Decizia nr. 915/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Amalia Dinu în Dosarul nr. 549/328/2012 al Judecătoriei Turda și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.091D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 549/328/2012, Judecătoria Turda a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Amalia Dinu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât condiționează suspendarea executării silite de depunerea unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță, încălcând, în acest fel, dispozițiile constituționale ale art. 21 privind liberul acces la justiție, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, garantarea dreptului de proprietate presupune protecția tuturor prerogativelor acestui drept, iar, în ipoteza în care cererea de suspendare a executării silite ar fi respinsă pe motiv că nu s-a achitat cauțiunea, prerogativele aferente dreptului în discuție ar fi nejustificat afectate.

Se mai arată că instituirea acestei obligații prin plata unei cauțiuni pentru suspendarea executării silite are ca finalitate constituirea unei garanții pentru creditor în ceea ce privește eventualele daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci o cerință pentru suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații prin plata unei cauțiuni ce reprezintă o sumă mare de bani de către o persoană fizică poate fi calificată ca o încălcare a accesului liber la justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competența și procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric și funcțional în care se realizează accesul liber la justiție. Sub aspectul garantării proprietății private, procedura contestației la executare asigură garanții suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiție, cât și pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestației la executare și desființării titlului executoriu sau a executării înseși, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. Prin fixarea cauțiunii la un nivel extrem de ridicat, în general mai mult decât salariul mediu, se încalcă liberul acces la justiție.

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că este posibilă instituirea obligației de plată a unei cauțiuni, cu condiția ca aceasta să nu fie excesivă în sarcina unei părți.

Judecătoria Turda apreciază excepția de neconstituționa-litate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 201 din 17 februarie 2009 , nr. 268 din 24 februarie 2009 și nr. 974 din 25 iunie 2009, în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

Astfel, prin

Decizia nr. 657 din 17 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011, și

Decizia nr. 285 din 24 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 1 iulie 2011, Curtea a constatat că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituție, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, așa cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat (

Decizia nr. 657 din 17 mai 2011

).

Referitor la cuantumul rezonabil al cauțiunii, Curtea a statuat că judecătorul este ținut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauțiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluționare a cererii de suspendare este supusă recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanțiile accesului liber la justiție, ca și de cele ale dreptului la apărare.

Cât privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, prin

Decizia nr. 1.004 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 19 septembrie 2011, Curtea a constatat că instituirea unei cauțiuni nu aduce atingere principiului constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestației la executare și desființării titlului executoriu sau a executării înseși, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.

Jurisprudența Curții Constituționale este în concordanță și cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Marii Britanii, paragraful 93, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiție nu este absolut, el putând fi supus unor "restricții legitime, cum ar fi [...] ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi [...]".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Amalia Dinu în Dosarul nr. 549/328/2012 al Judecătoriei Turda.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 noiembrie 2012.