Decizia nr. 17/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, precum și a prevederilor

art. 1436 din Codul civil , excepție ridicată de Ștefan Moțoc și Ana Moțoc în Dosarul nr. 11.213/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 11.213/300/2008, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, precum și a prevederilor

art. 1436 din Codul civil . Excepția a fost ridicată de Ștefan Moțoc și Ana Moțoc într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune de evacuare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 1436 din Codul civil încalcă drepturile unei categorii de chiriași care au dobândit drepturi locative în temeiul

Legii nr. 5/1973 , a

Legii nr. 17/1994

și, ulterior, în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , discriminându-i în raport cu proprietarii cărora statul le-a restituit imobilele, în temeiul

Legii nr. 10/2001 . Totodată, arată că prevederile de lege criticate nu sunt accesibile și previzibile. În acest sens, fac referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, și Rotaru contra României, 2000.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, având următorul conținut: "Contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul

Legii nr. 17/1994 , pentru suprafețele cu destinația de locuințe, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriașilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

Totodată, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile

art. 1436 din Codul civil , cu următorul conținut: "Locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.

Dacă contractul a fost fără termen, concediul trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului."

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitoare la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 26 alin. (1)

referitoare la viața intimă, familială și privată. De asemenea, invocă și dispozițiile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. Prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , în ansamblu, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 582 din 20 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 21 iulie 2008,

Decizia nr. 88 din 4 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, și

Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea statuând în sensul constituționalității acestora.

Astfel, Curtea a decis că măsurile de protecție a chiriașilor instituite prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

își au temeiul constituțional în prevederile

art. 47 alin. (1)

și în cele ale

art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție , finalitatea acestei ordonanțe fiind aceea de a reglementa raporturile dintre chiriași și proprietari, de a oferi soluții juridice situațiilor litigioase, asigurându-se posibilitatea pentru proprietar de a-și exercită atributele dreptului său de proprietate și, în același timp, protecția chiriașilor împotriva unor eventuale abuzuri.

În ceea ce privește susținerea contrarietății

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

raportat la dispozițiile

art. 16 din Constituție, Curtea reține că prin Decizia nr. 761 din 18 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, și

Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității în fața legii.

Totodată, Curtea a reținut în

Decizia nr. 617 din 28 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât autorii au beneficiat de toate garanțiile procesuale în soluționarea acțiunii în evacuare formulată în contradictoriu cu aceștia, existând totodată unele exigențe rezonabile fără a căror satisfacere chiriașul nu ar putea fi obligat să elibereze locuința.

Atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate sunt valabile și în cauza de față, neexistând temeiuri pentru modificarea jurisprudenței Curții în această materie.

II. Cât privește

art. 1436 din Codul civil , Curtea reține că acesta reglementează o cauză de încetare a contractului de locațiune și anume prin ajungerea la termen, reglementând raportul dintre locator și locatar (chiriaș), și nu încalcă dreptul persoanei la viața privată, de vreme ce contractul de locațiune este un contract consensual încheiat pe un anumit termen, stabilit exclusiv prin voința părților. Acest text de lege reprezintă dreptul comun în materie de locațiune, normă de la care părțile pot deroga și de la care legiuitorul poate institui excepții. O astfel de excepție o reprezintă și prevederile

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

ce reglementează o măsură de ocrotire pentru anumite categorii de chiriași.

În fine, față de susținerile autorilor excepției privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate și previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeași instanță europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunțată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 ,

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, precum și a prevederilor

art. 1436 din Codul civil , excepție ridicată de Ștefan Moțoc și Ana Moțoc în Dosarul nr. 11.213/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010.