Decizia nr. 285/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 25.206/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 25.206/215/2009, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Marian Cristian Dulgheru într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că instituirea obligativității unei cauțiuni lasă loc arbitrariului instanței de judecată, care poate impune plata unei sume excesiv de mari. Pe de altă parte, sintagma "poate suspenda executarea" din art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este de natură a favoriza arbitrariul și de a conduce la diferențe de tratament juridic, permițând adoptarea de soluții diferite în cazuri similare, fără justificare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 402 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că absența unei reglementări explicite, de natură a contura sfera unor ajustări procedurale reflectate de sintagma "aplicare corespunzătoare", face dispoziția respectivă "inaccesibilă și neclară", generând posibilitatea unor acte arbitrare, abuzive ale instanței de judecată, care poate utiliza procedura judecății în primă instanță cu orice fel de reducțiuni, în numele "aplicării corespunzătoare" dispuse de lege.

De asemenea, se mai afirmă că lipsirea părții de calea de atac a apelului este una arbitrară, discriminatorie față de alte ipoteze juridice, și încalcă realizarea deplină a unui proces echitabil și a dreptului la apărare.

Judecătoria Craiova - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 402 alin. 1 și 2 și ale art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

După modificările aduse prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prevederile art. 402 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: "Instanța sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, dosarul de executare sau, după caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispozițiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător. Părțile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere. Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță se aplică în mod corespunzător.

Hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 400^1 și al art. 401 alin. 2."

De asemenea, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea constată următoarele:

I. Dispozițiile art. 402 alin. 1 din Codul de procedură civilă modificate preiau soluția legislativă criticată de autorul excepției de neconstituționalitate astfel încât, potrivit jurisprudenței sale constate, Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor noi dispoziții.

Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 436 din 30 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 22 iunie 2006, Curtea a constatat că accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite.

Așa fiind, Curtea nu a putut reține că textul de lege dedus controlului contravine art. 21 din Constituție, în măsura în care, în cuprinsul acestuia, nu se precizează in terminis că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, situație în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri ar fi constituit, într-adevăr, un criteriu de constituționalitate. De altfel, nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicție sau de căi de atac, în acest sens fiind art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede asigurarea posibilității unui recurs efectiv la o instanță națională.

Curtea a constatat că nu poate fi acceptată nici critica privind înfrângerea prevederilor constituționale cuprinse în art. 24 referitoare la dreptul la apărare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrădită, părțile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului și de a beneficia, în cadrul procesului, de toate mijloacele de apărare și garanțiile prevăzute de lege, independent de gradele de jurisdicție de care beneficiază.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia anterioară își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține nici critica autorului excepției de neconstituționalitate conform căreia sintagma "aplicare corespunzătoare" ar putea genera acte arbitrare din partea instanțelor de judecată care potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție au competența de a realiza justiția în conformitate și în limitele prevăzute de Legea fundamentală. Dispozițiile legale criticate sunt suficient de clare, ceea ce permite instanțelor judecătorești să își îndeplinească în mod corespunzător competențele prevăzute de lege.

II. În ceea ce privește dispozițiile

art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 539 din 18 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005 s-a statuat că, în ceea ce privește pretinsa omisiune a legiuitorului de a stabili criterii obiective pentru determinarea cuantumului cauțiunii, de natură să permită săvârșirea de abuzuri de către judecător, aceasta chiar reală fiind, nu ar putea fi complinită de către Curte, care nu are atribuții de legiuitor pozitiv. În fapt, însă, judecătorul este ținut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauțiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluționare a cererii de suspendare este supusă recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanțiile accesului liber la justiție, ca și de cele ale dreptului la apărare.

Prin

Decizia nr. 365 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție. Sub acest aspect, procedura contestației la executare asigură garanții suficiente de ocrotire a accesului liber la justiție tuturor părților implicate în proces, prin însuși faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea și de a solicita suspendarea acesteia.

De asemenea, prin

Decizia nr. 209 din 4 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010,

Decizia nr. 1.408 din 16 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 13 februarie 2009,

Decizia nr. 268 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, și

Decizia nr. 1.319 din 13 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009, Curtea a respins excepțiile ridicate și a constatat că aceste dispoziții legale criticate sunt constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 1 și 2 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 25.206/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2011.