Decizia nr. 631/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, și ale art. 1 alin. (1) din aceeași lege, în special
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 118/2010 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Petre Lăzăroiu - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, și ale art. 1 alin. (1) din aceeași lege, în special, excepție ridicată de către instanța de judecată din oficiu și de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani în Dosarul nr. 3.478/40/2011 al Tribunalului Botoșani - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 51D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 52D/2012 și nr. 68-70D/2012, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de aceiași autori în dosarele nr. 6.116/40/2011, nr. 6.652/40/2011, nr. 3.670/40/2011 și nr. 3.502/40/2011 ale aceleiași instanțe judecătorești.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 52D/2012 și nr. 68-70D/2012 la Dosarul nr. 51D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 5 decembrie 2011, pronunțate în dosarele nr. 3.478/40/2011, nr. 6.116/40/2011, nr. 6.652/40/2011, nr. 3.670/40/2011 și nr. 3.502/40/2011, Tribunalul Botoșani - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din aceeași lege a fost ridicată de către reprezentantul legal al reclamanților, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani, în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect acordare de drepturi bănești.
În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține că dispozițiile
contravin prevederilor constituționale ale art. 147 alin. (2) raportate la art. 146, art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2) și
art. 77 alin. (3). În acest sens, arată că Legea nr. 118/2010
a fost adoptată de Parlament în procedură de urgență, la data de 29 iunie 2010, și a fost trimisă spre promulgare Președintelui României în aceeași zi, fiind promulgată tot la data de 29 iunie 2010 prin
Prin nerespectarea termenelor și condițiilor impuse de
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au încălcat atât dispozițiile art. 146, cât și cele ale art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, în acord cu prevederile menționate, Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar trebuia depusă la secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului și comunicată Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului. După expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Președintelui României în vederea exercitării dreptului constituțional de a sesiza Curtea Constituțională în vederea verificării modalității de punere de acord cu
deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010
și nr. 874/2010 ori pentru a promulga actul respectiv. Această procedură, cât și termenul de două zile nu au fost respectate atât timp cât legea a fost trimisă Președintelui și promulgată în aceeași zi în care a fost adoptată, adică la 29 iunie 2010. Termenul de două zile stabilit pentru procedura de urgență nu a început să curgă atât timp cât actul normativ nu a fost depus la secretarul general și nici nu a fost comunicat celor două instituții amintite.
Totodată, arată că în sistemul de drept românesc se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar forma de lege adoptată de către Parlament în legătură cu care Curtea Constituțională s-a pronunțat în măsura în care a fost sesizată a priori. Nu există nicio obligație legală de a publică proiectele de legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv proiectele de legi puse de acord cu decizia Curții Constituționale privind o obiecție de neconstituționalitate admisă, înainte de promulgarea acestora. Cu alte cuvinte, singura modalitate de comunicare spre opozabilitate a actului normativ adoptat în primă instanță sau pus de acord cu decizia Curții Constituționale este cea reglementată de
art. 15 din Legea nr. 47/1992 .
Prin necomunicarea proiectului de text normativ Înaltei Curți de Casație și Justiție și Avocatului Poporului, aceste instituții au fost lipsite de dreptul de a formula obiecții de neconstituționalitate, fiind încălcate astfel prevederile
art. 15 din Legea nr. 47/1992
și ale art. 146 din Constituție. Faptul necomunicării proiectului celor două instituții reprezintă un viciu de procedură care nu poate fi înlăturat sub nicio formă, în România fiind edictate principiile potrivit cărora "respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" și "nimeni nu este mai presus de lege".
Totodată, în raport cu considerentele
Deciziei nr. 975/2010 , instanța de judecată consideră că
nu putea să între în vigoare la 3 iulie 2010, atât timp cât a fost înregistrată în termen legal o obiecție de neconstituționalitate. Conform art. 77 alin. (3) din Constituție, atât timp cât s-a formulat o obiecție de neconstituționalitate, actul normativ putea fi promulgat doar după primirea deciziei Curții Constituționale prin care i s-a confirmat constituționalitatea.
Instanța de contencios constituțional trebuie să stabilească dacă "România mai este stat de drept în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie pentru toți cetățenii atât timp cât a reținut prin decizia sus-amintită încălcări incontestabile ale procedurii de legiferare. Astfel, procedura legiferării include atât adoptarea de către Parlament, cât și promulgarea de către Președintele României. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca actul normativ să fie doar adoptat după procedura prevăzută de Constituție, atât timp cât pentru a deveni lege el trebuie să fie și promulgat."
Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani - reprezentant legal al reclamanților susține, în esență, că
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010
contravine următoarelor dispoziții din Constituție : art. 44 alin. (1)-(3), art. 53, art. 136 alin. (1) și (5), art. 148 alin. (2) și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, coroborat cu art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din care s-ar deduce că reducerea salariilor cu 25% reprezintă o privare de proprietate, astfel încât statul român trebuia să îi despăgubească pentru atingerea adusă dreptului de proprietate. În plus, arată că, deși în cadrul controlului de constituționalitate a priori s-a reținut o aplicare limitată în timp a efectelor actului normativ, în fapt acesta își produce efectele și în prezent, ca urmare a perpetuării măsurii de diminuare a salariilor.
De asemenea, invocă și nerespectarea art. 41 alin. (5) din Constituție, text care consfințește obligativitatea contractului colectiv de muncă la nivel național și a contractului colectiv la nivel de ramură.
În ceea ce privește art. 147 alin. (2) din Constituție, raportat la
art. 15 din Legea nr. 47/1992
și la art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, menționează că
a fost promulgată în aceeași zi în care a fost adoptată, deci fără a se respecta textele menționate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece prevederile
s-au aplicat doar în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
Prevederile de lege criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 . Cu toate acestea, prevederile
continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituționalitatea dispozițiilor
Textul de lege criticat în special are următorul cuprins:
"(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariate, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile
Legii-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție : art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (2) potrivit căruia"Nimeni nu este mai presus de lege", art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 77 alin. (3) privind promulgarea legii după reexaminare, art. 136 alin. (1) și (5) privind proprietatea, art. 147 alin. (2) privind efectele deciziilor Curții Constituționale raportate la art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, coroborat cu art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea s-a pronunțat prin
Decizia nr. 256 din 20 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012, reținând că natura juridică a termenului de două zile prevăzut de
art. 15 din Legea nr. 47/1992
este una de protecție a titularilor dreptului de sesizare a Curții Constituționale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii și eludarea, în acest fel, a controlului de constituționalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin
Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare și-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituționalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceștia să își fi exercitat dreptul prevăzut de
art. 146 lit. a) din Constituție. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010 , titularii dreptului de sesizare prevăzuți la art. 146 lit. a) din Constituție și-au exercitat acest drept (a se vedea chiar
Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010
). Astfel, chiar dacă Președintele a promulgat legea criticată pentru neconstituționalitate, aceștia aveau dreptul și posibilitatea să sesizeze Curtea Constituțională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării (ceea ce s-a și întâmplat).
Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituționalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigențelor de ordin constituțional.
Promulgarea este un act ulterior adoptării legii și exterior voinței emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituționalitate în legătură cu acesta nu afectează constituționalitatea extrinsecă a legii, în acest sens fiind
Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.
De asemenea, Curtea, în deciziile citate, a subliniat că dispozițiile
art. 15 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, precum și cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaților sunt aplicabile și în cazul în care obiecția de neconstituționalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curții Constituționale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituție. Numai în aceste condiții Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții Constituționale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție. Întrucât și acest control al Curții este o formă a controlului a priori de constituționalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și ale
art. 15-18 din Legea nr. 47/1992
se aplică în mod corespunzător.
Curtea a mai reținut, prin
Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 , că obiectul controlului de constituționalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituție îl constituie legile și ordonanțele Guvernului și nu decretul de promulgare ori modul în care instituțiile publice înțeleg să își exercite competențele constituționale sau legale.
II. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale precum cele invocate în cauza de față, prin
Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010
și
Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilității dispozițiilor legale criticate cu fiecare dintre condițiile strict și limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută prin
și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securității naționale", noțiune înțeleasă în sensul unor aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. În acest sens, prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Totodată, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în acest sens fiind
Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.
O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior
Legii nr. 118/2010 . Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea
De asemenea, prin
Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se pot considera cu greu ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privința reducerilor salariale operate prin
Legea nr. 118/2010 , că, și dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerința (reducerea) este prevăzută de lege, urmărește o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) și respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivității și interesele individuale ale cetățeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenția că autoritățile naționale se află într-o poziție mai favorabilă decât judecătorul internațional de a aprecia "utilitatea publică" (paragraful 19).
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În final, Curtea observă că, potrivit
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, "Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, și ale art. 1 alin. (1) din aceeași lege, în special, excepție ridicată de către instanța de judecată din oficiu și de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani în dosarele nr. 3.478/40/2011, nr. 6.116/40/2011, nr. 6.652/40/2011, nr. 3.670/40/2011 și nr. 3.502/40/2011 ale Tribunalului Botoșani - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2012.
PREȘEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.