Decizia nr. 236/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, excepție ridicată de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecătoriei Focsani.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public considera ca textele legale criticate nu încalcă prevederile constituționale menționate de către autorul excepției, întrucât, pe de o parte, fiind vorba de o ordonanța de urgență, nu este necesară o lege de abilitare, iar pe de altă parte, dispoziția

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

nu contravine în nici un fel prevederilor constituționale. În consecința, se solicita respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.147/2000, Judecătoria Focsani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale. Excepția a fost invocată de contestatorul Gurguiatu Sandu în contradictoriu cu Societatea Comercială "INSTAELECTRIC" - S.A. Focsani într-un litigiu de muncă având ca obiect plata de despăgubiri pentru daunele morale suferite de autorul excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

contravin prevederilor constituționale referitoare la ordonanțele Guvernului. Pe de o parte, nu a fost adoptată de Parlament o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, iar pe de altă parte, nu s-a făcut de către Guvern dovada existenței cazului excepțional pentru a justifica emiterea ordonanței de urgenta. Ordonanțele Guvernului nu pot modifica sau abroga legi votate de Parlament. În speta,

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

modifica

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997 , iar

art. 5 abroga Legea nr. 3/1974 , cu excepția art. 72-75 și a art. 93.

De asemenea, autorul excepției mai considera ca prin ordonanțe nu se poate reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice, fiind astfel incalcate și prevederile art. 72 alin. (3) lit. h), l) și r) din Constituție.

În legătură cu dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

se afirma ca acestea contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20, 21 și ale art. 43 alin. (1). Aceste dispoziții încalcă prevederile internaționale referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, la care face trimitere art. 20 din Constituție. Accesul liber la justiție se considera a fi nesocotit, întrucât cetățenii "nu au cu ce plati cauțiune", aceștia trebuind să aibă asigurat, potrivit art. 43 alin. (1) din Constituție, un nivel de trai decent.

Autorul excepției considera ca urmează să fie aplicat art. 150 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia actele normative ce contravin Constituției sunt abrogate.

De asemenea, se mai afirma ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

contravin și prevederilor Codului muncii,

Legii nr. 168/1999

și ale

Legii nr. 146/1997 .

Judecătoria Focsani, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, conform prevederilor art. 107 și 114 din Constituție, Guvernul poate să adopte ordonanțe de urgență, iar pe de altă parte, deși

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

impune plata unei cauțiuni de 5%, totodată stabilește și condițiile în care cauțiunea urmează să fie restituită.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata deoarece accesul la justiție nu este îngrădit prin instituirea obligației de depunere a cauțiunii, aceasta reprezentând doar o garanție ca "mecanismul statului nu este pus în funcțiune în mod abuziv, sicanator și total nefondat". Se mai apreciază că nu au fost modificate prevederile Codului muncii și nici ale

Legii nr. 168/1999 ,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

având ca obiect de reglementare acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil. În ceea ce privește susținerea că nu se poate reglementa prin ordonanța de urgență în domeniul legii organice, se considera ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

conține reglementări privitoare la procedura civilă, care, conform

Deciziei Curții Constituționale nr. 718/1997 , nu fac parte din domeniul legilor organice. În ceea ce privește susținerea privind inexistenta cazului excepțional, se arata ca ordonanța a fost emisă datorită creșterii "numărului de litigii în care se solicita despăgubiri pentru daune morale", precum și faptului ca în ultima perioadă s-a observat ridicarea unor pretenții bănești neobiective, sicanatorii, în fața instanțelor de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, deși în încheierea de sesizare a Curții Constituționale este indicat

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , în realitate, din analiza notelor scrise ale autorului excepției rezultă ca este contestat doar alin. (1) al art. 1, text ce reglementează obligația de plată a cauțiunii. În consecința, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, text ce are următorul cuprins: "Cel care, considerându-se prejudiciat printr-o atingere adusă onoarei, demnității sau reputației sale, vieții intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine, formulează cerere la instanța civilă referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daune morale trebuie să depună o cauțiune de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate."

În susținerea excepției autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor dispoziții constituționale:

- art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

- art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- art. 43. alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.";

- art. 72 alin. (3) lit. h), l), r): "Prin lege organică se reglementează: [...]

h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; [...]

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială; [...]

r) celelalte domenii pentru care, în Constituție, se prevede adoptarea de legi organice.";

- art. 107 alin. (1) și (3): "(1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. [...]

(3) Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.";

- art. 114 alin. (1) și (4): "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...]

(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.";

- art. 150 alin. (1): "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții."

În legătură cu motivele de neconstituționalitate invocate Curtea constata ca unele dintre ele privesc

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

în ansamblul sau, și deci implicit art. 1 alin. (1), iar altele se referă în mod direct la dispoziția ce constituie obiectul excepției.

