecătorilor este de maximă importanță într-o societate democratică modernă, că este esențial ca judecătorii, fiecare individual și toți în colectiv, să respecte și să onoreze funcția judiciară ca fiind un mandat public și să se străduiască în a spori și a menține încrederea publicului în sistemul judiciar și că principala responsabilitate de a promova și a menține standardele înalte ale conduitei judiciare revine în primul rând corpului judiciar din fiecare țară. Cu privire la valoarea 3, integritatea, se arată că este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare. Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproșabilă. Atitudinea și conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiția nu doar trebuie făcută, trebuie să se și vadă că s-a făcut justiție.

41.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2016, paragraful 28, a stabilit că normele cuprinse în

Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu referire la evaluarea polițistului, sunt lacunare, de vreme ce „reguli substanțiale, esențiale în materia evaluării, precum: stabilirea reprezentanților instituției angajatoare care efectuează evaluarea, precizarea criteriilor de evaluare a activității și conduitei polițistului, comunicarea rezultatului evaluării și posibilitatea de contestare a acestuia nu sunt reglementate prin lege“. În consecință, prin decizia antereferită, Curtea a reținut că doar regulile substanțiale, esențiale în materia evaluării trebuie înscrise în lege, cu indicarea criteriilor de evaluare. Dar această observație, raportată la situația judecătorilor/procurorilor, vizează deja un text al unei alte legi, respectiv

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , text care nu face obiectul excepției de neconstituționalitate. Faptul că legea antereferită stabilește că promovarea în funcție se realizează având în vedere raportul de evaluare [ art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ], care este întocmit și prin raportare la un criteriu ce ține de integritatea magistratului [ art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ], criteriu care se valorizează în funcție de încălcările aduse

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor

[ art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor ], cod adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii [ art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ], nu pune în discuție constituționalitatea competenței Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta acest cod, respectiv a dispozițiilor

art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 .

42.

Din cele de mai sus, Curtea reține că Consiliul Superior al Magistraturii are competența de a adopta norme de deontologie profesională, în calitatea sa de garant al independenței justiției, de reprezentant al corpului profesional al magistraților; de asemenea, Curtea constată că aceste norme stabilesc exigențe privind conduita profesională a magistraților, și nu garanții acordate de legiuitor acestora; or, întrucât ansamblul acestor garanții structurează și formează statutul magistraților în sensul

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție , legiuitorul are obligația constituțională de a le reglementa numai pe acestea prin lege organică. În consecință, Curtea reține că adoptarea

Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor

de către Consiliul Superior al Magistraturii nu este contrară

art. 1 alin. (4)

și

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție . În fine, dispozițiile

art. 73 alin. (3) lit. j)

sau

p) din Constituție

nu sunt incidente în cauză, întrucât ipoteza lor normativă nu se referă la judecători sau procurori.

43.

În ce privește invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a unor decizii de admitere pronunțate în precedent, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în soluționarea prezentei excepții. Ipoteza normativă analizată în cauza de față diferă esențial de situațiile examinate prin

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, referitoare la unele prevederi din

Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, sau

Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, privitoare la dispozițiile

art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004

privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, în care elementul principal îl constituia răspunderea disciplinară a celor două categorii de funcționari publici vizați de deciziile menționate, pe când textul de lege criticat în cauză are în vedere regulile de deontologie profesională.

44.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Atribuția secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a lua măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor este o expresie a dispozițiilor

art. 134 alin. (4) din Constituție , potrivit cărora „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției“. Astfel, Curtea reține că, fiind garantul independenței justiției, Consiliului Superior al Magistraturii este autoritatea care gestionează cariera judecătorilor și procurorilor, ceea ce înseamnă că acestuia îi revine competența de dispune măsurile necesare în acest domeniu, cu distincțiile, limitările și condiționările impuse de

art. 125

și

art. 132 din Constituție .

45.

Totodată, având în vedere rolul instanțelor judecătorești și al Ministerului Public în cadrul autorităților publice și statutul de care se bucură judecătorii și procurorii, se impune ca orice abateri de la conduita pe care judecătorul/procurorul trebuie să o adopte în considerarea acestui statut să poată fi cercetată. Dacă sesizările ce privesc răspunderea disciplinară cunosc un alt regim și cadru legal ( art. 44-52 din lege ), cele care privesc conduita judecătorilor/procurorilor, ce nu implică o răspundere disciplinară, trebuie la rândul lor examinate, putând fi angajată o altă tipologie de răspundere. În măsura în care ar fi tolerate comportamente care nu dau naștere unei răspunderi disciplinare, dar care nu sunt în concordanță cu exigențele profesiei, ar fi afectate prestigiul și încrederea în întregul corp al judecătorilor și procurorilor. Prin urmare, nu se poate reține că în sine această atribuție a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii ar fi contrară

art. 1 alin. (4) din Constituție .

46.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) ,

(7)

și

(9) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Dragoș Andrei Păduraru în Dosarul nr. 1.511/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dragoș Andrei Păduraru în Dosarul nr. 1.511/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Daniela Panioglu în Dosarul nr. 557/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 38 alin. (1)

și

art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 mai 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Benke Károly

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.