Statutul din 18 august 2005
Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OG nr. 26/2000 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, succesoare de drept a Uniunii Generale a Vânătorilor din România (U.G.V.R.), înființată în anul 1919, recunoscută ca persoană morală prin Legea promulgată prin
Decretul Regal nr. 1.393/1923 , reorganizată prin transformare ca Asociația Generală a Vânătorilor din România (A.G.V.R.) prin
Decretul nr. 211/1948
și ca Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România prin
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 3.126/1953 , instituționalizată ca atare prin prevederile actelor normative adoptate ulterior în legătură cu vânătoarea, pescuitul și regimul armelor, definită expres prin prevederile
și ale
Legii nr. 103/1996 , republicată, este menținută în ființă prin efectul înscrierii în registrele speciale și este recunoscută ca fiind de utilitate publică prin
Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, denumită în continuare A.G.V.P.S., este persoană juridică de utilitate publică și de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct și indivizibil.
A.G.V.P.S. are denumire, sediu, patrimoniu, siglă și drapel proprii; durata funcționării acesteia este nedeterminată; modelele siglei și drapelului sunt prezentate în anexele nr. 1 și 2.
A.G.V.P.S. este înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la Judecătoria Sectorului 2 sub nr. 4 din 31 mai 2000 și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial sub numărul 1.561/A/2000.
A.G.V.P.S. are sediul în municipiul București, Calea Moșilor nr. 128, sectorul 2.
Articolul 2
A.G.V.P.S. este constituită din organizațiile de vânători și/sau de pescari sportivi constituite pe principiul liberei asocieri și afiliate la aceasta, pe care le reprezintă în plan intern și internațional.
Afilierea organizațiilor de vânători și/sau de pescari sportivi la A.G.V.P.S. se face potrivit prezentului statut.
Numărul organizațiilor care se pot afilia la A.G.V.P.S. este nelimitat.
Articolul 3
A.G.V.P.S. este afiliată la Consiliul Internațional al Vânătorii și al Protecției Vânatului (C.I.C.), la Confederația Internațională de Pescuit Sportiv (C.I.P.S.) și la Federația Asociațiilor de Vânătoare și Conservare a Faunei Sălbatice din Uniunea Europeană (F.A.C.E.)
Articolul 4
A.G.V.P.S. are următoarele atribuții:
a) susține activitățile de conservare a biodiversității și de protecție a faunei de interes vânătoresc și piscicol, precum și a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia;
b) reprezintă și apără interesele organizațiilor afiliate, ale membrilor și personalului angajat al acestora în fața autorităților interne și internaționale;
c) aprobă afilierea sau, după caz, excluderea organizațiilor de vânători și/sau de pescari sportivi legal constituite, potrivit criteriilor cuprinse în prezentul statut; înregistrează și ține evidența acestor organizații și a membrilor vânători ai acestora;
d) armonizează interesele organizațiilor afiliate și mediază neînțelegerile dintre acestea;
e) acordă sprijin și asistență de specialitate;
f) organizează reuniuni, conferințe, simpozioane, expoziții și alte manifestări cinegetice și de pescuit sportiv și participă la astfel de manifestări în țară și în străinătate;
g) înființează, în condițiile legii, cluburi, fundații și unități economice ori desfășoară activități economice și agricole cu caracter accesoriu, cuprinse în codul CAEN, inclusiv de pescuit și acvacultură, de import-export și de comercializare armament și muniție de vânătoare, în vederea realizării scopului și obiectului de activitate;
h) editează și difuzează publicații în domeniul cinegetic și halieutic și sprijină editarea și difuzarea unor lucrări de specialitate destinate instruirii candidaților și membrilor organizațiilor afiliate;
i) formulează inițiative legislative sau propuneri și observații, în calitate de organizație neguvernamentală de utilitate publică interesată pentru îmbunătățirea unor acte normative, reglementări și instrucțiuni în domeniul specific de activitate;
j) ține cartea de origine a câinilor de vânătoare și eliberează certificatele de origine, permisele și semnele distincte pentru câinii proprietate a organizațiilor afiliate și a membrilor acestora;
k) tipărește, înseriază și distribuie carnetele de membru vânător și de membru pescar sportiv pentru organizațiile afiliate;
l) sprijină activitatea de pregătire și de promovare a noilor membri vânători și pescari sportivi ai organizațiilor afiliate, prin elaborarea și punerea la dispoziție a materialelor bibliografice necesare și prin participarea la examinare; coordonează activitatea de perfecționare a pregătirii personalului propriu și al organizațiilor afiliate;
m) susține activitatea de prevenire și de combatere a braconajului, prin cooperare cu organele abilitate;
n) monitorizează respectarea legii și a statutului propriu de către organizațiile afiliate;
o) promovează imaginea activității cinegetice și halieutice din România, la nivel național și internațional;
p) sprijină și participă la activități de cercetare științifică specifice faunei de interes cinegetic și piscicol;
r) alte atribuții stabilite prin lege și prin reglementările în domeniu.
Atribuțiile A.G.V.P.S. pot fi completate operativ, în funcție de necesități, de către Consiliul A.G.V.P.S., urmând să fie supuse ratificării primului congres.
Capitolul II Structura A.G.V.P.S.
Articolul 5
A.G.V.P.S. este forul de reprezentare a organizațiilor membre, compuse din vânători și/sau pescari sportivi, care sunt legal constituite și afiliate la aceasta potrivit prezentului statut.
Articolul 6
Organele A.G.V.P.S. sunt:
a) congresul;
b) consiliul;
c) comisia de cenzori.
Articolul 7
Congresul este forul suprem de conducere al A.G.V.P.S., constituit din delegații aleși de adunările generale ale organizațiilor afiliate potrivit normei de reprezentare, în acest scop, pentru o perioadă de 4 ani, care este de un delegat la minimum 200 de vânători și, respectiv, de un delegat la minimum 800 de pescari sportivi cu drept de vot și de o vechime mai mare de 10 ani într-o asociație afiliată.
Organizațiile afiliate care nu îndeplinesc condițiile normelor de reprezentare se pot grupa și desemnează prin consens un reprezentant al acestora, cu drept de vot.
Organizațiile afiliate care nu îndeplinesc condițiile normei de reprezentare și nu se grupează pentru a-și desemna un delegat cu drept de vot pot fi reprezentate în congres de către un delegat în calitate de invitat.
Calitatea de delegat la congres se pierde prin deces, demisie, revocare sau prin pierderea calității de membru vânător și/sau de pescar sportiv.
Înlocuirea delegaților la congres se face de adunarea generală a organizației afiliate al cărei delegat a pierdut calitatea, respectându-se principiul reprezentativității.
Articolul 8
Congresul se convoacă anual în sesiune ordinară, iar în sesiune extraordinară ori de câte ori este necesar, de către consiliu, președinte, președinte executiv sau la cererea unor organizații afiliate care însumează cel puțin o treime din numărul membrilor vânători și pescari sportivi înscriși în evidențele tuturor organizațiilor afiliate.
O dată la 4 ani, după desfășurarea adunărilor generale de alegeri la organizațiile afiliate, congresul alege președintele, 2 vicepreședinți, președintele executiv și 17 membri ai consiliului, precum și comisia de cenzori.
Articolul 9
Congresul are următoarele atribuții:
a) dezbate și aprobă raportul de activitate al consiliului, raportul comisiei de cenzori, bugetul de venituri și cheltuieli și se pronunță asupra gestiunii A.G.V.P.S.;
b) dezbate și stabilește strategia A.G.V.P.S.;
c) alege președintele, președintele executiv, vicepreședinții și membrii consiliului;
d) alege comisia de cenzori;
e) modifică Statutul A.G.V.P.S. și statutul-cadru al organizațiilor afiliate, prevăzut în anexa nr. 3;
f) hotărăște cu privire la afilierea A.G.V.P.S. la organizații și organisme internaționale de profil;
g) alege reprezentanții A.G.V.P.S. În organismele interne și internaționale din care asociația face parte;
h) soluționează contestațiile împotriva hotărârilor de excludere și de respingere a cererii de afiliere;
i) aprobă Regulamentul privind dobândirea carnetului de membru vânător al unei organizații afiliate;
j) aprobă Normele de desfășurare a adunărilor generale de alegeri la nivelul organizațiilor afiliate;
k) ratifică sau anulează, după caz, hotărârile consiliului luate în situații deosebite, care sunt în competența sa;
l) acordă titlul de "membru de onoare al A.G.V.P.S.";
m) îndeplinește orice alte atribuții potrivit legii.
