Decizia nr. 13/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) și art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 304/2004 28 iunie 2004 (prevederi anume) privind organizarea judiciară
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Acsinte Gaspar - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, precum și ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) și
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Elena Cârcei în Dosarul nr. 8.486/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 979D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a transmis la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al Curții, un "memoriu în apărare", prin care face observații pe marginea raportului întocmit de judecătorul-raportor desemnat în cauză, referitoare la: conținutul încheierii de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, punctul de vedere al Avocatului Poporului, evoluția normativă a
Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008
și nr. 1.314/2008 și jurisprudența relevantă a Curții Constituționale. În finalul "memoriului în apărare", autoarea excepției solicită admiterea excepției și constatarea neconstituționalității, astfel:
- a dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, în măsura în care din conținutul lor se înțelege că sintagma "și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege" acoperă dispoziția art. 36^2 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii, introdusă prin
a Consiliului Superior al Magistraturii, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 126 alin. (2) și (4), art. 129, art. 1 alin. (5) și art. 73 alin. (3) din Constituție, sub corolarul art. 142 alin. (1) din Constituție;
- a dispozițiilor
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
și, prin extindere, a alin. (8) și (9) ale aceluiași articol, întrucât acestea contravin prevederilor art. 133 alin. (7) și art. 134 alin. (3) din Constituție;
- a dispozițiilor
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004 , întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5) și art. 61 alin. (1) din Constituție, în măsura în care din conținutul lor se înțelege că comisia de disciplină dispune din oficiu, prin rezoluția de clasare, sesizarea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii cu indicii privind constatarea eventualelor încălcări ale Codului deontologic în aplicarea art. 36^1 și art. 36^2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificat prin
Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008
și nr. 1.314/2008;
- a dispozițiilor
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004 , în măsura în care din conținutul lor se înțelege că rezoluția de clasare prin care comisia de disciplină sesizează secția pentru judecători cu indicii privind încălcarea Codului deontologic nu poate fi atacată potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004
și că procedura jurisdicțional-administrativă astfel demarată prin rezoluția de clasare este o procedură obligatorie, iar nu facultativă, lipsită de garanțiile de independență și imparțialitate obiectivă la care se referă art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În caz contrar, autoarea excepției apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (4), art. 126 alin. (5) și (6) și art. 124 din Constituție;
- a prevederilor
art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004 , în măsura în care dispozițiile sale se interpretează în sensul că se constituie în act juridic de nivel superior pentru reglementarea procedurii de judecată a sesizărilor comisiei de disciplină cu privire la indicii de încălcare a Codului deontologic în executarea căruia au fost adoptate
Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008
și nr. 1.314/2008, în caz contrar fiind încălcate normele art. 1 alin. (5), art. 126 alin. (5) și ale art. 142 alin. (1) din Constituție.
Alături de documentul la care s-a făcut referire, autoarea excepției a depus la dosarul cauzei și copia acțiunii în anulare a actelor administrative ale Consiliului Superior al Magistraturii atacate în fața instanței judecătorești, copia recursului motivat împotriva sentinței prin care a fost respinsă acțiunea ca urmare a trimiterii spre rejudecare în urma admiterii recursului în cursul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și o copie a unei citații pentru un termen fixat pentru judecarea recursului promovat prin această ultimă cerere de recurs.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că aspectele invocate de autoarea excepției în susținerea neconstituționalității textelor de lege criticate privesc, în realitate, probleme de interpretare și aplicare a acestora, și nu de constituționalitate, astfel că excepția are caracter inadmisibil. În plus, menționează că prin deciziile nr. 126 și nr. 127 din 1 februarie 2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor
art. 46 din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar considerentele reținute cu acele prilejuri rămân valabile și în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.486/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, precum și ale art. 29 alin. (7), art. 40 alin. (1) lit. f) și
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Elena Cârcei într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a unor dispoziții din două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, în partea referitoare la reglementarea procedurii administrativ-jurisdicționale de constatare a încălcării Codului deontologic, reglementare care se referă la calea de atac a recursului și la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal de a o soluționa.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost completată în fața instanței de judecată, autoarea acesteia susține următoarele:
Dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 304/2004
contravin art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126, art. 129 și art. 142 alin. (1) din Constituție, în măsura în care din conținutul acestora se înțelege că sintagma "și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege" acoperă și dispoziția art. 36^2 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 și nr. 1.314/2008, conform căreia "Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție." Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional, în sensul
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , însă sunt edictate cu exces de putere, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost învestit prin lege organică cu atribuții de jurisdicție administrativă specială. Atribuirea, printr-un act normativ de nivelul unei hotărâri a unei autorități administrative centrale, de competențe și căi de atac pentru oricare dintre instanțele judecătorești enumerate de
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , în cazul de față pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, este contrară normelor constituționale invocate, al căror garant este Curtea Constituțională, întrucât astfel de norme pot fi adoptate numai prin lege organică, chiar dacă noțiunea de "lege" utilizată în cuprinsul sintagmei criticate poate avea și un sens larg, așa cum a arătat și Curtea Constituțională în
Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011
asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituției României, cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituție.
