Decizia nr. 254/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. X pct. 1, 2, 3 și 4 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Sergiu Cioca Parasca în Dosarul nr. 3.340/175/2010 al Judecătoriei Aiud, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 579D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 602D/2011 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Marian Păun în Dosarul nr. 10.403/200/2010 al Tribunalului Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul parțial identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 602D/2011 la Dosarul nr. 579D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 602D/2011 la Dosarul nr. 579D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor contravenienților sancționați în temeiul prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , fără a exista o discriminare. Totodată, arată că, potrivit jurisprudenței Curții, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate gradele de jurisdicție și la toate căile de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12 și 26 aprilie 2011, pronunțate în Dosarele nr. 3.340/175/2010 și nr. 10.403/200/2010, Judecătoria Aiud și Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. X pct. 1, 2, 3 și 4 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice.

Excepția a fost ridicată de Sergiu Cioca Parasca și de Marian Păun în cauze având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și soluționarea recursului împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de același act normativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin următoarele:

1. Prin dispozițiile

Legii nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor s-a introdus alin. (3^1) în

art. 118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, înlăturându-se posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate de judecătorie. Pe de altă parte, prin

art. IX din Legea nr. 202/2010

s-a modificat

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor în sensul că, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. S-a reglementat astfel un tratament juridic diferențiat între cei sancționați contravențional în temeiul prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

și cei sancționați în temeiul altor acte normative, primii fiind lipsiți de calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Totodată, prin eliminarea căii de atac a recursului, potrivit

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , se aduce atingere și dispozițiilor art. 24 din Constituție, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

2. Prevederile

art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , introduse prin

art. X pct. 4 din Legea nr. 202/2010 , potrivit cărora hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, aduc atingere dispozițiilor art. 44 privind dreptul de proprietate privată din Legea fundamentală, precum și art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție.

3. Dispozițiile

art. 118 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , care stabilesc un termen de 15 zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, în care contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere, sunt imposibil de aplicat. Astfel, sub imperiul vechii reglementări contravenienții erau obligați să se prezinte la serviciul poliției rutiere cu o copie legalizată a hotărârii, copie pe care, sub reglementarea actuală, nu o pot depune datorită textului de lege criticat care se referă la momentul "pronunțării hotărârii".

Judecătoria Aiud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, tratamentul diferit sub aspectul exercitării căilor de atac aplicabil între persoanele care săvârșesc contravenții este justificat prin faptul că în materie contravențională legiuitorul a înțeles să apere valori sociale diferite. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite trebuie să existe un tratament diferit. Nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, deoarece actul prin care este constatată contravenția este supus controlului unei instanțe de judecată care îndeplinește garanțiile de independență și imparțialitate impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai mult, chiar dacă, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenționale se subsumează noțiunii autonome de "acuzație în materie penală", prin textele de lege criticate nu s-ar putea reține încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 7, prin care se asigură dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, deoarece la punctul 2 al acestui articol se prevede că acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul unor "infracțiuni minore". Or, faptele contravenționale pot fi considerate "infracțiuni minore" în sensul avut în vedere de Convenție. Textele de lege criticate nu aduc atingere nici dreptului la apărare garantat de Legea fundamentală, deoarece acesta nu presupune asigurarea unei căi de atac pentru orice procedură judiciară. Potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac se exercită "în condițiile legii", iar potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în încheierile de sesizare a Curții îl constituie prevederile " art. X pct. 1, 2, 3 și 4 din Legea nr. 202/2010 " și " art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice".

Curtea constată că în Dosarul nr. 579D/2011 obiectul excepției îl constituie prevederile art. 118 alin. (2), alin. (3^1) și alin. (4), precum și

art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate și completate prin

art. X pct. 1, 2, 3 și 4 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Aceasta deoarece, potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Totodată, în Dosarul nr. 602D/2011, Curtea observă că în formularea excepției autorul critică prevederile art. 118 alin. (2), alin. (3^1) și alin. (4) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice.

Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra prevederilor art. 118 alin. (2), alin. (3^1) și alin. (4), precum și

art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificate și completate prin

art. X pct. 1, 2, 3 și 4 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:

- Art. 118: "(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunțării hotărârii judecătorești. [...]

(3^1) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.

(4) În termen de 15 zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere.";

- Art. 120: "(1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, precum și, după caz, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate."

Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție, prin prisma art. 20 din Legea fundamentală.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

1. Prin

Decizia nr. 1.315 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

prin raportare la prevederile art. 16 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, ce elimină calea de atac a recursului, înlăturând în acest fel un grad de jurisdicție, în scopul simplificării și sporirii celerității soluționării cauzelor, cu impact direct asupra executării hotărârilor judecătorești astfel pronunțate. Aceasta deoarece

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

reglementează contravenții ce sunt săvârșite prin fapte ușor de individualizat și lipsite de complexitate, a căror constatare și sancționare de către organele abilitate și al căror control exercitat de către instanțele de judecată presupun o activitate cu un grad de dificultate redus, în special în privința administrării probelor, ce nu necesită existența mai multor grade de jurisdicție în vederea soluționării corecte a cauzelor.

Curtea a reținut, făcând referire la jurisprudența sa, că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea și că unor situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit. De asemenea, stabilirea unor căi de atac diferite pentru diferite categorii de litigii nu creează discriminare de vreme ce titularii dreptului de a exercita aceste căi de atac sunt persoane aflate în situații juridice diferite. Totodată, stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Cu acest prilej, Curtea mai observă că prin Decizia de admisibilitate pronunțată la data de 28 iunie 2011, ca urmare a soluționării cererii nr. 40301/04, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 27, apreciind că sancțiunea contravențională aplicată reclamantului în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice constituie o "acuzație în materie penală" în sensul art. 6 din Convenție, care trebuie aplicat sub aspectul său "penal".

Curtea observă că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârile din 17 ianuarie 1970 și 23 octombrie 1996, pronunțate în cauzele Delcourt împotriva Belgiei, paragraful 25, și Levages prestations services împotriva Franței, paragraful 44, art. 6 din Convenție nu obligă statele părți să înființeze curți de apel sau de "casație". Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37-38). De asemenea, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Curtea observă astfel că nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea constată că textul de lege criticat nu aduce atingere nici art. 24 din Constituție de vreme ce autorii pot formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției în fața unei instanțe independente și imparțiale, respectiv judecătoria, instanță care, în exercitarea rolului său activ, are obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului.

2. Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia prevederile

art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , introduse prin

art. X pct. 4 din Legea nr. 202/2010 , aduc atingere dispozițiilor art. 44 privind dreptul de proprietate privată din Legea fundamentală, precum și art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție.

Așa cum a statuat Curtea prin

Decizia nr. 1.305 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, reglementarea legală criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora competența, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum și căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.

Faptul că plângerea contravenientului poate fi respinsă de instanța de judecată, acesta fiind obligat la plata amenzii contravenționale, nu reprezintă o atingere adusă dreptului său de proprietate. Amenda reprezintă sancțiunea aplicată contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte contravenționale, iar diminuarea corespunzătoare a patrimoniului contravenientului este consecința directă a încălcării normelor legale. Este de esența contravenției sancționarea comportamentelor care încalcă valori sociale de o anumită importanță inclusiv prin aplicarea amenzilor. Aceste sancțiuni produc diminuarea justificată legal a patrimoniului contravenientului fără a se aduce atingere dreptului său de proprietate, astfel cum este reglementat de Legea fundamentală.

3. Modul de aplicare a prevederilor

art. 118 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

de către instanțele de judecată și serviciul poliției rutiere constituie aspecte care excedează controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. (2), alin. (3^1) și alin. (4), precum și

art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Sergiu Cioca Parasca în Dosarul nr. 3.340/175/2010 al Judecătoriei Aiud și de Marian Păun în Dosarul nr. 10.403/200/2010 al Tribunalului Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2012.