Articolul 10
Consiliul conduce activitatea A.G.V.P.S. în intervalul dintre ședințele congresului și este alcătuit din președinte, președinte executiv și 2 vicepreședinți ca membri de drept, precum și dintr-un număr de 17 membri cu o vechime mai mare de 15 ani într-o organizație afiliată, desemnați pe grupe de județe.
La lucrările consiliului pot participa cu drept de vot și foștii președinți ai A.G.V.P.S., în calitate de președinte de onoare, dacă își păstrează calitatea de membru al unei organizații afiliate.
Membrii consiliului pot fi retribuiți cu o indemnizație al cărei cuantum se stabilește anual de către congres.
Articolul 11
Consiliul se reunește în ședințe ordinare o dată pe trimestru și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui, președintelui executiv sau la cererea a cel puțin unei treimi din numărul membrilor acestuia.
Articolul 12
Consiliul are următoarele atribuții:
a) duce la îndeplinire hotărârile congresului;
b) prezintă în congres raportul de activitate și execuția bugetară pe perioada anterioară;
c) propune programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs;
d) hotărăște cu privire la afilierea organizațiilor noi sau la excluderea organizațiilor afiliate, potrivit criteriilor cuprinse în prezentul statut;
e) avizează propunerile de angajare și desfacere a contractului de muncă pentru directorii asociațiilor afiliate;
f) arbitrează divergențele dintre organizațiile afiliate, în scopul armonizării intereselor acestora;
g) aprobă organigrama, statul de funcții, grila de salarizare, regulamentul de organizare și funcționare, regulamentul de ordine interioară și contractul colectiv de muncă;
h) aprobă componența corpului de arbitri, pe domenii de activitate competițională;
i) aprobă modelul uniformelor, semnele distinctive ale funcțiilor și Regulamentul privind portul uniformelor pentru personalul A.G.V.P.S. și al organizațiilor afiliate;
j) aprobă propunerile de înființare a unor fundații și unități economice proprii, în vederea obținerii surselor de finanțare necesare realizării scopului A.G.V.P.S.;
k) aprobă componența și programul delegațiilor care reprezintă A.G.V.P.S. În relațiile internaționale;
l) coordonează relațiile A.G.V.P.S. În plan internațional și stabilește cadrul colaborării organizațiilor afiliate cu organizații cu preocupări similare din străinătate;
m) aprobă înstrăinarea, casarea sau scoaterea din uz a mijloacelor fixe și, respectiv, a obiectelor de inventar care aparțin A.G.V.P.S., cu avizul comisiei de cenzori;
n) acordă recompense și premii;
o) în mod excepțional și numai motivat, poate lua hotărâri ce țin de competența congresului, pe care le supune ratificării acestuia la prima reuniune;
p) îndeplinește orice alte atribuții potrivit legii și prezentului statut.
Articolul 13
Președintele A.G.V.P.S. are următoarele atribuții și competențe:
a) prezidează reuniunile congresului și consiliului;
b) urmărește ducerea la îndeplinire a hotărârilor congresului;
c) reprezintă A.G.V.P.S. În relațiile cu organizațiile afiliate, precum și cu organizații, organisme și instituții din țară și din străinătate;
d) propune componența și programul delegațiilor care reprezintă A.G.V.P.S. În relațiile internaționale;
e) încheie, modifică și desface contractul individual de muncă al președintelui executiv, conform hotărârii congresului;
f) dă delegare de competență președintelui executiv sau vicepreședinților pentru reprezentare.
Articolul 14
Președintele executiv al A.G.V.P.S. are următoarele atribuții și competențe:
a) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor congresului și consiliului;
b) consiliază conducerile organizațiilor afiliate și le susține interesele legitime;
c) exprimă punctul de vedere al organizațiilor afiliate în relația cu autoritățile publice centrale, dacă președintele sau consiliul nu hotărăsc altfel;
d) administrează patrimoniul A.G.V.P.S. și angajează prin semnătura sa operațiunile patrimoniale;
e) elaborează proiectul programului de activitate și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și urmărește, după aprobare, realizarea acestora;
f) propune organigrama, statul de funcții și grila de salarizare pentru angajații A.G.V.P.S.;
g) întocmește și supune spre aprobare proiectele regulamentului de organizare și funcționare și regulamentului de ordine interioară ale A.G.V.P.S.;
h) încheie, modifică și desface contractele individuale de muncă ale personalului angajat în cadrul A.G.V.P.S.;
i) coordonează activitatea personalului angajat în cadrul A.G.V.P.S.;
j) premiază membrii organizațiilor afiliate pentru activități desfășurate în sprijinul A.G.V.P.S. și al organizațiilor afiliate;
k) ia, în situații de urgență, decizii care țin de competența consiliului și a președintelui, pe care le aduce în cel mai scurt timp la cunoștință acestora;
l) decide și ia orice alte măsuri în conformitate cu prevederile legii și ale prezentului statut.
Articolul 15
Pe lângă consiliu pot funcționa comisii cu caracter consultativ și de sprijin, printre care:
a) comisia de vânătoare, tir vănătoresc și chinologie vânătorească;
b) comisia de pescuit sportiv și competiții;
c) comisia juridică;
d) comisia economică;
e) comisia de promovare a imaginii A.G.V.P.S.
Comisiile sunt organizate și conduse de un președinte ales dintre membrii acestora, iar secretariatul fiecărei comisii este asigurat de un angajat al A.G.V.P.S., cu atribuții în domeniu.
Articolul 16
Comisia de cenzori este compusă din 3 membri, dintre care cel puțin unul trebuie să fie expert contabil; comisia își alege președintele, care trebuie să fie expert contabil.
Funcția de cenzor este incompatibilă cu orice altă funcție în consiliu și cu orice funcție salarizată în cadrul A.G.V.P.S.
Atribuțiile și răspunderile cenzorului sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare.
Concluziile verificărilor efectuate de cenzori sunt prezentate sub formă de raport congresului și sub formă de informări consiliului, președintelui și președintelui executiv, care stabilesc măsuri în consecință.
Membrii comisiei de cenzori sunt retribuiți pentru activitatea depusă cu o indemnizație fixă stabilită de congres.
În caz de deces, de demisie ori de incompatibilitate, cenzorii vor fi înlocuiți operativ prin hotărâre a consiliului, care urmează să fie ratificată la primul congres.
Capitolul III Organizațiile membre. Drepturi și obligații
Articolul 17
Sunt membre ale A.G.V.P.S. organizațiile vânătorilor și/sau pescarilor sportivi legal constituite și afiliate la aceasta până la data adoptării prezentului statut.
Pot deveni membre ale A.G.V.P.S. organizațiile vânătorilor și/sau pescarilor sportivi care solicită afilierea și îndeplinesc cumulativ criteriile de afiliere prevăzute în prezentul statut.
Articolul 18
Organizațiile afiliate au următoarele drepturi:
a) să fie reprezentate de către A.G.V.P.S. la nivel național și în organismele internaționale de profil pentru promovarea și protejarea intereselor comune;
b) să fie reprezentate și să participe cu drept de vot, prin delegații aleși potrivit normelor de reprezentare, la congres și în consiliu, condiționat de achitarea integrală a obligațiilor statutare către A.G.V.P.S. aferente anului calendaristic anterior;
c) să participe la alegerea președintelui, președintelui executiv, vicepreședinților și cenzorilor A.G.V.P.S., precum și a 16 membri ai consiliului dintre candidații desemnați pe grupe de județe;
d) să își exprime punctul de vedere și să facă propuneri pentru îmbunătățirea activității A.G.V.P.S.;
e) să ia parte, prin echipe sau concurenți individuali, la competițiile sportive și la alte activități de profil, organizate în țară și în străinătate;
f) să beneficieze, prin A.G.V.P.S., de asigurare în caz de accidente de vânătoare pentru fiecare membru vânător;
g) să primească din partea A.G.V.P.S. consultanță de specialitate tehnică, economică și juridică în soluționarea problemelor proprii;
h) să propună și să beneficieze, pentru membrii lor, de acordarea titlului de membru de onoare al A.G.V.P.S.;
i) să primească orice fel de informații din banca de date ale A.G.V.P.S.
