Normele din 12 iulie 2005
privind recunoașterea în vederea desemnării inspectoratelor utilizatorilor pentru evaluarea conformitatii echipamentelor sub presiune, conform prevederilor art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- HG nr. 584/2004 15 aprilie 2004 (prevederi anume) privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune
A. Dispoziții generale
1. Prezentele norme metodologice stabilesc procedura privind recunoașterea în vederea desemnării inspectoratelor utilizatorilor care realizează evaluarea conformitatii echipamentelor sub presiune destinate instalării numai în spațiile proprii utilizatorilor acestor echipamente.
2. Poate fi recunoscută în vederea desemnării ca inspectorat al utilizatorilor orice persoană juridică sau entitate din cadrul unei persoane juridice cu sediul în România, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, care dovedește ca poate realiza sarcini specifice în legătură cu evaluarea conformitatii și care respecta criteriile aplicabile inspectoratelor utilizatorilor, prevăzute în anexa nr. 6 la
Hotărârea Guvernului nr. 584/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune, precum și cerințele prevăzute în prezentele norme metodologice, denumite în continuare organisme.
B. Documentele solicitate organismelor pentru evaluare în vederea desemnării
3.1. Cererea de desemnare se completează de către organism conform modelului prezentat în anexa nr. 1 și se transmite la Ministerul Economiei și Comerțului - Comisia de recunoaștere pentru evaluarea conformitatii echipamentelor sub presiune și a organizațiilor de terta parte, denumita în continuare Comisia de recunoaștere.
3.2. Cererea de desemnare trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
a) certificatul de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului sau orice act juridic echivalent privind înființarea, în copie;
b) certificatul de acreditare ca organism de inspecție sau ca organism de certificare produs, emis de organismul național de acreditare, în copie;
c) asigurarea de răspundere civilă, în copie, pentru cazul în care răspunderea nu este preluată de grupul de firme, însoțită de o adresa emisă de societatea de asigurare, prin care să se certifice ca polița de asigurare acoperă despăgubirile care pot fi solicitate în urma activității pentru care se solicita desemnarea;
d) prezentarea activității organismului, din care să rezulte experienta și abilitatile acestuia în domeniul evaluării echipamentelor sub presiune, cu indicarea detaliată a tipurilor de echipamente sub presiune pentru care solicită desemnarea;
e) prezentarea schemei/schemelor de evaluare care se aplică de către organism în funcție de produs, cu indicarea procedurilor pe care are capabilitatea să le efectueze și a dotărilor aferente de care dispune; schema/schemele trebuie să facă referire la cerințele aplicabile și procedura pentru evaluarea conformitatii utilizata;
f) informarea privind participarea la activitatea de standardizare pentru domeniul echipamente sub presiune, după caz;
g) o declarație scrisă prin care solicitantul se angajează sa utilizeze și sa promoveze în grupul de firme pentru care activează "Liniile orientative pentru aplicarea
Directivei 97/23/EC
", emise de statele membre ale Uniunii Europene și de către Comisia Europeană;
h) prezentarea listei personalului implicat în activitatea de inspecție sau de certificare, din care să rezulte experienta și expertiza personalului;
i) o declarație scrisă prin care solicitantul este de acord ca organismul național de acreditare sa pună la dispoziție autorității competente, la cerere, documente și informații, în legătură cu acreditarea sa;
j) raportul întocmit de către organismul național de acreditare, referitor la acordul privind procedura de evaluare a conformitatii, documentata și aplicată de către solicitant, conform prevederilor
art. 17 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 ;
k) documentele încheiate pentru subcontractarea activităților în legătură cu sarcinile pentru care solicită desemnarea, în copie, dacă este cazul;
l) grupul de firme pentru care activează organismul, cu indicarea adreselor și a spațiilor în care se amplaseaza echipamente sub presiune și, după caz, a filialelor acestui grup, care sunt localizate în România sau în alte tari;
m) politica de securitate a grupului de firme pentru care activează organismul, prevăzută la
art. 17 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 , în copie.
