Decizia nr. 1592/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

lulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție invocată de Maria Klein în Dosarul nr. 31.397/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.197D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că, în acord și cu jurisprudența Curții Constituționale, în domeniul legilor reparatorii, legiuitorul are deplina competență de a reglementa destinatarii acestor măsuri.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă din 19 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 31.397/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție invocată de Maria Klein într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care s-a confirmat respingerea de către autoritățile administrative a unei cereri de acordare a măsurilor compensatorii, formulată în temeiul art. 1 din actul normativ criticat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat creează o discriminare între moștenitorii cetățenilor români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, în sensul că numai acei moștenitori ce dețin cetățenia română sunt îndreptățiți să primească compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile cedate Bulgariei, ce au aparținut autorului lor. Se susține că textul de lege criticat contravine garantării constituționale a dreptului la moștenire, cu atât mai mult cu cât, potrivit dreptului comun, instituția succesiunii legale are caracter general, toți moștenitorii unei persoane decedate având aptitudinea de a beneficia de drepturile ce existau în patrimoniul lui de cuius la momentul deschiderii succesiunii. În opinia autoarei excepției, sunt încălcate și prevederile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție, care garantează creanțele asupra statului, de vreme ce dreptul la despăgubiri instituit prin textul de lege criticat este un drept de creanță, transferat cu titlu universal din patrimoniul persoanei decedate în patrimoniul moștenitorilor, în momentul deschiderii succesiunii. Mai mult, contrar principiului constituțional al egalității în drepturi, tratamentul juridic diferențiat instituit prin textul de lege criticat, ce restricționează accesul cetățenilor străini la dreptul la despăgubiri, acordând acest beneficiu numai celor ce dețin cetățenia română, nu este justificat de o situație diferită în care aceștia s-ar regăsi, având în vedere că toți sunt moștenitori ai aceluiași autor.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal consideră că textul de lege criticat instituie o discriminare nejustificată, pe criteriul cetățeniei, între moștenitorii fostului titular ai unei creanțe împotriva statului român, contravenind dreptului de proprietate și dreptului la moștenire, astfel cum sunt consacrate în Constituție și în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că, așa cum a reținut Curtea Constituțională în

Decizia nr. 312 din 19 noiembrie 2002 , dreptul de creanță pentru despăgubirile datorate de statul român foștilor proprietari prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, a intrat în patrimoniul acestora la data intrării în vigoare a acestuia. Prin urmare, foștii proprietari aveau capacitatea de a dispune de acest drept de creanță prin acte pentru cauză de moarte. Or, adaugă instanța de judecată, dispozițiile art. 46 din Constituție garantează dreptul la moștenire, fără nicio distincție, astfel încât foștii proprietari aveau capacitatea de a dispune de dreptul de creanță pentru cauză de moarte, indiferent de cetățenia succesorului. Mai mult, se arată că, din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, orice drept de creanță este o valoare patrimonială ce intră sub incidența art. 1 din Primul Protocol la Convenție, astfel că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale și convenționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, compensațiile acordate acestora sunt în temeiul și în condițiile legii, prevederile art. 1 din actul normativ criticat instituind categoriile de persoane îndreptățite a formula cererile de acordare a despăgubirilor, respectiv cetățenii români. Așadar, având în vedere obiectul de reglementare al legii și scopul declarat al acesteia prin însuși titlul său, soluția instituită reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în această materie și cu finalitatea reparatorie a legii.

Pe de altă parte, actul normativ criticat are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de persoane îndreptățite. Prin urmare, nu se pot invoca, în aplicarea prevederilor

Legii nr. 9/1998 , garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate în favoarea autoarei excepției de neconstituționalitate, câtă vreme aceasta nu este titular al acestui drept, ce urmează a se naște ulterior. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, garanția pe care o instituie art. 46 din Legea fundamentală se referă exclusiv la drepturi de moștenire legal existente. În ceea ce privește invocarea art. 53 din Constituție, Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat nu instituie o restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale, ci doar prevede destinatarii compensațiilor acordate prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul acesteia îl constituie prevederile

art. 1 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, potrivit cărora:

"(1) Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază și cetățenii români, moștenitori legali ai foștilor proprietari.

(3) Beneficiază de prevederile alin. (1) și cetățenii români prejudiciați în urma imigrării facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte județe ale Bulgariei decât județele cedate, Durostor și Caliacra."

În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 46 - Dreptul la moștenire, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietății private, în condițiile legii organice.

Examinând excepția, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor

art. 1 din Legea nr. 9/1998 , cetățenii români prejudiciați prin transferul de teritoriu și schimbul de populație intervenit în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora, (potrivit interpretării date prin

Decizia Curții Constituționale nr. 312 din 19 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003), au fost îndreptățiți, cu respectarea termenelor legale, să solicite compensații pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei.

Conform art. 1 alin. (2) din actul normativ criticat, au dreptul la compensațiile prevăzute de

Legea nr. 9/1998

și moștenitorii foștilor proprietari, legiuitorul prevăzând in terminis că acest beneficiu revine numai moștenitorilor ce dețin cetățenia română, la data intrării în vigoare a acestei legi.

Examinând actul normativ criticat, Curtea constată că legiuitorul a instituit următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a putea beneficia de măsurile compensatorii, și anume: calitatea de fost proprietar care nu a primit sau a primit doar parțial compensații ori despăgubiri, deținerea cetățeniei române la data introducerii cererii, iar bunurile pentru care se solicită despăgubirile să fi făcut obiectul tratatului menționat, și anume construcții și terenuri cedate Bulgariei, recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți.

În legătură cu susținerile autoarei excepției, Curtea constată că, având în vedere obiectul de reglementare al legii - acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar - așa cum reiese încă din titlul acesteia, precum și domeniul special de reglementare, și anume măsuri reparatorii, reglementarea condițiilor de acordare a acestora, sub aspectul persoanelor îndreptățite, reprezintă o opțiune a legiuitorului, pe deplin constituțională, conform art. 16 și art. 46 din Legea fundamentală.

Astfel, așa cum a reținut Curtea în

Decizia nr. 1.002 din 6 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, dispozițiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție, deși nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate privată de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale.

În prezenta cauză, Curtea constată că

Legea nr. 9/1998

este o lege specială, care îi are ca destinatari doar pe cetățenii români, fiind o concretizare a condițiilor speciale prin care se poate dobândi un drept de creanță asupra statului român de către foștii proprietari, cetățeni români prejudiciați prin transferul de teritoriu intervenit în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și de către moștenitorii legali sau testamentari ai acestora, care au calitatea de cetățeni români la data formulării cererii de acordare a măsurilor compensatorii prevăzute de lege.

Pe de altă parte, Curtea constată că nu se poate invoca garantarea și ocrotirea constituțională a dreptului de proprietate în persoana autoarei excepției, câtă vreme aceasta nu este titulara dreptului de creanță instituit prin actul normativ criticat, neîndeplinind condiția specială a deținerii cetățeniei române.

Întrucât nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale, Curtea nu poate reține nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție invocată de Maria Klein în Dosarul nr. 31.397/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2011.