Articolul 19
Organizațiile afiliate au următoarele obligații:
a) să cunoască și să respecte Statutul A.G.V.P.S. și să funcționeze potrivit statutului propriu, elaborat în baza statutului-cadru;
b) să respecte hotărârile organelor de conducere ale A.G.V.P.S. luate pentru armonizarea, protejarea și promovarea intereselor comune;
c) să participe în mod activ la realizarea scopului, obiectivelor și atribuțiilor A.G.V.P.S.;
d) să nu desfășoare activități contrare intereselor A.G.V.P.S. și ale organizațiilor afiliate;
e) să achite către A.G.V.P.S. din proprie inițiativă, la termenele scadente, cota de participare la bugetul acesteia;
f) să convoace anual adunări generale ordinare și o dată la 4 ani, premergător congresului, adunări generale de alegeri;
g) să invite la fiecare adunare generală un reprezentant al A.G.V.P.S.;
h) să se supună verificării A.G.V.P.S. În privința respectării legilor specifice și a statutului;
i) să transmită periodic datele statistice necesare băncii de date constituite la nivelul A.G.V.P.S.;
j) să promoveze o imagine corectă în legătură cu activitatea de vânătoare și de pescuit sportiv;
k) să asigure o instruire corespunzătoare a membrilor vânători și/sau pescari sportivi, precum și a angajaților proprii;
l) să achite lunar contravaloarea abonamentelor la revista "Vânătorul și pescarul român" corespunzător numărului de membri vânători;
m) să ia măsuri de excludere din asociație a membrilor excluși din alte organizații afiliate la A.G.V.P.S., a celor înscriși în organizații neafiliate sau a celor care, prin faptele lor sau prin activitatea desfășurată, aduc prejudicii intereselor A.G.V.P.S. și organizațiilor afiliate;
n) să prezinte la A.G.V.P.S. pentru anulare toate carnetele de membru vânător și de membru pescar sportiv eliberate membrilor înscriși în evidențele lor, la eventuala retragere sau excludere a asociației din cadrul A.G.V.P.S.; în caz contrar, A.G.V.P.S. le va declara nule într-un ziar de largă circulație;
o) să nu permită practicarea vânătorii și/sau pescuitului sportiv pe fondurile atribuite în gestiune, de către membrii vânători și/sau pescari ai organizațiilor neafiliate la A.G.V.P.S.;
p) să transmită la A.G.V.P.S. un exemplar din fiecare act adițional de modificare și completare a statutului sau actului de constituire, împreună cu hotărârea judecătorească care a aprobat înscrierea de mențiuni.
Articolul 20
Organizațiile afiliate care încalcă repetat prevederile legii, ale prezentului statut, ale propriului statut, hotărârile organelor de conducere ale A.G.V.P.S. ori care prin activitatea lor sau a membrilor acestora aduc daune de orice fel A.G.V.P.S. și/sau celorlalte organizații afiliate vor fi sancționate cu excluderea din A.G.V.P.S., după o atenționare prealabilă.
Articolul 21
Hotărârea de excludere a organizației afiliate va fi luată de consiliu, organizația exclusă având drept de contestație la congres, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii de excludere.
Pe perioada de la depunerea contestației până la soluționarea acesteia de către proximul congres, hotărârea de excludere se suspendă, iar organizația în cauză va fi monitorizată de consiliu.
Capitolul IV Criterii de afiliere și de excludere
Articolul 22
Organizațiile vânătorilor și/sau pescarilor sportivi legal constituite se pot afilia la A.G.V.P.S. dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) solicită în scris afilierea la A.G.V.P.S.;
b) anexează la cererea de afiliere hotărârea adunării generale în acest sens;
c) anexează la cererea de afiliere statutul asociației adaptat prevederilor statutului-cadru;
d) anexează la cererea de afiliere tabelul nominal cu membrii vânători înscriși pe bază de cerere făcută în nume propriu;
e) fac dovada existenței sediului propriu pentru folosință exclusivă și a dotărilor minime necesare acordării licenței de funcționare;
f) au întocmite organigrama, statul de funcții, regulamentul de organizare și funcționare și regulamentul de ordine interioară;
g) au angajat sau, după caz, angajează, în termen de 30 de zile de la dobândirea în gestiune a cel puțin unui fond de vânătoare, personalul necesar care să îndeplinească cumulativ criteriile stabilite de congres în acest sens;
h) nu au în evidențe membri înscriși în organizații neafiliate ori vânători sau pescari sportivi excluși din alte organizații afiliate, cu excepția celor care și-au redobândit această calitate potrivit legii și propriului statut.
Articolul 23
Organizațiile afiliate la A.G.V.P.S. vor fi excluse dacă:
a) își pierd, în condițiile legii, personalitatea juridică;
b) își modifică statutul în contradicție cu prevederile statutului-cadru;
c) nu mai îndeplinesc una sau mai multe condiții de afiliere ori nu respectă criteriile stabilite pentru angajarea personalului propriu;
d) pierd dreptul de gestionare a tuturor fondurilor de vânătoare și/sau de pescuit sportiv pe o perioadă mai mare de 3 luni;
e) nu achită trimestrial, corespunzător cotizațiilor încasate de la membrii lor, contribuția la bugetul A.G.V.P.S. sau, până la data de 15 februarie a anului următor, cotizațiile corespunzătoare membrilor restanțieri împotriva cărora nu s-a luat hotărârea de excludere;
f) adoptă, prin organele lor de conducere, decizii contrare legii, Statutului A.G.V.P.S., statutului propriu și hotărârilor luate de organele de conducere ale A.G.V.P.S.;
g) înscriu în evidență membri ai unor organizații neafiliate sau excluși din cadrul altor organizații afiliate ori mențin în evidență, după atenționare, astfel de membri;
h) mențin în evidență membri care aduc prejudicii intereselor și imaginii A.G.V.P.S. prin săvârșirea de abateri grave de la lege și statut.
Capitolul V Patrimoniul A.G.V.P.S.
Articolul 24
A.G.V.P.S. are patrimoniu propriu și privat format din
a) bunuri imobile;
b) bunuri mobile constând în:
- mijloace fixe, altele decât bunurile imobile;
- obiecte de inventar;
- mijloace circulante;
c) drepturi și obligații patrimoniale.
Patrimoniul este element de bază al personalității juridice a A.G.V.P.S., iar bunurile acesteia evidențiate în bilanțurile contabile anuale sunt proprietate privată indivizibilă.
Articolul 25
Mijloacele fixe și mijloacele circulante ale A.G.V.P.S. se realizează din:
a) cota anuală de participare a organizațiilor afiliate la bugetul de venituri și cheltuieli al A.G.V.P.S., egală cu contravaloarea a 3,0 euro pentru fiecare membru vânător și a 0,5 euro pentru fiecare membru pescar sportiv;
b) venituri obținute din activități economice desfășurate cu caracter accesoriu;
c) donații, subvenții, sponsorizări etc.;
d) orice alte surse, în condițiile legii.
Articolul 26
Cota de participare a organizațiilor afiliate la bugetul de venituri și cheltuieli al A.G.V.P.S. se virează trimestrial, corespunzător cotizațiilor încasate.
Neachitarea cotei de participare prevăzute la alin. (1) în termen conduce la majorarea sumelor restante cu o cotă de majorare stabilită de consiliu.
Articolul 27
Bunurile imobile ale A.G.V.P.S. pot fi valorificate către terți sau casate, după caz, cu aprobarea prealabilă și în condițiile stabilite de consiliu.