C. Evaluarea solicitării, acordarea, limitarea, suspendarea sau retragerea desemnării
4. Comisia de recunoaștere evalueaza solicitarea privind desemnarea în urma examinării documentelor prevăzute la pct. 3.2 și verificării:
a) respectării criteriilor pentru evaluarea organismelor, prevăzute în anexa nr. 6 la
Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 ;
b) respectării prevederilor
art. 16 din Legea nr. 608/2001
privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare;
c) respectării cerințelor privind competența tehnica și capabilitatea organismului de a evalua conformitatea echipamentelor sub presiune cu cerințele esențiale prevăzute în anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 ;
d) respectării sarcinilor în legătură cu procedura/ procedurile de evaluare a conformitatii pentru care organismul solicita desemnarea, prevăzute în anexa nr. 4 la
Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 ;
e) cunoașterii modului de utilizare a diagramelor de evaluare a conformitatii, prevăzute în anexa nr. 3 la
Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 ;
f) valorii minime a asigurării de răspundere civilă, conform pct. 3.2 lit. c);
g) oricăror alte cerințe aplicabile organismelor conform prezentelor norme metodologice.
5.1. În măsura în care este necesar pentru luarea deciziei privind desemnarea, Comisia de recunoaștere poate întreprinde orice alte măsuri pentru informarea sa completa și corecta.
5.2. În cadrul evaluării Comisia de recunoaștere va aprecia pozitiv implicarea organismului în activitățile prevăzute la pct. 3.2 lit. f) și g).
5.3. În vederea luării deciziei Comisia de recunoaștere poate realiza și o evaluare a solicitantului la sediul acestuia.
5.4. Toate cheltuielile ocazionate de deplasarea Comisiei de recunoaștere la sediul solicitantului (transport, cazare, diurna) se suporta de către solicitant.
6.1. Comisia de recunoaștere emite un certificat de recunoaștere solicitantului care a dovedit conformitatea cu cerințele prezentelor norme metodologice, stabilind scopul și sarcinile pentru care va fi desemnat, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de desemnare. Modelul certificatului de recunoaștere este prevăzut în anexa nr. 2.
6.2. În situația în care solicitantul nu dovedește conformitatea cu cerințele prevăzute în prezentele norme metodologice, Comisia de recunoaștere, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de desemnare, comunică solicitantului respingerea motivată a recunoașterii.
6.3. Rezultatul evaluării realizate de Comisia de recunoaștere și decizia acesteia se consemnează într-un proces-verbal întocmit și păstrat conform regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de recunoaștere.
7.1. La propunerea Comisiei de recunoaștere, ministrul economiei și comerțului desemnează prin ordin organismele care au primit certificat de recunoaștere.
7.2. Ordinul prevăzut la pct. 7.1 va conține pentru fiecare organism informații privind denumirea completa, sediul și sarcinile specifice pentru care acesta a fost desemnat.
7.3. Până la data aderării României la Uniunea Europeană, ordinul prevăzut la pct. 7.1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va conține pentru fiecare organism denumirea completa, sediul, produsele sau grupele de produse care se supun evaluării, sarcinile specifice pentru care este desemnat.
7.4. Certificatul de recunoaștere da dreptul organismului de a acționa ca organism desemnat, de la data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la pct. 7.1.
7.5. În cazuri motivate desemnarea poate fi acordată pentru o perioadă limitată; în aceasta situație Comisia de recunoaștere va decide ulterior privind prelungirea, limitarea sau retragerea desemnării.
7.6. În termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului prevăzut la pct. 7.1, Comisia de recunoaștere solicita organismului desemnat stabilirea, împreună cu organismul național de acreditare, a programului de supraveghere; organismul desemnat va transmite, în copie, programul de supraveghere astfel convenit Comisiei de recunoaștere, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data la care organismul a primit cererea.
8. De la data aderării României la Uniunea Europeană, pentru domeniul echipamentelor sub presiune, conform
art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 , Ministerul Economiei și Comerțului comunică Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene organismele pe care le-a desemnat, sarcinile specifice pe care acestea le vor executa și grupul de firme pentru care activează fiecare organism, cu indicarea adreselor și a spațiilor în care se amplaseaza echipamente sub presiune.
9.1. Comisia de recunoaștere poate limita, suspenda sau retrage desemnarea unui organism în cazul nerespectării cerințelor care au stat la baza desemnării sau în situația în care organismul solicita acest lucru.
9.2. Solicitarea organismului privind limitarea, suspendarea sau retragerea desemnării trebuie înaintată Comisiei de recunoaștere cu minimum 3 luni înainte de încetarea activității organismului.
