Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 369/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

prezumat în vigoare

Data actului
24 septembrie 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 713 din 20 noiembrie 2013
Citează
9 acte
Structură
0 articole · 14.446 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 59/2011 29 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Leg…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Ioana Teodorescu în Dosarul nr. 7.644/105/2011 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 320D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.644/105/2011, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Ioana Teodorescu într-o cauză având ca obiect o contestație la decizia de pensionare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), referitor la condițiile emiterii și domeniul de reglementare al ordonanțelor de urgență, deoarece, în cazul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 , nu poate fi vorba despre o situație extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, având în vedere că exista deja o metodologie de recalculare a pensiilor prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 , instituită prin

Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 , așa încât nu era necesară o nouă reglementare în acest sens.

Totodată, consideră că prevederile actului normativ criticat aduc atingere dreptului la pensie, scopul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

fiind acela de a diminua cuantumul pensiilor de serviciu.

În continuare, autorul excepției susține că prevederile de lege criticate sunt retroactive, deoarece afectează cuantumul pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 , având în vedere că dreptul la pensie s-a născut sub imperiul

Legii nr. 567/2004 . De asemenea, apreciază că actul normativ criticat contravine și dreptului la un proces echitabil în toate componentele sale, și anume respectarea principiului securității juridice, a egalității de arme și a executării hotărârilor judecătorești, așa cum este consacrat și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, arată că prin

Legea nr. 119/2010

pensiile de serviciu au fost recalculate, însă, în urma contestațiilor formulate, beneficiarii acestora au avut câștig de cauză. Obținându-se soluții irevocabile, pensiile de serviciu au fost din nou diminuate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011

- accesoriu al

Legii nr. 119/2010 , ceea ce, în opinia autorului excepției, aduce atingere securității juridice.

În fine, arată că prin această ordonanță de urgență "se aduce atingere egalității de arme întrucât statul, prin puterea executivă, profită de atribuțiile sale în procesele civile, adoptând acte normative de natură să influențeze soarta litigiilor."

Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă apreciază că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

sunt constituționale și nu contravin normelor constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituționale și reglementărilor internaționale invocate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin

Decizia nr. 215/2012

și

Decizia nr. 704/2012 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 115 alin. (4) privind adoptarea ordonanțelor de urgență în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, și alin. (6) referitor la interdicția afectării, printr-o ordonanță de urgență, a regimului instituțiilor fundamentale ale statului, a drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție sau a drepturilor electorale. De asemenea, apreciază că este încălcat și "principiul egalității de arme", ca garanție fundamentală a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea legală criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare.

În acest sens, este, de exemplu,

Decizia nr. 214 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012,

Decizia nr. 215 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012,

Decizia nr. 533 din 22 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 24 iulie 2012, și

Decizia nr. 704 din 5 iulie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 9 august 2012, prin care Curtea a statuat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011

este constituțională.

În speță, Curtea observă că autorul excepției formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 , cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă.

Astfel, în ceea ce privește motivele de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea a constatat că actul normativ criticat nu contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), întrucât, avându-se în vedere iminența încălcării dreptului la pensie în lipsa unor măsuri adecvate, adoptarea măsurilor în cauză printr-o ordonanță de urgență a fost modalitatea cea mai rapidă și eficientă pentru a pune la adăpost drepturile constituționale ocrotite prin art. 47 din Constituție și pentru a evita încălcarea lor.

Referitor la critica de neconstituționalitate intrinsecă potrivit căreia aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

ar duce la încălcarea principiului neretroactivității legii, Curtea a constatat că acest act normativ afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Totodată, Curtea a reținut că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011

cuprinde dispoziții de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor și modul de calcul al drepturilor de pensie, ținând cont de specificul situațiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, care consacră dreptul la un proces echitabil, autorul excepției susține că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

lipsesc de efect juridic hotărârile judecătorești pronunțate cu prilejul recalculării pensiilor în temeiul

Legii nr. 119/2010 . Sunt avute în vedere hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu aplicarea

Hotărârii Guvernului nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în special acelea care au avut ca efect blocarea aplicării acestui act normativ, prin anularea sa. Or, prin deciziile menționate, Curtea a constatat că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

nu fac trimitere și nici nu urmăresc anularea ori lipsirea de efect a hotărârilor judecătorești amintite. Acestea își păstrează valabilitatea cât privește aplicarea

Legii nr. 119/2010 , așa cum a fost reglementată de

Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 . Actul normativ criticat instituie însă o nouă procedură administrativă de calcul al pensiei, ce trebuie văzută ca o etapă distinctă, ulterioară recalculării. Deși au vizat, în esență, același obiectiv, respectiv recalcularea pensiilor de serviciu conform principiului contributivității,

Hotărârea Guvernului nr. 737/2010

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011

sunt acte normative distincte, procedurile instituite fiind, de asemenea, separate și succesive.

Prin urmare, Curtea a constatat că Guvernul nu a intervenit pe cale legislativă pentru lipsirea de efect a unor hotărâri judecătorești, ci a instituit o nouă procedură ce a urmărit stabilirea cât mai echitabilă și justă a pensiilor persoanelor menționate în dispozițiile

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 .

De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută susținerea privind încălcarea principiului egalității de arme, element component al noțiunii de proces echitabil, astfel cum este definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că emiterea ordonanței de urgență criticate nu constituie o ingerință a Guvernului în administrarea justiției, în scopul influențării soluțiilor pronunțate în cazul unor litigii.

De altfel, un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul

Legii nr. 119/2010 , este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași Convenție, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menționată, Curtea de la Strasbourg a preluat, astfel, raționamentul Curții Constituționale, statuând că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Teodorescu în Dosarul nr. 7.644/105/2011 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și constată că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.