Oricare ar fi cauza excluderii sau retragerii din A.G.V.P.S., organizațiile afiliate nu au dreptul să pretindă restituirea vreunei părți din patrimoniul A.G.V.P.S.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 28
Congresul și consiliul sunt statuar întrunite în prezența majorității delegaților și, respectiv, a membrilor; sunt prezidate de președinte, iar în lipsa acestuia, de președintele executiv sau de unul dintre vicepreședinți; hotărârile se iau cu votul deschis al majorității membrilor prezenți; în situații expres cerute de majoritatea membrilor prezenți, votul poate fi secret.
În mod excepțional și convingător motivat, votul membrilor consiliului se poate solicita și se poate exercita și prin corespondență.
Articolul 29
Pentru funcțiile de președinte, președinte executiv și vicepreședinte vor fi depuse candidaturi, respectându-se condițiile impuse de statut.
Prin excepție de la prevederile art. 28 alin. (1), alegerile pentru președinte, președinte executiv și vicepreședinți se vor desfășura cu vot secret, declarându-se aleși candidații cu numărul cel mai mare de voturi.
În cazurile în care funcțiile de președinte, președinte executiv ori de vicepreședinte devin vacante din orice motive, atribuțiile vor fi delegate temporar, până la primul congres, de către consiliu, unora dintre membrii săi.
În situația candidaților care vor reprezenta asociațiile afiliate din diferite județe, aceștia vor fi votați numai de reprezentanții județelor respective.
Locurile devenite vacante în consiliu, altele decât cele de drept, se completează pe principiul reprezentativității, la propunerea asociațiilor din grupele de județe pe care le reprezintă.
Articolul 30
Membrii consiliului care lipsesc nemotivat de la mai mult de două ședințe consecutive sau de la mai mult de 3 ședințe în decursul unui an calendaristic își pierd calitatea și vor fi înlocuiți la primul congres potrivit prevederilor art. 29 alin. (2).
Articolul 31
Pierderea calității de membru vânător și/sau de pescar sportiv din asociațiile afiliate atrage pierderea calității în orice organ de conducere al A.G.V.P.S.
Articolul 32
Consiliul A.G.V.P.S. va hotărî și va proceda în timp util la adaptarea corespunzătoare a prevederilor statutare care devin contrare actelor normative în vigoare, prin modificarea necesară a textelor, asigurând comunicarea și cunoașterea acestora, în vederea respectării lor de către organizațiile afiliate; hotărârile vor fi supuse spre analiză și ratificare proximului congres.
Articolul 33
Prezentul statut a fost adoptat de congresul extraordinar al A.G.V.P.S. la data de 2 iulie 2005.
Prezentul statut modifică și înlocuiește vechiul statut publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 8 iunie 2001.
Prezentul statut va fi autentificat în termen de 15 zile de la data adoptării și va fi publicat ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, dată de la care intră în vigoare.
Organizațiile afiliate își vor adapta propriul statut la prevederile statutului-cadru în adunări generale extraordinare, ce urmează a avea loc în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului statut.
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3 STATUTUL-CADRU
al organizațiilor afiliate la A.G.V.P.S. din România
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Asociația Vânătorilor și/sau Pescarilor Sportivi din ......, denumită în continuare A.V.P.S. ..........*), este persoană juridică de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct și indivizibil.
A.V.P.S. ......... este constituită pe principiul liberei asocieri din totalitatea vânătorilor și/sau pescarilor sportivi înscriși în evidențele sale, care aderă la prezentul statut și se obligă să îl respecte.
A.V.P.S. ......... are sediul în ............... .
A.V.P.S. ......... are denumire, sediu, siglă și drapel proprii.
A.V.P.S. ......... este înscrisă în Registrul național sub nr. ......./....... și în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria ........ sub nr. ...../........ .
Articolul 2
A.V.P.S. ........ este afiliată sau, după caz, se va afilia la A.G.V.P.S., potrivit legii și statutului acesteia, pe care se obligă să îl respecte.
A.V.P.S. ........ își desfășoară activitatea potrivit prezentului statut, având deplină autonomie organizatorică, funcțională și financiară.
Durata funcționării A.V.P.S. ....... este nedeterminată.
Articolul 3
Scopul A.V.P.S. ...... îl constituie conservarea biodiversității și protecția faunei de interes vânătoresc și piscicol, precum și a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, prin vânătoare și/sau pescuit sportiv practicate în mod durabil, ca forme de odihnă activă și de petrecere a timpului liber de către membrii săi.
Articolul 4
A.V.P.S. ..... are următoarele obiective și atribuții:
a) desfășoară activități de conservare a biodiversității și de protecție a faunei de interes cinegetic și piscicol, precum și de protejare a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia;
b) reprezintă și apără drepturile și interesele membrilor asociați;
c) încheie contracte de atribuire în gestionare cu autoritățile administrative competente și gestionează durabil fondurile de vânătoare și de pescuit sportiv;
d) dezvoltă și exploatează eficient baza materială proprie, destinată practicării vânătorii și/sau pescuitului sportiv;
e) pregătește candidații pentru dobândirea calității de membru vânător sau pescar sportiv și își instruiește membrii și personalul angajat în domeniile cinegetic și, respectiv, halieutic;
f) gestionează și eliberează, în condițiile legii și ale statutului, carnetele de membru și autorizațiile de vânătoare și de pescuit sportiv;
g) organizează și dezvoltă activități competiționale de pescuit sportiv, de tir vânătoresc și de chinologie vânătorească;
h) stimulează creșterea, dresarea și folosirea câinilor de vânătoare;
i) organizează activități de vânătoare și de pescuit sportiv cu membrii altor organizații vânătorești afiliate, precum și cu vânătorii străini, pe bază de reciprocitate sau în scopul realizării de mijloace financiare necesare gestionării durabile a vânatului și a peștelui din fondurile preluate în gestionare;
j) înființează, în condițiile legii, unități economice, în vederea realizării scopului său;
k) desfășoară, cu caracter accesoriu, activități economice și activități agricole cuprinse în codul CAEN, inclusiv de pescuit și acvacultură, operațiuni de import-export și de comercializare de armament și muniție de vânătoare;
l) organizează, desfășoară și stimulează activitățile de prevenire și de combatere a braconajului și a exportului ilegal de trofee de vânătoare;
m) organizează conferințe, simpozioane, expoziții și alte manifestări cinegetice și de pescuit sportiv la nivel local și participă la asemenea evenimente în țară și în străinătate;
n) promovează și apără imaginea sa și a A.G.V.P.S.;
o) alte obiective și atribuții ce decurg din lege și din reglementările în domeniu.
Capitolul II Membrii A.V.P.S. ....... . Drepturi și obligații, recompense și sancțiuni
Articolul 5
Calitatea de membru al A.V.P.S. ........ se poate obține prin examen sau înscriere, doar în limita locurilor vacante, calculate conform prevederilor legii.
Dovada calității de membru al A.V.P.S. .......... se face cu carnetul de membru vânător sau de membru pescar sportiv, vizat anual.
Calitatea de membru vânător se dobândește, în conformitate cu Regulamentul privind dobândirea carnetului de membru vânător, de orice persoană cu domiciliul sau rezidența în România, care a împlinit vârsta de 18 ani și solicită să facă parte din A.V.P.S. ........., recunoaște prezentul statut, se obligă să îl respecte, a efectuat minimum un an stagiatură, a luat parte la o instruire practică într-un poligon de tir și promovează examenul/concursul organizat în acest sens.
Calitatea de membru pescar sportiv se dobândește de orice persoană cu domiciliul sau rezidența în România, care solicită să facă parte din A.V.P.S. .................., recunoaște statutul acesteia, se obligă să îl respecte și face dovada cunoștințelor minime în domeniul halieutic, în urma unei testări de specialitate.