9.3. În situația prevăzută la pct. 9.1, organismul trebuie să asigure predarea, într-un mod corespunzător, a documentelor și înregistrărilor în legătură cu evaluarile realizate sau în curs de realizare din perioada în care a fost desemnat, cu acceptul grupului de firme, către Comisia de recunoaștere.
9.4. Decizia privind limitarea, suspendarea sau retragerea desemnării determina actualizarea ordinului ministrului economiei și comerțului prevăzut la pct. 7.1.
9.5. Limitarea, suspendarea sau retragerea desemnării unui organism nu afectează valabilitatea documentelor emise de acesta anterior datei la care s-a luat decizia privind limitarea, suspendarea sau retragerea desemnării organismului, până se dovedește ca acestea trebuie retrase.
10. Organismele pot contesta la instanța judecătorească competența decizia privind retragerea desemnării, în conformitate cu legislația în vigoare.
D. Supravegherea organismelor desemnate
11.1. Organismele desemnate trebuie să îndeplinească în mod permanent cerințele și condițiile care au stat la baza deciziei privind desemnarea lor.
11.2. Organismele desemnate trebuie să facă cunoscute Comisiei de recunoaștere și organismului național de acreditare orice intenție de modificare a unora dintre documentele prevăzute la pct. 3, precum și orice alta măsura ce se dorește a fi implementata și care ar putea afecta îndeplinirea cerințelor și respectarea condițiilor în legătură cu desemnarea, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de punerea în aplicare a modificării. Organismele desemnate vor comunică totodată și data pentru punerea în aplicare a modificării.
11.3. Organismele desemnate vor transmite Comisiei de recunoaștere raportul organismului național de acreditare referitor la impactul modificărilor, dacă acestea afectează condițiile prevăzute la pct. 11.1. În situația în care modificările privesc certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, organismul desemnat va transmite Comisiei de recunoaștere și copia documentului actualizat.
12.1. Supravegherea organismelor desemnate se realizează de către organismul național de acreditare în conformitate cu procedura de supraveghere proprie.
12.2. În termen de 10 zile lucrătoare de la data încheierii auditului de supraveghere, organismul desemnat va informa Comisia de recunoaștere cu privire la rezultatul auditului de supraveghere, prin transmiterea raportului complet de audit, încheiat de către echipa de evaluare a organismului național de acreditare.
12.3. Organismele desemnate vor informa Comisia de recunoaștere cu privire la limitarea, suspendarea, retragerea, expirarea acreditării și/sau reînnoirea acesteia.
13.1. În caz de existenta a oricărui dubiu privind respectarea cerințelor care au stat la baza desemnării, organismul desemnat va transmite, la solicitarea Comisiei de recunoaștere, toate informațiile necesare pentru clarificarea situației apărute. Dacă este cazul, la solicitarea Comisiei de recunoaștere, organismul național de acreditare va realiza un audit de supraveghere neplanificat la organismul desemnat în cauza. Totodată Comisia de recunoaștere poate întreprinde orice alte măsuri necesare clarificarii dubiilor existente.
13.2. Organismul național de acreditare va transmite Comisiei de recunoaștere raportul și concluziile referitoare la auditul de supraveghere prevăzut la pct. 12.1, în termen de doua zile lucrătoare de la finalizarea acestuia.
14.1. În situația în care în cadrul procesului de evaluare sau supraveghere se constata neconformități față de cerințele prezentelor norme metodologice, Comisia de recunoaștere împreună cu organismul național de acreditare și organismul desemnat în cauza vor stabili măsurile necesare și programul pentru eliminarea neconformitatilor.
14.2. În funcție de natura neconformitatilor, Comisia de recunoaștere poate decide ca pe o perioadă determinata, până la eliminarea neconformitatilor, activitatea organismului în domeniul în care este desemnat să fie limitată sau suspendată.
15. Organismele desemnate trebuie să permită necondiționat accesul reprezentanților Comisiei de recunoaștere la documente, precum și participarea la activitățile care privesc încercările și/sau evaluarile ce se realizează de către acestea în legătură cu obiectul desemnării și supravegherii, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.
