Decizia nr. 683/2008
referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Nicolae Enache în Dosarul nr. 43.524/3/2007 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Lipsește partea Casa de Pensii a Muncipiului București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că textul de lege criticat conține dispoziții discriminatorii. Astfel, arată că persoanele care au realizat stagiul de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât și într-un alt sistem de cotizare sunt defavorizate în raport cu cele care au realizat stagiul de cotizare în întregime în cadrul celui de-al doilea sistem, întrucât acestea din urmă beneficiază de dreptul de a ieși la pensie anticipat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 43.524/3/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Nicolae Enache cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de pensionare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât prevede că diferența de stagiu de cotizare, respectiv de vechime în muncă sau vechime în serviciu, realizată într-un alt sistem decât cel public, se ia în considerare în vederea deschiderii dreptului de pensie în sistemul public doar pentru pensia pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, iar nu și pentru pensia anticipată. Astfel, se creează o discriminare între persoanele care au realizat un stagiu complet în sistemul public de pensii și cele care au realizat doar un stagiu parțial în acest sistem, restul fiind realizat în alte sisteme de asigurări sociale, așa cum este în cazul său.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că egalitatea, în sensul art. 16 din Constituție, trebuie să se aplice între situații identice, or, în speță, nu este vorba de situații juridice identice. În legătură cu acestea, arată că pensia anticipată în sistemul public are caracter de excepție și de favoare și este necesară îndeplinirea anumitor condiții pentru a obține acest tip de pensie, respectiv să se fi realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 10 ani mai mare decât stagiul complet prevăzut de lege, iar vârsta legală pentru deschiderea dreptului la pensie să nu fi fost împlinită. Stabilirea unor condiții de către legiuitor nu are însă semnificația instituirii unui tratament discriminatoriu. A valorifica stagiul de cotizare obținut de o persoană într-un alt sistem decât cel public în vederea acordării dreptului la pensie anticipată ar însemna o discriminare pentru cei care au stagiul de cotizare în sistemul public cu 10 ani peste cel complet.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional, sens în care amintește considerentele deciziilor Curții Constituționale cu privire la
art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziții modificate prin articolul unic pct. 48 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001
pentru modificarea și completarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002.
Textul de lege criticat are următoarea redactare:
- Art. 194 alin. (1): "Între sistemul public și celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, precum și a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege."
Autorul excepției consideră că acest text de lege este contrar prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, și celor ale art. 47 alin. (2), care consacră dreptul cetățenilor la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege. În realizarea acestui principiu constituțional, legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite cetățenilor, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul al lor, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Această prerogativă a legiuitorului nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului constituțional al egalității cetățenilor.
În acord cu aceste principii, prin
art. 50 din Legea nr. 19/2000
a fost reglementat dreptul la pensia anticipată, drept care, privit în ansamblul reglementării sistemului public de pensii, are un caracter de excepție, incluzând reguli speciale potrivit cărora pot fi pensionate și persoanele care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, dar au realizat și depășit stagiul complet de cotizare, reducerea vârstei operând în raport cu perioada de depășire a stagiului complet de cotizare. Situația deosebită a persoanelor care solicită acordarea pensiei anticipate a îndreptățit legiuitorul să stabilească pentru acestea anumite condiții și criterii derogatorii, cum sunt și cele referitoare la includerea în stagiul de cotizare a perioadelor asimilate ori a celor care constituie vechime în muncă ori în funcție în alte sisteme de asigurări sociale. Astfel, tratamentul juridic diferențiat instituit este justificat de situația diferită în care se găsesc persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare în cadrul sistemului public de pensii în raport cu cele care îndeplinesc aceste condiții. În același timp, Curtea constată că textul de lege criticat nu creează discriminări ori privilegii în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv a celor care au cotizat atât în sistemul public de pensii, cât și într-un alt sistem de asigurări sociale.
De altfel, în acest sens s-a mai pronunțat Curtea și prin
Decizia nr. 116 din 24 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 18 martie 2005.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Nicolae Enache în Dosarul nr. 43.524/3/2007 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.