Decizia nr. 820/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția a format obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 931 D/2008 și a fost ridicată de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 146/88/2008 al Tribunalului Tulcea Secția civilă, comercială și de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 iulie 2008 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată. În urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 3 iulie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 146/88/2008, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ministerul Justiției într-o cauză civilă având ca obiect acțiunea intentată de reclamanții Cornea Adina și alții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Tulcea, împotriva pârâților Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a cerut obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 10/2007

pentru alte categorii de salariați. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin mai multe acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, creându-se însă o discriminare prin neincluderea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor printre categoriile de personal care au beneficiat de aceste creșteri salariale. Temeiul de drept al acțiunii reclamanților îl constituie prevederile

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .

În motivarea excepției se susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că instanțele de judecată, "prin reexaminarea soluțiilor legislative alese de legiuitor", pot acorda despăgubiri ca urmare a reținerii unei stări de discriminare între categorii profesionale distincte, în speță, între personalul din sistemul justiției și alte categorii de bugetari. Se arată că se nesocotește, astfel, rolul de unic organ legiuitor al Parlamentului, iar consecința o constituie încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră, în esență, că posibilitatea acordării de către instanțele judecătorești a unor drepturi neprevăzute în legislația specifică unei categorii profesionale reprezintă o ingerință a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și ale puterii executive.

Avocatul Poporului consideră că prevederilor

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

sunt constituționale, necontravenind, sub niciun aspect, principiului separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, care au următorul conținut:

- Art. 27 alin. (1): "(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4), care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, și la art. 61 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Dosarul în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate din

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare are ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale, în care nu sunt cuprinși și reclamanții din aceste cauze, în temeiul actului normativ menționat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda și lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare.

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

a mai fost examinată de Curtea Constituțională, care, prin

Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a respins excepția de neconstituționalitate a ordonanței, invocată și susținută prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (4) și art. 51 din Constituție. În considerentele deciziei, Curtea a reținut, între altele:

"Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de către Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.

Actul normativ criticat sancționează contravențional orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în domeniul politic, economic, social și cultural ori în orice alte domenii ale vieții publice, dacă deosebirea, excluderea, restricția sau preferința se datorează apartenenței la o rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenței la o categorie defavorizată.

Actul normativ criticat nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, și nici principiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime.

De altfel, actul normativ criticat stabilește în cap. I "Principii și definiții", în art. 1 alin. (3), că "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile", iar art. 3, că "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice [...]".

Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice.

Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îngrădește în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea "persoanei care se consideră discriminată" de a formula, "în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului." (cap. III "Dispoziții procedurale și sancțiuni", art. 27).

Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului la petiționare consacrat de art. 51 din Constituție, atât timp cât stabilește în mod expres faptul că "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei". [cap. II "Dispoziții speciale", secțiunea a VI-a: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării", art. 20 alin. (1)]. În sesizarea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, "persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării", în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20 alin. (9), "hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii"."

Soluția Curții își păstrează în întregime valabilitatea, în raport cu textele constituționale menționate.

Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale ordonanței, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Astfel, după ce în art. 1 al ordonanței se enunță principiile constituționale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetățeni și se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile și discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:

"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare."

Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.

Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.

Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

În consecință, Curtea Constituțională urmează să admită excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și să se constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Controlul constituționalității art. 1 și art. 2 alin. (3) din ordonanță, neprevăzute în încheierea de sesizare a Curții, se efectuează în baza

art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 și al

art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 146/88/2008 al Tribunalului Tulcea Secția civilă, comercială și de contencios administrativ și constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și

art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 iulie 2008.