Decizia nr. 652/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) și (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Focșani în Dosarul nr. 1.903/275/2007 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 28 aprilie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.903/275/2007, Tribunalul Vrancea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) și (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Focșani.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textele legale criticate încalcă prevederile art. 4 și 16 din Constituție, întrucât instituie o discriminare între cetățenii români, favorizând acele persoane ale căror terenuri forestiere sunt declarate, potrivit legii, arii naturale protejate sau unități-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, aceștia având dreptul de a opta pentru atribuirea unei suprafețe echivalente din fondul forestier proprietate de stat. În opinia autorului, dispozițiile

art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) și (3) din Legea nr. 1/2000

contravin și art. 44 din Constituție, fiind nesocotit dreptul de proprietate al statului. Astfel, legea operează o expropriere a statului în favoarea anumitor cetățeni, fără plata unei despăgubiri. Mai mult, dispozițiile criticate instituie o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate privată a statului asupra terenului dobândit în mod legal, cu încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 53.

Tribunalul Vrancea - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 24 alin. (1^2), (1^4), (2) și (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, texte de lege care au următorul conținut:

"(1^2) Terenurile din ariile naturale protejate, constituite și declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unități-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante-mamă pentru producția de butași, înscrise în catalogul național al materialelor de bază, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cu obligația de a le păstra destinația și de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafețe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.[...]

(1^4) În cazul în care pe vechiul amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcțională conform prevederilor

Legii nr. 26/1996

- Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, fostul proprietar sau moștenitorii acestuia trebuie să respecte destinația acestora și să permită lucrările de intervenție necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament.

(2) Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foștilor proprietari, cu respectarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.

(3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 și art. 44.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în domeniul legilor fondului funciar, legiuitorul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere pe vechile amplasamente. Astfel,

Legea nr. 1/2000 , în art. 2 alin. (1), prevede că "în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane". Aceste dispoziții constituie expresia aplicării principiului restitutio în integrum, în deplină concordanță cu principiul garantării dreptului de proprietate prevăzut la art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție. Excepția expres prevăzută de lege o constituie situația în care terenurile au fost atribuite în mod legal altor persoane, așa cum reglementează și dispozițiile art. 24 alin. (2) din lege, care fac trimitere la prevederile

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare. Această excepție reprezintă transpunerea în plan normativ a principiului constituțional al neretroactivității legii civile și consacrarea prin lege a adagiului "tempus regit actum".

Analizând dispozițiile

art. 24 alin. (1^2) și (1^4) din Legea nr. 1/2000 , Curtea constată că regula reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente este aplicabilă și în cazul terenurilor din ariile naturale protejate, constituite și declarate astfel potrivit legii, arboretului constituit ca unități-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajelor, culturilor de plante-mamă pentru producția de butași, înscrise în catalogul național al materialelor de bază, precum și pădurilor încadrate în grupa I funcțională conform prevederilor

Legii nr. 26/1996

- Codul silvic (dispoziții preluate de noul cod silvic,

Legea nr. 46/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008). Însă dreptul de proprietate asupra terenurilor enumerate, astfel reconstituit, este grevat de sarcina proprietarului de a păstra destinația acestora, de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate, precum și de a permite lucrările de intervenție necesare.

Cu privire la instituirea prin lege a unor sarcini asupra dreptului de proprietate, Curtea Constituțională reține că acest drept nu este absolut. Potrivit alin. (1) al art. 44 din Constituție, "Conținutul și limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate și creanțele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca în considerarea unor interese specifice să instituie reguli care să armonizeze incidența și a altor drepturi fundamentale ale cetățenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituției, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.

Totodată, Curtea a reținut constant în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituție, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat". De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul dreptului de proprietate privată a tuturor sarcinilor stabilite de lege.

Dincolo de aceste argumente, suficiente pentru a susține opțiunea legiuitorului de a reconstitui dreptul de proprietate pe vechile amplasamente în condiții conforme Constituției, Curtea reține că legea oferă posibilitatea foștilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafețe echivalente din fondul forestier proprietate de stat, în situația în care consideră prea împovărătoare sarcinile care grevează terenurile cu afectațiunea prevăzută de lege. În acest caz, reconstituirea dreptului are ca obiect un alt teren, aflat în proprietatea publică a statului, situat în apropierea vechiului amplasament. De asemenea, punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente și în situația în care pentru acestea din urmă s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie cu respectarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , astfel încât nu mai este posibilă restituirea către foștii proprietari.

