Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 165/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

prezumat în vigoare

Data actului
22 martie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 390 din 9 mai 2005
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
2 articole · 15.014 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția în Dosarul nr. 626/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă principiul constituțional al accesului liber la justiție, ci stabilește condițiile în care o persoană juridică poate cere restituirea unui imobil, în temeiul

Legii nr. 10/2001 . Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 44 din Constituție, dat fiind că principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate privată protejează dreptul existent în patrimoniul titularului său, iar nu vocația la dobândirea acestui drept.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 626/2004, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate încalcă art. 21 și art. 44 din Constituție. Se arată, în acest sens, că textul de lege criticat precizează categoriile de persoane juridice îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. De asemenea, se susține că textul conține și o enumerare limitativă a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana juridică să fie îndreptățită la măsuri reparatorii, fiind astfel înlăturate de la beneficiile acestei legi toate persoanele juridice care nu îndeplinesc aceste condiții. Așadar, prin "modul defectuos de redactare a textului de lege", este încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție, cuprins în art. 21, precum și dispozițiile constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, cuprinse în art. 44.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul de lege criticat nu împiedică accesul liber la justiție, dat fiind că autoarea excepției s-a adresat instanței de judecată, prin exercitarea unei căi de atac prevăzute de lege.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textul de lege criticat, delimitând sfera de aplicare a legii, enumeră categoriile de persoane juridice care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, și instituie condiții pentru aplicarea acestor măsuri, așa încât nu aduce nici o atingere principiului constituțional al accesului liber la justiție.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută încălcarea art. 21 din Constituție, deoarece textul de lege criticat nu împiedică părțile să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime. Se arată, în acest sens, că

Legea nr. 10/2001

conține norme cu caracter special în materia revendicării imobiliare. Acest fapt însă nu împiedică persoanele interesate să se prevaleze de dispozițiile legale generale, în materie, în cazul în care condițiile prevăzute de actul normativ special nu sunt îndeplinite. Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 44 din Constituție, deoarece, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, "garantarea constituțională a proprietății private este, în mod necesar, subsecventă existenței unui titlu de proprietate, eliberat cu respectarea dispozițiilor legale (...)".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.

Prevederile legale criticate au următorul conținut:

Articolul 3

alin. (1) lit. c): "Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:(...)

c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezente legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărârea judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin dispozițiilor cuprinse în art. 21 și 44 din Constituție, al căror conținut este următorul:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Articolul 3

alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001

prevede pentru persoanele juridice posibilitatea de a obține restituirea imobilelor care fac obiect de reglementare al

Legii nr. 10/2001 . Potrivit acestui text, îndreptățirea la restituire este condiționată, pe de o parte, de continuarea activității persoanei juridice respective de la data deposedării până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001

și, pe de altă parte, de reluarea activității, în condițiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă ori interzisă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De asemenea, prevederea legală criticată precizează că vocația persoanelor juridice a căror activitate a fost interzisă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 la restituire este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că persoana juridică constituită după decembrie 1989 este "aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă". Sunt exceptate partidele politice, în cazul cărora nu este necesară o astfel de hotărâre judecătorească, fiind suficientă reluarea activității, în condițiile legii.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat conține o enumerare limitativă a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana juridică să fie îndreptățită la măsuri reparatorii, fiind astfel înlăturate de la beneficiile acestei legi toate persoanele juridice care nu îndeplinesc aceste condiții. Se susține că, prin "modul defectuos de redactare a textului de lege", este încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție, precum și dispozițiile constituționale care garantează dreptul de proprietate privată.

Curtea constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate. Textul de lege criticat nu încalcă principiul accesului liber la justiție, prevăzut în art. 21 din Constituție, ci condiționează exercitarea acestui drept de îndeplinirea anumitor condiții prevăzute de lege. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, de exemplu

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus nici unei condiționări.

De altfel, în ceea ce privește măsurile reparatorii instituite prin lege, Curtea Constituțională s-a pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 483 din 11 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 4 februarie 2004, reținând că "este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel «legislator pozitiv»".

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", altfel s-ar contraveni și art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".

În legătură cu invocarea încălcării principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate privată, prevăzut în

art. 44 din Constituție, prin "excluderea de la aplicarea Legii nr. 10/2001

a unor categorii de persoane juridice total îndreptățite să beneficieze de restituirea, în natură sau prin echivalent" a imobilelor ce cad sub incidența legii, Curtea constată că această susținere nu poate fi reținută. În sensul jurisprudenței Curții, de exemplu,

Decizia nr. 41 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 31 martie 2003, dispozițiile constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății se aplică numai după dobândirea dreptului de proprietate. Or, în cauză, categoriile de persoane juridice la care se referă autorul excepției nu au calitatea de proprietar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția în Dosarul nr. 626/2004 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat
_____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.