Carnetul de membru vânător nu poate fi obținut de persoanele care, potrivit legii, nu au dreptul la permis de armă și de persoanele care au fost excluse în ultimii 10 ani pentru săvârșirea unor fapte de braconaj, fără permis de vânătoare, asupra animalelor din speciile interzise la vânătoare, noaptea prin folosirea farurilor și altor dispozitive de iluminare ori de ochit pe întuneric, în grup de mai mulți vânători sau de către persoane cu atribuții de pază a vânatului, în ultimii 5 ani pentru săvârșirea altor fapte de braconaj și în ultimii 3 ani pentru încălcarea altor prevederi legale și/sau statutare.
Articolul 6
Calitatea de membru vânător și/sau pescar sportiv al A.V.P.S. ...... se pierde prin renunțare, radiere sau excludere.
Renunțarea la calitatea de membru are loc în baza cererii depuse, ca expresie a voinței liber exprimate, cu depunerea carnetului de membru ori, după caz, cu depunerea dovezii că este membru, cu cotizația achitată în termen, la altă organizație afiliată.
Radierea se face în cazurile de deces, de pierdere a cetățeniei române, de expirare a perioadei de rezidență, de retragere a permisului de armă sau de stabilire a domiciliului în străinătate.
Excluderea se pronunță împotriva membrilor A.V.P.S. ........ care:
a) au comis fapte încadrate de lege ca infracțiuni de braconaj;
b) nu și-au achitat cotizația de membru în termen, după înștiințare scrisă;
c) au fost sancționați cu excluderea din altă asociație afiliată;
d) fac parte din grupe dezafiliate, cu excepția celor nevinovați, care sunt repartizați la alte grupe din cadrul A.V.P.S. ...........;
e) au fost găsiți în fondurile de vânătoare cu arme de calibrul 5,6 l.r. sau alte arme neomologate pentru practicarea vânătorii, altele decât cele de pază;
f) nu mai au dreptul de port și folosire a armelor de vânătoare, ca urmare a revocării sau anulării acestui drept de către organele de poliție;
g) aduc daune materiale și/sau morale AV.P.S. ............. ori A.G.V.P.S.;
h) refuză să se legitimeze la cererea personalului cu atribuții legale să constate contravenții și infracțiuni în domeniul cinegetic ori se sustrag, în fondul de vânătoare, controlului acestuia;
i) se înscriu sau fac parte din organizații neafiliate la A.G.V.P.S.
Cotizațiile achitate pe anul în curs nu se restituie, indiferent de motivul pierderii calității de membru.
Pierderea calității de membru vânător se aduce la cunoștință organizațiilor afiliate, A.G.V.P.S. și organelor de poliție, implicând retragerea și anularea carnetului de membru, cu excepția cazurilor de înscriere în alte asociații afiliate.
Carnetele de membru anulate pot fi restituite foștilor titulari, păstrându-se la asociație o copie xerox a carnetului anulat.
Măsurile prevăzute la alin. (3) și (4) se hotărăsc de consiliul organizației și se pot contesta la adunarea generală în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință.
Articolul 7
Membrii A.V.P.S. ..... au următoarele drepturi:
a) să practice vânătoarea și/sau pescuitul sportiv pe fondul repartizat grupei din care fac parte sau, ca invitați, pe fondurile gospodărite de alte grupe, cluburi ori asociații, condiționat de achitarea cotizației la termenele scadente și, respectiv, de achitarea tarifelor de practicare a vânătorii sau pescuitului sportiv, stabilite de organizațiile în cauză;
b) să beneficieze, în cazul vânătorilor, în contul cotizației anuale, de asigurare pentru accidente de vânătoare și un abonament la revista de specialitate;
c) să primească gratuit un statut al A.V.P.S. ............;
d) să beneficieze, potrivit legii, tradiției și normelor stabilite de adunarea generală a A.V.P.S. .............., de vânatul sau de o parte din vânatul dobândit ori de peștele prins;
e) să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale A.V.P.S. ......... și ale A.G.V.P.S;
f) să-și exprime punctul de vedere și să facă propuneri pentru îmbunătățirea activității A.V.P.S. .................. și a A.G.V.P.S;
g) să participe la competițiile sportive și la alte activități de profil, organizate în țară și în străinătate;
h) să fie recompensați pentru merite deosebite.
(2)*) Membrii A.V.P.S. ......... pot beneficia de următoarele facilități:
a) reducerea cotizației anuale cu 50% pentru:
- bărbații peste 65 de ani și femeile peste 60 de ani;
- membrii asociațiilor persoanelor cu dizabilități;
- personalul angajat în cadrul A.V.P.S. ....... și al A.G.V.P.S;
- membrii pescari sportivi care au și calitatea de membru vânător;
- elevii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, precum și studenții de până la 25 de ani înscriși la cursurile de zi fără plată;
- pescarii sportivi care obțin a doua viză pentru ape de munte sau, după caz, pentru cele colinare și de șes;
- membrii de onoare ai A.V.P.S. ...... și ai A.G.V.P.S;
- membrii consiliului și comisiei de cenzori ale A.V.P.S. ......... și ale A.G.V.P.S;
b) reducerea cotizației anuale cu 75% pentru copiii până la vârsta de 14 ani și membrii vânători sau pescari sportivi de peste 75 de ani;
c) scutirea de plată cotizației anuale și a cotei de participare la bugetul A.G.V.P.S., după împlinirea vârstei de 80 de ani sau dacă sunt veterani de război;
d) reducerea cu 10% a cotizației anuale în cazul achitării integrale a acesteia până la data de 31 ianuarie pentru anul în curs.
(3)*) Cazurile care nu se încadrează în prevederile alin. (2) pot fi soluționate, la cererea celor interesați, de consiliul asociației în cauză.
(4)*) Membrii care beneficiază de reducerea cotizației pot beneficia și de scutirea de alte obligații statutare.
(5)*) De facilitățile prevăzute în prezentul articol nu se poate beneficia cumulativ.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. e), salariații A.V.P.S. ............, angajați ca paznici de vânătoare, nu pot fi aleși ca organizatori de grupă sau locțiitori ai acestora.
Articolul 8
Membrii A.V.P.S. ........ au următoarele obligații:
a) să cunoască și să respecte prevederile legii, statutului și ale altor reglementări referitoare la vânătoare și la pescuitul sportiv;
b) să participe la realizarea obiectivelor A.V.P.S. ..........., ale cluburilor și ale grupei din care fac parte, să respecte hotărârile organelor de conducere ale asociației, să îndeplinească atribuțiile în cadrul organelor în care au fost aleși și, după caz, în comisiile în care activează;
c)*) să plătească, în cazul vânătorilor, până la data de 31 martie, 50% din cotizația anuală, iar diferența de 50%, până la data de 30 iunie; în cazul pescarilor sportivi plata cotizației anuale se face integral până la data de 31 martie; neplata cotizației până la termenele scadente atrage majorarea cuantumului cotizației conform hotărârii adunării generale și anularea dreptului de a participa la vânătoare;
d)*) să presteze, în cazul vânătorilor, minimum 5 zile de muncă pentru gospodărirea fondului repartizat grupei din care fac parte, iar în cazul pescarilor sportivi, minimum două zile; neparticiparea la aceste acțiuni conduce la achitarea în bani a contravalorii acestora, la nivelul stabilit de adunarea generală;
e) să își perfecționeze cunoștințele teoretice și practice în domeniul cinegetic și/sau al pescuitului sportiv;
f) să nu comercializeze vânatul și peștele dobândit prin practicarea vânătorii și pescuitului sportiv;
g) să respecte și să promoveze principiile eticii la vânătoare și/sau la pescuit și să practice vânătoarea și pescuitul sportiv cu echipament corespunzător;
h) să nu desfășoare activități contrare intereselor legitime ale A.V.P.S. ............. și ale A.G.V.P.S.;
i) să comunice A.V.P.S. ............. noul domiciliu, în termen de 10 zile de la schimbarea acestuia;
j) să semnaleze organizației din care fac parte cazurile de braconaj de care au luat cunoștință, deficiențele constatate și eventualele prejudicii produse, bolile observate la vânat și la pește, cazurile de poluare a mediului înconjurător etc.
