Decizia nr. 1454/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 248-254 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ecaterina Nica și Virginia Străchinariu, prin mandatar Leon Nica, în Dosarul nr. 3.873/1/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 271D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului liberului acces la justiție, aplicându-se în egală măsură tuturor celor aflați în ipoteza juridică reglementată. Apreciază, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.873/1/2008/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248-254 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Ecaterina Nica și Virginia Străchinariu, prin mandatar Leon Nica, în calitate de succesoare ale revizuentului Gheorghe Străchinariu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătorești și în care instanța a ridicat, din oficiu, excepția perimării cererii pentru lăsarea dosarului în nelucrare de către părți.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că prin invocarea textelor de lege criticate de către unele instanțe de judecată se creează posibilitatea ca acestea să nu își îndeplinească atribuțiile în efectuarea actului de justiție, ceea ce duce la încălcarea principiului statului de drept, în care demnitatea este valoare supremă, așa cum prevede art. 1 alin. (3) din Constituție. Textele de lege criticate aduc atingere principiului accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, deoarece instanțele nu mai pot fi învestite liber cu soluționarea cauzelor, constituind totodată și un "artificiu" în vederea "ascunderii fondului" litigiului. Prevederile art. 248-254 din Codul de procedură civilă sunt contrare dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, întrucât instanța supremă, în aplicarea lor, refuză să judece cauza, fără a arăta de ce le acordă prioritate de aplicare în raport cu dispozițiile " art. 1 și 4 din Legea nr. 303/2004 ,

art. 2, 6, 7 și 10 din Legea nr. 304/2004 ,

art. 2 din Legea nr. 274/2005 , art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul 1 și Directiva europeană nr. 8/2003".

Principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, nu le este garantat autorilor excepției, întrucât procesele altor părți cu drepturi similare se judecă cu celeritate, pe când, în ceea ce îi privește, instanța a ridicat din oficiu excepția perimării cu scopul de a nu le judeca cererea de revizuire.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, în sensul celor statuate de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 311 din 15 noiembrie 2001

și nr. 351 din 25 martie 2010.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 248-254 din Codul de procedură civilă, ce reglementează instituția perimării.

Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) conform căruia "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate" și alin. (5) potrivit căruia "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și alin. (2) referitor la supremația legii, art. 20 referitor la aplicarea tratatelor internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) potrivit căruia "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege" și alin. (3) conform căruia "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale", și art. 154 alin. (1) referitor la conflictul temporal de legi. Autorii excepției susțin, de asemenea, că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă următoarele:

1. Dispozițiile art. 248 și art. 253 din Codul de procedură civilă au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, și

Decizia nr. 351 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 17 mai 2010, Curtea pronunțându-se în sensul respingerii excepției.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, referitor la sancțiunea procedurală a perimării, că aceasta este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții. Perimarea și, implicit, consecințele ei, prevăzute de art. 254 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părțile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituției perimării, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat liberul acces la justiție, ci acesta este supus condiției respectării unor exigențe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. În jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora, "Competența [...] și procedura de judecată sunt stabilite de lege", și ale art. 129, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterior pronunțate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Celelalte aspecte invocate de autorii excepției, referitoare la aplicarea prioritară a textelor de lege criticate de către instanța care a sesizat Curtea în raport cu actele normative interne și internaționale invocate, excedează controlului exercitat de Curtea Constituțională.

2. Cu privire la dispozițiile art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au fost abrogate prin

art. 219 pct. 3 din cap. X al Legii nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

Totodată, Curtea observă că prevederile art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă reglementau termenul de perimare în materie comercială, or, litigiul nu are natură comercială, excepția fiind ridicată într-o cauză civilă, respectiv cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești întemeiată pe art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Așa fiind, Curtea reține că acestea nu îndeplinesc condiția prevăzută de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale de a avea legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, așa încât excepția va fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (5) din același act normativ.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 1 și 2, art. 254 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ecaterina Nica și Virginia Străchinariu, prin mandatar Leon Nica, în Dosarul nr. 3.873/1/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de aceiași autori în dosarul aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 noiembrie 2011.