Decizia nr. 595/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7, art. 385^14 alin. 1 și art. 385^15 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Beby Artimpex" - S.R.L. din București și Cabinetul individual de avocatură - Florin Frățilă în Dosarul nr. 5.695/36/2006 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

La apelul nominal răspunde Cabinetul individual de avocatură - Florin Frățilă, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, expunând, pe larg, motivele de neconstituționalitate invocate în fața instanței de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.695/36/2006, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7, art. 385^14 alin. 1 și art. 385^15 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Beby Artimpex" - S.R.L. din București și Cabinetul individual de avocatură - Florin Frățilă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, următoarele:

- art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală restrânge dreptul părților la lămurirea cauzei prin probe, deoarece singura dovadă admisă pentru a servi la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni este doar aceea cu înscrisuri. Prin urmare, nu se poate vorbi despre respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, a dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime ori despre ocrotirea dreptului de proprietate privată. În speța dedusă judecății autorii excepției susțin că nu au posibilitatea să solicite instanței administrarea de probe noi și, atâta timp cât acestea nu au fost administrate în fața organului de urmărire penală, materialul probator nu poate fi completat;

- art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16, art. 21, art. 24, art. 44 și ale art. 53, deoarece "restrânge probele care pot fi administrate în recurs doar la categoria înscrisurilor";

- art. 385^15 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală este criticat prin prisma legiferării mecanismului casării cu trimitere spre rejudecare, care, în opinia autorilor excepției, încalcă prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din perspectiva asigurării unui termen rezonabil de soluționare a litigiului. Se apreciază că soluția care este de urmat ar fi aceea a casării cu reținere spre rejudecare.

Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și ale

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7, art. 385^14 alin. 1 și art. 385^15 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul cuprins:

- Art. 278^1 alin. 7: "Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.";

- Art. 385^14 alin. 1: "Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.";

- Art. 385^15 pct. 2 lit. c): "Instanța, judecând recursul, pronunță una din următoarele soluții: [...]

2. admite recursul, casând hotărârea atacată și:[...]

c) dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute în art. 385^9 alin. 1 pct. 3-5, pct. 6 teza a doua, pct. 7-10 și pct. 21, și rejudecarea de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art. 385^9 alin. 1 pct. 1.

Când recursul privește atât hotărârea primei instanțe, cât și hotărârea instanței de apel, în caz de admitere și dispunerea rejudecării de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, cauza se trimite la prima instanță, dacă ambele hotărâri au fost casate, și la instanța de apel, când numai hotărârea acesteia a fost casată.

În cazul în care admite recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel, instanța de recurs desființează și hotărârea primei instanțe, dacă se constată aceleași încălcări de lege ca în decizia recurată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, Curtea observă că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, cum sunt cele prevăzute de dispozițiile legale criticate, este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora procedura de judecată este stabilită numai prin lege, fără a încălca dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiție.

În legătură cu neconstituționalitatea alin. 7 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004, statuând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de natura juridică a plângerii în discuție, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează o analiză a rezoluției sau a ordonanței procurorului, sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice pe baza lucrărilor și a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței sau a rezoluției de netrimitere în judecată atacate, dacă aceasta a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, Curtea observă că întreaga procedură de soluționare a plângerii reglementate de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, procedură prin care se vizează doar legalitatea soluției procurorului, iar nu judecarea fondului cauzei, reprezintă în sine o garanție a realizării accesului liber la justiție.

II. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 135 din 23 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 20 aprilie 2004. Cu acel prilej, statuând asupra constituționalității dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că acestea nu interzic în vreun fel părții să-și susțină cauza în condiții care să nu o dezavantajeze în raport cu părțile adverse ori să beneficieze de toate garanțiile procesuale pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, în concordanță cu prevederile constituționale. Considerentele acestei decizii sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În sfârșit, Curtea mai reține că procedura de judecată, care cuprinde și sistemul probator, respectiv obiectul judecății în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, textele de lege criticate fiind așadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată.

III. În ceea ce privește dispozițiile art. 385^15 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea constată că ceea ce se solicită, în realitate, în motivarea excepției, este modificarea prevederii de lege criticate, în sensul reglementării soluției de casare cu reținere spre rejudecare. O asemenea solicitare excedează competenței Curții Constituționale, care, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "[...] se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 44 și art. 53 din Constituție, Curtea constată că aceste prevederi constituționale nu au

incidență în speța dedusă judecății.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7, art. 385^14 alin. 1 și art. 385^15 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Beby Artimpex" - S.R.L. din București și Cabinetul individual de avocatură - Florin Frățilă în Dosarul nr. 5.695/36/2006 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2007.