Articolul 9
Membrii A.V.P.S. ...... care s-au remarcat printr-o activitate deosebită în domeniul cinegetic și/sau al pescuitului sportiv pot beneficia de următoarele recompense:
a) diplome, plachete și cupe;
b) premii în bani și în obiecte;
c) reducerea procentuală a cotizației anuale;
d) autorizații gratuite de vânătoare și/sau de pescuit sportiv.
Articolul 10
Titlul de "Membru de onoare al A.V.P.S. ........." se poate acorda de către adunarea generală, ca recompensă, unor membri care s-au remarcat printr-o activitate de excepție în domeniul cinegetic și/sau al pescuitului sportiv.
Articolul 11
Membrilor A.V.P.S. ........ care încalcă prevederile actelor normative în domeniul cinegetic sau al pescuitului sportiv, ale prezentului statut, ale normelor de comportare și de etică ori care aduc daune materiale sau morale asociației din care fac parte ori A.G.V.P.S. li se aplică una dintre următoarele sancțiuni disciplinare:
a) avertisment scris;
b) suspendarea dreptului de exercitare a vânătorii sau pescuitului sportiv pe timp limitat, de până la un an;
c) excluderea din asociație.
Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se hotărăsc de consiliul asociației în termen de un an de la săvârșirea faptei sau în interiorul termenului de prescripție pentru infracțiuni și pot fi contestate, în termen de 15 zile de la comunicare, la adunarea generală, ale cărei hotărâri sunt definitive și executorii.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), sancțiunea excluderii din asociație hotărâtă de consiliu rămâne definitivă în cazul infracțiunilor de braconaj confirmate de organele de cercetare penală sau instanțele de judecată.
Sancțiunile se aplică de la data rămânerii lor definitive și se înscriu într-un registru special de evidență a sancțiunilor și în carnetul de membru.
În cazul excluderilor contestate, dreptul de a vâna sau de a pescui se suspendă până la soluționarea contestației, cel în cauză având obligația să depună carnetul de membru odată cu contestația. (6) Pe perioada suspendării, carnetul de membru vânător sau pescar sportiv se depune și se păstrează la asociație; în situația refuzului de a depune carnetul de membru, cel în cauză este exclus fără îndeplinirea altor formalități.
(7) Sancțiunile se aplică independent de răspunderea penală, administrativă, civilă sau contravențională și nu îl exonerează, în cazul suspendării, pe cel în cauză de plată cotizației și de îndeplinirea altor obligații față de organizație.
(8) Înainte de adoptarea hotărârii de sancționare cel în cauză va fi audiat în legătură cu fapta săvârșită; dacă în urma convocării scrise și luării la cunoștință acesta refuză să se prezinte sau să dea relații privind fapta sa, sancțiunea se aplică fără îndeplinirea acestei formalități.
Capitolul III Structura organizatorică a A.V.P.S. ..........
Articolul 12
*)
A.V.P.S. .......... are în structura sa:
a) filiale cu personalitate juridică sau cluburi fără personalitate juridică ale vânătorilor și/sau pescarilor sportivi, constituite ca structuri teritoriale, care înlocuiesc fostele filiale;
b) grupe ale vânătorilor, organizate la nivelul fiecărui fond de vânătoare, și grupe ale pescarilor sportivi, organizate conform hotărârii consiliului organizației.
Articolul 13
Organele A.V.P.S. ....... sunt:
a) adunarea generală;
b) consiliul asociației;
c) comisia de cenzori sau cenzorul asociației.
Articolul 14
*)
Adunarea generală este organul suprem de conducere al A.V.P.S. ..........., constituit din totalitatea membrilor sau din reprezentanți ai filialelor/cluburilor ori, după caz, ai grupelor, mandatați în acest sens de adunările generale de alegeri ale acestora.
Adunarea generală se convoacă obligatoriu o dată pe an în sesiune ordinară, până cel mai târziu la 30 aprilie, și, ori de câte ori este nevoie, în sesiune extraordinară, de către consiliul organizației, președintele sau directorul acesteia ori la cererea a cel puțin unei treimi din numărul grupelor organizației; o dată la 4 ani, adunarea generală a A.V.P.S. ...... organizează alegerea organelor proprii, premergătoare Congresului A.G.V.P.S.
Adunarea generală se convoacă cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită, comunicându-se ordinea de zi, prin convocatoare scrise și anunț într-un ziar local.
În adunările generale extraordinare se vor dezbate și aproba numai problemele înscrise pe ordinea de zi.
Articolul 15
Adunarea generală are următoarele atribuții:
a) aprobă sau modifică, după caz, statutul organizației în concordanță cu statutul-cadru, regulamentul comisiei de cenzori și hotărăște cu privire la schimbarea sediului;
b) dezbate și aprobă rapoartele de activitate ale consiliului, bilanțul contabil al asociației și raportul comisiei de cenzori sau cenzorului și se pronunță asupra gestiunii organizației;
c) dezbate și aprobă strategia organizației, programul de activitate al acesteia și bugetul de venituri și cheltuieli, care include cotizația anuală, cotizațiile suplimentare, cuantumul prestațiilor neefectuate și nivelul majorărilor aplicate pentru plata cu întârziere a cotizației anuale;
d) stabilește, în funcție de numărul de membri, componența organelor de conducere și alege pentru o perioadă de 4 ani sau revocă, după caz, președintele, vicepreședinții, membrii consiliului organizației și cenzorii acesteia;
e) alege pentru o perioadă de 4 ani delegații la Congresul A.G.V.P.S. și desemnează dintre aceștia candidații pentru organele de conducere ale A.G.V.P.S.;
f) decide asupra contestațiilor formulate de membrii organizației împotriva sancțiunilor disciplinare;
g) ratifică sau anulează, după caz, hotărârile consiliului organizației;
h) hotărăște cu privire la dizolvarea organizației și destinația patrimoniului, cu votul a cel puțin două treimi din numărul delegaților sau al membrilor în cazul asociațiilor cu mai puțin de 100 de membri;
i) hotărăște comasarea cu alte asociații și cu privire la înființarea ori desprinderea unor filiale potrivit Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare;
j) ia orice alte hotărâri cu privire la activitatea organizației, în limitele prevederilor legale și ale celor statutare.
Articolul 16
Consiliul conduce activitatea organizației în intervalul dintre două adunări generale.
(2)*) Consiliul organizației este compus din 5-15 membri, cu o vechime de minimum 10 ani. Din consiliu fac parte de drept președintele, vicepreședinții și directorul asociației.
(3)*) Membrii consiliului asociației pot fi retribuiți cu o indemnizație fixă, stabilită anual de adunarea generală.
Articolul 17
Consiliul organizației se întrunește o dată la 3 luni sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui, directorului sau a majorității membrilor acestuia.
În mod excepțional și numai convingător motivat, președintele sau directorul poate solicita votul prin corespondență.
Articolul 18
Consiliul organizației are următoarele atribuții:
a) convoacă adunarea generală a organizației și urmărește îndeplinirea hotărârilor adunărilor generale ale acesteia;
b) analizează și aprobă informările președintelui și/sau ale directorului, ia act de constatările cenzorilor și stabilește măsurile ce se impun;
c) analizează și avizează proiectul programului anual de activitate și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli;
d) stabilește nivelul cotizațiilor anuale de vânător și de pescar sportiv, nivelul prestațiilor în muncă ale vânătorilor și pescarilor sportivi și nivelul cotizațiilor suplimentare;
e) hotărăște angajarea directorului asociației, potrivit criteriilor adoptate în acest sens, nivelul salarizării acestuia, precum și premierea ori sancționarea lui, după caz;
f) coordonează activitatea cluburilor și grupelor, hotărăște cu privire la înființarea și dizolvarea acestora, la repartizarea pe grupe a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit sportiv și la repartizarea vânătorilor în grupe, ținând seama, în măsura posibilului, de opțiunea acestora;
g) aprobă propunerile de înființare a unor unități economice cu caracter accesoriu în vederea realizării scopului organizației;
h) organizează pregătirea și promovarea candidaților pentru dobândirea calității de membri vânători și pescari sportivi și hotărăște cu privire la sancționarea membrilor;
i) aprobă organigrama, statul de funcții, grila de salarizare, regulamentul propriu de organizare și funcționare, regulamentul de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și regulamentele de organizare și funcționare ale comisiilor de sprijin;
j) aprobă programul activităților competiționale și stabilește corpul propriu de arbitri;
k) hotărăște cu privire la eventuale schimburi de experiență cu organizații similare din țară și, cu informarea Consiliului A.G.V.P.S., cu cele din străinătate;
l) aprobă casarea mijloacelor fixe și scoaterea din uz a obiectelor de inventar;
m) acordă recompense în bani și/sau obiecte;
n) propune adunării generale acordarea titlului de membru de onoare pentru membrii organizației;
o) în mod excepțional și numai convingător motivat, poate lua hotărâri ce țin de competența adunării generale, pe care le supune ratificării acesteia la prima reuniune;
p) îndeplinește orice alte atribuții potrivit legii și prezentului statut.
