Decizia nr. 117/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) propoziția finală din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale art. 46 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 213/1998 17 noiembrie 1998 (prevederi anume) privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
- Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. (2) propoziția finală din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale
art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Casa de Ajutor Reciproc a Salariaților din U.C.M.R. și alte Instituții din Reșița și Casa de Ajutor Reciproc a Salariaților din C.S.R. din Reșița în Dosarul nr. 9.484/2005 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.
La apelul nominal răspund autorii excepției, prin consilier juridic, precum și părțile Biserica Reformată Buziaș și Biserica Creștină Baptistă "Betezda" Buziaș, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorilor excepției solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că prevederile legale criticate încalcă accesul liber la justiție, întrucât după intrarea în vigoare a
nu se mai poate exercita acțiunea în revendicare potrivit dispozițiilor Codului civil în ceea ce privește imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Reprezentantul celorlalte două părți prezente solicită respingerea excepției, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. (2) propoziția finală din Legea nr. 213/1998 , arătând că aspectele criticate țin de tehnica legislativă și excedează competenței Curții. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 46 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 , se apreciază că aceasta este neîntemeiată, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 9.484/2005, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. (2) propoziția finală din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale
art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Casa de Ajutor Reciproc a Salariaților din U.C.M.R. și alte Instituții din Reșița și Casa de Ajutor Reciproc a Salariaților din C.S.R. din Reșița într-un litigiu având ca obiect soluționarea recursului declarat de acestea împotriva unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de autorii excepției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1), ale art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53 alin. (1) și (2), ale art. 124 alin. (1), (2) și (3), ale art. 136 alin. (1) și (5), ale art. 148 alin. (2) și ale art. 154 alin. (1). Totodată, se susține că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, ale art. 1 teza întâi și ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și ale art. 14 pct. 1 teza întâi și ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Autorii excepției consideră, în esență, că textele legale criticate încalcă
art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât după apariția Legii nr. 10/2001
persoanele îndreptățite nu pot formula acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, în timp ce persoanele care au introdus asemenea acțiuni anterior apariției
pot formula, în anumite condiții, o nouă acțiune în baza
Legii nr. 10/2001 . În consecință, se apreciază că s-a consfințit lipsirea unei categorii de persoane de posibilitatea de a mai formula acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun.
Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 6 alin. (2) propoziția finală din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, și ale
art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, devenite art. 46 alin. (1) și (3) în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:
-
Articolul 6
alin. (2) din Legea nr. 213/1998 : "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.";
-
Articolul 46
alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 : "(1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea aceste legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. [...]
(3) În cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești."
Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 136 alin. (1) și (5) privind proprietatea, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană și ale art. 154 alin. (1) privind conflictul temporal de legi.
Totodată, în susținerea excepției sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la un proces echitabil și ale art. 14 privind egalitatea în drepturi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 privind protecția dreptului de proprietate din Primul Protocol adițional la Convenție, ale art. 1 teza întâi și ale art. 7 privind egalitatea în drepturi din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și ale art. 14 pct. 1 teza întâi și ale art. 26 privind egalitatea în drepturi din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
În esență, se susține că dispozițiile legale criticate sunt discriminatorii, întrucât după apariția
persoanele îndreptățite nu pot formula acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, în timp ce persoanele care au introdus asemenea acțiuni anterior apariției
pot formula, în anumite condiții, o nouă acțiune în baza
Dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea, prin mai multe decizii, constatând constituționalitatea acestora.
Astfel, Curtea, prin
Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, pronunțată în cadrul controlului prealabil de constituționalitate, cu privire la o critică generală a dispozițiilor
art. 6 din Legea nr. 213/1998 , a reținut că "stabilirea cuprinsului unei legi, așadar alegerea reglementărilor ce o compun, nu este o chestiune de constituționalitate, ci, cel mult, una de tehnică legislativă. În acest domeniu legiuitorul este, desigur, suveran".
În consecință, critica autorului excepției cu privire la propoziția "dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație" nu are semnificația în nici un caz a unei încălcări a textelor constituționale invocate, având în vedere că legiuitorul, în virtutea competențelor sale constituționale, este îndreptățit să impună o reglementare specială într-un anumit domeniu, aplicând astfel principiul specialia generalibus derogant.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a textului
art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constată că prin
Decizia nr. 308 din 10 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 30 iulie 2003, a respins o excepție de neconstituționalitate similară, reținând, în esență, că persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii sunt supuse aceluiași tratament juridic, în deplină concordanță cu principiul egalității în drepturi a cetățenilor, fără a se impune diferențe pe planul regimului juridic.
De asemenea, Curtea, prin
Decizia nr. 422 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 27 ianuarie 2005, a stabilit că dispozițiile
art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
sunt constituționale, având în vedere că măsura prevăzută de acest text legal este justificată de scopul
Legii nr. 10/2001 , care este acela de a repara prejudiciile suferite de foștii proprietari prin restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat sau, în cazul în care restituirea nu mai este posibilă, prin stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată, Curtea a stabilit că textul de lege criticat asigură persoanei îndreptățite introducerea unei acțiuni în justiție pentru ca instanțele judecătorești să se pronunțe cu privire la dreptul pretins. În consecință, nu se poate reține vreo încălcare a accesului liber la justiție sau a dreptului de proprietate.
Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Curtea constată că textele constituționale ale art. 53, 124, ale art. 148 alin. (2) și ale art. 154 alin. (1) nu au incidență, întrucât nu vizează aspecte ce țin de prevederile legale supuse controlului de constituționalitate.
Totodată, Curtea reține că nu sunt încălcate prevederile indicate din actele internaționale invocate, având în vedere că acestea își au corespondent în dispozițiile constituționale analizate mai sus.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. (2) propoziția finală din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și ale
art. 46 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Casa de Ajutor Reciproc a Salariaților din U.C.M.R. și alte Instituții din Reșița și Casa de Ajutor Reciproc a Salariaților din C.S.R. din Reșița în Dosarul nr. 9.484/2005 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.