Potrivit dispozițiilor legale, reconstituirea dreptului de proprietate pe alte terenuri se poate realiza numai cu acceptul proprietarului.

Așa fiind, Curtea constată că fostul proprietar se bucură de o protecție sporită a proprietății sale, pe când statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială. Astfel, condiționarea restituirii dreptului de proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natură a prejudicia dreptul de proprietate publică a statului. Întrucât legea nu prevede condițiile în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispozițiile criticate sunt susceptibile de a fi interpretate și aplicate în mod arbitrar. Astfel, urmărind realizarea unui câștig material, fostul proprietar își poate exercita în mod abuziv dreptul de opțiune, refuzând succesiv oferta statului, până când aceasta este în acord cu interesul său personal.

Or, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate, constituind premisele unei atare conduite din partea foștilor proprietari, aduc atingere dreptului de dispoziție, ca prerogativă a dreptului de proprietate publică a statului, întrucât înlătură posibilitatea acestuia să dispună liber de bunurile aflate în patrimoniul său. Astfel, în cauză, prin îngrădirea dreptului de dispoziție se aduce atingere prevederilor constituționale cuprinse la art. 136 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul constituțional potrivit căruia proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege.

Mai mult, prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, care dispun că "Proprietatea privată este garantată și ocrotită, în mod egal de lege, indiferent de titular", deoarece îi favorizează pe titularii dreptului de proprietate privată - persoane fizice sau persoane juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere din ariile naturale protejate, arboretelui constituit ca unități - sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajelor, culturilor de plante - mamă pentru producția de butași, înscrise în catalogul național al materialelor de bază, precum și pădurilor încadrate în grupa I funcțională conform prevederilor Codului silvic, în raport cu ceilalți titulari îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. Or, nimeni nu poate beneficia în ceea ce privește bunurile proprietate privată de o protecție juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane fizice sau persoane juridice private, statul sau unitățile administrativ-teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (1^2), (1^4) și (3) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Focșani în Dosarul nr. 1.903/275/2007 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă, și constată că acestea sunt neconstituționale în ceea ce privește dreptul foștilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafețe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de același autor în dosarul aceleiași instanțe.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

OPINIE SEPARATĂ

În opoziție cu soluția dată prin Decizia nr. 652 din 28 aprilie 2009, apreciem că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 alin. 1^2, alin. 1^4, alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , este neîntemeiată.

Prevederile legii nu instituie, așa cum arată autorii excepției de neconstituționalitate, discriminare între cetățenii României, în raport de criteriile stabilite de art. 4 alin. (2) din Constituție, în sensul că nu favorizează persoanele ale căror terenuri forestiere sunt declarate, potrivit legii, arii naturale protejate sau unități-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, ci dimpotrivă, dacă reconstituirea s-ar face pe aceste amplasamente, le restrânge exercitarea dreptului lor de proprietate prin imposibilitatea de a le folosi și chiar obligându-i la unele sarcini, în vederea menținerii destinației avute în vedere de lege.

Dacă, potrivit

Legii nr. 18/1991 , reconstituirea se face, de regulă, pe vechile amplasamente, în situațiile în care aceasta nu este cu putință, cum sunt și cazurile prevăzute de prevederile criticate, reconstituirea se face pe alte amplasamente, avându-se în vedere grupele funcționale ale terenurilor prevăzute de Codul silvic adoptat prin

Legea nr. 46/2008 .

De altfel, nu poate fi invocată nici încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituție, întrucât prevederile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii și discriminări pe considerente arbitrare, în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor situații egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă.

Critica de neconstituționalitate a

art. 24 alin. (1^2), alin. (1^4), alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 1/2000 , raportată la art. 44 din Constituție, nu poate fi primită, deoarece textele de lege invocate nu încalcă dreptul de proprietate al statului, din moment ce reglementările din lege ocrotesc aceste arii protejate, dând posibilitatea celor îndreptățiți să opteze pentru alte amplasamente.

Legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

Condiționarea reconstituirii dreptului de proprietate de exprimarea consimțământul fostului proprietar, fără stabilirea termenului în care se poate realiza acest acord nu este de natură a prejudicia dreptul de proprietate publică a statului și nici nu atrage neconstituționalitatea textului de lege, legiuitorul fiind liber să stabilească condițiile și limitele în care se face reconstituirea dreptului de proprietate [art. 44 alin. (1) din Constituție].