Articolul 19
*)
Pe lângă consiliul organizației pot funcționa, după necesități, comisii cu caracter consultativ și de sprijin, printre care:
a) comisia de pregătire a candidaților pentru dobândirea calității de membru al asociației, precum și de perfecționare a cunoștințelor membrilor;
b) comisia de vânătoare, tir vânătoresc și chinologie vânătorească;
c) comisia de pescuit sportiv și competiții;
d) comisia juridică;
e) comisia economică;
f) comisia pentru promovarea imaginii organizației.
Comisiile vor fi organizate și conduse de un președinte de comisie, nominalizat de consiliul asociației.
Articolul 20
(1)*) Președintele asociației poate fi ales dintre membrii cu o vechime mai mare de 5 ani și are următoarele atribuții:
a) conduce adunările generale și consiliile A.V.P.S.: ........... ;
b) reprezintă organizația în relațiile cu membrii acesteia și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate;
c) încheie, modifică și desface contractul de muncă al directorului, la propunerea consiliului asociației și cu avizul Consiliului A.G.V.P.S.;
d) aprobă componența și programul delegațiilor de reprezentare, altele decât cele stabilite de consiliu și adunarea generală;
e) dă delegare de competență vicepreședinților și directorului.
(2) Președintele asociației nu poate îndeplini atribuțiile directorului asociației.
Articolul 21
Directorul asociației are următoarele competențe:
a) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și ale consiliului;
b) administrează patrimoniul organizației și angajează prin semnătura sa operațiunile patrimoniale;
c) încheie contracte de gestionare a fondurilor de vânătoare și de pescuit și răspunde de respectarea prevederilor contractuale;
d) elaborează proiectul programului de activitate și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, iar după aprobare răspunde de realizarea acestora;
e) reprezintă organizația în adunările generale ale agenților economici în care aceasta are calitatea de asociat sau acționar;
f) întocmește organigrama, statul de funcții, grila de salarizare, regulamentul de organizare și de funcționare și regulamentul de ordine interioară;
g) încheie, modifică și desface contractele individuale de muncă, acordă premii și sancționează personalul organizației;
h) organizează, împreună cu comisiile de sprijin, concursurile de pescuit sportiv, de tir vânătoresc și de chinologie vânătorească;
i) organizează pregătirea candidaților pentru dobândirea calității de membru, eliberează acestora legitimația de candidat, răspunde de întocmirea dosarului în acest scop și de eliberarea carnetelor de membru; semnează personal carnetele de membru la eliberarea acestora, la înscrierea sau la aplicarea de sancțiuni;
j) răspunde de eliberarea autorizațiilor de vânătoare și de recuperarea acestora;
k) răspunde de ținerea evidențelor tehnico-operative;
l) organizează activitatea de pază a fondurilor de vânătoare și de pescuit, precum și de combatere a braconajului cinegetic și piscicol;
m) comunică semestrial la A.G.V.P.S. excluderile și motivele excluderii de membri vânători și pescari sportivi, rămase definitive, precum și seriile carnetelor de membru retrase și anulate;
n) dă delegare de competență personalului din subordine;
o) ia orice alte măsuri necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a activității, cu respectarea prevederilor legale, statutare și a hotărârilor organelor de conducere ale A.V.P.S. ................... și ale A.G.V.P.S.
Articolul 22
Activitatea economico-financiară a A.V.P.S. ........ se verifică de 1-3 cenzori aleși de adunarea generală a acesteia.
Cenzorul, în cazul asociațiilor cu mai puțin de 100 de membri, sau cel puțin un membru al comisiei de cenzori, în cazul celorlalte asociații, trebuie să fie expert contabil.
Funcția de membru în comisia de cenzori este incompatibilă cu orice altă funcție în cadrul consiliului, precum și cu funcțiile salarizate în cadrul A.V.P.S. ....... .
Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori sunt remunerați cu o indemnizație fixă, stabilită anual de adunarea generală.
Articolul 23
Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori verifică, pe baza evidențelor contabile, întreaga activitate financiară a A.V.P.S. ............ .
Concluziile verificărilor efectuate sunt prezentate ca raport adunării generale a A.V.P.S. ...................... și ca informări consiliului, președintelui și directorului.
Articolul 24
Atribuțiile și răspunderile cenzorilor sunt prevăzute în actele normative în vigoare și în regulamentul propriu de organizare și funcționare.
Articolul 25
A.V.P.S. ...... are în structura sa următoarele filiale/cluburi ale vânătorilor și/sau pescarilor sportivi:
- Filiala/Clubul ..........., cu sediul în .............;
- Filiala/Clubul ..........., cu sediul în ............ .
Articolul 26
*)
Organele de conducere ale filialelor/cluburilor din cadrul A.V.P.S. ............ sunt:
a) adunarea generală;
b) comitetul filialei/clubului.
Articolul 27
*)
Adunarea generală a filialei/clubului este organul de conducere constituit din membrii comitetului filialei/clubului și din delegații desemnați de adunările generale ale grupelor, se întrunește obligatoriu anual în ședință ordinară și ori de câte ori este necesar în ședințe extraordinare, la convocarea comitetului sau a președintelui filialei/clubului, a directorului, a președintelui sau a consiliului A.V.P.S. .............. .
Articolul 28
*)
Atribuțiile adunării generale a filialei/clubului sunt:
a) analizează și aprobă programele anuale proprii de activitate;
b) aprobă bugetul anual al filialei/clubului;
c) dezbate și aprobă raportul de activitate al comitetului filialei/clubului;
d) alege pentru o perioadă de 4 ani președintele, vicepreședinții și ceilalți membri ai comitetului;
e) alege pentru o perioadă de 4 ani delegații la adunarea generală a organizației și desemnează candidații pentru consiliul organizației și pentru comisia de cenzori.
Articolul 29
În intervalul dintre adunările generale, activitatea filialei/clubului este condusă de comitetul filialei/clubului, care se compune din 3-7 membri cu o vechime mai mare de 5 ani, dintre care se aleg un președinte și 1-2 vicepreședinți, după caz; ședințele se țin o dată la trei luni sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau secretarului filialei/clubului, precum și a consiliului, președintelui ori directorului asociației.
Articolul 30
*)
Comitetul filialei/clubului are următoarele atribuții:
a) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale și ale organelor asociației;
b) elaborează programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli ale filialei/clubului;
c) coordonează activitatea grupelor de vânători și a celor de pescari sportivi;
d) organizează concursurile de pescuit sportiv, de tir vânătoresc și de chinologie vânătorească, faza pe filială/club;
e) urmărește însușirea de către candidații la dobândirea calității de vânător a cunoștințelor minime necesare și dă recomandare acestora pentru susținerea examenului;
f) propune acordarea de recompense în bani și în obiecte și sancționarea membrilor vânători și pescari sportivi;
g) propune repartizarea fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit pe grupe de vânători și, respectiv, de pescari sportivi.
Articolul 31
*)
În intervalul dintre ședințele comitetului conducerea filialei/clubului este asigurată de președinte și de secretar, în limita competențelor pe care le au prin regulamentul de organizare și funcționare.
