Decizia nr. 680/2005

Articolul 15

din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 : "Restituirea contravalorii sau înlocuirea produsului achiziționat ori a serviciului prestat se face imediat după constatarea imposibilității folosirii acestuia, dacă această situație nu este imputabilă consumatorului.

Restituirea contravalorii produsului sau serviciului se face la valoarea actualizată a acestuia, calculată în funcție de indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. Valoarea actualizată astfel calculată nu va putea fi mai mică decât contravaloarea produsului sau serviciului pe care agentul economic obligat la restituire o percepe pentru produse sau servicii de același fel, în momentul restituirii.

Agentul economic are aceleași obligații pentru produsul sau serviciul înlocuit ca și pentru produsul sau serviciul vândut inițial.

Persoanele împuternicite conform art. 49 să constate contravenția și să aplice sancțiunea prevăzută de prezenta ordonanță vor stabili o dată cu sancțiunea și măsuri de remediere, înlocuire a produsului ori a serviciului, precum și restituirea contravalorii acestuia, după caz. "

Articolul 371

^2 alin. 3, art. 401 alin. 1^1 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă prevăd:

- Art. 371^2 alin. 3: "Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea sumei. În cazul în care titlul executoriu nu conține nici un asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu.";

- Art. 401 alin. 1^1: "Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.";

- Art. 403 alin. 4: "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea stabilită de instanță, dacă este cazul."

În motivarea excepției se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1), (2) și (3), referitoare la accesul liber la justiție, exercitarea neîngrădită a acestui drept și dreptul părților la un proces echitabil, art. 24 alin. (1), care garantează dreptul la apărare, art. 124 alin. (1), privind înfăptuirea justiției în numele legii, și ale art. 126 alin. (1) și (5), referitoare la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, respectiv la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea Constituțională reține următoarele:

I. Dispozițiile

art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) și art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea fundamentală, Curtea constatând, prin deciziile nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, și nr. 403 din 28 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, conformitatea acestora cu textele menționate din Constituție.

Cât privește criticile potrivit cărora art. 15 din ordonanță contravine prevederilor constituționale ale art. 124 alin. (1), referitoare la înfăptuirea justiției în numele legii, și ale art. 126, privind instanțele judecătorești, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate. Aceasta deoarece, prin formularea contestației împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, contravenientului-comerciant îi este garantat accesul liber la justiție și beneficiul drepturilor și garanțiilor procesuale specifice unui proces echitabil.

II. În ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, prin

Decizia nr. 265 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 29 iulie 2003, reținând că acestea nu împiedică accesul liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, și nici nu contravin prevederilor art. 126 alin. (1) și (5) din aceasta, referitoare la instanțele judecătorești.

Chiar dacă dispozițiile

art. I pct. 64 din Legea nr. 219/2005

au modificat art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea nu au schimbat soluția legislativă de principiu a textului în redactarea anterioară, astfel că atât considerentele, cât și soluția pronunțată în decizia amintită își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Cât privește dispozițiile " art. I pct. 70 din Legea nr. 219/2005 ", criticate de autorul excepției, Curtea constată că, în realitate, acestea nu vizează prevederile art. 403 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, ci se referă la introducerea unui nou alineat, alin. 1^1, la art. 401 din același cod, potrivit căruia contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Întrucât argumentele de neconstituționalitate formulate de autorul excepției privesc instituirea obligației de a plăti cauțiune, Curtea observă că dispozițiile art. 401 alin. 1^1 din Codul de procedură civilă au fost greșit indicate, iar criticile ce susțin pretinsa lor neconstituționalitate sunt, practic, fără obiect, în condițiile în care dispozițiile de lege atacate au, în realitate, un conținut complet diferit față de cel vizat de autorul excepției. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 1^1 din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Curtea constată că dispozițiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 71 din Legea nr. 219/2005 , reglementează procedura de acordare a suspendării provizorii pentru cazuri urgente și în anumite condiții. Or, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are drept exclusiv de legiferare, fără a împiedica accesul liber la justiție sau dreptul la apărare al debitorului, drepturi care, de altfel, au și fost exercitate în condițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, precum și ale art. 371^2 alin. 3, art. 401 alin. 1^1 și ale art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ley Impex" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 2.427/2005 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 decembrie 2005.