Ordin · Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

Ordinul nr. 54/2005

privind procedura acordării, suspendării și retragerii deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare

prezumat în vigoare

Data actului
14 februarie 2005
Emitent
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 209 din 11 martie 2005
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
15 articole, 2 anexe · 9.664 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Având în vedere:

-

Hotărârea Guvernului nr. 744/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu modificările și completările ulterioare;

-

Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică;

-

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001

privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Prezentul ordin se aplică furnizorilor de servicii de certificare calificată, conform prevederilor

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică, care doresc să își desfășoare activitatea ca furnizori acreditați, și stabilește procedura privind acordarea, suspendarea și retragerea deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare de către autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu.

Articolul 2

În sensul prezentului ordin, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) autoritate - autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu, conform

art. 25 și 26 din Legea nr. 455/2001 ;

b) acreditare - calificativul acordat de către autoritate unui furnizor de servicii de certificare, la solicitarea acestuia, în urma verificării documentației și a raportului de audit efectuat de o terță parte, în vederea stabilirii concordanței dintre sistemele, procedurile și practicile afirmate și cele existente în realitate;

c) audit - procesul de verificare a concordanței dintre sistemele, procedurile și practicile afirmate de către furnizorul care solicită acreditarea și cele existente în realitate;

d) auditor - persoana juridică numită de către autoritate pentru efectuarea auditului de acreditare, în urma evaluării îndeplinirii criteriilor de selecție;

e) registru - Registrul furnizorilor de servicii de certificare, care este constituit și actualizat de către autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu și care are rolul de a asigura, prin efectuarea înregistrărilor prevăzute de

Legea nr. 455/2001 , stocarea datelor de identificare și a unor informații legate de activitatea furnizorilor de servicii de certificare, precum și informarea publicului cu privire la datele și informațiile stocate.

Articolul 3

(1)

Verificarea condițiilor de acreditare se face de către un auditor numit de către autoritate.

(2)

Numirea auditorului se face în urma unui proces de calificare, pe baza criteriilor stabilite de către autoritate și în urma selecției acestuia dintre candidații calificați.

(3)

În acest scop autoritatea va face public anunțul de selecție o dată cu punerea la dispoziție oricărei părți interesate, contra cost, a condițiilor de calificare. Anunțul va cuprinde inclusiv data limită de depunere a documentației de calificare.

(4)

Orice persoană juridică care a intrat în posesia condițiilor de calificare conform alin. (3) poate participa la procesul de calificare.

(5)

În urma primirii documentelor de calificare din partea candidaților, autoritatea verifică respectarea criteriilor stabilite, întocmește și comunică furnizorului lista candidaților calificați.

(6)

Furnizorul care solicită acreditarea selectează dintre candidații calificați auditorul care va fi numit de către autoritate pentru efectuarea auditului de acreditare.

Articolul 4

În urma selecției efectuate de către furnizor, autoritatea emite decizia de numire a auditorului. Forma și conținutul acestei decizii sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 5

Auditul se realizează pe cheltuiala furnizorului.

Articolul 6

Pe perioada efectuării auditului, autoritatea poate solicita orice documente referitoare la activitatea furnizorului care solicită acreditarea și poate desemna personal propriu pentru a participa la procesul de audit.

Articolul 7

(1)

Rezultatul auditului efectuat asupra activității furnizorului va fi prezentat la nivel de raport de audit însoțit de opinia de audit.

(2)

Autoritatea își rezervă dreptul de a respinge cererea de acreditare în urma analizei raportului de audit, precum și cazul unei opinii de audit exprimate cu rezerve.

(3)

În cazul unor observații referitoare la raportul de audit prezentat, autoritatea are obligația comunicării acestora atât furnizorului, cât și auditorului, în termen de 5 zile de la prezentarea raportului.

Articolul 8

(1)

În termen de 10 zile de la prezentarea opiniei de audit favorabile, autoritatea emite decizia de acreditare și înscrie în registru mențiunea privind acreditarea furnizorului.

(2)

În cazul respingerii cererii de acreditare, autoritatea va comunică furnizorului motivele respingerii.

(3)

Forma și conținutul deciziei de acreditare sunt prevăzute în anexa nr. 2.

ART.9

Semnăturile electronice extinse bazate pe certificate calificate eliberate de către furnizor pe perioada suspendării acreditării sunt exceptate de la prevederile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 455/2001 .

Articolul 10

Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul comunicațiilor
și tehnologiei informației,
Zsolt Nagy
București, 14 februarie 2005.
Nr. 54.

Anexa 1 Având în vedere:

-

Legea nr. 233/2001

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2001

pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice;

-

Hotărârea Guvernului nr. 744/2004

privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu modificările și completările ulterioare;

-

Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică;

-

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001

privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică;

- Ordinul nr. 54/2005 privind procedura acordării, suspendării și retragerii deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare;

- Referatul de aprobare al Direcției de reglementări și standarde în tehnologia informației, antifraudă și securitatea rețelelor,

ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației numește ....... pentru a efectua auditul în vederea acreditării furnizorului de servicii de certificare calificată ....., în conformitate cu prevederile

art. 16 din Normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001 .

Articolul 2

Prezentul ordin va fi comunicat ....... în termen de 5 zile.

Articolul 3

În termen de 30 de zile ..... va prezenta autorității de reglementare și supraveghere în domeniu raportul de audit, însoțit de opinia de audit, efectuate în vederea acreditării ......... .

Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației,

Anexa 2 Având în vedere:

-

Legea nr. 233/2001

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2001

pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice;

-

Hotărârea Guvernului nr. 744/2004

privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu modificările și completările ulterioare;

-

Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică;

-

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001

privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică;

- Ordinul nr. 54/2005 privind procedura acordării, suspendării și retragerii deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare;

- Referatul de aprobare al Direcției de reglementări și standarde în tehnologia informației, antifraudă și securitatea rețelelor,

ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației emite prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin va fi comunicat ....... în termen de 5 zile, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, semnat digital.

Articolul 3

Statutul de furnizor acreditat de servicii de certificare calificată este acordat ....... pentru o perioadă de 3 ani de la data prezentului ordin, sub incidența prevederilor menționate la art. 1.

Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației,

-------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.