Prevederile
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , în măsura în care din conținutul lor se înțelege că pot fi atacate cu recurs hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor dacă acestea au fost adoptate de Plen ca instanță de judecată, în procedura administrativ-jurisdicțională, încalcă dispozițiile art. 133 alin. (7) din Constituție, potrivit cărora "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alin. (2)". Or, potrivit acestor din urmă norme, "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică".
Dispozițiile
art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004
contravin prevederilor art. 1 alin. (5) și ale art. 142 alin. (1) din Constituție, "în măsura în care din conținutul lor se înțelege că se constituie în act normativ de nivel superior în executarea căruia s-au adoptat Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 și nr. 1.314/2008, acte administrative cu caracter normativ". Textul de lege criticat nu conține nicio referire cu privire la vreo competență sau procedură jurisdicțională care să implice competența secțiilor sau a plenului Consiliului Superior al Magistraturii și nici a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție în constatarea încălcărilor Codului deontologic, astfel că trimiterea la aceste norme ca fiind actul superior în executarea căruia s-au adoptat cele două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii este contrară și dispozițiilor
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004
și
Legii nr. 317/2004 . Mai arată autoarea excepției că dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. f) concretizează o atribuție a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, și nu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu reglementează vreo competență normativă și nici nu ordonă emiterea vreunui act normativ de executare, astfel că nu pot constitui temei de drept pentru adoptarea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 și nr. 1.314/2008. Dacă s-ar accepta contrariul, atunci aceste norme nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pe care trebuie să le întrunească un text de lege, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. Mai precizează autoarea excepției că, potrivit
art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 , "Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se exercită cu respectarea dispozițiilor
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat într-un alt litigiu, cu referire la
Hotărârea Plenului nr. 564/2008
prin care s-au introdus art. 36^1 și art. 36^2 în Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, că este "un act cu caracter normativ, dar care nu vizează carierea și drepturile judecătorilor și procurorilor pentru a fi incidente dispozițiile
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 "; altfel spus, încălcarea Codului deontologic nu se înscrie în "cariera judecătorilor", iar nici
și nici
nu conțin reglementări cu privire la procedura jurisdicțională de constatare a încălcărilor Codului deontologic și nici trimiteri la acesta.
Dispozițiile
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004
încalcă, în opinia autoarei excepției, prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 21 alin. (4), art. 61 alin. (1) și ale art. 126 alin. (5) și (6) din Legea fundamentală, în măsura în care din conținutul lor se înțelege că comisia de disciplină dispune din oficiu, prin rezoluția de clasare, sesizarea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii cu indicii privind constatarea eventualelor încălcări ale Codului deontologic, în aplicarea unei Hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel,
art. 36^1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 , modificat prin
Hotărârea nr. 1.314/2008 , reglementează posibilitatea ca prin aceeași rezoluție de clasare, comisia de disciplină, din oficiu, să sesizeze secția corespunzătoare a Consiliului dacă există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementată de Codul deontologic.