16. Organismele desemnate vor transmite Comisiei de recunoaștere în fiecare an, anterior datei de 1 martie, un raport scris referitor la activitățile efectuate în anul calendaristic anterior. Raportul anual va conține în principal informații privind:
a) documentele emise, refuzate sau retrase, conform sarcinilor atribuite ca urmare a desemnării;
b) reclamațiile și apelurile înregistrate împotriva deciziilor organismului desemnat, inclusiv informații privind negocierile și rezultatele în legătură cu acestea;
c) experienta acumulată în urma realizării sarcinilor ce i-au revenit ca urmare a desemnării și propuneri de perfecționare a activității;
d) activitățile subcontractate, subcontractantii și experienta dobandita ca urmare a subcontractarii activităților pentru realizarea sarcinilor ce i-au revenit ca urmare a desemnării, după caz;
e) dificultățile intampinate în realizarea sarcinilor ce i-au revenit ca urmare a desemnării și măsurile pe care le-a luat pentru eliminarea acestora sau pe care urmează să le ia în acest scop;
f) modul de participare la activitățile de standardizare din domeniul în care a fost desemnat.
17. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 -------
la normele metodologice
-----------------------
Modelul cererii de desemnare
Organismul/.............(denumire completa, adresa, telefon/fax, e-mail, cod unic de înregistrare, număr de ordine în registrul comerțului)..............
Nr. ....../Data .....*1)
CERERE DE DESEMNARE
Organismul/*2) ......., având sediul în*3) ......., reprezentat prin director/președinte*4) ......, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum și a organismelor de certificare și de inspecție care realizează evaluarea conformitatii produselor în domeniile reglementate prevăzute în
privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 487/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 584/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune, solicita Ministerului Economiei și Comerțului - Comisia de recunoaștere a organismelor pentru evaluarea conformitatii echipamentelor sub presiune și a organizațiilor de terta parte să fie evaluat în vederea aprobării în scopul de a realiza evaluarea conformitatii, pentru produsele sau grupa de produse*5) ............, prin*6) ....................... .
Anexăm la prezenta următoarele documente*7): ..........................
.......................................................................
.......................................................................
Directorul/Președintele*8)
Organismului
....................
--------------
*1) Numărul/data de înregistrare la Comisia de recunoaștere.
*2) Denumirea completa a organismului și a grupului de firme din care face parte.
*3) Adresa completa, codul poștal.
*4) Numele și prenumele.
*5) Denumirea și codul CPSA al produselor sau grupei de produse ce face obiectul evaluării.
*6) Denumirea procedurilor de evaluare a conformitatii produselor ce fac obiectul evaluării.
*7) Documentele conform prevederilor pct. 3 din normele metodologice.
*8) Numele, prenumele, semnatura directorului/președintelui și ștampila organismului.
Anexa 2 -------
la normele metodologice
-----------------------
Modelul certificatului de recunoaștere
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI
Comisia de recunoaștere a organismelor
pentru evaluarea conformitatii echipamentelor
sub presiune și a organizațiilor de terta parte
CERTIFICAT DE RECUNOAȘTERE
Nr. ....../data emiterii ........
În aplicarea prevederilor art. 7 din Normele metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum și a organismelor de certificare și de inspecție care realizează evaluarea conformitatii produselor din domeniile reglementate prevăzute în
privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 487/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și ca urmare a Cererii de desemnare înregistrate cu nr. ...../...., se emite prezentul certificat de recunoaștere, prin care se atesta ca Organismul*1) ........, cu sediul în*2) ......., respecta cerințele minime prevăzute la
art. 14 din Legea nr. 608/2001
privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare, și are competența, capacitatea și aptitudinea de a realiza sarcinile specifice privind evaluarea conformitatii produselor prin*3) ........, pentru produsele sau grupa de produse*4) ....., conform prevederilor aplicabile din
Hotărârea Guvernului nr. 584/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune. La data retragerii desemnării Organismului ....... prezentul certificat se anulează.
Președintele Comisiei de recunoaștere,
*5) ....................
------------
*1) Denumirea completa a organismului și grupului de firme din care face parte.
*2) Adresa completa, codul poștal.
*3) Denumirea procedurii de evaluare a conformitatii produselor.
*4) Denumirea și codul CPSA al produselor sau grupei de produse.
*5) Numele, prenumele, semnatura și ștampila autorității competente.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.