Ordin · Ministerul Economiei și Comerțului

Ordinul nr. 533/2006

privind utilizarea depozitului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de la Urziceni în scopul echilibrării Sistemului național de transport al gazelor naturale în situații de criză

prezumat în vigoare

Data actului
4 august 2006
Emitent
Ministerul Economiei și Comerțului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 707 din 17 august 2006
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
11 articole · 5.882 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 531/2006 18 mai 2006 (prevederi anume) privind stabilirea nivelurilor minime ale stocurilor de gaze naturale aflate în depozitele…

În temeiul prevederilor

Legii gazelor nr. 351/2004 , cu modificările și completările ulterioare, ale Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 52/2001 privind aprobarea Regulamentului de programare, funcționare și dispecerizare a sistemului național de transport al gazelor naturale și ale Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 531/2006 privind stabilirea nivelurilor minime ale stocurilor de gaze naturale aflate în depozitele de înmagazinare subterană,

în baza prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 738/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul economiei și comerțului emite următorul ordin:

Articolul 1

Pentru perioada sezonului rece, cuprinsă între 1 noiembrie și 1 martie, se conferă depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni caracter strategic cu rol exclusiv în echilibrarea operativă a Sistemului național de transport al gazelor naturale în situații de criză.

Articolul 2

Cantitatea de cel puțin 100 milioane mc din volumele de gaze naturale înmagazinate în depozitul de la Urziceni în scopul prevăzut la art. 1 nu va fi considerată sursă de gaze naturale la fundamentarea balanței surse-consum și nu va fi programată pentru consum în perioada 1 noiembrie-1 martie, cu excepția situațiilor de la art. 3.

Articolul 3

(1)

Extracția gazelor naturale înmagazinate în depozitul de la Urziceni se va face numai în următoarele situații:

a) în perioade de vârf de consum, când temperatura exterioară este de -10°C sau mai mică;

b) când, deși au fost contractate de furnizorii interni și nominalizate în frontieră suficiente gaze naturale din import, conform balanței surse-consum zilnice și lunare, livrările reale de gaze din import se situează sub nivelul nominalizărilor furnizorilor externi.

(2)

Perioada maximă în care se va face extracția din depozitul de la Urziceni, în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește de către Dispeceratul Național de Gaze Naturale și se comunică public tuturor operatorilor licențiați din sectorul gazelor naturale, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale și Ministerului Economiei și Comerțului.

Articolul 4

În situația dezechilibrelor ce pot apărea în sezonul rece, în condițiile art. 3, utilizarea depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni va fi premergătoare activării statutului de întreruptibilitate în vederea echilibrării Sistemului național de transport al gazelor naturale.

Articolul 5

Pentru asigurarea securității în funcționare a Sistemului național de transport al gazelor naturale, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș are acces liber și operativ la cantitatea de gaze naturale prevăzută la art. 2, destinată exclusiv asigurării echilibrului fizic al Sistemului național de transport al gazelor naturale.

Articolul 6

La constatarea stării de dezechilibru, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș, prin Dispeceratul Național de Gaze Naturale, va emite o notificare către operatorul depozitului de la Urziceni, prin care va dispune începerea imediată a procesului de extracție a gazelor naturale din depozit.

Articolul 7

În vederea evitării blocării de resurse financiare aferente constituirii stocului de gaze naturale înmagazinate în depozitul de la Urziceni în condițiile art. 1, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș, în baza previziunilor de consum corelativ cu prognoza meteo și cu cantitatea extrasă din depozit, va notifica operatorului depozitului de la Urziceni începerea extracției gazelor naturale din depozit în regim continuu.

Articolul 8

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș și furnizorii care dețin cantități de gaze naturale în depozitul de înmagazinare subterană de la Urziceni vor stabili și vor supune aprobării Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale modalitățile de acces la cantitățile de gaze prevăzute la art. 2, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

Articolul 9

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș va elabora reglementări specifice pentru soluționarea dezechilibrelor fizice din Sistemul național de transport al gazelor naturale, pe care le va supune aprobării Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, în termenul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 531/2006 privind stabilirea nivelurilor minime ale stocurilor de gaze naturale aflate în depozitele de înmagazinare subterană.

Articolul 10

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș, operatorul de piață din cadrul Dispeceratului Național de Gaze Naturale și operatorii licențiați din sectorul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 11

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul economiei și comerțului,
Codruț Ioan Șereș
București, 4 august 2006.
Nr. 533.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.