Decizia nr. 21/2005

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Urzică în Dosarul nr. 9.372/2003 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 august 2004, pronunțată în Dosarul nr. 9.372/2003, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de inculpatul Daniel Urzică, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 11 și 20 din Constituție, precum și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Suceava - Secția penală și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile art. 143 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 11 și 20 din Constituție, raportate la art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât temeiurile de reținere prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală constituie o garanție a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prin indicarea exactă a cazurilor în care o persoană poate fi lipsită de libertatea sa, astfel încât prevederile acestui text de lege nu încalcă prevederile internaționale, fiind în concordanță cu acestea. Pe de altă parte, garanțiile procesuale pe care legea le oferă inculpatului și, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii reținerii atestă conformitatea dispozițiilor legale criticate și cu prevederile art. 23 din Constituție, care impun ca măsura reținerii să se ia numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

Avocatul Poporului apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece "textul legal criticat, stabilind condițiile reținerii învinuitului, nu contravine în nici un mod reglementărilor art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru ca aceste din urmă dispoziții să fie aplicate cu prioritate. Dimpotrivă, prin modificările aduse instituției măsurii reținerii din Codul de procedură penală, s-a realizat transpunerea în legislația națională a prevederilor art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 143 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Organul de cercetare penală este obligat să-l încunoștințeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reținerii. Organul de cercetare penală va aduce la cunoștință învinuitului că are dreptul să-și angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoștință că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Măsura reținerii poate fi luată și de procuror, în condițiile alin. 1 și 1^1, caz în care este încunoștințat conducătorul parchetului din care face parte.

Măsura reținerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.

Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 privind "Dreptul internațional și dreptul intern" și ale art. 20 referitoare la "Tratatele internaționale privind drepturile omului", precum și celor ale art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora: "1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: [...] c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată și raportând dispozițiile legale criticate la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că, în mod contrar afirmațiilor autorului excepției, prevederile art. 143 din Codul de procedură penală transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din această convenție, prin stabilirea ca temei al arestării preventive a existenței unor "indicii temeinice că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală". Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei - 1997), temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune. Dacă organele judiciare ar deține probe certe de vinovăție, s-ar impune pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, iar nu la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Așa fiind, nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituționale cuprinse în art. 11 alin. (2), respectiv în art. 20 alin. (2).

De altfel, în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor art. 143 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, și, recent, prin

Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, constatând că acestea "nu încalcă prevederile constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor". Prin aceeași decizie s-a mai constatat că dispozițiile art. 143 din Codul de procedură penală "sunt în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Urzică în Dosarul nr. 9.372/2003 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2005.