I. Criticile aduse ordonanței în ansamblul sau privesc inexistenta unei legi de abilitare, încălcarea interdicției reglementării prin ordonanța în domeniul legilor organice și inexistenta cazului excepțional.

Examinând critica de neconstituționalitate referitoare la inexistenta unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă. Astfel, din prevederile art. 114 din Constituție rezultă ca guvernul poate adopta doua tipuri de ordonanțe: ordonanțe emise în baza unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență. Cerința existenței unei legi speciale de abilitare, prevăzută la art. 107 alin. (3) și art. 114 alin. (1), vizează, în mod evident, numai prima categorie de ordonanțe, iar nu și pe cele de urgenta, sediul materiei pentru acestea din urma fiind dat de art. 114 alin. (4) din Constituție.

Referitor la susținerea privind interdicția reglementării prin ordonanțe în domeniul legii organice, Curtea observa ca potrivit art. 107 alin. (3) și art. 114 alin. (1) din Constituție aceasta interdicție vizează doar ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare, iar nu și ordonanțele de urgenta. Ordonanța de urgenta reprezintă o situație de excepție, pentru care art. 114 alin. (4) nu prevede restrictia impusa de alin. (1) al aceluiași articol în materia ordonanțelor emise în temeiul unei legi de abilitare. În acest sens este și jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998 sau Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000. Rezultă astfel că nu prezintă interes, din acest punct de vedere, dacă materia reglementată de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

face parte sau nu din domeniul legii organice, critica de neconstituționalitate fiind nefondata.

În ceea ce privește motivul de neconstituționalitate referitor la inexistenta cazului excepțional, Curtea constata ca emiterea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

a fost justificată de numărul foarte mare de litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect cereri pentru acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite. Astfel, pentru a preintampina încărcarea nejustificată a rolului instanțelor judecătorești cu astfel de cereri, precum și exercitarea abuzivă a dreptului de a pretinde despăgubiri într-o materie cu un grad ridicat de subiectivism a fost emisă

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 .

II. În legătură cu motivele de neconstituționalitate ce privesc în mod nemijlocit dispoziția

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , Curtea constata ca susținerea autorului excepției privind încălcarea art. 21 din Constituție nu poate fi primită, cerința depunerii unei cauțiuni neingradind în nici un fel accesul la justiție. Accesul liber la justiție semnifica faptul ca orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care considera ca drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus nici unei condiționari. Prin instituirea obligației de plată a cauțiunii de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate, obligație reglementată prin

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , s-a urmărit, pe de o parte, preîntâmpinarea exercitării abuzive, cu reacredinta, a dreptului de acces la justiție, prin introducerea unor cereri vadit nejustificate, în scop sicanatoriu, iar pe de altă parte, protejarea drepturilor și libertăților celui chemat în judecata pentru plata de despăgubiri pentru daune morale. De altfel, potrivit

art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

cauțiunea se restituie reclamantului după rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu excepția cazului în care cererea a fost respinsă și pârâtul solicita despăgubiri sau cheltuieli de judecată, situație în care cauțiunea servește la dezdaunarea acestuia.

Aceasta modalitate de reglementare, care reprezintă o opțiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispozițiile constituționale privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești și exercitarea cu buna-credința a drepturilor subiective. Astfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 54, "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți". Cu privire la constituționalitatea instituirii unei cauțiuni, ca o condiție a sesizării instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, sau prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingandu-se susținerile privind încălcarea dreptului de acces la justiție.

Nu se poate susține nici încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Constituție privind obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și protecție socială de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, instituirea unei cauțiuni ca garanție a exercitării cu buna-credința a drepturilor și libertăților cetățenești neavând legătură cu măsurile de dezvoltare economică și protecție socială ce trebuie luate de către stat.

De asemenea, critica referitoare la încălcarea art. 20 din Constituție urmează să fie respinsă, întrucât autorul excepției nu arata în nici un fel care drept fundamental este încălcat, raportat la actul internațional în care ar fi consacrat acest drept.

În legătură cu invocarea art. 150 alin. (1), Curtea constata ca acesta nu poate avea incidența în cazul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , întrucât ipoteza textului constituțional vizează actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în măsura în care contravin Constituției.

În final, în legătură cu susținerea autorului excepției conform căreia

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

nu ar fi aplicabil în litigiul de la instanța de fond, Curtea retine ca acest aspect reprezintă o problemă de aplicare a legii, ce nu intră în competența sa, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, ci în competența instanțelor judecătorești, partea nemultumita de modul de aplicare a dispozițiilor legale de către instanța putându-se folosi de căile de atac reglementate de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, excepție ridicată de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecătoriei Focsani.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2001.