Totodată, dacă din cuprinsul art. 46 alin. (13) se înțelege că această rezoluție de clasare prin care comisia de disciplină sesizează secția pentru judecători cu indicii privind încălcarea Codului deontologic nu poate fi atacată potrivit
Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și că procedura administrativ-jurisdicțională astfel demarată este o procedură obligatorie, iar nu facultativă, atunci textul criticat încalcă dispozițiile art. 21 alin. (4) și ale art. 126 alin. (5) și (6) din Constituție, deoarece negarea caracterului facultativ al jurisdicției administrative privind constatarea încălcărilor Codului deontologic ar transforma-o într-o jurisdicție extraordinară și ar elimina un act administrativ cu caracter individual din sfera actelor administrative ale autorităților publice asupra cărora controlul judecătoresc este garantat.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 304/2004
nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (4) și ale art. 129 din Constituție, acestea reprezentând cadrul general al competenței materiale a Secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acord și cu dispozițiile art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, fără a putea fi interpretate în sensul că acoperă dispozițiile art. 36^2 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. De altfel, aceste din urmă norme au fost adoptate în temeiul
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , așa încât nu se poate susține încălcarea principiului legalității competenței de judecată, a procedurii de judecată și a căilor de atac, instituite prin art. 126 și art. 129 din Constituție. În temeiul acestei din urmă prevederi, legiuitorul are posibilitatea de a stabili prin acte normative speciale condițiile exercitării căilor de atac, ceea ce s-a întâmplat în materia carierei și drepturilor judecătorilor și procurorilor, precum și în cea a răspunderii disciplinare a acestora.
Dispozițiile
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , care reglementează procedura de contestare a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, își au temeiul constituțional în art. 134 alin. (4) raportate la cele ale art. 126 alin. (6) și respectă principiul liberului acces la justiție prin prisma dreptului la un recurs efectiv consacrat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cu referire la dispozițiile
art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 , instanța judecătorească susține că autoarea excepției nu a arătat, în mod concret, în ce constă pretinsa contradicție a acestora față de prevederile art. 142 alin. (1) și ale art. 1 alin. (5) din Constituție, invocând doar încălcarea unor dispoziții din alte acte normative și nelegalitatea motivării instanței de fond.
Instanța judecătorească mai apreciază că nici critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004
raportată la prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 21 alin. (4) și ale art. 126 alin. (5) și (6) din Constituție nu poate fi reținută. Pretinsa stare de neconstituționalitate este motivată de autoarea excepției prin prisma dispozițiilor art. 36^1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin
hotărârile nr. 564/2008
și nr. 1.314/2008, pe care le consideră nelegale și neconstituționale, deoarece nu dau posibilitatea de a fi atacată în justiție rezoluția de clasare sub aspectul sesizării secției corespunzătoare a Consiliului dacă există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic. Or, textele legale criticate nu conțin o asemenea prevedere expresă, care să poată fi înlăturată din text pe calea excepției de neconstituționalitate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 304/2004 , ale art. 29 alin. (7) și ale
art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004
sunt constituționale.
Astfel,
art. 21 din Legea nr. 304/2004
reprezintă tocmai o valorificare a dispozițiilor art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, pretins încălcate, întrucât reglementează competența Secției I civile, Secției a II-a civile, Secției penale și a Secției de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Prevederile
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind invocate, în acest sens, deciziile nr. 331 din 3 aprilie 2007 și nr. 634 din 26 iunie 2007, în care Curtea a statuat în sensul constituționalității acestora.
Mai apreciază Avocatul Poporului că dispozițiile
art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 , prin care legiuitorul conferă secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de a lua măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor, nu aduc atingere principiului constituțional potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie sau regulii constituționale potrivit căreia Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.
În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004 , Avocatul Poporului consideră că aceasta este inadmisibilă, deoarece normele legale menționate nu mai sunt în vigoare în formularea criticată, art. 46 fiind în totalitate modificat și, ca atare, nu se respectă această condiție a admisibilității excepției prevăzută de
art. 29 din Legea nr. 47/1992 . În plus, se menționează că, asupra redactării anterioare a dispozițiilor
art. 46 din Legea nr. 317/2004 , Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 126 și nr. 127 din 1 februarie 2011, în sensul constituționalității acestora.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și motivării excepției de neconstituționalitate, dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, precum și dispozițiile art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) și
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Curtea constată că aceste din urmă prevederi legale au fost modificate și completate prin articolul unic pct. 1 și 3 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009
pentru modificarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea
privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011, prin
art. II pct. 4 din Legea nr. 24/2012
pentru modificarea și completarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor și a
privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, precum și prin
art. 52 din titlul IV al Legii nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Ulterior ridicării excepției de neconstituționalitate, în temeiul
art. 80 din Legea nr. 76/2012 ,
privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
Invocând însă
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, autoarea excepției pr ecizează că textele din
indicate sunt criticate în redactarea în vigoare la data declanșării litigiului pendinte, respectiv 31 ianuarie 2010, fără a se ține cont deci de evenimentele legislative intervenite ulterior acestui moment.