Președintele filialei/clubului îl poate mandata pe secretarul acesteia/acestuia să îl reprezinte.
Articolul 32
*)
În cadrul organizațiilor care nu au filiale/cluburi și al filialelor/cluburilor sunt constituite grupe de vânători și grupe de pescari sportivi.
Grupa de vânători se organizează la nivelul fondului de vânătoare, corespunzător suprafețelor minime stabilite de lege pentru fiecare vânător.
Grupa de pescari sportivi se organizează pe fonduri de pescuit, pe grupe de fonduri de pescuit sau la nivel de organizație.
Articolul 33
*)
A.V.P.S. ..... are în structura sa următoarele grupe ale vânătorilor și ale pescarilor sportivi:
- grupa .................;
- grupa ................ .
Articolul 34
*)
Organul de conducere al grupelor este adunarea generală a membrilor săi, care se convoacă de organizatorul acesteia, de președintele sau directorul asociației, precum și la cererea majorității membrilor, anual sau ori de câte ori este necesar.
Articolul 35
*)
Adunarea generală a grupei are următoarele atribuții:
a) analizează și propune programul grupei;
b) alege organizatorul și gospodarul grupei pentru o perioadă de 4 ani, alege delegații la adunările generale ale filialei/clubului sau ale organizației, după caz, și desemnează dintre aceștia, candidații pentru comitetul filialei/clubului ori consiliului organizației; candidații trebuie să aibă o vechime ca vânători mai mare de 5 ani;
c) urmărește efectuarea stagiaturii de către candidații repartizați și eliberează caracterizările necesare susținerii examenului de vânător;
d) propune recompense și sancțiuni pentru membrii săi.
Articolul 36
Între adunările generale ale grupei, conducerea acesteia se asigură prin organizator și gospodar; aceștia răspund de gestionarea, în conformitate cu prevederile legale și contractuale, a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit sportiv, de promovarea și educarea membrilor săi, de participarea acestora la activitățile organizației, de combaterea braconajului etc.
Capitolul IV Patrimoniul A.V.P.S. .........
Articolul 37
A.V.P.S. ....... are patrimoniu propriu privat, format din:
- bunuri imobile;
- bunuri mobile constând în mijloace fixe, altele decât bunurile imobile;
- obiecte de inventar și mijloace circulante;
- orice drepturi și obligații conform legii.
Patrimoniul este element de bază al personalității juridice a A.V.P.S. ....., iar bunurile acesteia sunt proprietate privată, indivizibilă.
Articolul 38
Bunurile și mijloacele bănești ale A.V.P.S. ..... se realizează din:
a) cotizații de înscriere, cotizații anuale și cotizații suplimentare;
b) venituri obținute din activități economice desfășurate cu caracter accesoriu;
c) donații, subvenții, sponsorizări etc.;
d) orice alte surse, în condițiile legii.
Articolul 39
Cotizațiile de înscriere ca membru vânător și/sau pescar sportiv se stabilesc anual de către consiliul organizației și se ratifică de adunarea generală; copiii până la vârsta de 14 ani sunt scutiți de cotizația de înscriere, iar tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, precum și elevii și studenții de la cursurile de zi fără plată achită doar 50% din aceasta; cotizația de înscriere ca membru vânător include și cotizația de înscriere ca membru pescar sportiv; pentru a deveni membri vânători, pescarii sportivi completează diferența de cotizație de înscriere până la nivelul stabilit pentru anul respectiv.
Articolul 40
Cota anuală de participare a A.V.P.S. ..... la bugetul de venituri și cheltuieli al A.G.V.P.S. reprezintă echivalentul a 3,0 euro pentru fiecare vânător și a 0,5 euro pentru fiecare pescar sportiv din evidență, se achită trimestrial corespunzător cotizațiilor încasate, dar nu mai târziu de data de 15 februarie a anului următor pentru toți membrii din evidență.
Articolul 41
Bunurile A.V.P.S. ....... pot fi înstrăinate către terți cu plată sau casate, după caz, cu aprobarea prealabilă și în condițiile stabilite de adunarea generală.
Articolul 42
Oricare ar fi cauza pierderii calității de membru al A.V.P.S. ...... foștii membri vânători sau pescari sportivi nu au dreptul să pretindă restituirea nici unei părți din patrimoniul asociației.
Capitolul V Dispoziții finale
Articolul 43
Adunările generale, consiliile și comitetele sunt statutar întrunite în prezența majorității persoanelor delegate, cu excepția adunărilor generale ale grupelor care sunt statutar întrunite în prezența majorității membrilor acestora; dacă la prima convocare a adunărilor generale nu se poate realiza majoritatea, a doua reuniune se va ține în prezența delegaților interesați, după un interval de cel puțin 7 zile de la prima reuniune nestatutară, chiar dacă nu este întrunită majoritatea; în acest din urmă caz, numărul delegaților în organele de reprezentare superioare se va stabili în funcție de dublul numărului de participanți la aceste reuniuni.
Hotărârile se iau cu votul deschis al majorității celor prezenți la reuniuni, dacă nu se hotărăște altfel.
La ședințele organelor de conducere ale A.V.P.S. ......... pot participa, fără drept de vot, doar în limita locurilor libere, președinții și secretarii de filiale/cluburi care nu fac parte din aceste organe, precum și orice alt membru interesat.
Articolul 44
Toate funcțiile eligibile de la nivel de grupă până la nivelul A.V.P.S. ....... vor fi ocupate de membrii care și-au depus candidatura pentru aceste funcții.
Prin excepție de la prevederile art. 43 alin. (2), alegerile pentru președinte, vicepreședinți și membrii consiliului asociației se vor desfășura cu vot secret, declarându-se aleși, în ordine, candidații cu numărul cel mai mare de voturi.
Articolul 45
Locurile devenite vacante în consilii și comitete se completează dintre delegații la adunările generale, cu respectarea principiului reprezentativității, la propunerea celor pe care îi reprezintă.
În cazurile în care funcția de președinte devine vacantă din orice motive, atribuțiile președintelui vor fi preluate temporar de unul dintre vicepreședinți, desemnat în mod operativ de consiliul asociației, până la prima adunare generală a asociației.
Articolul 46
Membrii consiliilor care lipsesc nemotivat de la mai mult de două reuniuni consecutive sau de la mai mult de 3 în decursul unui an calendaristic se consideră demisionați și vor fi înlocuiți, potrivit prevederilor art. 45.
Pierderea calității atrage și înlocuirea necondiționată din funcție.
Articolul 47
A.V.P.S. ..... își pierde personalitatea juridică în următoarele cazuri:
a) prin hotărâre a adunării generale;
b) când scopul organizației nu mai poate fi realizat;
c) din cauză de insolvabilitate;
d) când numărul membrilor scade sub limita prevăzută de lege;
e) când scopul ori acțiunea organizației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;
f) când scopul se urmărește prin mijloace ilicite, contrare ordinii publice;
g) când hotărârile adunărilor generale sunt luate cu încălcarea propriului statut sau a legii.
Articolul 48
Oricare ar fi cauza dizolvării A.V.P.S. ....., lichidarea patrimoniului acesteia se va face conform legii.
Articolul 49
Consiliul A.V.P.S. ...... va proceda și va hotărî în timp util adaptarea corespunzătoare a prevederilor prezentului statut care devin contrare actelor normative în vigoare, prin modificarea corespunzătoare a textelor, solicitând instanței de judecată înscrierea mențiunilor necesare; hotărârile vor fi supuse spre ratificare la prima adunare generală a A.V.P.S. ........... .
Articolul 50
Prezentul statut a fost adoptat ca urmare a modificării Statutului A.G.V.P.S., de către Adunarea generală a A.V.P.S. ........, astăzi ........, și intră în vigoare după înscrierea modificărilor în registrul special aflat la Grefa Judecătoriei ............. .
NOTA
*) Prevederile se adaptează corespunzător hotărârilor adunării generale a asociației care adoptă actuala formă a statutului.
___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.