În privința dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 304/2004 , Curtea constată că acestea au fost modificate de
art. 215 pct. 3 din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a
privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, precum și, ulterior invocării excepției, de
art. 51 pct. 4 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 . Întrucât sintagma "și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", cuprinsă la art. 21 din lege și vizată de autoarea excepției de neconstituționalitate, a fost preluată identic cu prilejul modificărilor succesive ulterioare momentului de referință - 31 ianuarie 2010 - al formei textului criticat, regăsindu-se, în prezent, la
art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004 , Curtea, în lumina considerentelor de principiu statutate prin Decizia sa nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituționalității unei dispoziții legale modificate ulterior invocării excepției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, reține că obiect al excepției îl constituie, sub acest aspect, dispozițiile
art. 21 teza întâi din Legea nr. 317/2004 , care au următoarea redactare:
"Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege [...]."
Cât privește dispozițiile criticate din
Legea nr. 317/2004 , întrucât, ulterior declanșării litigiului pendinte, acestea au suferit, parțial, modificări și completări ce configurează în prezent o formă și un conținut diferite de cele criticate de autoarea excepției, și având în vedere considerentele reținute de Curtea Constituțională prin
Decizia sa nr. 766 din 15 iunie 2011 , rezultă că aceste texte legale vor fi examinate în forma vizată de autoarea excepției, respectiv astfel cum au fost modificate prin
art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009
pentru modificarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea
privind Consiliul Superior al Magistraturii. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 29 alin. (7): "(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. [...]";
- Art. 29 alin. (5), la care textul de lege redat face trimitere, are următorul cuprins: "Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.";
- Art. 40 lit. f): "Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: [...]
f) iau măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor;";
- Art. 46 alin. (1), (12) și (13): "(1) În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizării. [...]
(12) În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. Rezoluția se comunică persoanelor indicate la art. 45^1 alin. (4) și inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.
(13) Împotriva soluției de clasare poate fi formulată contestație de persoana indicată la art. 45^1 alin. (1), de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluției.";
- Art. 45^1 alin. (1) și (4), la care dispozițiile redate anterior fac referire, au următorul cuprins:
"(1) Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanțelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. [...]
(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare."
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin normelor constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) referitoare la valorile supreme ale statului român, la principiul separației și echilibrului puterilor statului și, respectiv, la principiul supremației Constituției și obligația respectării acesteia și a legilor, art. 21 alin. (4) potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite", art. 61 alin. (1) conform căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", art. 73 alin. (3) lit. l) în temeiul căruia organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi se reglementează prin lege organică, art. 126 - Instanțele judecătorești, art. 129 - Folosirea căilor de atac, art. 133 alin. (7) potrivit căruia "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2)" și ale art. 142 alin. (1) ce atribuie Curții Constituționale calitatea de garant al supremației Constituției.
Analizând atât motivarea formulată de autoarea excepției cu prilejul ridicării acesteia în fața instanței de judecată, cât și memoriul în apărare depus ulterior, la dosarul cauzei, Curtea reține următoarele:
Memoriul în apărare cuprinde elemente suplimentare față de cadrul procesual fixat prin motivarea excepției și prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată învestită cu soluționarea litigiului. Astfel, în privința
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004 , autoarea excepției invocă, în plus, și încălcarea art. 124 din Constituție. Totodată, indicând prevederile
art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , referitoare la situația în care, pronunțând o decizie de admitere a excepției, Curtea se pronunță și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, dacă, în mod necesar și evident, acestea nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, autoarea excepției solicită Curții să constate și neconstituționalitatea dispozițiilor alin. (8) și (9) ale
art. 29 din Legea nr. 317/2004 , pentru aceleași motive invocate în susținerea neconstituționalității art. 29 alin. (7) din aceeași lege.
Referitor la invocarea, prin notele scrise depuse la Curtea Constituțională în dosarul cauzei, a unor noi motive de neconstituționalitate raportate la art. 124 din Constituție, Curtea observă că, astfel cum a statuat și în jurisprudența sa, invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței judecătorești, contravine art. 10 alin. (2) și
art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 , întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008,
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012,
Decizia nr. 618 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 iulie 2012 sau
Decizia nr. 848 din 18 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012).
În continuare, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o acțiune în anulare a două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv
Hotărârea nr. 564/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 9 iulie 2008, și
Hotărârea nr. 1.314/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 11 decembrie 2008, prin care sunt introduse, respectiv modificate, unele norme din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, norme referitoare la procedura desfășurată în cazul unor încălcări ale Codului deontologic. Autoarea excepției a solicitat în instanță anularea acestor acte administrative ulterior parcurgerii procedurii administrativ-jurisdicționale în fața Consiliului Superior al Magistraturii, contestând, în esență, temeiul de drept al adoptării acestor două acte administrative, apreciind în acest sens că nici
și nici
nu conțin norme care să reglementeze acțiunea privind constatarea încălcării normelor din Codul deontologic și că procedura specifică acestei din urmă acțiuni nu poate fi confundată cu cea proprie unei acțiuni disciplinare, iar atribuțiile și competența Consiliului Superior al Magistraturii reglementate de textele de lege criticate se referă doar la acțiunea disciplinară. Prin urmare, susține că nu există normă juridică de rang superior care să se constituie în temei legal pentru adoptarea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii și măsurile luate în executarea acestora.
Curtea constată că, deși autoarea excepției menționează că obiect al excepției diferite texte din
Legea nr. 304/2004 , respectiv
Legea nr. 317/2004 , din întreaga argumentație susținută și depusă la dosarul cauzei rezultă că aceasta urmărește, în realitate, anularea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, chiar și prin intermediul invocării excepției de neconstituționalitate, dar fără a contesta, de fapt, legitimitatea constituțională a textelor legale criticate. Această constatare se bazează atât pe exprimarea sa explicită, în acest sens, de exemplu: "ca atare, dispoziția
art. 36^2 alin. (7) din Hotărârea nr. 564/2008 , potrivit căreia Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este contrară art. 133 alin. (7) din Constituție, dar și art. 134 alin. (3) din Constituție, conform căruia la Înalta Curte de Casație și Justiție pot fi atacate numai hotărârile Consiliului Superior ale Magistraturii în materie disciplinară" - pag. 13, paragraful 1 din memoriul în apărare, cât și pe faptul că susținerile sale de neconstituționalitate asupra textelor legale sunt formulate în funcție de anumite interpretări care nu rezultă explicit din conținutul normativ al acestora, ci, probabil, au apărut în procesul aplicării acestora de către entitățile publice competente.
Curtea constată că textele de lege criticate nu cuprind nicio normă care să reglementeze aspectul esențial ce a declanșat situația litigioasă și, mai departe, acțiunea în anulare promovată la instanță, și anume acea rezoluție de clasare prin care a fost sesizată, totodată, secția pentru judecători asupra constatării unor eventuale încălcări ale Codului deontologic. Prin urmare, rezultă că în cauză este vorba, în realitate, despre un eventual conflict între norma juridică de rang inferior, cuprinsă în cele două Hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, și norma juridică superioară,
și
Legea nr. 317/2004 , fără ca în cadrul acestui conflict să poată fi susținut în mod temeinic și un raport de contrarietate între aceste legi și normele fundamentale invocate. Or, aspecte legate de controlul judecătoresc al legalității actelor administrative ale organismelor și autorităților publice, urmate de modalitatea de interpretare și aplicare concretă a dispozițiilor legale în vigoare, incidente în cazurile litigioase, constituie atributul exclusiv al instanței judecătorești competente, pornind de la garanția prevăzută de dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, conform cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat (...)".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, precum și ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) și
art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin
art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009
pentru modificarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea
privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Elena Cârcei în Dosarul nr. 8.486/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.